Se afișează postările cu eticheta amazon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amazon. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 octombrie 2011

BrazAlieni în jungla amazoniană? Imagini incredibile surprinse de doi turişti britanici (VIDEO)

Foto: Captura video
Foto: Captura video
Jungla amazoniană este, cu siguranţă, unul dintre cele mai sălbatice locuri de pe planetă. Totuşi, aici locuiesc băştinaşi, iar turiştii experimentează spiritul de aventură.
Doi dintre aceştia, britanici, filmau o întâlnire cu un grup de copii, în timpul unei expediţii în jungla amazoniană, iar în înregistrare, în spatele grupului de copii, apare la un moment dat, o siluetă mai puţin obişnuită, specialiştii consultaţi de tabloidele britanice susţinând că, fără îndoială, este vorba de un extraterestru.
Mai ales că la mică distanţă de silueta “extraterestrului” apare şi o lumină puţin obişnuită, asociată cu mijlocul de locomoţie folosit pentru o călătorie din spaţiu pe Terra

Sursa: jurnalul.ro

vineri, 26 august 2011

Planeta surprizelor: Hamza, un fluviu cât Amazonul, curge în Brazilia, la 4.000 de metri adâncime!

Amazon
 
 
 Foto: Enrique Castro-Mendivil / REUTERS 
Cercetătorii brazilieni de la Observatorul Naţional au descoperit un fluviu subteran cu lungimea de aproximativ 6.000 de kilometri, egală cu a Amazonului (6.440 km), al doilea fluviu al planetei, ca lungime, după africanul Nil.
Descoperirea a fost făcută în urma studierii variaţiilor de temperatură la 241 de sonde petroliere inactive forate în anii 1970 şi 1980 de Petrobras – compania petrolieră a Braziliei, informează Associated Press. Măsurătorile au arătat că fluviul subteran curge la 4.000 de metri adâncime, chiar sub Amazon şi tot dinspre Vest spre Est.
Cursul de apă a fost botezat Hamza, după numele conducătorului grupului de cercetători.