“Prin acest mini-documentar,
The God Within, a cărui continuare anunţată o aştept cu
nerăbdare,
Mike Adams, un neobosit activist al dezvăluirii mondiale, cunoscut sub numele de “Health Ranger”,
explică falsele filozofii ce stau la baza celei mai moderne ştiinţe – care a ajuns să fie psihopată,
prin majoritatea aplicaţiilor sale – atacând argumentat pe unul dintre exponenţii ei de vârf,
Stephen Hawking, care este unul dintre cei responsabili de ancorarea rădăcinilor ştiinţei
actuale în răul şi distrugerile ce ne afectează planeta, definindu-ne nu ca fiinţe conştiente,
ci ca simpli “roboţi biochimici”, oferind pretextul perfect pentru genocid.
Ca o completare foarte inspirată a spuselor profetice ale lui Mike Adams, am inclus şi un
mini interviu luat de data aceasta unui reputat fizician şi activist politic şi spiritual,
dr. John Hagelin.
Dr. John Hagelin este fizician, specializat în cuantică, de trei ori candidat la preşedinţia SUA (1992,1996 şi 2000) din partea Natural Law Party şi, în acelaşi timp, director al mişcării
Meditaţia Transcendentală.
Hagelin a fost unul dintre cercetătorii Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare (CERN)
şi ai Centrului Acceleratorului Liniar Stanford (SLAC) iar, actualmente, este profesor de fizică şi director al Institutului de Ştiinţă, Tehnologie şi Politici Publice, la Universitatea de Management Maharishi.
Contribuţiile sale ştiinţifice în domeniul unificării forţelor slabe şi a celor electromagnetice, în
teoria marii unificări, super simetrie şi cosmologie sunt printre cele mai citate în domeniu şi
poate fi considerat ca fiind unul dintre cei ce au împlinit visul lui Einstein, descoperind
formularea matematică a teoriei unificate a câmpurilor, pe baza supercorzilor.
M-am decis să vă prezint acest cuplu de mini filme, ca urmare a evenimentului extraordinar de important, ce a avut loc acum o săptămână, când declaraţiile celor de la CERN şi de la
acceleratorul subteran de la Gran Sasso din Italia, au scos practic ştiinţa din paralizia indusă
de creaţia masonului Isaac Newton, care publica, în 1687, lucrarea “Principiile matematice ale filozofiei naturale”, prin doborârea a două tabuuri ce păreau a fi de neclintit: negarea existenţei particulei fundamentale a materiei, aşa-numita “particulă a lui Dumnezeu” şi, totodată, eliminarea barierei false impuse de viteza luminii.
Mă văd nevoit să recunosc că nu am anticipat acest pas al “ştiinţei oficiale” şi, mai ales, nu m-am aşteptat nici o clipă ca declaraţia să vină tocmai din direcţia CERN, fiindcă sumele imense alocate acestui proiect, într-o perioadă deloc propice unor investiţii de asemenea anvergură, m-au făcut întotdeauna să-l bănuiesc că ar avea scopuri malefice.
Nu mi-am schimbat această opinie şi consider acest eveniment extraordinar doar ca pe un pas
imens în direcţia marii dezvăluiri, a cărei inevitabilitate este din ce în ce mai evidentă, în pofida eforturilor disperate ale ocultei mondiale de a-i întârzia sau chiar bloca apariţia.
Savanţii s-au folosit de faima şi prestanţa câştigate într-o anume ramură a ştiinţei oficiale, pentru
a denatura realitatea, emiţând opinii, presupuse a fi documentate, în domenii mult în afara
specializării de bază, făcând oamenii să uite, prin aroganţa lor, că pot fi perfect incompetenţi în celelalte domenii ale vieţii umane.
Ştiinţa a dat chix în toate domeniile spirituale pe care, tocmai din pricina caracterului lor aparent subiectiv, şi-a permis să le dezavueze, denunţându-le drept şarlatanii sau superstiţii religioase.
Orice obiect mai sofisticat, descoperit în site-urile arheologice, căruia “marea ştiinţă” era
incapabilă să-i descopere vreun sens sau nu dorea s-o facă, fiindcă ar fi ridicat prea multe
întrebări, era catalogat iresponsabil drept obiect de cult, creaţia aproape inconştientă a unor
culturi străvechi, incapabile să-şi abandoneze superstiţiile, deşi erau perfect capabile să creeze
minuni arhitectonice, în genul Marii Piramide de la Giza, pe care savanţii actuali sunt incapabili
s-o reproducă.
