2012 – GRANITA DINTRE LUMI

Postat Maria 

Prima civilizatie cunoscută pe Pământ, care a inventat scrisul, o reprezintă Cultura Sumeriană, dezvoltată pe teritoriul Irakului de azi. În pasajele biblice din Vechiul si Noul Testament se fac referiri la prima limbă scrisă de pe Pământ, cea a sumerienilor, într-o perioadă în care zeii trăiau alături de oameni, dezvăluindu-le acestora secretele matematicii, medicinii, muzicii si astronomiei. De la sumerieni ne-au rămas 7 table sacre („Cele 7 zile ale Creatiei“) în care este explicată foarte amănuntit crearea noastră Sumerienii cunosteau fiecare planetă din sistemul nostru solar, culorile acestora si satelitii care orbitau în jurul lor. Multe din plăcutele si tăblitele sumeriene contin imagini cu nave spatiale si cosmonauti. Sumerienii sustineau că zeii (anunnaki) veniti de pe planeta Nibiru au creat oamenii. O dată la 3600 de ani, acestă planetă uriasă, care are o rotatie eliptică foarte largă (afeliul planetei este la o distantă de până la opt ori mai mare decât cel al lui Pluto, din această cauză fiind greu depistabilă) si care aduce cu ea 6 sateliti, ar ajunge în 2012 în Calea Lactee, trecând printre Marte si Jupiter, aliniindu-se pe 21 decembrie 2012 cu restul planetelor din Galaxia noastră, determinând inversarea polilor magnetici Pământului si provocând mari dezastre. Se presupune că datorită trecerii acestei planete prin sistemul nostru solar s-a produs Potopul biblic. Siteul NASA prezintă această planetă, care s-ar afla în spatele lui Pluto, denumind-o „planeta cu 50 de nume“, deoarece i se mai spune si Marduk, Planeta crucii, Regele cerurilor, Casa mărilor strălucitoare, Cel care aruncă foc, A douăsprezecea planetă, Planeta zeilor etc. fiind consemnată de astronomii moderni cu indexul de catalog 2003 UB 313. În Asia si în Europa se vorbea încă din antichitate despre succesiunea unor perioade cosmice denumite epoci, asa cum apar în Theogonia lui Hesiod: Epoca de Aur, Epoca de Argint, Epoca de Aramă si Epoca de Bronz. Aceste patru epoci reprezentau grade de alterare ale prosperitătii si echitătii, de la aur până la fier. Conform acestei traditii, în prezent ne aflăm în epoca de maximă decădere a omenirii (Epoca de Bronz), care se va sfârsi în 2012, după care ciclul se va relua cu o nouă epocă, Epoca de Aur. Asemănător traditiei europene, traditia hindusă consideră că omenirea evoluează în cicluri cosmice de 26.000 de ani, împărtite în patru diviziuni: Satya Yuga (Era de Aur), Treta Yuga (Era de Argint), Dwapar Yuga (Era de Bronz) si Kali Yuga (Era de Fier). Brahmanii consideră că această ultimă Yuga (epoca întunecată sau epoca viciilor) se va sfârsi în jurul anului 2012 si va fi înlocuită cu Satya Yuga (epoca luminii sau epoca adevărului) Calendarul mayas, vechi de două mii de ani, este mai precis decât cel gregorian, care are o vechime de doar cinci secole. Astronomii mayasi, rivalizând pe plan intelectual cu geometria egiptenilor antici, au ajuns, după secole de observaŃii minutioase la concluzia că, în noaptea de 21 decembrie 2012, la solstitiul de iarnă, omenirea va păsi într-o nouă eră (Epoca de Aur – Golden Age), atât din punct de vedere calendaristic, cât si al realitătii concrete. În acea zi sistemul solar va eclipsa centrul Căii Lactee, care este o imensă gaură neagră („fisura întunecată“), întrerupând pentru o anumită perioadă de timp fluxul de energie pe care-l primea Pământul dinspre acea zonă. Astronomii epocii moderne, care confirmă calculele mayasilor, cred că acolo sunt create stelele din Galaxia noastră. Anticii mayasi considerau că acest moment va aduce mari catastrofe generate de fenomenul inversării polilor magnetici ai Pământului, dar si mari transformări interioare ale fiintei umane. Acest