Cauzele subtile ale bolilor

Omul nu ar trebui niciodata sa fie bolnav, el fiind de esenta divina. Daca se intampla totusi aceasta, boala nu este decat un efect al carei cauza este tot el. In acest fel, exista boli datorate actiunilor sau gandurilor sale negative, unele cu radacini chiar si intr-o viata anterioara, iar altele mai usoare, sunt asa-numitele "boli avertismente", cu ajutorul carora ceva din noi ne avertizeaza ca am gresit cu ceva.

Pentru simplificarea intelegerii, sa ne imaginam omul ca o trinitate - spirit, suflet si trup - trei cercuri concentrice, evident o schema mult simplificata, in care cercul interior reprezinta Spiritul, Eul, al doilea cerc reprezentand Sufletul care cuprinde ratiunea, sentimentele si emotiile, iar cercul exterior este corpul fizic, la care mai putem adauga si viata sociala cu toate problemele pe care le avem.

Scanteia Divina trimite spre exterior numai si numai impulsuri si idei pozitive, asa cum in crestinism se spune despre Dumnezeu ca este bun, iubitor si drept. Al doilea cerc, deci gandirea noastra preia aceste impulsuri si le transmite celui de al treilea cerc, corpul fizic. Dar aici poate sa intervina o schimbare de polaritate. Daca gandurile noastre nu ar fi decat pozitive, atunci impulsurile trimise spre corpul fizic ar fi si ele pozitive, nu s-ar schimba nimic in polaritatea lor. Dar gandurile si faptele noastre negative schimba polaritatea acestor impulsuri transformandu-le in negative. Acestea isi fac simtita prezenta prin imbolnavirea corpului fizic, nu imediat, ci abia in momentul in care sunt create conditiile manifestarii bolii, conditii pe care le confundam cu cauzele.

Pe de alta parte, Supraeul sau uneori ghizii nostri spirituali, ne avertizeaza asupra savarsirii unei greseli. Dar cum omul nu asculta sau nu reuseste sa-si asculte vocea interioara, atunci primim avertismente pe orice alta cale, uneori chiar si sub forma unei boli.
In acest fel, toate aceste asa-zisele cauze ale imbolnavirilor: conditii atmosferice, virusi, accidente, etc., nu sunt de fapt decat conditii prielnice pentru manifestarea bolilor. Prin imbolnavire ar trebui sa ne dam seama ca ceva nu este in regula, ca am gresit cu ceva, boala nefiind decat "nota proasta" ce am luat-o in urma unei probe sau un semnal al prezentei greselilor noastre.

In momentul in care ne dam seama de cauze, vindecarea poate fi mentala si rapida. Spre exemplu, guturaiul are ca si cauza confuzia sufleteasca. Daca omul isi analizeaza faptele si sentimentele si constata ca nu a fost decis in luarea unei hotarari, simpla decizie ferma, deci eliminarea confuziei sufletesti, poate avea ca efect inca de a doua zi disparitia guturaiului. Eliminand cauza, dispare efectul.

Omul trebuie sa elimine gandurile si sugestiile negative, sa-si armonizeze mentalul. Chiar daca boala apare totusi, desi omul este de esenta divina si nu ar trebui niciodata sa se imbolnaveasca, putem sa o controlam, sa o eliminam tot cu ajutorul mentalului, intelegand cauza, constientizand si hotarandu-ne a nu mai repeta greselile care au dus la aceasta. Apoi trebuie sa avem credinta ca suntem sanatosi, suntem perfecti si asta nu la timpul viitor ci in prezent.

