CINE A INLATURAT SCENA MORTII LUI DECEBAI DE PE COLUMNA LUI TRAIAN

Columna lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza sa le treaca cu vederea. Degradat, prost interpretat, magnificul monument nu prea ii mai intereseaza pe istoricii nostri. S-au scris cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Se asterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de niste istorici grabiti, o istorie din care adevarul inca nu s-a aratat decat in mica masura.

Primul "film" de razboi din istorie

Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla victorie militara: a fost inceputul unui jaf care a scos Imperiul roman din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloase conform autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici la cateva sute, prin stergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romani de impozite pe timp de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile - cele mai lungi din istoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi in jocurile de circ 10 000 de gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice.

Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului, finantand ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare, cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului Apollodor din Damasc. Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala, acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost pictata. Astfel a luat nastere unul dintre cele mai grandioase monumente din cate a avut antichitatea, admirat si imitat de-a lungul timpului. Doar inscriptia a ramas aceeasi, fara sa pomeneasca nimic de razboaiele cu dacii.                                        

Pe columna apar foarte multe scene in miscare, complexe, elaborate, compuse pe mai multe planuri. Figurile sunt expresive si, desi sunt peste 2500 de fete reprezentate pe columna, rareori se gasesc unele care sa semene intre ele. Nimic nu este repetitiv, totul este plin de dinamism, de durere si compasiune. Desi romanii sunt prezentati mereu invingatori, desi nu exista nici o imagine de roman ucis in lupta, in vreme ce dacii sunt aratati zdrobiti in toate infruntarile, chirciti, cazuti sub copitele cailor, sagetati, decapitati, cu toate acestea, se desprind din aceste reprezentari o mare compasiune si admiratie a autorului fata de daci. Dacii lupta pana in ultima clipa pentru a-si apara libertatea si pamantul. Mai mult, in afara de celebra scena a sinuciderii lui Decebal, exista mai multe scene de sinucidere in masa a dacilor, care nu au acceptat sa ajunga prizonieri in mainile romanilor: fie isi strapung pieptul sau gatul cu pumnalul, fie, intr-o scena mult discutata, beau otrava. (Dupa alte interpretari, ar fi vorba de impartirea ultimelor provizii de apa, nu de impartirea otravii.) Scena este una dintre cele mai dramatice de pe Columna. Durerea este sfasietoare, dar este mai mult durerea infrangerii decat chinul mortii.

Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt, columna nu este decat "ilustratia" acelei carti, respectand succesiunea episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe din episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si recunosteau usor pe fusul columnei cele descrise in carte. Pentru noi insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.

Misterul unei scene sterse de pe Columna

Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adaugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi "citita" din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)                        

  Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Decebal. Iar in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si azvarlite pe treptele templului Gemoniilor. In scena imediat urmatoare, trei nobili daci, cu siguranta de mare vaza, sunt prinsi in munti de un grup numeros de soldati romani. Intre ei poate se aflau si fratele lui Decebal, Diegis, si marele preot, Vezina. Pentru prinderea celor trei a fost mobilizat un numar foarte mare de soldati romani, dupa cum rezulta din ilustrarea a nu mai putin de 16 figuri de legionari. Ultimele rezistente dacice sunt inabusite in munti. Un grup de daci, cu bagaje, se intorc la casele lor (sau, din contra, parasesc tara ocupata), apoi un sir de animale domestice inchide lungul sir al reliefurilor de pe coloana. Nu urmeaza nici o procesiune, nici un mars triumfal, nici o defilare glorioasa a armatei, nici o intrare stralucitoare in Roma. Un final neasteptat pentru un monument care trebuia sa celebreze victoria, triumful, gloria lui Traian, un final macabru si plin de tragism.

Crestinii, acuzati

Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare credibila: crestinii ar fi sters scena! In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de aceea a fost stearsa.

Un martor incomod

Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la 1400. Cele mai precise au fost executate de artistul Sante Pietro Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu toate scenele de pe Columna. In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il numeste "Traian al Frantei" a fost editat in 1673. Lipsa de interes si de informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!

Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania, in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de catre Badea Cartan... Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna. Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au scris ca este "un dac coborat de pe Columna". A carat de-a lungul vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din "Romania libera", in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa le ignore.

Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon, un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decat capul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la cele mai recente.

Pedepsirea lui Traian

Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani, desigur. Pentru daci a fost un exterminator, masacrand forta de lupta a dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu ne putem imagina ce s-a intamplat. Intr-o scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian, intitulat "Dacica" (sau "De bello dacico"); cartea medicului lui Traian, Crito, intitulata "Getica"; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian; edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii; istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus; biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec; capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot. Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!

Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta asemanatoare cu cea a cartilor. Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri (dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc triumfal grandios, disparut astazi. Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa numai doua secole, forul lui Traian este profanat de urmasi, friza sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la impodobirea aceluiasi Arc. Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau.

Stim, asadar, ca la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie descompus. Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea monumentelor inchinate lui. Probabil tot atunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au disparut din istorie si dacii. Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa razbune tragica soarta a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla razbunare a sortii... Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii, durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovada limpede in acest sens.

                                                         formula as         

Sursa: enciclopediagetodacilor.blogspot.com

Triunghiul morţii – Bermudele

În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi al Bermudelor. 
Deşi zona este cunoscută încă din Evul Mediu, puţini au auzit despre acest triunghi, supranumit al „morţii”, care „călătoreşte” prin apele Mării Negre. Turcii au făcut primele relatări despre această zonă stranie, denumită de ei „Vârtejul Morţii”. Nenumărate asemenea povestiri relatau despre dispariţii surprinzătoare în apele relativ liniştite şi în plină zi! Surprinzătoare sunt şi unele povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV care relatează despre un „vârtej alb” care târa la fundul mării păsări, corăbii şi chiar mici insule! Relatările erau făcute de către oameni care au fost de faţă şi au scăpat cu greu din aceste vârtejuri.

Studiind cu atenţie acest fenomen cercetătorii au ajuns la concluzia că este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 8-10 km – relativ triunghiulară – în care se manifestă o formă stranie de magnetism, mult modificat faţă de cel detectat ca fiind „normal”. Cercetătorii ruşi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracţiune de secundă până la câteva minute. Această anomalie magnetică se deplasează lent prin zona Mării Negre şi, la ora actuală, zona se deplasează spre litoralul românesc, mai precis spre Sulina.

Diverse dispariţii

Date mai complete asupra altor dispariţii misterioase s-au evidenţiat după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, deoarece abia atunci unele secrete straşnic păzite au ieşit la lumină. Astfel, din dosarele ultra-secrete ale armatei roşii aflăm despre dispariţia la 31 mai 1944 a crucişătorului Tiolkovsloi, la sud de Crimeea (la 70 km în larg), în plină zi. Cu toate că vremea era excelentă, căpitanul navei vecine povesteşte că respectivul crucişător a fost învăluit deodată de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, după care… a dispărut pur şi simplu de pe ecranele radar. La numai două luni după aceasta, o altă dispariţie: cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră cu sclipiri verzi, au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite şi nu s-au mai întors niciodată. 






Pe 5 decembrie 1945, 5 bombardiere americane de tip Grumnan TBM-3 Avenger, dispăreau în întunericul Triunghiului Bermudelor. Un lucru foarte straniu, însă deosebit de discutat la vremea aceea, a fost dispariţia a 5 bombardiere ruseşti, în aceeaşi zi în interiorul Triunghiului Morţii de lângă Crimeea (la numai 70 km de ţărm).
Expediţia de cercetare sovietică ce a fost dezlănţuită după anunţul oficial al dispariţiei bombardierelor nu a reuşit să găsească nicio urmă. Unele surse spun că ultimele transmisiuni ale aparatelor în zbor au relatat despre o ceaţă deasă din care avioanele nu reuşeau să iasă… Exact ca şi în relatările avioanelor americane din Triunghiul Bermudelor. Fiind pe timp de pace, la ora acea nu exista nicio bază duşmană prin apropiere, de aceea ofiţerii ruşi au crezut că este vorba despre un accident, dar de pe urma lui ar fi trebuit să mai rămână măcar nişte urme fizice.

O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc dispărea la numai 30-40 km de ţărmul românesc.

Zona este cunoscută de pescari

Pescarii români şi bulgari din zona de coastă ocoleau de multă vreme acea regiune, deoarece existau diferite legende şi superstiţii că acolo este o „apă blestemată”.
Presa grecească din Atena atrăgea atenţia că, fiind un avion particular, pilotul nu cunoştea „traseul de ocolire” care era semnalat avioanelor „oficiale”, dar sublinia că este necesar ca oficialităţile române să precizeze clar care sunt coordonatele acestei forme, pentru a evita alte dispariţii tragice.
Totuşi frecvenţa lor este mică, aceasta mai ales datorită faptului că este o zonă relativ puţin frecventată şi în general ocolită. Oficiali ruşi, însă, sunt de altă părere, ei susţin că aceste anomalii magnetice au o frecvenţă îngrijorătoare (una la două zile). Şi aici se emite ipoteza că aceste anomalii ar putea fi porţi către lumi paralele, care se deschid doar în anumite momente.

