DISCURSUL SCLAVULUI - libertatea (Silvano Agosti) si povestea inrobirii tale (29.09.2012)

Va prezentam astazi   2 filmulete scurte despre sclavia omului modern, o sclavie a mintii in esenta, dar care in exterior poate fi vazuta ca o sclavie fata de bani, de sistem, de pamant, de orice  ... 

"Nimeni nu este mai inrobit decat cel care crede in mod gresit ca este liber." - Johann Wolfgang von Goethe

 "Cel mai bun sclav este cel care se crede liber"

 Subiectul sclaviei a fost si este abordat pe larg pe tot blogul. Insusi numele blogului sugereaza faptul ca MATRIX-ul este sclavia noastra  si aici gasiti si usi catre libertate. 

Inainte de filmulete va prezentam o zi din viata unuia dintre sclavii moderni:

”Sclavia capitalistă: Confesiunile unui dependent de muncă 

Începe munca la ora 6 şi termină la 3 dimineaţa. Lucrează de mai bine de doi ani într-o companie din Big Four. Ştie că o să mai reziste cel mult un an la acelaşi loc de muncă. După 3 ani, majoritatea angajaţilor îşi dau demisia. Sau mor, aşa cum s-a mai întâmplat! Supravieţuitorii acestui ritm de muncă au devenit dependenţi de droguri legale  şi singurul lor scop în viaţă e să aibă mai mult timp pentru odihnă.MONEY.ro vă prezintă mărturia şocantă a unei tinere care lucrează la una dintre cele patru multinaţionale de audit active pe piaţa românească.

Trebuie să treacă perioada de 2 ani ca să îţi permiţi să poţi să alegi. Rezişti cu sticla de cola, cu calciu în venă şi cu mult Supradyn, spune N.C. 

• Cum arată o zi de muncă?

2 ore de somn pe noapte, 6 (n.red.-ore) în weekend, 2 pachete de ţigări pe zi. E doar un exemplu. Dacă ai ajunge la noi, în open space (n.red. birou), să vezi oamenii, te-ai speria. Arăţi groaznic, nu mai ai chef să ieşi din casă, şi ceilalţi îţi semnalează asta! Întrebarea de la sfârşitul zilei: oare merită?

• Când a devenit copleşitoare munca? 

E ca un antrenament ce îţi intră în sânge. Simţi o oboseală acută, dar eşti obişnuit cu starea asta. În primul an a fost foarte greu să ma obişnuiesc cu programul, atunci am simţit pentru prima oară senzaţia de extenuare dusă la extrem, iar în anul 2 începuse să îmi intre în ritm. Dacă poţi să spui că ăsta e un ritm. Am avut o colegă care s-a internat în spital din cauza asta, probleme grave cu stomacul, tot din cauza oboselii, dar ea lucra foarte mult. Eu plecam la 1-2 noaptea, ea încă mai rămânea la birou.

• Muncă la foc continuu

Perioada cea mai aglomerată e între ianuarie şi iunie, iulie. E perioada criminală în care lucrezi şi 24 de ore şi tot nu e destul. Trebuia să mă trezesc în fiecare zi la ora 6, venea taxiul şi mă lua, stăteam la client până pe la 6-7 seara, până când terminau ei programul de muncă, până ajungeam înapoi la birou se făcea 8 seara, stăteam acolo până la 12-1, mă apuca şi 3 dimineaţa, veneam acasă, şi aşa am ţinut-o cam două săptămâni. Fără nicio pauză, la foc continuu. Asta a fost dintotdeauna, nu doar înainte de criză.

• Tu câte ore dormi, în medie, pe noapte?

În medie 4-5 ore. Programul ăsta e timp de 2 ani de zile.

• Azi e sâmbătă...Ce faci de obicei sâmbăta?

Sâmbăta îţi rămâne liberă ca să dormi, să mai faci cumpărături, dacă apuci, eu în principiu nu mai apuc, pentru că nu mai îmi pasă, există magazinul de la colţ. Iar duminica începi să intri în fibrilaţii, te gândeşti că mâine e luni şi nu am terminat (n.red. munca). În principiu, munca pe un client se face de luni până vineri, dar nu se întâmplă niciodată să termini. Decât în cazuri excepţionale, în care s-au bugetat mai multe ore decât ar fi fost necesar. Mi s-a întâmplat o singură dată să fie un client pe care să ştiu sigur că l-am terminat vineri seara. Dar anul ăsta, fiecare duminică înseamnă muncă de la 10 până la 3-4 dimineaţa. Şi te trezeşti lunea foarte obosit.

• De ce nu pleci de acolo?