Prof. Firicel Ciarnau

Sursa:http://www.terapiinaturiste.ro 

INIMA SI CAUZE ALE BOLILOR DE INIMA

INIMA

Nu numai ţigările şi friptura de porc uzează motorul vieţii. Treptat, specialiştii descoperă cu uimire ce legături strânse există între universul nostru afectiv şi sănătatea inimii. O nouă disciplină medicală, psihocardiologia, cercetează când şi în ce fel frica, furia şi tristeţea ne ameninţă viaţa O Piatră pe inimă N-a fumat niciodată. Merge regulat la înot. Valorile colesterolului sunt în ordine, tensiunea puţin sub limita normală. Corina Popa (numele e schimbat) e un model de persoană sănătoasă. În pericol sunt alţii, credea ea: fumătorii, supraponderalii, hipertensivii sau bolnavii de diabet. Dar în vara anului 2007... Corina se prăbuşeşte la ea în casă, cu dureri puternice în piept, în braţul stâng şi în maxilar. Vomită. Fiica ei cheamă salvarea: se pare că e vorba de un infarct. La spital, medicii nu-şi cred ochilor. Când examinează cu cateterul vasele coronariene, căutând porţiuni îngustate sau obturări care în mod normal constituie cauza unui infarct, nu găsesc nimic. Ţinând seama de vârsta pacientei, 69 de ani, vasele de sânge sunt ireproşabile. Largi ca nişte ţevi abia ieşite din fabricaţie. Abia după o ecografie, care pune în evidenţă o deformare neobişnuită a inimii, medicii reuşesc să ajungă la o concluzie: Corina Popa suferă de aşa-numitul"sindrom al inimii zdrobite". "Din fericire", explică ei, "boala nu reprezintă un pericol pentru viaţa pacientului, însă primele simptome sunt identice cu ale infarctului. Cauza sunt hormonii stresului, care paralizează pentru un scurt interval de timp muşchiul inimii."  Din discuţiile cu pacienta, reiese că înainte de incident, ea se afla la capătul puterilor. Cu un an şi jumătate în urmă, soţul ei murise de cancer pulmonar, după 45 ani de căsnicie. Corina îl îngrijise zi şi noapte, fără să se cruţe, iar după moartea lui, avusese luni întregi atacuri de panică. Pierderea tovarăşului de viaţă o îmbolnăvise - îi zdrobise inima. Există câteva expresii populare foarte plastice, care descriu o asemenea situaţie. Se spune: "Am o piatră pe inimă" sau "Mi s-a oprit inima de frică" ori, ca în cazul nostru: "Asta mi-a zdrobit inima". Între timp, medicii au aflat cât adevăr ascund aceste zicale.  Durerile sufleteşti pot omorî inima Organul situat dedesubtul sternului a fost considerat multă vreme un exemplu de mecanism robust: o pompă de mărimea unui pumn, care se contractă de aproximativ 100.000 de ori pe zi, lăsând să treacă prin ea cam 7000 litri de sânge - volumul unei căzi de baie, înmulţit cu 46. O pompă ce funcţionează în general fără necesităţi de întreţinere, timp de mai multe decenii, cu condiţia ca ţevile ei de alimentare să nu se înfunde, datorită unor influenţe genetice sau unui mod de viaţă nesănătos - înţelegând prin asta fumatul, alimentaţia bogată în grăsimi animale, sedentarismul. Acum câţiva ani, când primii medici şi psihologi şi-au pus întrebarea dacă nu cumva suferinţele psihice "atacă inima" literalmente, ei au fost întâmpinaţi cu zâmbete îngăduitoare. Însă de atunci şi până astăzi, psihocardiologia, disciplina medicală specializată în efectele patologice produse de stresul psiho-social asupra inimii, a prins contur şi a câştigat teren. Au ieşit de sub tipar manuale voluminoase. Iar în tot mai multe spitale din Occident, lucrează mână în mâna cardiologi, specialişti în psihosomatică şi psihologi. Această nouă orientare medicală are la baza constatarea că durerile sufletului au suficientă putere pentru a provoca o paralizie a unor porţiuni din miocard.    