Una din cele mai surprinzătoare dispariţii este cea petrecută cu câţiva ani în urmă (în 1991) a 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracţie a petrolului. Platforma era legată prin staţie de baza de la ţărm, cu care era stabilit un protocol de comunicare zilnic. Într-o zi, fără niciun SOS, platforma a rămas mută la toate încercările de stabilire a contactului.
După câteva ore, baza a alertat poliţia de coastă, o escadrilă militară a făcut o recunoaştere şi platforma a fost descoperită şi recuperată la 50 km distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.
Platforma arăta de parcă cei 80 de oameni o prăsiseră în grabă, fără sa-şi ia niciun fel de bagaje, haine sau lucruri intime, fără să strângă sau să facă curat, de exemplu, pe mesele unde mâncau!…

La ora actuală, armata ucraineană studiază cu mare atenţie această falie magnetică ce se deplasează lent, din zona lor, către apele teritoriale româneşti… Atunci, studierea ei şi responsabilităţile ce decurg din aceste studii vor reveni oficialităţilor româneşti…


http://www.yogaesoteric.net

Sursa: Misterele Lumii

Povestea unei experiente in apropierea mortii (II)

A urmat un da. Am simtit cum sufletul imi era sarutat.
Apoi am fost dusa inapoi prin Lumina, in taramul vibrational. Intregul proces s-a inversat, cu si mai multe informatii care mi-au fost transmise. M-am intors acasa si mi s-au dat lectii din experienta mea in preajma mortii, legate de mecanica reincarnarii. Mi s-au dat raspunsuri la toate micile mele intrebari: Cum se face asta? Cum se face ailalta? Am stiut ca ma voi reincarna.
Pamantul este un mare procesor de energie si constiinta individuala evolueaza dinspre el, in fiecare dintre noi. Ma gandeam la mine ca fiind om pentru prima data, si eram fericita sa fiu asa. Din ceea ce am vazut, as fi fericita sa fiu si un atom in acest Univers. Un atom. Asa, ca sa fiu partea umana a lui Dumnezeu – asta este cea mai minunata binecuvantare. Este o binecuvantare dincolo de orice ne inchipuim noi ca poate fi o binecuvantare. Pentru fiecare dintre noi, sa fim partea umana a acestei experiente este ceva teribil si magnific. Fiecare dintre noi, oriunde si oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvantare pentru planeta, exact in locul in care se afla.
Am trecut prin reincarnare, asteptandu-ma sa ajung un bebelus undeva. Dar mi s-a dat o lectie despre cum evolueaza identitatea si constienta individuala. Am fost atat de surprinsa, cand am deschis ochii. Nu stiu de ce, pentru ca o intelesesem, dar a fost totusi o surpriza atat de mare sa ma intorc in acest corp, inapoi in camera mea, cu cineva care ma privea, plangand in hohote. Era infirmiera mea. Ea renuntase la o ora si jumatate dupa ce ma gasise moarta. Corpul meu era rigid si inflexibil. S-a dus in cealalta camera. Atunci m-am trezit si am vazut lumina afara. Am incercat sa ma ridic si sa ma duc spre ea, dar am cazut din pat. Infirmiera a auzit zgomot si a venit in fuga, si m-a gasit pe podea.
Cand mi-am revenit, am fost foarte surprinsa si, in acelasi timp, plina de veneratie fata de ceea ce mi se intamplase in timpul experientei mele in preajma mortii. La inceput, toate amintirile calatoriei mele pe care le am acum, nu existau. Continuam sa alunec din lumea asta si intrebam intr-una: Traiesc?. Lumea asta parea mai ireala decat cealalta. In trei zile ma simteam din nou normal, mai clara si totusi diferit de felul in care ma mai simtisem vreodata in viata. Amintirile experientei mele au revenit mai tarziu. Nu vedeam nimic rau in nicio Fiinta umana pe care o cunoscusem vreodata. Inainte, eram cu adevarat plina de judecati.. Credeam ca multi oameni erau ratati. De fapt, credeam ca toti, in afara de mine, erau niste ratati. Dar am scapat de toate astea, acum.
In timpul experientei mele, a trebuit sa cobor in ceea ce voi toti ati putea numi Iad si a fost foarte surprinzator. Nu am vazut Satana sau raul. Coborarea mea in Iad a fost o coborare in mizeria umana obisnuita a fiecarei persoane,in ignoranta si intunericul lipsei de cunoastere. A parut ca o eternitate jalnica. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mica stea de Lumina, care ii era tot timpul la dispozitie. Dar nimeni nu parea sa-i acorde atentie. Erau atat de prinsi in propria durere, trauma si suferinta. Dar, dupa ceea ce a parut o eternitate, am inceput sa chem Lumina aceea, asemenea unui copil care isi striga parintii in ajutor.
Atunci, Lumina s-a deschis si s-a format un tunel care a venit direct la mine si m-a izolat de toata frica si durerea. Asta este, in realitate, Iadul. Asa ca, ceea ce facem este sa invatam sa ne tinem de mana, sa ne apropiem. Portile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de maini si vom pasi impreuna, afara din iad. Lumina a venit la mine si s-a transformat intr-un Inger auriu, imens. Am spus: Esti Ingerul Mortii? Mi-a transmis ca era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastra. Apoi am fost dusa la Lumina.