eveniment galactic, în care Pământul se află într-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Căii Lactee, are loc o dată la 26.000 de ani. Calendarul mayas ne mai spune că cea de-a 5-a Lume se sfârseste în 1987, iar în 2012 începe cea ce-a 6- a Lume, deci în prezent suntem între două Lumi, perioadă denumită de mayasi „Apocalipsa“ sau „Revelatia“. Tot mayasii mai precizează că după 2012 vom trece la o nouă tehnologie, diferită de cea actuală, vom transcede cunostiintele actuale despre Timp si Spatiu, va dispărea necesitatea banului, Pământul si întregul sistem solar se vor sincroniza cu Galaxia si cu întregul Univers, ADN-ul uman va avea 12 spirale în loc de 2, iar omenirea, după ce va trece rapid prin dimensiunea a 4-a, va intra în dimensiunea a 5-a. În cu totul altă parte a lumii, traditia Kalachakra (Roata Timpului) afirmă că după 960 de ani de la revelarea învătăturii secrete în Tibet (eveniment întâmplat în anul 1027) va veni o perioadă de 25 de ani care va culmina cu Sfarsitul Timpului. O matematică simplă ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960 + 25 = 2012.

Pozitionarea piramidelor egiptene i-a determinat pe unii cercetători să creadă ca acestea indică mutatiile viitoare ale planetei si, poate, însăsi alinierea galactică. Constructorii piramidelor au depus eforturi impresionante pentru a face ca piramidele de la Giza să corespundă perfect cu o aliniere stelară si anume cu cele trei stele ce formează centura constelatiei Orion, cunoscută si sub numele de Vânătorul sau Înteleptul, care marchează punctul de mijloc al ciclului de 26.000 de ani pe care Soarele îl face între alinierile galactice. Faptul că monumentele sunt aliniate cu duplicatele lor ceresti pentru acea perioadă din istorie când au fost prezente pe cer, ne determină să credem că Sfinxul, împreună cu întregul complex de la Giza, pot fi privite ca indicând alinierea galactică ce va urma. Vestita prezicătoare a lui Apollo, Sybilla, care a trăit cu putin timp înaintea erei noastre si care îsi scria viziunile pe frunze de stejar, după iesirea din transă, a anuntat că viata pe Pământ va avea 9 perioade a câte 800 de ani. Dacă ar fi să luăm în serios aceste previziuni, omenirea ar traversa în prezent ultima perioadă. O altă prezicătoare, denumita mama Shipton, despre care se spune că ar fi fost jumătate umană si jumătate fiintă supranaturală si care a trăit în Anglia la începutul anilor 1 500, a avut o viziune a Apocalipsei din 2012, în care jumătate din populatia planetei va pieri. Medicul si farmacistul de origine franceză Michel de Nostredame (1503 – 1566), cunoscut ca Nostradamus, a devenit celebru prin cele 100 de catrene profetice publicate în volum în anul 1555 sub titlul original „Profetiile“ (Les Propheties). În aceste catrene Nostradamus a prezis evenimentele care aveau să se întâmple până în anul 3797. Pentru a nu putea fi descifrate de profani, el le-a redactat folosind modalitătile sintaxei latine, cu inversiuni, antiteze, anagrame, metafore, cuvinte celtice, romane, spaniole, latine, grecesti si ebraice. Recent a apărut la Roma într-o expozitie de carte un manuscris purtând numele lui Nostradamus, care a fost denumit „cartea pierdută a lui Nostradamus“. Cartea contine o serie de sapte ilustratii care pot constitui indicii codate despre ce se va întâmpla în 2012. Cele sapte imagini din cartea pierdută a lui Nostradamus sunt unite în partea de sus de roata norocului sau roata timpului. Imaginile încep cu Soarele, iar sub Soare este un Leu, ceea ce semnifică, în mod evident, că Soarele e în Constelatia Leului. Atunci când Soarele este în Leu sau când este în semnul zodiacal opus, Pesti, înseamnă că are loc alinierea galactică. Una dintre cele mai izbitoare imagini din