Sufletul ucigaş Boala a fost numită "sindromul inimii zdrobite" şi, din nefericire, ea duce adesea la declanşarea unui infarct cu posibile urmări fatale. Iar lista sentimentelor nocive este lungă: furia, nervii nestăpâniţi, frica, tristeţea şi mânia presupun riscuri de care nu suntem conştienţi, la fel ca şi epuizarea, descurajarea şi depresia. Unii sunt afectaţi îndată după un eveniment traumatizant: după o catastrofă naturală cum ar fi un cutremur, după un atac terorist, după ce au primit vestea morţii unei persoane apropiate, după un accident. Alţii, cum este Corina Popa, suferă de o perioadă îndelungată, pentru ca la un moment dat să se prăbuşească, fără să poată fi identificată o cauză imediată. Însă cel mai adesea se constată o suprapunere a ambelor variante. "Tipică este combinaţia celor două forme de solicitare - cronică şi acută", afirmă specialiştii. "Deja cu luni de zile înainte de infarctul propriu-zis, pacienţii se simt extrem de obosiţi, extenuaţi şi lipsiţi de energie. Îngrijoraţi de starea lor, mulţi se prezintă la medic. Dacă apoi se adaugă şi o enervare bruscă, infarctul se produce instantaneu."  Ce se petrece acolo, sub piele, muşchi şi coaste? Cum se ajunge de la stări de spirit la obturări ale vaselor de sânge? Cum paralizează sufletul inima? Până în prezent, cercetătorii n-au elucidat toate detaliile acestor procese primejdioase, însă esenţa lor este mai presus de orice dubiu: când tristeţea, stările conflictuale, frustrarea sau melancolia durează săptămâni şi luni, ele nu mai înseamnă pentru organism decât un singur lucru - stres şi anume în varianta sa nesănătoasă, cronică: sindromul inimilor zdrobite. Efectul lui nu este totdeauna mortal. Unii dintre cei loviţi îşi revin. În schimb, alţii au mai mult ghinion: la ei stresul forţează îndesirea bătăilor inimii şi totodată deteriorarea vaselor. Acestea devin mai rigide şi se îngustează, acoperindu-se cu depuneri ce pot împiedica circulaţia normală a sângelui. Ori se fisurează şi formează cheaguri - un risc cu atât mai crescut, cu cât sângele pacientului respectiv tinde să se coaguleze mai rapid. În punctul acesta, pericolul de infarct e major. Lipsa aprecierii În cazul lui Valentin Abrudan, factorul declanşator al infarctului a fost o ceartă cu şeful. Bărbatul lucra ca îndrumător pentru persoanele cu handicap. "La serviciu mă aflam într-o agitaţie permanentă, nu-mi permiteam nici o clipă de odihnă", povesteşte el. "Treptele în instituţie le urcam şi le coboram câte trei odată, aveam mereu sentimentul că nu-mi fac munca îndeajuns de repede. "Apoi a apărut o colegă nouă, care a început să-l şicaneze sistematic. În cele din urmă, a sosit şi ziua când şeful i-a spus în faţă că vrea să scape de el - după mai mult de zece ani. Abrudan a făcut infarctul la şase ore după acea discuţie, seara în pat. Abia împlinise 40 ani. Dusese întotdeauna o viaţă sănătoasă, era vegetarian şi practica regulat joggingul, nu avea obiceiul să fumeze şi consuma foarte rar alcool. În acelaşi timp însă, trăia neîncetat sub tensiune. Iar în final, fusese supus unui ultim şoc. Statisticile medicale atestă fără putinţă de tăgadă faptul că relaţiile dificile la locul de muncă obosesc inima. Enervările permanente la serviciu dublează riscul de infarct la persoane iniţial sănătoase. Al doilea punct sensibil în atmosfera zilnică de la lucru este lipsa de apreciere: oamenii dau ce au mai bun în ei în profesie şi nu se simt recompensaţi pentru aceasta. Recompensarea insuficientă poate îmbrăca forme diferite: salariu modest, statut inferior, lipsa unor şanse de promovare, nesiguranţa locului de muncă, un şef coleric sau colegi agresivi. Printre exemplele tipice se numără, de pildă, medicii secundari, care prestează o muncă de răspundere, sunt prost plătiţi şi nici n-au vreun cuvânt de spus în cadrul ierarhiilor rigide din spitale. Sau mamele active profesional, care se istovesc pe două fronturi, fiind nemilos criticate pretutindeni. Sau cei cu vocaţia dăruirii, care îşi cheltuiesc energia pentru alţii, fără nici un fel de recunoştinţă. Dar şi cine nu lucrează, poate trăi în condiţii de stres cronic. Să fii şomer şi să primeşti zilnic câte un nou refuz la o cerere de angajare, să porţi un război conjugal ori să-ţi îngrijeşti mama bolnavă de Alzheimer - asemenea lucruri macină sufletul, la fel ca suprasolicitarea şi subaprecierea de la serviciu. E o schemă care se repetă la infinit: munca peste puteri, pentru a plăti ratele la casă şi datoriile. La un moment dat, când randamentul