Curand, stiinta noastra va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i asa? Descoperim acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtila, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc aceste acceleratoare de particule, pentru a zdrobi atomii si a vedea din ce sunt formati. Au ajuns pana la nivelul quarcilor si asa mai departe. Ei bine, intr-o buna zi vor ajunge pana la nimicul care tine totul laolalta si il vor numi Dumnezeu. De abia acum incepem sa intelegem ca si noi cream, pe parcurs. Cand am vazut vesnicia, in timpul experientei mele, am ajuns pe un taram in care exista un punct in care transmitem intreaga cunoastere si incepem sa cream urmatorul fractal, urmatorul nivel. Avem puterea de a crea, pe masura ce exploram. Si acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.
De la intoarcerea mea, am trait experienta Luminii in mod spontan si am invatat cum sa ajung in acel spatiu, aproape oricand in timpul meditatiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie sa muriti, sau sa aveti o experienta in preajma mortii, pentru a face acest lucru. Sunteti dotati pentru asta, aveti deja tot ce va trebuie. Corpul este cea mai minunata Faptura de Lumina din cate exista. Corpul este un Univers de Lumina incredibila. Spiritul nu ne forteaza sa dizolvam acest corp. Nu asta se intampla. Nu mai incercati sa deveniti Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici.
L-am intrebat pe Dumnezeu: Care este cea mai buna religie de pe planeta? Care este cea corecta? Si Dumnezeirea a spus, cu multa iubire: Nu-mi pasa. A fost o gratie incredibila. Cand Dumnezeirea a spus nu-mi pasa, am inteles imediat ca noua trebuie sa ne pese. Este important pentru ca noi suntem Fiintele carora le pasa. Are importanta pentru noi, iar in asta rezida importanta. Ceea ce aveti este ecuatia energiei in spiritualitate. In cele din urma, Dumnezeirii nu ii pasa daca esti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezinta fatetele unui intreg. Mi-as dori ca toate religiile sa-si dea seama de asta si sa se lase unii pe altii in pace. Nu inseamna sfarsitul fiecarei religii, ci faptul ca vorbim despre acelasi Dumnezeu. Traiti si lasati-i si pe altii sa traiasca. Fiecare are o alta viziune. Si toate fac parte din imaginea globala; toate sunt importante.
Am trecut dincolo, in timpul experientei mele in preajma mortii, plina de temeri legate de deseurile toxice, rachetele nucleare, cresterea exploziva a populatiei si de distrugerea padurii amazoniane. M-am intors, iubind fiecare problema. Iubesc deseurile nucleare. Iubesc norul urias in forma de ciuperca; acesta reprezinta cea mai sfanta mandala care am manifestat-o pana acum, ca un arhetip. El, mai mult decat orice religie si filozofie de pe Pamant, ne-a adus impreuna, dintr-o data, la un nou nivel al constientei. Stiind ca am putea arunca planeta in aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizam in cele din urma ca poate ne aflam cu totii aici, impreuna.
Pentru o perioada au trebuit sa puna mai multe bombe, pentru ca sa ne faca sa intelegem. Atunci am inceput sa spunem: nu mai vrem asa ceva. Acum ne aflam, de fapt, intr-o lume mai sigura decat a fost ea vreodata si va deveni si mai sigura. Asa ca, m-am intors din experienta mea in preajma mortii, iubind deseurile toxice, pentru ca ne fac sa ne apropiem unii de altii. Aceste lucruri sunt atat de mari. Dupa cum ar putea spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem raspunsuri de dimensiunea sufletului? DA!
Taierea padurii amazoniene va incetini si, in cincizeci de ani de acum incolo, vor fi mai multi copaci pe planeta, decat au fost in multa vreme. Daca va ocupati de ecologie, faceti-o in continuare; sunteti acea parte din sistem care devine constienta. Faceti-o cu toata puterea, dar nu fiti deprimati. E o parte din ceva mult mai mare.
Pamantul se afla in procesul domesticirii sale. Nu va mai fi niciodata un loc atat de salbatic, cum era altadata. Vor ramane locuri salbatice marete, rezerve in care natura sa prospere. Gradinaritul si rezervele vor constitui preocuparile viitorului. Cresterea populatiei ajunge foarte aproape de gama optima de energie, care sa determine o schimbare a constientei. Aceasta schimbare in constienta va conduce la schimbari in domeniul politicii, banilor si energiei..
Dupa moarte, trecand prin experienta mea in preajma mortii si intorcandu-ma, respect cu adevarat viata si moartea. In experientele noastre cu ADN ul s-ar putea sa fi deschis poarta unui mare secret. In curand vom putea trai cat de mult vrem sa traim in acest corp.
Dupa ce veti fi trait in jur de 150 de ani, veti simti intuitiv ca vreti sa schimbati canalele. Sa traiesti o vesnicie intr-un singur trup, nu este la fel de creativ ca si reincarnarea, ca si transferul energiei in acest vortex fantastic de energie in care ne aflam. Vom vedea cu adevarat intelepciunea Vietii si mortii si ne vom bucura de ea. Dupa cum stau lucrurile, suntem deja in viata, dintotdeauna.
Acest corp in care va aflati a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un suvoi de Viata care isi are originea la Marea Explozie (Big Bang) si chiar dincolo de ea.
Acest corp da viata vietii urmatoare, cu energie densa si subtila.
Acest corp a fost deja viu, de o vesnicie.
Scris de Mellen-Thomas Benedict

