Se afișează postările cu eticheta asia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta asia. Afișați toate postările

luni, 19 noiembrie 2012

Se pun bazele unei ”Uniuni Asiatice” de dimensiuni gigant


Asociaţia Naţiunilor Sud-Est Asiatice (ASEAN) va lansa marţi negocierile pentru crearea unei uriaşe zone de liber schimb cu mai multe state vecine, printre care China, Japonia şi India, în ideea de a-şi reduce dependenţa de un Occident în criză, au declarat duminică mai multe surse, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Acest proiect ar putea transforma cele 16 state vizate (cei 10 membri ai ASEAN: Brunei, Cambodgia,  Filipine, Indonezia, Laos, Malayezia, Myanmar, Singapore, Thailanda şi Vietnam; plus China, Japonia, India, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă), în cea mai mare zonă de liber schimb din lume după Organizaţia Mondială a Comerţului. În prezent, cele 16 state numără 3,5 miliarde de locuitori şi au un PIB cumulat de 23.000 de miliarde de dolari.
Premierul cambodgian în exerciţiu Hun Sen, a cărui ţară asigură preşedinţia ASEAN, ar urma să lanseze marţi în mod oficial negocierile, în ultima zi a summitului liderilor din Asia-Pacific de la Phnom Penh.
Potrivit specialiştilor, acest parteneriat regional, care va fi dominat de China, a doua economie mondială, ar putea fi o contrapondere la Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), un alt acord care este discutat în prezent de SUA şi alte zece state, dintre care unele sunt şi membre ale ASEAN. Oficialii americani speră că TPP ar putea conduce la crearea unei zone de liber schimb în Asia-Pacific, însă China pare reticentă să participe la aceste discuţii.
Sursa: evz.ro
           2blackjack1.wordpress.com

miercuri, 12 septembrie 2012

Deutsche Bank se mută în Asia


Deutsche Bank Дойче банк немецкий банк
Foto: EPA

Cea mai mare bancă germană, Deutsche Bank, își reduce activitatea în Uniunea Europeană și și-o activizează în Asia și America, a anunțat astăzi ziarul Wall Street Journal Europe, publicată în UE.
”Criza din Zona Euro a dus la scăderea veniturilor Deutsche Bank, ceea ce o obligă să caute noi piețe”, scrie publicația. Potrivit ei, la ora actuală, ”urmând exemplul Deutsche Bank, și alte bănci importante își reduc prezența în țările cu probleme din Zona Euro, inclusiv în Spania și Italia”.

luni, 16 iulie 2012

TENISUNI ÎN ASIA: China trimite o flotă către Coreea de Sud


Beijingul trimite o importantă flotă de nave de pescuit în apropiere de Insulele Spratleys.

O flotă de nave de pescuit chineze a sosit duminică în apropiere de Spratleys, una dintre cele mai importante trimise vreodată de către Beijing către insulele sale din Marea Chinei de Sud, revendicate de către mai multe ţări, inclusiv China, a anunţat presa oficială chineză, relatează AFP. Cele 30 de nave de pescuit, plecate joi din provincia Hainan, au atins reciful Yongshu duminică după-amiază, a anunţat agenţia China Nouă.
Navele chineze de pescuit se apropie în mod frecvent de Insulele Spratleys, ale căror ape sunt bogate în peşte, dar este vorba despre una dintre cele mai importante flote trimise vreodată de Beijing în această zonă, potrivit agenţiei. O navă de patrulare însoţeşte flota pentru a-i asigura protecţia, a adăugat China Nouă, iar navele vor rămâne în aceste ape între cinci şi zece zile, pentru a pescui. China revendică suveranitatea asupra întregii Mări a Chinei de Sud, inclusiv asupra zonelor apropiate de costele ţărilor din regiune (Vietnam, Filipine, Malaysia, Brunei, Taiwan). Această mare este bogată în resurse piscicole, iar în subsolul său s-ar putea afla importante rezerve de gaze şi petrol.