scade, visul se spulberă, statutul social e compromis, relaţia cu partenerul se uzează din pricina problemelor. Apoi, pe neaşteptate, catastrofa: infarct. Nu oricine munceşte din greu sau are de depăşit o serie de probleme personale se confruntă cu acelaşi grad de risc.Vulnerabilitatea la stres depinde pe de-o parte de factorii genetici, iar pe de alta, de experienţa acumulată şi atitudinile dobândite. Ce exigență avem faţă de noi înşine? În ce măsură suntem obsedaţi de performanţă? Ce importanţă acordăm situaţiilor critice? Le putem gestiona? Pentru unii, o ceartă cu nevasta ori toanele şefului reprezintă doar o solicitare nervoasă în plus, pe când alţii se distrug din cauza lor. Deschideţi-vă sufletul! Emoţiile negative pot fi fatale Este un fapt dovedit că oamenii care suportă un stres emoţional cronic percep altfel lumea înconjurătoare, iar acesta e începutul unui cerc vicios: la ei pragul de "alarmă" a coborât sub limita normală, creierul lor este mai atent şi mai receptiv la stimulii exteriori. Au deseori reacţii de spaimă ori emoţie, organismul lor se comportă în faţa unor situaţii banale, cotidiene, ca şi cum ar fi unele de extremă urgenţă. E vorba de oameni care n-au posibilitatea să discute cu cineva despre emoţiile lor negative. Ei nu se eliberează de aceste sentimente, ci le reţin şi le refulează. Cu consecinţe fatale pentru sănătatea inimii.  Foarte aproape de marginea prăpastiei se află persoanele caracterizate printr-o tristeţe patologică: depresivii au un risc de infarct de două ori mai mare, comparativ cu semenii lor mai deschişi şi exuberanţi. Depresia constituie un stres permanent pentru organism. Un depresiv se găseşte continuu într-o stare de tensiune distructivă, care modifică întregul metabolism. Din perspectiva unui posibil infarct, depresia nu este cu nimic mai prejos decât factorii fizici de risc cunoscuţi, ca fumatul ori hipertensiunea arterială. "Depresivii trebuie să înveţe treptat că pot avea din nou încredere în propriul lor corp", spun medicii. De pildă, prin psihoterapie, tehnici de relaxare sau programe echilibrate de sport.  Revizuirea modului de gândire, schimbarea atitudinii, relaxarea - pentru aceasta, cei mai mulţi necesită ajutorul unui profesionist. Dar multe victime ale stresului merg pe această cale numai după ce pompa sistemului lor circulator a cedat. Deşi ar putea lua măsuri cu mult înainte de colaps: cine nu-şi poate depăşi tristeţea, cine se teme că va deveni depresiv, ar trebui neapărat să aibă o discuţie sinceră cu medicul său de familie, ori să se adreseze unui psihiatru sau psiholog. Dacă problema nu e încă presantă, destule se pot rezolva şi cu paşi mici. Concret, aceasta înseamnă: fragmentaţi-vă programul de muncă cu pauze, mergeţi la fereastră, priviţi afară şi visaţi cu ochii deschişi. Când vă simţiţi la strâmtoare, calmaţi-vă deliberat cu ajutorul respiraţiei sau vizualizaţi imagini ce vă inspiră linişte, pentru a vă distanţa emoţional de situaţia care vă stresează. Pompa cu funcţionare non-stop Fără ca noi să fim conştienţi de asta, inima noastră îşi face datoria neîntrerupt, zi şi noapte. Învăţăm s-o preţuim abia când se defectează. Mărimea Inima este cât pumnul stăpânului ei. Greutatea * La un adult: 300- 350 grame . Pulsul în stare de repaos (bătăi pe minut) * Adult: 60-80 * Nou-născut: 140 * Maratonist: 35 Numărul bătăilor de inimă la un adult * În cursul unei zile: 100.000 * În 70 de ani de viaţă: circa 3 miliarde. Începutul  Din a patra săptămână de sarcină, inima embrionului începe să pulseze în abdomenul mamei. Capacitatea de transport * Pe zi: 7000 litri de sânge (de 46 de ori volumul unei căzi de baie). * În 70 de ani de viaţă: 178 milioane litri de sânge. Oprirea Inima încetează să bată abia la trei până la cinci minute după ce omul şi-a dat ultima suflare. Dacă inima se opreşte prima, durează doar 30-60 secunde până când dispare şi respiraţia. Infarctul Din numărul total de infarcturi, aproape o treime conduc la un deznodământ fatal. Majoritatea au loc în orele dimineţii. Sursa: www.evolutiespirituala.ro