Sursa: Dincolo de Orizont

Povestea unei experiente in apropierea mortii (I)

In 1982 am murit de cancer in faza terminala. Boala mea era inoperabila si orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi facut altceva decat sa ma transforme, din ce in ce mai mult, intr-o leguma. Mi se dadusera intre sase si opt luni de viata.
In anii ‘70 eram o consumatoare ahtiata de informatii, si ma intristam din ce in ce mai mult, din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice si asa mai departe. Asa ca, in lipsa unei baze spirituale, am inceput sa cred ca natura facuse o greseala si ca noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planeta. Percepeam oamenii ca fiind un soi de cancer si cu asta m-am ales.
Asta mi-a pus capat vietii. Aveti mare grija cum vedeti lumea. Acest lucru se rasfrange asupra voastra, mai ales daca viziunea voastra este negativa. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am incercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit.
Asa ca am stabilit ca totul era, de fapt, intre mine si Dumnezeu. Nu ma mai confruntasem niciodata pana acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodata de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupari spirituale la vremea respectiva, dar am inceput o calatorie, pentru a afla despre spiritualitate si despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat sa citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru ca nu voiam sa am vreo surpriza dincolo. Asa ca am inceput sa citesc despre diverse religii si filosofii. Toate erau foarte interesante si mi-au dat speranta ca exista ceva dincolo. Ajunsesem in grija permanenta a unei infirmiere.
Imi amintesc ca m-am trezit intr-o noapte, acasa, pe la 4:30 si am stiut pur si simplu ca asta era.
Asta era ziua in care aveam sa mor. Asa ca mi-am chemat cativa prieteni si mi-am luat la revedere. Mi-am trezit ingrijitoarea si i-am spus. Facusem o intelegere cu ea ca imi va lasa cadavrul in pace sase ore, pentru ca citisem ca se intampla tot soiul de lucruri interesante atunci cand mori. Am adormit la loc.
Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este inceputul unei experiente tipice in apropierea mortii. Dintr-o data eram perfect constienta ca stateam in picioare, dar corpul meu era asezat in pat. In jurul meu era un fel de intuneric. Ma simteam mai vie in afara corpului, decat in viata obisnuita. Totul era atat de viu, incat puteam vedea fiecare camera din casa. Puteam vedea si acoperisul casei, inprejurimile ei si chiar dedesubtul casei.
Era o Lumina care stralucea. M-am intors spre Lumina, care era foarte asemanatoare celei descrise de alti oameni in experientele lor din apropierea mortii. Era atat de minunata. Este tangibila, o poti simti. Este ademenitoare; vrei sa te duci spre ea, asa cum te-ai arunca in bratele tatalui sau mamei tale ideale.
Pe masura ce am inceput sa ma misc catre Lumina, am stiut intuitiv ca daca merg catre Lumina, voi muri. Asa ca mergeam spre Lumina si spuneam: “Te rog sa astepti un minut; stai doar o secunda. Vreau sa ma gandesc la asta, as vrea sa-ti vorbesc inainte sa plec.” Spre surprinderea mea, in acel punct intreaga experienta s-a oprit. Va puteti controla experienta de dupa moarte. Nu va aflati intr-un vartej incontrolabil.
Asa ca dorinta mea a fost respectata si am avut o discutie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Budha, Krishna, mandale, imagini si semne arhetipale. Am intrebat-o: Ce se intampla aici? Te rog, Lumina, explica-mi. Chiar vreau sa stiu care este realitatea situatiei. Nu pot pune exact in cuvinte, pentru ca era un fel de comunicare telepatica.
Lumina mi-a raspuns. Informatia care mi-a fost transferata era ca, in timpul experientei tale dupa moarte, credintele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care il primesti in fata Luminii. Daca esti budist sau catolic sau fundamentalist, primesti feedback legat de ceea ce era credinta ta. Ai ocazia sa o privesti si sa o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. Dupa cum mi s-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama ca ceea ce vedeam cu adevarat era matricea Sinelui nostru Superior.