O să mă gândesc la asta în iunie, după ce se termină şi anul ăsta, pentru că acum nu ai timp să cauţi, nu ai timp să mergi la interviuri, e foarte dificil când ai un client şi toate ard, eşti acolo în focuri, trebuie să dai peste o persoană foarte binevoitoare care să accepte: fie, du-te! Dar dacă o să fie mai rău? Trebuie să fii sigur că pleci undeva unde să ştii că o să şi merite. 

La un moment dat am făcut o boală acută ce a necesitat intervenţie chirurgicală urgentă. Eram la client, mi-era rău, dar eu am crezut că am făcut o indigestie. Şi seara acasă am zis să mai lucrez un pic. Îmi intrase în sânge. Să mai deschid laptopul şi să mai lucrez câteva ore, şi atunci am simţit, am mers de urgenţă la spital, m-au operat în noaptea aia. A doua zi dimineaţa, nici bine nu mă trezisem din anestezie, că mă sună seniorul şi îmi spune: nu ai făcut nimic! ce s-a întâmplat? „Ştii, acum m-am trezit din anestezie, sunt la spital” zic eu. „Păi şi nu avut timp să lucrezi?” Îşi imagina că trebuia să lucrez înainte să mi se facă rău. „Timp mort. Până la spital ai stat degeaba”. Este o plantaţie de sclavi cu machiaj capitalist.

• Ai vorbit cinstit cu şeful tău despre programul de lucru?

Dar nu îi interesează, fiindcă nimeni nu e de neînlocuit. Şi te înlocuiesc imediat şi îţi spun: ok, nu faci faţă? noi nu te ţinem cu forţa. Pleacă! Vina e a ta! Cine ar fi putut să ia o decizie concret era partenerul. De obicei partenerul era din străinătate. Şi pe el nu-l interesa ce faci, care e problema ta, şi ca un bulgăre de zăpadă...venea presiune de la partener care punea presiune pe manageri, ei pe seniori şi tot aşa. 

Ne plângeam noi între noi, şi cam atât. Dar nu te ajuta nimeni cu nimic. Tot tu trebuia să îţi faci treaba. Tu erai responsabil cu toată munca.

• Dar oamenii din anturanjul tău, cei care nu lucrează “în sistem”, te înţeleg?

Cu lumea din afara sistemului nu prea mai comunici, nu prea ai timp să ieşi, numai cu oamenii cu acelaşi program cu tine şi cu care te sincronizezi. Ştii deja povestea pe dinafară, şi când vii să vorbeşti despre asta unui om care nu ştie cum e, realizezi că că poate nu e foarte bine şi că poate e un stimul să iei o decizie radicală. Să pleci şi atât.

• Când ţi-ai pus problema demisiei în mod categoric?

Din primul an, de când am început să fac over time (ore suplimentare, n.red.) serios, din aprilie-mai, începi să îţi spui întrebări. Grave! Şi de atunci, pe fiecare dintre noi ne bate gândul să ne dăm demisia. În fiecare luni aceeaşi dilemă. Nu mai pot. 

Când nu mai poţi şi nu mai vrei, simţi tu că pentru tine experienţa s-a terminat, începi să cauţi în altă parte. Nu poţi să spui, gata! Azi îmi dau demisia. Ţine şi de siguranţa fiecărui om, nu vreau să rămân pe drumuri.

• În afară de zilele de concediu din vară, mai ai timp liber să te refaci?

Se dau examene în mai, începutul lui iunie şi în principiu atunci se şi termină ce înseamnă dead-line-uri foarte stricte. Ţi se acordă două zile înainte de fiecare examen. Oamenii aşteaptă să ajungă la examene ca să doarmă. Iar alt timp liber mai sunt cursurile. Pentru fiecare examen participi la nişte cursuri, sunt 5 zile în care nu ai clienţi, nu ai nimic. Acum le-au comasat, în august, atunci nu sunt clienţi. 

• Dar măcar îţi poţi lua cele 21 de zile de concediu..

Mă gândeam cu groază cum ar fi să îţi spună că nu mai poţi să iei concediu, toată lumea a plecat în concediu şi tu eşti singura care a rămas. Şi nici nu poţi să faci nimic. După trei ani şi chiar în anul trei, poţi claca în orice moment. Foarte mulţi dintre noi au certitudinea că dacă au trecut prin asta pot să treacă prin orice.

• Dar dacă ai o urgenţă? Poţi obţine înţelegere de la şef să pleci ca să rezolvi problema?

Dacă ai o urgenţă, poţi să pleci pentru o oră, maxim două. Am plecat, dar după asta trebuie să recuperezi. O oră, nu mai mult de atât. Trebuie să fii foarte bolnav, cu perfuzii, cred că aşa te-ar crede!