Leacuri din Tara Vrancei

In satele de munte din tara Vrancei anotimpul fanului e in toi. Parfumul tare al ierburilor cosite, mirosul padurii, adierea fructelor parguite, toate acestea transforma sfarsitul verii intr-o sarbatoare a simturilor. Sa ajungi in sate precum Coza, Haulisca, Vizantea, Lepsa, pe dealurile blande ale Odobestiului, si sa stai de vorba cu batranii locului e o adevarata bucurie.

Vrancenii par la prima vedere aprigi si duri, dar sunt, de fapt, omenosi, primitori si sfatosi. Nu s-au lasat rugati prea mult si ne-au dat retete si leacuri pe care le stiu din mosi-stramosi. Iar la plecare, ne-au daruit si un buchet urias de coada-soricelului, “ca sa fie acolo, ca e iarba buna la toate bolile”.
Pentru dureri de cap
Se aduna vrejurile de rosii, vinete si cartofi, toamna tarziu, se pun la uscat si se faramiteaza sau se taie cat mai marunt. Plantele astfel pregatite se stropesc cu apa clocotita. Se intind pe o bucata de panza in strat gros de 1-2 cm si se lasa sa se raceasca putin. Peste plante se pune un tifon uscat iar cataplasma pregatita in acest mod se leaga peste frunte si peste crestet. Se tine “legatoarea” cat mai mult timp. Aceste cataplasme umede sunt de mare folos si in caz de dureri reumatice.
Cel care sufera de durere mare de cap trebuie sa taie ceapa marunt si s-o miroasa cat mai mult timp. Cu cat ii vor curge mai multe lacrimi, cu atat va trece durerea de cap mai repede.
Cine are dureri de cap sa tina picioarele mai intai intr-un lighean cu apa cat mai calda, apoi sa le bage intr-un lighean cu apa rece. Schimbul acesta se face de mai multe ori, si asa durerea trece. Leacul acesta nu e bun pentru cine sufera cu inima.
Pentru a scapa de durerile de cap se leaga pe cap frunze de hrean sau de brusture, puse mai multe, una peste alta.
Daca te doare capul pentru ca ai tensiune mare, piaptana-te cu o perie din par natural, nu cu pieptene sau perie din plastic. Cu peria aceea treci in sus si in jos si peste brate, de mai multe ori.
In caz de raceli si guturai
Opareste piper negru si trage mirosul pe nas, ca sa se desfunde.
Fierbe lapte cu miere si pune in el o bucata de unt cat o nuca. Dupa ce untul se topeste, amesteca bine si bea laptele cu inghitituri cat mai mici. Lichidul trebuie sa fie foarte fierbinte, dar sa nu arda. Ca sa taie grasimea untului, se poate pune in lapte si putin rachiu de fructe. Aceasta bautura se bea de doua ori pe zi, pentru a calma tusea si pentru a lecui durerea de gat.
Pentru a calma durerile de gat se freaca 2-3 galbenusuri cu 2-3 linguri miere de albine si cu 2-3 linguri rachiu, in care se dizolva putin propolis. Dupa ce se consuma toata cantitatea obtinuta, timp de 2 ore nu se mananca si nu se bea nimic.
Pentru a scapa de inflamatia gatului, se unge gatul cu gaz (petrol lampant). De asemenea, se face gargara cu saramura cat mai concentrata.