Cele două tabuuri menţionate mai sus au stat la baza definirii false a lumii în care trăim, ca pe o
lume inertă, a materiei moarte, supusă determinismului şi legilor newtoniene ale biliardului
cosmic, în care conştiinţa umană sau universală nu îşi aveau locul.
Dizidenţa exprimată pe faţă, a unor profesionişti ca John Hagelin sau a unor amatori geniali
ca
Nassim Haramein, prin susţinerea naturii energetice infinite a Universului, a texturii
holo-fractale a acestuia, ce implicau evident necesitatea prezenţei unei conştiinţe supreme –
începând de la ciudatele anomalii manifestate la nivel cuantic şi până la codul informatic sofisticat, ADN-ul, ce stă la baza materiei vii – a fost amuţită şi ridiculizată vreme de decenii, de aceeaşi comunitate ştiinţifică care îşi recunoaşte acum neputinţa, abandonând două dintre ipotezele fundamentale pe care se bazau teoriile declarate inviolabile, ale supremaţiei materiei şi
relativităţii, în favoarea principiilor mecanicii cuantice.
Mecanica cuantică afirmă că, noi înşine, ne creăm prin observare propria realitate, chiar dacă
acest lucru este foarte uşor de observat şi demonstrat la nivel cuantic şi extrem de dificil de
realizat în cazul aşa-zisei “realităţi fizice” a lucrurilor mari, în care ne ducem existenţa, dar să
nu uităm că aceste “obiecte fizice”, cu aparenţă materială, sunt formate, de fapt, din ceea ce
observăm la nivel cuantic.
Dacă acceptăm acest fapt ca ipoteză de lucru, atunci obsesia pentru control şi manipulare a
elitelor lumii devine cât se poate de logică: întreg sistemul “educaţional” şi mass media şi tot
ce ţine de sistemele de propagandă ne spun cu încăpăţânare, de mii de ani, exact aceeaşi
poveste, obligându-ne să privim lumea doar într-un singur mod, generând o lume în care ei
deţin toate avantajele, prin drept ereditar, iar noi rămânem masa de manevră, sacrificabilă după dorinţă,
pe baza unor pretexte mai mult sau mai puţin străvezii, precum determinismul lui Hawking sau
al lui Darwin.
Ereticii care s-au opus acestor viziuni standard au fost suficient de puţini, în orice epocă, pentru a putea fi anihilaţi fizic sau ridiculizaţi agresiv în mass media, aşa cum se procedează în zilele noastre, pentru ca viziunea lor să nu poată câştiga un număr semnificativ de adepţi şi să nu poată focaliza suficiente energii mentale în direcţia unei anume schimbări.
În acest context, devine evident faptul că noi am creat această lume profund nedreaptă şi
inechitabilă, supunându-ne, mai mult sau mai puţin benevol, tiparelor “educaţionale” furnizate de “stăpâni”.
Chiar mai mult de atât, un corolar al concluziei anterioare are o conotaţie extrem de optimistă, în perfectă concordanţă cu ceea ce ne-au spus de milenii marii lideri spirituali ai lumii şi anume că
pentru a schimba această lume, nu este necesară nici un fel de acţiune violentă sau demonstraţie de putere fizică sau financiară, ci trebuie să încetăm a ne mai considera victime şi, mai ales, trebuie
să ne schimbăm gândirea, pe tipare contrarii celor oficiale, obligând textura cuantică a întregii
realităţi observabile să se schimbe în sensul dorit de noi.
Interesant este că nici măcar nu este necesară o unanimitate totală în gândire, ci aşa cum susţin
mulţi promotori ai acestui curent filozofic, este suficientă o anume “masă critică” pentru ca
schimbarea să se producă şi să devină ireversibilă.
Dacă ar fi să fim generoşi, am putea spune că elitele ne-au lăsat chiar şi indicii, fiindcă ştiinţa care
ne-a pervertit gândirea, atâta amar de vreme, cuprinde în denumire cuvântul “fizic” care ţine în exclusivitate de natura “materială” observabilă sau, dacă vreţi, de nivelul macroscopic al realităţii şi nu a avut niciodată vreo legătură cu metafizica lui Aristotel, care se situa în tărâmul filozofiei sau cu factorul psihologic, mental sau spiritual.