• Dar în perioadele mai relaxate ai mai mers la interviuri de angajare? 

Da. Şi la interviuri mă întrebau de ce am plecat din companie. Volumul de muncă, am spus. ”Şi totuşi, nu îţi pare rău că nu ai stat mai mult?” mă întreabă. “Nu!”, am răspuns! Lumea nu înţelege.

• Vorbim de angajatori...

Da. “De ce ai venit la noi? De la un jucător mare?” mă întreabă. „Înseamnă că ceva s-a întâmplat, înseamnă că nu ai plecat de acolo în condiţii foarte bune, ai venit la noi, dar poate nu te vom primi, pentru că cine ştie ce s-a întâmplat acolo”. “Cum adică lucrai peste program? Păi şi dacă la noi o să se întâmple să lucrezi peste program?” 
Se ştie că se lucrează mult, mi se pare aberant că tocmai angajatorul pune întrebări din astea. Stai puţin, am şi eu dreptul la viaţă! De asta plec.

• Cum se recrutează la voi? Ce fel de oameni caută? 

Se orientează către oameni care au făcut lucruri peste măsură. Nu numai facultatea, au fost şi în organizaţii, au şi lucrat în acelaşi timp, oameni care pot să facă mai mult decât restul şi decât cere, legal, contractul de muncă.

• Când te-ai angajat, ce variantă declarativă ţi-au livrat angajatorii despre programul de lucru?

Ştii că se lucrează cam mult, dar apoi îţi băgau în faţă renumele şi ce oportunităţi o să ai. Dacă rezişti, o să fie bine. Ca să poţi să faci ceva, stai, închizi ochii şi mergi mai departe. Stai un an, doi, cât îţi trebuie şi apoi majoritatea pleacă. După vreo trei ani toată lumea pleacă. Îmi spuneau că o să fie şi deplasări, nu am soţ, nu am copil, sunt ok cu deplasările. Dar şi deplasările deveneau la un moment dat o povară. Nu făceai altceva decât că te trezeai dimineaţa, mergeai la client, stăteai acolo, apoi veneai seara de la client şi lucrai mai departe. Doar că nu dormeai în patul tău. “Beneficiam” de un pat un pic mai mare.

• Altfel, ei nu au fost foarte expliciţi în privinţa programului de muncă?

Au spus că se lucreză mult, în sensul de mai mult de opt ore. Dar nu au zis ce înseamnă mult. Că se face over time (n.red. ore suplimentare). Punct. 
În primul an se plăteau. Dar era foarte greu să accepte managerul acel over time, fiindcă tu, punându-ţi orele de over time, automat bugetul pe clientul respectiv sărea în aer, şi nu le mai ieşeau lor calculele. Erau acceptate, dar nu le aprobau managerii. Se întâmpla foarte rar să le aprobe. În anul al doilea, au schimbat politica şi au zis că mai bine transformă orele suplimentare în zile libere. Dar zilele libere puteai să le iei în vară, după busy season, nu când vrei tu! Ci doar când nu mai aveai de lucru. Dar chiar şi aşa, foarte greu se acceptau. Tot pe motivul ăsta, puneai mai multe ore, automat bugetul pe clientul respectiv urca şi nu mai ieşea la profit.

• Şi a venit criza. Au făcut concedieri? Spuneai că oricum e foarte multă muncă.. 

Părea imposibil să dea afară. Şi aşa, volumul de muncă era foarte mare şi cine o să-l acopere? Totuşi, de când a început criza am pierdut mulţi clienţi şi mulţi oameni. Criza a venit cu costuri tăiate, şi asta înseamnă în primul rând salarii. Au dat afară oameni, după care oamenii au început să plece singuri. Au venit clienţi noi, mai mici, dar pe care tot trebuie să îi onorezi. Şi atunci volumul de muncă e mai mare. 

În multe cazuri s-a ajuns la concluzia că oamenii nu erau potriviţi pentru job. După 7 ani de muncă în companie. S-a invocat nepotrivirea între profilul angajatorului şi al angajatului. Prin urmare, decizia de a renunţa la un angajat e “un bine” reciproc avantajos.

• De pe ce poziţii au fost concediaţi?

Când au început “să scuture”, au început de sus. “Semnează-ţi demisia, pentru că oricum te dăm afară!”. A fost un proces urât. Fiecare era sunat şi chemat. Eram la birou când se întâmpla asta şi când începeau să sune telefoanele în birou ţi se oprea respiraţia. Acum au rămas fără oameni şi angajează. Au plecat foarte mulţi şi din toate poziţiile.

• De ce nu ai plecat şi tu?