Marea Chinei de Sud, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 3,5 milioane de kilometri pătraţi, este mai ales o zonă strategică, deoarece este traversată de căi maritime internaţionale.
Tensiunile s-au amplificat în ultimii aproape doi ani, Vietnam şi Filipine acuzând China că revendică în mod agresiv presupusul său teritoriu.

Vineri, pentru prima dată, miniştrii de Externe ai celor zece ţări din cadrul Asociaţiei Naţiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN) s-au despărţit fără să publice un comunicat final comun, în urma unor schimburi dure de replici cu privire la modul în care sunt gestionate conflictele lor teritoriale cu Beijingul la Marea Chinei de Sud.

Sursa:  REALITATEA.NET





duminică, 15 iulie 2012

Fenomen atmosferic misterios, surprins de astronauţi deasupra statului Myanmar din sud-estul Asiei (VIDEO)

Astronauţii Staţiei Spaţiale Internaţionale au reuşit să fotografieze un fenomen atmosferic misterios, cunoscut sub denumitrea de "red sprite", care s-a produs în timpul unei furtuni, la mare altitudine deasupra unui fulger, informează Daily Mail.

Imaginile au fost obţinute de către astronauţii din cadrul Expediţiei 31, pe când aceştia se aflau la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Grandiosul fenomen a fost surprins la mare altitudine deasupra statului Myanmar din sud-estul Asiei.

Fenomenele "red sprite" sunt descărcări electrice care se extind la înălţimi de până la 88,5 kilometri deasupra unui fulger. Fenomenul natural nu poate fi observat de la sol şi de aceea a rămas necunoscut până în secolul XX. El a fost fotografiat pentru prima oară în anul 1989, din greşeală.Deseori sunt confundate cu fulgerele din straturile superioare ale atmosferei. Totuşi, sunt fenomene care au la bază plasma rece şi nu ating temperaturile ridicate ale fulgerelor troposferice.

În general, sunt asociate cu furtuni puternice, cu toate că mecanismul exact al apariţiei lor nu este cunoscut încă de lumea ştiinţifică.

Deoarece apar deasupra stratului de nori în care au loc furtunile, e puţin probabil ca Descărcările Sprite să fie observate de pe Pământ. Cu toate acestea, timp de decenii, piloţii avioanelor au raportat apariţia acestor fenomene, dar de-abia din anii 90 au început să fie fotografiate.

Oamenii de ştiinţă care le-au studiat sunt de părere că observarea unor Descărcări Sprite pe alte planete poate duce la identificarea unor medii ambiante propice vieţii.




vineri, 16 septembrie 2011

Se cutremură Pământul: Seism cu magnitudinea de 7.2 în Asia, de 3.5 în Vrancea

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,2 s-a produs vineri dimineaţă în Pacific, în zona insulelor Fiji, a anunţat institutul american de geofizică USGS, dar acesta nu a declanşat o alertă de tsunami şi nici nu a provocat pagube materiale. Un cutremur de 3.5 a fost înregistrat şi în Vrancea în această dimineaţă.

Un cutremur major a zguduit Fiji
Cutremurul s-a produs la ora 07.30 (22.30 ora României), la 593 de kilometri adâncime, la aproximativ 120 de kilometri de insula Ndoi din Fiji şi la 421 de kilometri de capitala insulei Tonga, Nuku'alofa, potrivit USGS.
Acest cutremur nu a declanşat însă o alertă de tsunami, potrivit informaţiilor oferite de Centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific.
Această zonă este situată pe Cercul de Foc al Pacificului, unde se produc în mod frecvent cutremure şi erupţii vulcanice.
Pământul se cutremură: Japonia, Cuba şi Noua Zeelandă, afectate de seisme puternice

Un cutremur cu magnitudinea 6.0 a fost resimţit în Cuba joi dimineaţă, la ora locală 4.43, potrivit USGS.

Epicentrul a fost situat la 122 kilometri nord de Montego Bay şi aproape 600 de kilometri sud-est de Havana.

Cu 43 de minute înainte, un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în largul coastelor de est ale Japoniei, însă autorităţile nu au emis avertizare de tsunami.