Nu e mai puţin adevărat, însă, că de manipularea ultimilor trei factori amintiţi mai sus s-a ocupat, în aceeaşi perioadă, o altă ramură a puterii elitelor, biserica, cu al ei monopol absolut asupra religiei,
care ne-a obligat de mii de ani spiritul să rămână într-o încremenire idolatrică, prin mistificarea surselor religioase primare, fără ca să bănuim vreodată că “grăuntele de muştar al credinţei”
despre care Iisus susţinea că este suficient ca să mute munţii din loc, nu era absolut deloc o simplă
metaforă, ci descrierea fidelă a puterilor noastre spirituale.
Tupeul unor “corifei” ca Hawking este, de asemenea, perfect explicabil, fiindcă au ştiut din start că elitele le-au rezervat rolul material al negării integrării noastre în conştiinţa Universală, deoarece
asta ar fi însemnat recunoaşterea intrinsecă a liberului arbitru şi drepturilor egale ale tuturor
fiinţelor vii, care exclud elitismul şi sclavia şi tot ei, în cazul în care am fi persistat în eroarea de a ne crede divini, urmau să ne elimine din “material”, prin armele atomice create de alţi “eroi” ca
Einstein, Oppenheimer sau Teller.
Ca o ultimă argumentaţie, pentru cei cu adevărat interesaţi, mă văd nevoit să revin la “interpretarea
de la Copenhaga – preşul cuantic sub care a fost îngrămădită manifestarea conştiinţei umane la
nivele subatomice – dezvoltată la un an după ecuaţia lui Schrödinger, în 1927, la institutul din Copenhaga, avându-i ca principali “arhitecţi” pe Niels Bohr şi Werner Heisenberg.
Nu există o variantă “oficială”, să zicem, dar fiecare versiune a ei foloseşte exprimarea “orice observare produce proprietatea observată”, cuvântul ciudat aici fiind tocmai “observare”, fiindcă
este omisă discret nuanţa de observare conştientă.
Interpretarea diluează şi mai mult definiţia de mai sus, definind observarea ca având loc atunci
când un obiect microscopic, la scară atomică, interacţionează cu un obiect macroscopic, la scară
mare, dând şi exemple de genul: a) o peliculă foto lovită de un foton, înregistrează locul unde a
aterizat fotonul, “observând” deci fotonul; b) un contor Geiger păcăne ca urmare a pătrunderii
unui electron în tubul său de descărcare, deci “observă” electronul.
În acest mod, interpretarea de la Copenhaga pare să ia în considerare cele două tărâmuri ale
fizicii: cel macroscopic sau clasic, al instrumentelor noastre de măsurare, care este guvernat de
legile lui Newton şi tărâmul, microscopic, cuantic, atomic şi subatomic, guvernat de ecuaţia lui Schrödinger.
Subtilitatea denaturării constă exact în contrariul celor observate experimental, susţinând că
noi nu avem niciodată de-a face “direct” cu obiectele cuantice ale tărâmului microscopic şi,
ca urmare, nu trebuie să fim îngrijoraţi de realitatea lor fizică sau absenţa acesteia.
Până la urmă, ni se sugerează că noi nu observăm decât comportamentul acestor instrumente
de măsură şi cum diferenţa de ordin de mărime dintre atomi şi aceste instrumente este enormă,
este în regulă dacă tratăm cele două domenii, macroscopic şi microscopic, ca fiind separate şi
fără influenţe reciproce.
Într-un final, majoritatea fizicienilor s-au agăţat cu disperare de această aproximare grosolană,
ce ignora realitatea experimentelor, considerând-o convenabilă, dorind să evite speculaţiile
filozofice sau implicaţiile nedorite ale ieşirii din curentul oficial de gândire, în timp ce un număr
redus de fizicieni, nu au putut depăşi contradicţia evidentă a acceptării unor obiecte
macroscopice (inclusiv fiinţele) ca fiind reale, atâta timp cât sunt compuse, în mod cert, din
atomi ireali.
În concluzie, îl voi cita pe onestul Erwin Schrödinger, care defineşte perfect esenţa manipulării ştiinţifice:
“Poziţia lui Bohr, că o descriere spaţio-temporală a poziţiei unui obiect este imposibilă, eu o
resping de la bun început. Fizica nu e formată doar din cercetări atomice, ştiinţa nu e formată
numai din fizică iar viaţa nu constă doar în ştiinţă. Scopul cercetărilor atomice este să includă cunoaşterea noastră empirică despre ele în cealaltă gândire a noastră. Toată această gândire, în
măsura în care ea priveşte lumea exterioară, este activă în spaţiu şi timp. Dacă nu este activă în
spaţiu şi timp, atunci ea eşuează de la întregul ei obiectiv şi nu ştim cărui scop serveşte ea cu adevărat.””