Dacă ai avea siguranţa că mâine te angajează cineva şi vine şi îţi pune contractul de muncă în faţă şi spune hai la mine să munceşti pe mai mulţi bani.... Nimeni nu pleacă pe acelaşi salariu. Toată lumea vrea mai mult. Toţi foştii noştri colegi care lucrează în altă parte au salarii mai mari decât noi, adică un post unde nu au la fel de mult de lucru şi salarii mai mari.

• Câţi dintre cei care au fost constrânşi să îşi semneze demisia şi-au găsit de lucru în ultimul an? 

Aproape toţi care au plecat s-au reangajat. Erau juniori, dar anul 2 de juniorat, vorbim de oameni care nu fost promovaţi.

• Cum ai perceput compania înainte să te angajezi?

Când m-am angajat aici, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Trei ani la rând mi-am dorit să ajung aici. Ziceam: la pensie ies de aici! Trei ani însă e maximul la care poţi rezista. Din moment ce ai stat trei ani, ai prins rădăcini, ai intrat în sistem, nu prea îţi mai vine să ieşi. Dacă rezişti.

Peste 50% dintre angajaţii români fac zilnic ore suplimentare, în timp ce alţi 12.67% fac ore suplimentare de cel puţin două ori pe săptămână, potrivit unui studiu al companiei de recrutare online Myjob. 


Raluca Stroescu (31 de ani), manager de audit la Ernst & Young, a murit în 2007, cazul ei dezvăluind opiniei publice condiţiile în care se lucrează în unele dintre multinaţionalele care activează în România. Femeia muncea, de câteva săptămâni, circa 100 de ore pe săptămînă şi avea parte de doar 4-5 ore de somn pe noapte.”p

SURSA:  http://www.money.ro/

VEDETI FILMULETELE TRADUSE AICI:

DISCURSUL SCLAVULUI - libertatea (Silvano Agosti)

Povestea inrobirii tale

BONUS: Cand Oamenii Devin Cu Adevarat Liberi 

BON JOVI - Nu ne-am nascut sa fim condusi 

In completare studiati articolul si vizionati documentarul de aici:

DESPRE SCLAVIA MODERNA

Sursa: fymaaa.blogspot.ro

11 lucruri care se pot întâmpla atunci când ţara ta devine sclava bancherilor

De ce Grecia, Spania, Italia, Portugalia şi atât de multe alte ţări experimentează în acest moment condiţii asemănătoare unei depresiuni economice? Din cauză că au o datorie mult prea mare. De ce au o datorie atât de mare? Din cauză că au permis să devină sclavii bancherilor. Împrumuturile de bani de la bancheri au permis unei naţiuni să aibă un standard de viaţă mai ridicat pe termen scurt, dar întotdeauna ele vor genera un standard de viaţă mai mic pe termen lung.

De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece întotdeauna va trebui să plăteşti înapoi mai mulţi bani decât ai împrumutat. Iar atunci când ajungi în punctul în care eşti împrumutat la un nivel de peste 100% din PIB, practic te îneci în datoria respectivă, arată Theeconomiccollapseblog.com.

Cantităţi uriaşe de bani care ar fi putut furniza servicii esenţiale şi stimula economia se îndreaptă spre achitarea datoriei publice. Astăzi, cetăţenii Greciei, Spaniei, Portugaliei şi Italiei experimentează un standard de viaţă cu mult sub cel care ar trebui să fie, deoarece bancherii i-au prins în spirala fără sfârşit a datoriilor. Din păcate, majoritatea oamenilor care locuiesc în respectivele ţări nu au nici cea mai mică idee referitoare la cauza principală a problemelor lor.

Adevărul este că nici o naţiune suverană de pe Pământ nu ar trebui să fie nevoită să împrumute nimic de la altcineva. În teorie, nu este nimic care să oprească un guvern să tipărească bani fără datorie şi să îi pună în circulaţie. Însă, nu acesta e modul în care funcţionează lumea.

În schimb, guvernele noastre împrumută bani care au fost aruncaţi în existenţă din neant de către băncile centrale. Care este sensul acestei acţiuni? De ce guvernele noastre nu îşi crează proprii bani?

Dacă guvernul Greciei ar fi emis în mod direct valută grecească în toţi aceşti ani, atunci, această ţară ar fi fost o naţiune cu o datorie zero, iar acum nu ar fi fost în mijlocul unei depresiuni profunde.

Aşadar, de ce nimeni nu propune să treacă la un astfel de sistem? În schimb, toată lumea încearcă să găsească o modalitate prin care grecii să treacă prin această depresiune şi să continue să-şi plătească datoriile neviabile.

Este o adevărată tragedie ce s-a întâmplat cu Grecia. În acest moment, oraşul Boston are o economie mai mare decât întreaga naţiune a Greciei.
Însă, asta se întâmplă atunci când permiţi bancherilor să prindă în capcană datoriei o ţară întreagă.