Cu totii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufleteasca a fiintei noastre. El mi s-a revelat in cea mai adevarata forma energetica a sa. Singurul fel in care il pot descrie cu adevarat este ca Fiinta Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arata asa, dar este o conexiune directa la Sursa, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectati la Sursa. Asa ca Lumina imi arata matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajata in nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stari de fapt imi era dat feedback in timpul experientei mele dupa moarte.
Atunci cand ii ceream Luminii sa ma lamureasca, sa continue sa-mi explice, am inteles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o retea in jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualitatile Superioare.
Este ca si cum am avea o companie grozava, un nivel urmator, subtil de energie care ne inconjoara, nivelul spritului ca sa spunem asa. Apoi, dupa cateva minute, am mai cerut lamuriri. Chiar doream sa stiu despe ce este vorba in Univers si, de data asta, eram gata sa plec. Am spus: Sunt gata, ia-ma.
Atunci, Lumina s-a transformat in cel mai frumos lucru pe care l-am vazut vreodata: o mandala de suflete umane de pe aceasta planeta. Atunci am ajuns la aceasta imagine cu viziunea mea negativa a ceea ce se intampla pe planeta. Asa ca am intrebat Lumina, rugand-o sa ma lamureasca si am vazut, in aceasta mandala magnifica, cat de frumosi suntem cu totii in esenta noastra, in nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creatii.
Sufletul uman, matricea umana pe care o formam impreuna este absolut fantastica, eleganta, exotica, orice. Nu pot spune destul despre felul in care mi s-a schimbat parerea despre Fiintele umane, in acel moment. Am spus: O, Doamne, nu stiam cat suntem de frumosi. La orice nivel, sus sau jos, in orice forma v-ati afla, voi sunteti cea mai frumoasa creatie.
Revelatiile primite de la Lumina continuau fara oprire. Apoi am intrebat Lumina: Asta inseamna ca Omenirea va fi salvata? Atunci, asemenea unei explozii de trambite cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumina a vorbit spunand: Tine minte asta si nu uita niciodata; voi va salvati, voi va rascumparati si voi va vindecati. Ati facut-o intotdeauna. O veti face intotdeauna. Ati fost creati cu puterea de a face asta, inca dinainte de inceputul lumii.
In acea clipa am inteles si mai mult. Am inteles ca AM FOST DEJA SALVATI, si ne-am salvat pe noi insine, pentru ca am fost proiectati sa ne autocorectam asemenea intregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se refera a doua venire. I-am multumit Luminii lui Dumnezeu, din toata inima. Cel mai bun lucru pe care am putut sa-l spun au fost urmatoarele cuvinte simple de multumire: O draga Dumnezeule, draga Universule, draga Sine Superior, Imi Iubesc Viata.
Lumina parea sa ma aspire si mai profund. Era ca si cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat intr-un alt taram, mai profund decat cel precedent si am devenit consienta de ceva mai mult, mult mai mult. Era un suvoi enorm de Lumina, vast si plin, adanc in Inima Vietii. Am intrebat ce era.
Lumina mi-a raspuns: Acesta este FLUVIUL VIETII. Bea din aceasta apa bogata, dupa dorinta inimii. Asa am facut. Am luat inghitituri, una dupa alta. Sa bei Viata insasi! Eram in extaz.
Atunci Lumina a spus: Ai o dorinta. Lumina stia totul despre mine, trecutul, prezentul si viitorul. Da! am soptit.
Am cerut sa vad restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omenesti. Lumina mi-a spus atunci ca pot sa merg odata cu Suvoiul. Am facut-o si am fost purtata prin Lumina, catre capatul tunelului. Am simtit si am auzit o serie de explozii sonice foarte blande. Ce mai goana!
Dintr-o data mi s-a parut ca sunt lansata de pe planeta, pe acest suvoi de Viata.. Am vazut Pamantul disparand. Sistemul solar, in intreaga lui splendoare, a trecut usor pe langa mine si a disparut. Cu o viteza mai mare decat cea a luminii, am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce in ce mai multa cunoastere, pe masura ce inaintam. Am aflat ca aceasta Galaxie si intreg Universul sunt pline de diferite forme de VIATA. Am vazut multe lumi. Vestea buna este ca nu suntem singuri in Univers!
