Se afișează postările cu eticheta Sclavia Moderna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sclavia Moderna. Afișați toate postările

luni, 10 decembrie 2012

Ţara care a reintrodus sclavia. Angajaţii NU au voie să îşi dea demisia pentru că se aleg cu dosar penal


Libertate şi egalitate în drepturi sunt doar concepte idealiste ale unor ţări care se vor a fi democratice. Sclavia, atât de detestată, pare a se fi reinstaurat în Belarus, acolo unde angajaţii de la stat nu pot părăsi locul de muncă.

Cei care se încumetă să facă acest lucru se pot alege cu dosare penale. Cauza acestor măsuri radicale o constituie valul de concedieri şi plecări “pentru un trai mai bun” în străinătate.

“Pregătiţi decretul: până la încheierea modernizării întreprinderilor interzicem orice concedieri de la locurile de muncă. Angajatul nu poate pleca fără acordul şefului” - a declarat preşedintele Aleksander Lukaşenko, vizitând recent fabrica de stat Borisevdrev din Borisev, care produce articole din lemn, informeaza antena3.

De cei care vor încălca dispoziţia, se va ocupa MAI. Vor fi trimişi la munci forţate (ceea ce înseamnă îngrădirea parţială a libertăţii), iar după ispăşirea pedepsei vor fi obligaţi să se întoarcă la locul vechi de muncă. În situaţiile conflictuale, singura instanţă la care poţi face reclamaţie este guvernatorul regiunii.
Deocamdată, interdicţia se referă numai la întreprinderile de prelucrare a lemnului, dar curând va cuprinde şi alte ramuri ale industriei. Şi deşi proiectul decretului respectiv încă nu a apărut, directivele lui Lukaşenko suntr obligatorii începând din această lună, scrie RADOR.
sursA: antena3.ro
          gandeste.org

duminică, 28 octombrie 2012

Psihologia Sclaviei


Pentru a te simti cu adevarat liber trebuie mai întâi sa constientizezi propria persoana si apoi ceea ce se afla in jurul tau. Daca omul ar avea vointa, ar putea decide liber pro si contra propriei persoane. Dar… pana va ajunge in acel punct important al constientizarii de sine, omul este preconditionat de cei putini (puternici si cu vointa) sa-i decida facil viata. Cu alte cuvinte, viata sa este traita de altcineva, multumindu-se a juca rolul apaticului spectator in propriul film, incapabil in a-si impune propriile reguli si standarde.

Astazi asistam la o drama: omul, luat individual dar si ca masa, demonstreaza constant o incapacitate majora in a-si controla mintea. Actioneaza programat, teleghidat, orbeste. Nu se opreste o clipa din drumul sau pentru a-si pune intrebari, a intelege ce sau de ce i se intampla un anumit lucru asa cum nu-l intereseaza nici ceea ce se intampla in jurul sau.

Mass-media controleaza aproape in totalitate mintile umane, le manipuleaza in mod ordinar, transformandu-si auditoriul in simpli masa manipulata grotesc, pregatita oricand sa raspunda la ordine. Mass-media modeleaza si perverteste intr-atat capacitatea consumatorului incat reuseste sa-i induca ideea ca ceea ce gandeste este rodul propriei sale ratiuni, neinfluientate de vreun factor extern.

Manipularea (de regula) se aplica sub doua forme:
a) subtila, subliminala
b) grosiera, puternica.
Ambele modalitati sunt aparent inofensive, inobservabile si insesizabile. Ele se manifesta prin utilizarea repetitiva a unor mesaje video, audio, scrise, inoculandu-se falsa nevoie de a cumpara ceva, de a viziona sau a citi ceva ori de a aprecia ca adevarata o anumita opinie, sursa in dretimentul alteia.
Partea absconsa a manipularii are la baza interese majore financiare si/sau politice. Evident ca nu e usor a ne sustrage din mrejele manipularii, insa o putem face daca avem un anumit grad de cultura si de intelepciune. Intotdeauna trebuie sa analizam profund situatiile si sa ne intrebam „Cui foloseste?” altfel ingrosam randurile victimelor asupritorilor „pasnici” ai manipularii.
Oamenii de stiinta, din cele mai stravechi timpuri, au fost preocupati de problematica mintii umane: s-au intrebat mereu de ce se teme omul si ce factori distincti declanseaza frica? Raspunsurile obtinute in urma cercetarilor au fost utilizate in scopul manipularii a mari mase de oameni. Natiuni intregi au devenit victime, sclave marilor politicieni si industriasi ai vremii.
Intr-o carte publicata in 1937, doctorul H. Spencer Lewis afirma:
“De-a lungul veacurilor otravirea mentala intr-o formă sau alta a înrobit milioane de ființe umane și a torturat sufletele bărbaților și femeilor (…).”
“Ca rezultat al mai multor ani de studiu analitic s-a constatat ca actiunile majoritatii oamenilor se fundamenteaza pe instincte naturale si primitive.”
“Un astfel de instinct aproape universal se manifesta prin refuzul de a accepta și asculta porunca altei persoane, fără o analiză atentă asupra scopului final al actiunii dar si asupra intenției/scopului de comandă.”
“Psihologia ne învață că singura cale de succes prin care reusim să facem o altă minte sau o minte ciudată sa asculte o dorinta a mintii noastre este aceea de a prezenta comanda sau dorința într-un mod subtil, astfel incat individul devine inconștient sau mintea sa accepta de bună voie ceea ce i s-a comandat, ba chiar coopereaza si aproba actiunile inainte de a-si rezerva timp de analiza pentru a o respinge.”
Astfel, s-a constatat ca exista mai multe tipuri de comenzi: unele subtile, altele puternice, altele date prin sugestii, toate fiind acceptate foarte usor intrucat individul manipulat raspunde inconstient la comenzi. Daca omul si-ar analiza putin deciziile sale, ar observa ca multe dintre ele au fost luate ca urmare a acestor „trucuri psihologice” la care specialisti in ale „mintii umane” lucreaza neobosit de atatea veacuri.
Doctorul Spencer a mai observat usurinta prin care receptorul caruia i se induce o idee falsa poate imbraca forma realitatii;
Exemplu: daca i se va spune unui om sanatos ca este bolnav, acesta se imbolnaveste in scurt timp.
Slabiciunile mintii umane actioneaza asemeni unui portal deschis prin care intra un aflux de idei ciudate ce fertilizeaza „solul” constiintei noastre si o otraveste mental.
Dr. Spencer a descoperit trei metodele de administrare a acestor otravuri prin urmatoarele forme:
traduceri sonore si vizuale,
comentarii si sugestii cu ajutorul imaginilor
sugestii mentale.
Televiziunea, presa si radioul sunt cele mai importante instrumente ale manipularii prin care se controleaza masele. Victimele cele mai sigure sunt in primul rand persoanele incapabile sa-si formuleze opinii personale despre un anumit eveniment, fapta, situatie sau, daca reusesc sa-si construiasca o opinie, asteapta intotdeauna confirmarea altora.
Astazi, majoritatea oamenilor se afla inca in Pestera lui Platon. Se inchina la umbrele de pe ziduri dar nu-si pun intrebari si nici nu disting proiectia de obiectul original. Jocul umbrelor nu e altceva decat jocul cu mintile umane care in fapt defineste PSIHOLOGIA SCLAVIEI.
Sursa: gandeste.org