Sistemele bancare centrale ale lumii sunt proiectate să întreţină spirale ale datoriilor fără sfârşit, care transferă averea în mod sistematic de la oameni, prin intermediul guvernelor, în mâinile celor super-bogaţi.

Uitaţi-vă la ce se întâmplă în SUA. Datoria naţională americană este acum de peste 5000 de ori mai mare decât era atunci când a fost creată Rezerva Federală.

Grecia, Spania, Italia, Portugalia şi restul naţiunilor din lumea occidentală nu au intrat în datorii din greşeală. Acest lucru s-a întâmplat conform unui plan. Si putem vedea ce se întâmplă atunci când sistemul începe să se destrame, dacă privim la ceea ce se întâmplă în acest moment în Grecia şi Spania.

Următoarele puncte reprezintă 11 lucruri care se pot întâmpla atunci când permiţi ţării tale să devină înrobită de bancheri:

1. La un moment dat naţiunile care se îneacă în datorii trebuie să implementeze “măsuri de austeritate” într-o încercare de a rămâne solvabile.

Acest lucru cauzează încetinire economică şi o creştere a şomajului. Vedem acest lucru că se produce în Grecia, Spania şi în mai multe alte ţări în acest moment.

În ultimii patru ani, economia grecească s-a contractat aproape până la 25%. Săptămâna aceasta s-a anunţat că rata şomajului în Grecia a crescut până la 23,1%. Cu un an în urmă era de doar 16,8%.

În Spania, rata şomajului este şi mai mare. Aceasta a atins un prag de 24,6% şi unii analişti se aşteaptă ca aceasta să atingă 30%. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă aceste naţiuni nu ar fi avut o datorie aşa de mare.

2. Progresul economic poate merge de fapt în sens invers într-un sistem care se bazează pe datorii.

În Grecia, un număr mare de cetăţeni au renunţat la maşinile proprii şi au început să folosească bicicletele.

Costurile mari ale taxelor de drum, de combustibil şi reparaţii forţează cetăţenii greci să renunţe la maşini într-un număr din ce în ce mai mare. Potrivit biroului de statistică al guvernului, numărul de maşini de pe drumurile greceşti s-a redus cu peste 40% în fiecare din ultimii doi ani. Între timp, peste 200.000 de biciclete au fost vândute în 2011, mai mult cu aproape 25% faţă de anul precedent.

3. Sistemul tău bancar se va prăbuşi la un moment dat, în mod inevitabil.

Fiecare bulă a datoriei se sparge la un moment dat şi autorităţile din întreaga Europă încearcă cu disperare să nu permită sistemului bancar european să facă implozie totală, Însă, în ciuda eforturilor depuse, oamenii îşi retrag în continuare banii din băncile din sudul Europei într-un ritm alert.

Urmăriţi retragerile ce au loc în Spania.

Ieşirile de capital din Spania s-au mărit de peste patru ori în mai şi au ajuns la 41,4 miliarde de euro, în comparaţie cu luna mai a anului 2011, potrivit cifrelor puse la dispoziţie de banca centrală spaniolă.

Cifrele indică faptul că în primele cinci luni ale anului 2012, un total de 163 de miliarde de euro au părăsit ţara. În timpul aceleiaşi perioade a anului 2011, Spania a înregistrat intrări nete de capital de 14,6 miliarde de euro.

4. În toate ţările cu un sistem bazat pe datorie, taxele vor creşte la un moment la niveluri ridicole.

Atunci când taxa pe venit a fost introdusă în SUA în anul 1913, majoritatea americanilor se aflau în categoria de impozit de 1%. De-a lungul anilor au existat nenumărate promisiuni potrivit cărora taxele vor fi limitate, dar acele promisiuni ajungeau să fie încălcate.

Chiar dacă oficialii oferă “reduceri de taxe” pe de o parte, aceştia reuşesc să strângă pe altă parte câte zece taxe diferite.

Politicienii noştri adoră să inventeze noi moduri de a ne taxa fără să simţim. În Franţa, de exemplu, preşedintele socialist proaspăt ales spune că partidul său plănuieşte să mărească rata de impozitare de top până la 75%.

Totuşi, chiar dacă politicienii noştri ne taxează până la moarte (şi chiar şi după…), cu toate acestea ei tot reuşesc să adune munţi gigantici de datorii.

5. Valuta proprie devine, încet dar sigur, fără valoare.

Majoritatea oamenilor nu realizează acest lucru, dar inflaţia reprezintă o taxă. Fiecare ban pe care îl deţinem momentan într-o bancă îşi pierde constant din valoare. Acest lucru se întâmplă din cauză că într-un sistem bazat pe datorie cantitatea totală de bani şi cantitatea totală de datorie se presupune că va continua să se extindă.