Pentru scaderea febrei, se impacheteaza bolnavul in cearsafuri udate cu apa si otet. Cat timp bolnavul sta impachetat, se acopera cu o patura peste cearsafurile ude si i se da sa bea ceai concentrat de tarhon. Ceaiul trebuie sa fie caldut. Tarhonul scade temperatura repede. Copiii mici se infasoara in carpe udate cu lapte rece sau cu otet de mere diluat cu apa.
In caz de raceala cu febra, se face ceai din coaja de salcie si se bea de mai multe ori pe zi.
Pentru calmarea tusei se fierbe, intr-o jumatate de litru de apa cu zahar, o ceapa intreaga, cu foi cu tot, pana cand ramane o zeama galbuie, cam jumatate din cantitatea de apa care s-a pus la inceput. Se bea in mai multe reprize, in ziua in care s-a preparat.
Pentru boli de stomac
Se aduna flori uscate de liliac si se fierb timp de 2-3 minute. Se indulceste ceaiul obtinut si se bea caldut, dupa fiecare masa.
Se face o fiertura din doua maini bune de sunatoare si 2 litri de apa. Se lasa sa fiarba 10 minute, la foc mai mic. Cand a scazut apa, de a ramas cam doua treimi din cat a fost, se ia de pe foc si se lasa la racit. Se amesteca apoi cu 1 litru de rachiu strecurat, in care s-a tinut, vreme de 10 zile, coaja verde de nuca. Din acest amestec se bea, strict, cate 1 lingurita dupa fiecare masa. Dupa o saptamana de tratament, se face o pauza de o saptamana, dupa care cura se poate relua.
Pentru a calma durerea de stomac se mananca in fiecare dimineata cate un ou fiert moale. Si mai bine este daca se mananca oul crud.
Ca sa creasca pofta de mancare, se ia in fiecare dimineata cate o lingurita de hrean ras, amestecat cu putina miere si cu lapte. La copii se injumatateste cantitatea.
Cine sufera de boli de stomac si de ficat sa manance in fiecare dimineata, pe stomacul gol, cate un cartof crud.
Pentru boli de piele
Pe rani proaspete se pune un strat de sare mai intai, ca sa se dezinfecteze, apoi se acopera rana cu frunze de patlagina si de cretisoara si se leaga. Se schimba frunzele de mai multe ori pe zi.
Se fierbe o mana buna de busuioc, intr-o jumatate de kilogram de untura proaspata. Se lasa la racit si a doua zi se incalzeste iar pentru a se putea strecura. Se amesteca untura strecurata cu 1 lingura ceara topita de albine si cu 2 linguri de miere de albine. Se lucreaza cu ingredientele caldute si se amesteca bine, bine, ca sa se omogenizeze. Alifia obtinuta se foloseste pentru tratarea oricarei afectiuni de piele.
In caz de lovituri si invinetiri se aplica frunze de varza zdrobite si locul se leaga, peste varza, cu o carpa inmuiata in otet sau in lapte rece.
In caz de arsuri, se pune repede albus de ou proaspat peste rana. Se lasa cel putin o jumatate de ceas si apoi se poate spala cu apa rece. Daca a trecut o vreme de la arsura si rana nu s-a vindecat, se pune un strat de miere peste ea.
