Această profeţie mayaşă se referă la amnezia spirituală prin care trece civilizaţia noastră. În ultima perioadă, un concept interesant, care se referă la memoria colectivă, este din ce în ce mai prezent în viaţa cotidiană. Profeţia mayaşă se referă la redobândirea memoriei de altădată. Atunci când civilizația noastră o să-şi aducă aminte de înţelepciunea cosmică, adevărurile supreme despre tot ceea ce ne înconjoară o să iasă la iveală. În esenţă suntem una şi aceeaşi cu natura, suntem parte componentă din tot ceea ce ne înconjoară, inclusiv Universul.
La începuturi omul avea o legătură deosebită cu natura.Conexiunea era sfânta, iar atitudinea oamenilor fără de natura era una pozitivă. Strămoşii noştri nu s-au considerat stăpâni ai acestui Pământ ci pur şi simplu protectorii lui. Odată cu dezvoltarea tehnologică, această învăţătură s-a pierdut. Mercantilismul, societatea de consum şi capitalismul ne-au împins să credem că totul se poate raporta la bani, la lucruri materiale şi efemere și să ne dorim să stăpânim Pământul.
Fiecare persoană este parte integrantă a unei matrițe a vieţii şi doar prin înțelepciune poate ajunge să-şi găsească drumul optim în viaţă. În condiţiile în care vechile învăţături despre viaţă s-au pierdut de-a lungul timpului, am putea să credem că sunt pierdute pentru totdeauna, însă, lucrurile nu stau chiar aşa. Aceste “legi” există în noi, sunt componente de bază ale vieţii, indiferent de forma sa, şi pot fi redobândite în orice moment.
Cunoștințele sunt împrăștiate prin toate religiile lumii, iar sentimentul pe care îl avem că ne-am îndepărtat de divinitate este consecinţa faptului că doar prin regăsire putem să revenim la viaţă corectă. În tradiția creştină acest sentiment al lipsei, al frustrării, poartă numele de “păcat originar” şi produce o separare fără precedent de Dumnezeu. În budism acelaşi sentiment este numit avidya şi produce ignoranta. Aceste păcate pot fi îndepărtate doar dacă începem să ne aducem aminte ceea ce suntem şi memoria individuală şi colectivă începe să se recupereze.
Toţi oamenii poartă vestigii ale memoriei tribale în subconștient, iar profeţia vorbeşte despre recuperarea acestor cunoştinţe care trebuie lăsate să iasă la suprafață.
La finalul baktunului (se termină în dată de 12 decembrie 2012) va fi o perioadă a unei uitări profunde, timp în care relaţia omului cu natura va fi denaturată. Se poate observa răul pe care omul modern îl face Pământului şi de aici ne dăm seama de veridicitatea profeţiei. Odată cu trecerea fatidicei date de 12 decembrie 2012, omenirea o să-şi recapete, încet dar sigur, legătura sfântă cu natura, redobândind capacitatea de retrospecţie cât şi cunoştinţele originare.
Redobândirea cunoaşterii le va permite oamenilor să fie un ecou al memoriei universului, iar nouă omenire va dispune de capacităţi, moduri de a gândi şi emoții cu totul speciale.