Din momentul creării rezervei Federale, dolarul american a scăzut în valoare cu peste 95%. Acest lucru nu a fost un accident. Valoarea fiecărei valute majore din lume s-a redus constant.

6. Atunci când lucrurile devin suficient de rele, vor începe protestele din stradă.

Aici, este suficient să amintim că în urmă cu câteva săptămâni,  peste un milion de funcţionari publici au ieşit pe străzi, în 80 de oraşe spaniole diferite.

7. Când o economie bazată pe datorie se prăbuşeşte, banii devin tot mai puţini şi deficitele au tendinţa de a se produce.

Priviţi doar la ce se întâmplă în Grecia. Deficitul medical a devenit o problemă serioasă. Următorul fragment face parte dintr-un articol din Bloomberg:

“Mina Mavrou, care conduce o farmacie într-o suburbie de clasă mijlocie în Atena, petrece câteva ore pe zi implorând fabricanţii de medicamente, comercianţii şi colegii să vâneze medicamente pentru clienţi. Medicamentele care ar putea salva vieţi apar pe ecranele farmaciştilor sub formă de “liniuţă”,ceea ce înseamnă că produsele nu se află pe stocul lor sau că aceştia nu pot comanda cât de multe unităţi au nevoie.

“Atunci când vedem linia roşie, ne vine să plângem – spune Mavrou. Situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece”

Cele 12.000 de farmacii care pot fi găsite la aproape fiecare colţ de stradă din oraşele greceşti sunt capilarele bolnave ale unui sistem complex de a obţine tratament pentru pacienţi. Instituţiile ce se ocupă de acest departament au declarat deficite în ceea ce priveşte jumătate din cele mai utilizate 500 de medicamente ale ţării.”

8. Populaţia va deveni atât de disperată încât vor începe să se organizeze în benzi criminale care să jefuiască marile magazine pentru a obţine mâncare şi provizii.

Atunci când oamenii nu au de muncă şi nu îşi pot hrăni familiile se trezesc adesea făcând lucruri pe care nu şi le-au imaginat vreodată că le-ar face.

9. Dacă lucrurile ajung să fie suficient de rele, chiar şi serviciile esenţiale pot începe să îşi sisteze activitatea.

Autorităţile din Grecia sunt îngrijorate în mod legitim că ar putea existaîntreruperi în furnizarea de gaze naturale şi de electricitate. Furnizorii lasă facturile neplătite pentru o perioadă lungă de timp şi într-o zi milioane de greci se vor trezi şi vor observa că alimentarea cu energie a fost tăiată.

Regulatorul de energie al Greciei RAE a declarat pentru Reuters vineri, 10 august 2012, că va cere o şedinţă de urgenţă săptămâna viitoare pentru a avertiza cu privire la un colaps al sistemului ţării de gaze naturale şi electricitate, puternic avariat de datoriile naţiunii.

10. Într-o depresiune economică, mulţi oameni încep să-şi piardă complet speranţa.

Un număr din ce în ce mai mare de părinţi din sudul Europei sunt puşi în faţa unor situaţii atât de disperate încât îşi abandonează copiii.
Următorul fragment este dintr-un articol recenet CNBC:

“Potrivit SOS Villages, o fundaţie de caritate europeană, care încearcă să ajute familii în vederea depăşirii problemelor financiare înainte să se producă abandonul, anul trecut peste 1.200 de copiii din Grecia şi 750 din Italia au fost abandonaţi. Aceste cifre reprezintă un număr aproape dublu faţă de cei 400 abandonaţi anul trecut în Italia şi cei 114 abandonaţi în Grecia în anul 2003.”

11. La fel cum a fost în timpul Marii Depresiuni din anii ’30, există o creştere a sinuciderilor atunci când o economie se prăbuşeşte.

Grecia nu s-a mai întâlnit niciodată cu o rată a sinuciderilor atât de mare. Iar dacă trăieşti în SUA, trebuie să acorzi mai multă atenţie la ceea ce se întâmplă în Europa, deoarece America va trăi în condiţii similare foarte curând.

La fel ca în Europa, americanii au permis să fie înrobiţi de bancheri şi acum suferă consecinţele. Din păcate, majoritatea americanilor nu ştiu cum au ajuns în această situaţie. SUA a acumulat cea mai mare datorie din istoria lumii şi economia se va prăbuşi la un moment dat.

Un studiu a descoperit că 64% dintre toţi americani dispun de mai puţin de 1000 de dolari în contul lor bancar.