Pentru a trata crapaturile calcaielor, se tin picioarele in lapte acru, apoi se ung cu untura de gasca. Alt leac pentru aceeasi afectiune: se spala picioarele bine cu apa calduta si apoi se ung cu ulei nerafinat, obtinut prin presare la rece, din seminte de dovleac.
Se rad morcovi si se amesteca cu ulei. Se face astfel o cataplasma care se pune pe calcaie si se poarta toata ziua, sub ciorap. Seara se schimba cataplasma cu una nou preparata sau se aplica pe piciorul curat un strat de ulei de dovleac si apoi cateva frunze de varza. Peste acestea se trag ciorapi de bumbac sau de lana. Tot pentru a trata crapaturile si rosaturile pielii se unge locul afectat cu miere si se acopera cu frunze de varza.
Leacuri pentru suparari
si stari de moleseala
Se pune intr-o sticla sunatoare culeasa pe timp de soare. Peste ea se toarna rachiu si se lasa la soare 10 zile. Apoi se strecoara si se bea din lichid, cate 1 lingura de trei ori pe zi. Este buna in caz de suparare, melancolie, depresie si “cand e vremea tot innorata si te apasa”.
Se beau ceaiuri calde de cimbru salbatic, busuioc, levantica sau menta. Ceaiurile trebuie sa fie foarte concentrate. Se fac numai dintr-o singura planta sau din toate cele spuse mai sus, puse in cantitate egala.
Leacuri pentru
insomnie si somn agitat
Se bea seara, cu 1-2 ore inainte de culcare, un ceai concentrat din izma salbatica. I se mai spune izma broastei.
Se mananca la cina ceapa sau usturoi si se bea un paharel de vin rosu.
Se fierbe o ceapa in lapte, se strecoara si se indulceste cu miere. Se bea cu o jumatate de ora inainte de culcare.
Pentru boli de rinichi
Cine are suferinte legate de rinichi sa manance in fiecare zi cate 1 boaba de “aniperi” – ienupar. Leacul nu este bun pentru femeile gravide.
Pentru tratarea bolilor grave
Se amesteca cat mai multe plante de leac: schinduf, menta, sunatoare, cimbru, sovarf, ienupar, muguri de brad, muguri de zmeur, muguri de mur, muguri de mesteacan, rostopasca, tei, coada-soricelului, roinita, jales, musetel, coada-calului (se pune in cantitate dubla fata de celelalte plante), “iarba lui tatu” (tataneasa), tei, patlagina etc. si se foloseste amestecul in 3 moduri:
– se prepara ceaiuri care se beau de mai multe ori pe zi, inlocuind apa de baut;
– se prepara infuzie concentrata care se varsa in apa de baie si se sta cel putin o jumatate de ora in apa calduta; se fac astfel de bai in fiecare seara, vreme de 2 saptamani cel putin;
– se umple o perna cu plantele uscate pe care se culca bolnavul.
Bolnavul grav sa bea, doua-trei zile, zeama de varza acra si ceai de chimen, pentru curatarea digestiva. In acest timp sa nu manance nimic.
Sunt folositoare infuziile din catina, macese, afine uscate, coacaze uscate. Aceste fructe sunt bogate in vitamine si, daca sunt uscate, se pot faramita si lua cu putina apa. Se mesteca multa vreme in gura si apoi se inghit.

Otilia Teposu

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Sursa: politia karmica