Se afișează postările cu eticheta fluviu nou descoperit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fluviu nou descoperit. Afișați toate postările

luni, 16 iulie 2012

Misterul Nilului


Nilul este cel mai fascinant râu din lume, nu se poate compara cu niciun alt fluviu.Căutarea izvoarelor sale i-a măcinat pe primii exploratori din Egiptul Antic, pe Napoleon și pe legendarii exploratori britanici David Livingstone și Richard Burton. În ultimul secol, zeci de exploratori au încercat parcurgerea marelui râu într-o singură expediție, dar toți au eșuat. Cel puțin 12 oameni au murit încercând, iar în ultimii ani trei au fost împușcați, doi s-au înecat și unul a dispărut pur și simplu. În mod incredibil, acest traseu a scăpat printre degetele umanității timp de secole – până acum.



vineri, 26 august 2011

Planeta surprizelor: Hamza, un fluviu cât Amazonul, curge în Brazilia, la 4.000 de metri adâncime!

Amazon
 
 
 Foto: Enrique Castro-Mendivil / REUTERS 
Cercetătorii brazilieni de la Observatorul Naţional au descoperit un fluviu subteran cu lungimea de aproximativ 6.000 de kilometri, egală cu a Amazonului (6.440 km), al doilea fluviu al planetei, ca lungime, după africanul Nil.
Descoperirea a fost făcută în urma studierii variaţiilor de temperatură la 241 de sonde petroliere inactive forate în anii 1970 şi 1980 de Petrobras – compania petrolieră a Braziliei, informează Associated Press. Măsurătorile au arătat că fluviul subteran curge la 4.000 de metri adâncime, chiar sub Amazon şi tot dinspre Vest spre Est.
Cursul de apă a fost botezat Hamza, după numele conducătorului grupului de cercetători.