Si chiar dacă economia SUA este pe punctul de a intra într-o nouă recesiune economică, majoritatea americanilor încă achiziţionează lucruri inutile şi le plătesc cu carduri de credit pe care nu ar trebui să le folosească.

Dacă vreţi să vă faceţi o idee încotro ne îndreptăm cu toţii, priviţi spre Grecia şi Spania, aceste ţări trec prin iadul economic, şi cu toţii ne vom alătura lor cât de curând. Pregătiţi-vă cât mai puteţi.

Sursa: Financiarul

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Barack Obama, descendent al primului SCLAV înregistrat în Statele Unite

Preşedintele american, Barack Obama, este descendent al primului sclav de origine africană înregistrat în Statele Unite, conform unei genealogii realizate de site-ul Ancestry.com.

Barack Obama - descendent al primul sclav înregistrat în SUA

Conform site-ului, citat de ziarul Huffington Post, genealogia a fost realizată pe linie maternă. Strămoşul lui Barack Obama, John Punch, ar fi venit în statul Virginia înainte de anul 1640, fiind sclav. El a încercat să fugă, dar a fost capturat în Maryland, fiind readus în Virginia şi condamnat la sclavie permanentă. John Punch a avut copii cu o femeie albă care a obţinut în final statutul de cetăţean liber.

Cercetătorii de la Ancestry.com afirmă că există dovezi puternice care sugerează că John Punch este tatăl lui John Bunch, un strămoş direct al lui Barack Obama.

Conform site-ului specializat în genealogii, Punch şi Bunch sunt singurele persoane cu nume similare dintre cele mai puţin de 100 de familii care locuiau în acea perioadă în Virginia. Fiii lui John Bunch III, născut în perioada 1680-1685, s-au căsătorit cu femei de rasă albă.

Conform specialistei Elizabeth Shown Mills, mostrele genetice arată clar existenţa unei origini africane în această familie.

Mama lui Barack Obama, care era de rasă albă, s-a născut în Kansas, tatăl actualului preşedinte fiind originar din Kenya.

Sursa:  REALITATEA.NET

2011, Anul Sclavului

Esti un sclav.

Deci, ce este un sclav? Cum definim un sclav? Ce test sa folosim pentru a spune ca cineva e sclav? Ce ii deosebeste de oamenii liberi?

Oamenii liberi pot spune “nu”, pot refuza cererile de bani, timp si copii. Sclavii nu pot. Nu exista libertate fara libertatea de a spune “NU”. Daca cineva iti cere sa faci ceva si tu poti sa spui “nu” si sa refuzi, atunci esti o fiinta libera. Daca poti fi fortat sa faci ceva sau sa renunti la ceva la care nu vrei, atunci esti un sclav.

Nu trebuie folosit nici un alt test.

Cand esti fortat sa cedezi jumatate din munca ta catre guvern prin taxe care cresc mereu, atunci esti un sclav.

In istorie sclavii trebuiau sa presteze munca pentru propria subzistenta, apoi sa presteze in plus munca pentru stapani. Pentru sclavii romani, raportul dintre munca-pentru-sine si munca-pentru-stapani era de 50-50.

Cand aduni toate taxele vazute si nevazute, impozitele plus pretul crescut pe care-l platesti pentru produse, pentru ca firmele care le produc sa-si plateasca impozitele, vei descoperi ca americanii sunt in acelasi raport: jumatate-pentru-sine versus jumatate-pentru-stapani! Poti sa le impui stapanilor sa reduca taxele? Nu? Felicitari. Esti un sclav.

Stapanii au decis ca ei vor razboaie cu oricine traieste pe un pamant cu petrol. Ideea este ca e mai bine pentru corporatiile americane sa fure petrolul de care au nevoie, decat sa-l plateasca. Milioane de americani (si milioane in toata lumea) nu vor razboi, dar stapanii l-au inceput oricum, mintind lumea. Poti sa refuzi razboiul? Poti sa refuzi sa fii mintit? Nu? Felicitari. Esti un sclav.

Stapanii vor copiii tai pentru viitoarele razboaie. Deja este in congress legea de recrutare in serviciu militar a tinerilor. Poti refuza confiscarea copiilor? Nu? Felicitari. Esti un sclav.

Frauda voturilor nu poate fi stopata in tara, caci impunerea unui sistem de vot electronic inseamna ca alegerile vor fi decise nu de cei care voteaza, ci de cei care numara voturile. Poti refuza un proces necinstit de votare? Nu? Felicitari. Esti un sclav.