Potrivit USGS, cu şapte minute înaintea seismului din Japonia, în largul coastelor Noii Zeelande fusese înregistrat un alt cutremur cu magnitudinea 6.0. Epicentrul seismului a fost localizat la 680 de kilometri de Auckland şi la peste 900 de kilometri de Wellington.

Un seisn de 3.5 a zgâlţâit şi Vrancea, dar la o adâncime de peste 150 de kilometri. "Este o normalitate.  Avem şi în Balcani şi Japonia. Deci este o situaţie actuală cu timpurile de acum.  Au mai fost şi câte 7 cutremure. Toate au cam aceeaşi adâncime. Noi suntem obligaţi să vă anunţăm după 4 pe Richter. Cred că urmează o pauză. De obicei sunt nişte roiuri, aşa. Sistemul, undeva acolo jos, lucrează", a declarat recent  la Realitatea TV seismologul Gheorghe Mărmureanu.

Sursa:  REALITATEA.NET

luni, 15 august 2011

FOTO VIDEO Cum arată oraşul viitorului: Zero emisii de CO2 şi maşini controlate prin smartphone

Autor: Noémi Varga
Sursa: adevarul.ro

Secţiunea "solarscape" din oraşul eco Tianjin

Secţiunea "solarscape" din oraşul eco Tianjin


Primul "oraş al viitorului" ar putea fi gata în 2020. Este vorba de Tianjin, oraş situat la aproximativ 160 de kilometri de Beijing (China), care va fi total independent de combustibili fosili şi se va putea susţine singur, prin energii regenerabile.
Oraşul-eco, Tianjin, este deja în construcţie, proiectul fiind demarat încă din 2008. Termenul de finalizare este 2020, an în care va fi gata primul centru urban cu zero emisii.
Tianjin va avea o suprafaţă de 30 de kilometri pătraţi, adică trei sferturi din Manhattanul de astăzi, relatează CNN. Oraşul va fi acoperit de o cupolă alimentată cu energie solară care va menţine temperatură constantă în interior. Astfel, toate costurile de climatizare vor fi elimitate total.
Orasul va fi împărţit în şapte sectoare: lifescape, eco-valley, solarscape, urbanscape, windscape, earthscape şi coridoare eco, fiecare dintre ele având un rol bine stabilit în reducerea emisiilor de carbon. Astfel, în zonele earthscape şi urbanscape, va fi realizată reciclarea apei de ploaie, tratarea apelor uzate sau desalinizarea apei de mare, transformând-o astfel în apă de larg consum. Aici va fi efectuată şi reciclarea deşeurilor. Solarscape şi windscape vor fi zonele în care se va produce energie eoliană şi solară. Eco-valley va cuprinde spaţiile verzi care conectează partea de nord cu partea de sud a oraşului.
Oraşul-eco, Tianjin Cu ajutorul smartphone-ului, şoferul va seta coordonatele destinaţiei prin GPS, iar EN-V îl va transporta la locul indicat Tianjin Tianjin Tianjin Tianjin

Click pentru a vedea GALERIA FOTO
Transportul în comun în "oraşul viitorului"se va face cu ajutorul unei reţele de trenuri uşoare Light-Rail, acţionate electric, dar şi cu maşini. Acestea vor fi, însă, independente de combustibilii fosili utilizaţi în prezent.
Colaborator în proiectul "Tianjin Eco-City" este General Motors, care a proiectat maşina-viitorului, EN-V Futuristic Car, ce a fost atracţia expoziţiei mondiale de la Shanghai din 2010. Este vorba de un autoturism cu două locuri, alimentat în întregime cu energie electrică, ce are un sistem de parcare automată, precum şi unul de oprire imediată la detectarea diverselor obstacole sau a pietonilor.
Siguranţa în trafic este dată atât de dotările EN-V-ului, cât şi de faptul că maşina nu va fi controlată pe şosea de şofer. Odată urcat în maşină, prin intermediul aplicaţiilor de pe smartphone, el va seta coordonatele destinaţiei prin GPS, iar EN-V îl va transporta la locul indicat. Totodată, autovehicului viitorului conceput de General Motors va comunica în trafic, prin internet wireless, cu celelalte autovehicule.