luni, 30 iulie 2012

Sclavia moderna... Marele MANIPULATOR... IADUL ESTE FORMAT DIN CEILALTI OAMENI... Lui Dumnezeu ii este indiferent cum alegi sa traiesti ci sa te calesti !



Nu esti aici sa alegi ai ales deja. Esti aici sa intelegi de ce ai ales ce ai ales.
Iar Dumnezeu se recunoaste in Creatia Sa...
Orice dogma devine manipulare deoarece iti reteaza dreptul la libertate!
O minciuna repetata destul de des devine adevar. Lenin

luni, 5 decembrie 2011

O VARIANTA A SCLAVIEI MODERNE: SCLAVIA ALIMENTARA !


Acum zece ani, ideea că anumite alimente ar putea provoca dependenţă nu se afla pe radarele oamenilor de ştiinţă, dar recent numărul cercetărilor în domeniu a explodat. Studiul creierului oamenilor care suferă de obezitate şi a celor care nu se pot abţine de la mâncare a relevat tulburări ale creierului similare cu cele suferite de toxicomani.Prăjiturile, sucurile acidulate sau cartofii prăjiţi pot provoca dependenţă, asemenea cocainei. Nu mai puţin de 28 de articole ştiinţifice publicate în acest an ajung la concluzia că mâncărurile şi băuturile servite în restaurante de tip fast-food şi dulciurile nu sunt doar nesănătoase, ci pot să îţi activeze regiunile din creier care răspund de dependenţa de substanţe, precum alcoolul, tutunul sau stupefiantele. Rezultatele cercetărilor ar putea provoca un cutremur pe piaţa alimentară şi ar putea schimba strategiile principalilor jucători din domeniu.
“Evidenţele sunt atât de copleşitoare, încât oamenii din domeniu vor trebui să le accepte”, a afirmat Nora Volkow, directorul Institutului american care luptă împotriva abuzului de droguri, citată de Bloomberg.
Giganţi precum McDonald’s, Pepsi, Coca-Cola sau Nestle ar putea ajunge în situaţia marilor producători de tutun care se luptă să îşi reţină clienţii şi să combată scăderea consumului cauzată de campaniile anti-fumat.
“Concluziile studiilor ar putea schimba cadrul legal. Oamenii ştiau de multă vreme că ţigările sunt dăunătoare, dar abia mai târziu au învăţat despre nicotină şi despre forţa ei manipulatoare”, afirmă Kelly Brownell, directorul institutului de cercetare în domeniul alimentaţiei şi obezităţii din cadrul Universităţii Yale.
De cealaltă parte, directorii executivi şi cei care fac lobby pentru marile companii din domeniul alimentar consideră că efectele negative ale alimentelor bogate în grăsimi şi zahăr sau a sucurilor acidulate nu sunt dovedite şi că nu se întâmplă nimic dacă ele sunt consumate cu moderaţie.
Totuşi, toată lumea este de acord că obezitatea este o problemă majoră, mai ales în statele dezvoltate. Conform unui studiu publicat acum doi ani de revista americană Lancet, obezitatea reduce speranţa de viaţă cu zece ani şi creşte riscul apariţiei de afecţiuni ale inimii, diabet, diferite forme de cancer sau artrită.
În SUA, o treime din adulţi şi 17% din tineri sunt supraponderali, iar numărul lor este în creştere. Tendinţa este îngrijorătoare şi în alte ţări din America de Sud şi Europa.