Daca nu vezi lanturile sclaviei, asta nu inseamna ca ele nu exista. Lanturile din fier sunt evidente, dar lanturile facute din opinii (atitudini mentale de a accepta si a consimti ceva fara a avea garantia ca e adevarat -n.t.) nu sunt recunoscute intotdeauna asa cum trebuie. Hitler a facut din poporul german sclavi si i-a fortat sa intre in razboi cu opinia (motivarea) ca Polonia era pe cale sa-i invadeze. LBJ a subjugat poporul american fortandu-i sa intre in razboi cu pretextul ca Vietnam atacase USS Madox in golful Tonkin.

Polonia n-a invadat pe nimeni. Nu au existat avioane torpedo in golful Tonkin, dar sclavii, tinuti de lanturi invizibile de opinii, au mers la razboi. Milioane au murit.

In 2003, lanturile au inceput sa fie vizibile. Dreptul constitutional la libera exprimare a fost limitat la zone “libere-de-comunicare” Un sclav poate avea o opinie atata timp cat ea nu este exprimata acolo unde deranjeaza pe alti sclavi.(…)Alte drepturi si protectii constitutionale au fost inlaturate din constitutie. Guvernul poate sa scotoceasca in dosarele personale fara motiv si fara a avea permisiune, chiar poate sa-ti sparga casa fara sa-ti dea socoteala. Simplu, declarand un cetatean ca inamic public, guvernul poate sa trimita la inchisoare cetateni americani, fara mandat de arestare si fara avocat. Ti se poate interzice sa calatoresti, doar pentru ca ai un nume neagreat.

Daca cumperi prea mult aur, sau scoti prea mult cash, sau acumulezi hrana, guvernul te va lua in evidenta.

Discutia despre constitutie este acum considerata motiv pentru a suspecta legaturi teroriste.

Tortura este sustinuta acum ca fiind “necesara” pentru “a face fata crizei”. Esti in stare sa refuzi aceste modificari ale constitutiei? Nu? Felicitari. Esti un sclav.

Guvernul (la toate nivelele) a imprumutat trilioane de dolari si a condamnat copiii tai la plata lor. Copiii inca nenascuti vor plati datoriile. A declara viata copiilor inca nenascuti, lasati singuri la o varsta la care au drept de vot, in serviciul statului este sclavie evidenta si odioasa. Poti refuza raspunderea de a plati datoriile pe care guvernul le-a facut fara permisiunea ta? Nu? Felicitari. Esti un sclav.

(…)

Esti un sclav pentru ca clasa conducatoare poate face orice vrea, poate sa ia orice vrea, si tu nu poti refuza. Poti avea libertatea sa decizi la ce canal TV te uiti diseara, sau ce marca de masina sa conduci pana la serviciu, dar ai prea putina putere asupra vietii tale in rest. Chiar si casa pentru care ai muncit ca sa o platesti in ultimii zece ani, poate sa-ti fie confiscata intr-un moment “eminent”. Poti refuza? Nu? Felicitari. Esti un sclav.

In octombrie 2001 am scris ca natiunii noastre i se va face mai mare deserviciu de catre cei care proclama ca ne salveaza de teroristi, decat de orice act terorist. Chiar daca Bush a sustinut ca teroristii urasc USA din cauza libertatilor noastre, el ne-a luat si alte libertati prin aceea ca suntem mai supervizati, mai spionati, mai limitati, mai redusi la tacere, mai taxati si mai subordonati ca niciodata in istoria noastra. Nu numai ca suntem sclavi, dar in sfarsit incepem sa ne dam seama ca am fost mereu sclavi. N-am avut drepturi pentru ca un drept nu poate sa-ti fie luat. Ceea ce am avut au fost indulgente (toleranta), date de stapani sclavilor, care pot fi luate atunci cand stapanilor le e frica de resentimentul si mania sclavilor.

Stramosii nostri au dat nastere la o natiune in care guvernul era in consens cu poporul. Noi, Poporul, am acceptat anumite obligatii si guvernul ales de noi a avut grija de suveranitatea nationala si a acceptat sa respecte anumite limite impuse de Constitutie.

Guvernul actual a rupt intelegerea, refuzand (ignorand) limitele constitutionale asupra puterii si autoritatii lor, in timp ce au marit obligatiile poporului. Esti in stare sa ii refuzi? Nu? Acesta e motivul principal pentru care ai renuntat sa fi un om liber si acum esti un sclav.

Esti un sclav. Cand traiesti sub un guvern care iti ia sanatatea si copiii tai si te minte pentru a te mentine docil si te sperie pentru a te mentine supus, poate fi altfel?

Esti un sclav. Poti ramane asa sau nu. E simplu. Nimeni nu vine sa te salveze. Nu exista eroi, nici cavaleri care vin sa te salveze. Depinde numai de tine daca tu si copiii tai vor trai ca sclavi sau ca fiinte libere.

(adaptare dupa: click link)

Sursa: Vuvuzela Ro