Pe masura ce calatoream pe suvoiul de constienta prin centrul Galaxiei, suvoiul se desfacea in extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerarile Galaxiei, cu toata intelepciunea lor straveche, zburau pe langa mine. Primul gand a fost ca mergeam undeva, chiar calatoream. Dar apoi mi-am dat seama ca, pe masura ce suvoiul se marea, propria mea constienta se extindea si ea, pentru a cuprinde tot ce era in Univers! Toata creatia trecea pe langa mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevarat un Copil Minune; un prunc in Lumea minunilor!
Atunci m-am regasit intr-o tacere profunda, dincolo de limitele linistii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit.
Eram in Vid.
Eram in pre-creatie, inainte de Big Bang (Marea Explozie). Am trecut dincolo de inceputul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibratie. Am fost in Ochiul Creatiei. Am simtit ca atingeam Fata lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur si simplu, am fost una cu Viata si Constienta Absoluta.
Cand spun ca am putut vedea sau percepe vesnicia, spun ca am putut experimenta modul in care Creatia, in intregimea ei, se autogenereaza. Era fara inceput si fara sfarsit. Este un gand care iti extinde mintea, nu-i asa?
Oamenii de stiinta percep Big Bang asemenea unui eveniment unic, ce a dat nastere Universului. Am vazut, in timpul experientei mele de viata dupa moarte, ca Big Bang a fost doar unul dintr-un numar infinit de alte Big Bang-uri care creeaza, incontinuu si simultan, Universuri . Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, in termeni umani, ar fi acelea create de super computere ce folosesc ecuatii de geometrie a fractalilor.
Oamenii din antichitate stiau toate astea. Ei spuneau ca Dumnezeu crea periodic noi Universuri, expirand si recrea alte Universuri, inspirand. Aceste epoci se numesc Yuga. Stiinta moderna a numit asta, Big Bang. Ma aflam in constienta absoluta, pura. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau si se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, in toate. Am vazut ca absolut fiecare particica a creatiei are, la randul sau, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Inca nu am cuvinte sa o descriu.
Mi-au trebuit ani intregi, dupa ce m-am intors din experienta mea in preajma mortii, sa asimilez orice fel de cuvinte care sa descrie experienta Vidului. Pot sa va spun acum numai atat: Vidul este mai putin decat nimic si totusi, mai mult decat orice exista! Vidul este zero absolut, haosul ce da nastere tuturor posibilitatilor. Este Constienta Absoluta, cu mult mai mult decat Inteligenta Universala.
Vidul este golul sau nimicul dintre manifestarile fizice. Este SPATIUL dintre atomi si componentele lor. Stiinta moderna a inceput sa studieze acest spatiu. Ea il numeste punctul Zero. Ori de cate ori se incearca sa fie masurat, instrumentele depasesc scala, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Pana acum nu a fost gasita o modalitate de a masura, cu precizie, infinitul. In corpul vostru si in Univers exista mai mult spatiu zero, decat orice altceva!
Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atat de plin de energie, un alt fel de energie care a creat tot ceea ce suntem. Totul, incepand de la Big Bang este vibratie, de la primul Cuvant care este prima vibratie. Biblicul EU SUNT in realitate are un semn de intrebare dupa el. EU SUNT. Ce sunt eu? Astfel, creatia lui Dumnezeu exploreaza Sinele lui Dumnezeu, in orice fel posibil, intr-o explorare continua prin fiecare dintre noi. Am inceput sa vad, in timpul experientei mele in preajma mortii, ca tot ceea ce este, este Sinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea stie Dumnezeu, chiar si atunci cand cade o frunza. Lucrul acesta este posibil, pentru ca oriunde te-ai afla, este centrul Universului. Oriunde se afla orice atom, acela este centrul Universului. Exista Dumnezeu in asta si Dumnezeu in Vid.
Atunci cand exploram Vidul, in timpul experientei mele in preajma mortii, si toate acele Yuga sau creatii, ma aflam complet in afara timpului si spatiului, asa cum le cunoastem noi. In aceasta stare extinsa am descoperit ca, de fapt, creatia este Constienta Absoluta Pura, sau Dumnezeu, care vine in Experienta Vietii, asa cum o stim noi. Vidul insusi este lipsit de experienta. Este inaintea vietii, inainte de prima vibratie. Dumnezeirea inseamna mai mult decat Viata si Moarte. Prin urmare, exista chiar mai mult de experimentat in univers, decat Viata si Moartea!
Cand am inteles acest lucru, terminasem cu Vidul si doream sa ma intorc la Creatia sa, sau Yuga. Parea lucrul cel mai normal de facut. Atunci m-am intors brusc prin cea de-a doua Lumina, sau Big Bang, si am auzt mai multe explozii de catifea. Am mers pe suvoiul constientei, inapoi prin intreaga Creatie, si ce mai calatorie a fost! Supraaglomerarile Galaxiilor au trecut prin mine, aducandu-mi si mai multa intelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaura neagra. Gaurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.
Stiti ce se afla de cealalta parte a unei gauri negre? Noi suntem; Galaxia noastra, care a fost reprocesata dintr-un alt Univers. In intreaga ei configuratie energetica, Galaxia arata asemenea unui oras fantastic al luminilor. Toata energia de pe aceasta parte a Big Bang-ului este Lumina. Fiecare subatom, atom, stea, planeta, chiar si constienta insasi, sunt alcatuite din Lumina si au o frecventa. Lumina este viata. Totul este alcatuit din Lumina, chiar si pietrele. Asa ca totul este viu. Totul este alcatuit din Lumina lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent.
Atunci cand eram purtata pe suvoi, am putut vedea, in cele din urma, ca se apropia o Lumina imensa. Am stiut ca era Prima Lumina; Matricea Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, intregul nostru Sistem Solar a aparut in Lumina, insotit de una dintre exploziile acelea de catifea.
Am putut vedea toata energia pe care o genereaza acest Sistem Solar si este un spectacol incredibil de Lumina! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor ceresti, genereaza o matrice unica de Lumina, sunet si energii vibrationale. Civilizatiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta in Univers Viata, asa cum o stim noi, dupa amprenta energetica si vibrationala a matricei. Este o joaca de copii. Copilul minune al Pamantului (Fiintele umane) face chiar acum o gramada de zgomot, asemenea copiilor care se joaca in curtea Universului.
Lumina mi-a explicat ca nu exista moarte; suntem Fiinte nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am inteles ca facem parte dintr-un sistem natural viu, care se recicleaza permanent. Nu mi s-a spus niciodata ca trebuie sa ma intorc. Am stiut ca va trebui. Era firesc, dupa tot ceea ce am vazut in timpul exeperientei mele in preajma mortii.
Nu stiu cat timp am fost cu Lumina, in timp uman. Dar a venit un moment in care am inteles ca toate intrebarile mele isi primisera raspuns si ca intoarcerea mea era iminenta. Cand spun ca toate intrebarile mele capatasera raspuns dincolo, chiar asta vreau sa spun. Toate intrebarile mele au primit raspuns. Fiecare om are o viata diferita si intrebari diferite, la care cauta raspuns. Unele dintre intrebarile noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi exploreaza acest lucru pe care il numim Viata, in felul sau personal unic. Asa se intampla cu orice forma de viata, de la munti, la fiecare frunza, din fiecare copac.
Acest lucru este foarte important pentru noi ceilalti din acest Univers. Pentru ca totul contribuie la Imaginea Generala, la deplinatatea Vietii. Noi suntem literalmente Dumnezeu care exploreaza Sinele lui Dumnezeu, intr-un Dans infinit al Vietii. Unicitatea noastra sporeste intreaga Viata.
Cand am inceput intoarcerea catre ciclul vietii, nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, nici nu mi s-a spus, ca ma voi intoarce in acelasi trup. Am avut incredere deplina in Lumina si in procesul Vietii. Atunci cand suvoiul s-a unit cu marea Lumina, am cerut sa nu uit niciodata revelatiile si sentimentele legate de ceea ce am invatat dincolo. ( va urma )
Scris de Mellen-Thomas Benedict

Sursa: Dincolo de Orizont