această carte remarcabilă prezintă cele 3 eclipse lunare care vor avea loc în 2012. Aceste 3 eclipse lunare vor fi urmate de o eclipsă totală de Soare, apoi va avea loc eclipsa de Soare a lui Venus si apoi va fi Marea Eclipsă a vremurilor, eclipsa Soarelui în centrul Galaxiei. Informatii într-o formă codificată despre Marele An Cosmic, despre ciclurile de purificare si triere, despre Sfârsitul Timpului, conŃine si marea cruce de la Hendaye din sudul Frantei. Procesul de purificare este descris ca o trecere prin foc a emisferei nordice a Pământului, datorită unui eveniment ce apare în centrul galaxiei noastre. Se pare că mesajul dăltuit în misterioasa cruce a fost scris de către un supravietuitor al Atlantidei. Controversatul cercetător Terence McKenna a transformat oracolul I Ching sau „Cartea schimbărilor“, utilizat în general pentru previziuni si sfaturi de natură personală, într-o hartă a timpului. El a transpus cele 64 de hexagrame ale oracolului într-un grafic în care se regăsesc date importante din istoria omenirii. Conform teoriei sale, omenirea evoluează în cicluri din ce în ce mai mici, în care evenimentele dintr-un anumit ciclu sunt o „rezonantă“ a evenimentelor dintr-un ciclu anterior. Ultimul ciclu va avea o durată de doar 6 zile si se va încheia pe 21 decembrie 2012. În urmă cu aproape 50 de ani astronomii au descoperit o nebuloasă 1 cu proprietăti neobisnuite, care a fost denumită la început Nebuloasa Aurie, iar ulterior Centura fotonică. Nebuloasa emite o intensă radiatie electromagnetică, atât în spectrul vizibil cât si în cel invizibil, de înaltă frecventă. Sistemul Solar, care se roteste în jurul Soarelui Central al Galaxiei, steaua Alcyone din constelatia Pleiadelor, efectuează o rotatie completă în 25.860 ani, perioadă în care trece de două ori prin această centură de fotoni (o dată la 10.500 ani), traversarea Centurii durând 2000 de ani. Periplul Sistemului Solar prin Centura fotonică va începe în 2012 si pentru Pământ această tranziŃie va genera efecte foarte spectaculoase. Dat fiind faptul că Centura „pulsează“ (se dilată si se contractă), este imposibil de prezis cine va intra primul în Centură: Soarele sau Pământul? Surse extraterestre le-au comunicat prin „channeling“ unor initiati de pe Terra următoarea alternativă: dacă Soarele va întâlni primul Centura, vor urma 3-5 zile de întuneric total si vor cădea toate sursele de curent electric, iar dacă Pământul va intra primul, nu va mai fi întuneric, dar vom experimenta un soc electric nepericulos, de o zecime de secundă. Apoi, indiferent de ordinea intrării în Centură, cerul va fi luminat intens, fenomen ce îi poate duce la orbire pe cei neprotejati. Datorită activitătii intense a fotonilor asupra materiei, corpurile vor defeni fluorescente. Din acel moment, pe Pământ nu va mai fi noapte timp de 2000 de ani. Trebuie să precizăm că există că există si profetii mai „optimiste“. Astfel se crede că pe 8 septembrie 2040 se va produce o aliniere planetară care va avea efecte nefaste asupra Pământului, provocând cutremure foarte puternice. Alte date si mai „optimiste“ sunt cele de sfârsit al altor calendare, diferite de cel mayas (2076 - sfârsitul calendarului musulman sau 2240 - sfârsitul calendarului evreiesc). „Fluxul de energie, care în mod obisnuit vine pe Pământ din centrul Căiii Lactee, va fi întrerupt pe data de 21.12.2012 la 11.11 p.m., ora universală, pentru prima dată în ultimii 26.000 de ani. O întrerupere chiar si de scurtă durată a fluxului de emanatii din centrul Galaxiei va da peste cap mecanisme vitale ale organismului uman si ale Pământului“ (Lawrence E. Joseph3) „Perioadele istorice sunt de fapt modelate de perioadele istorice cu care sunt în rezonantă, conform Teoriei Noutătii. Trăim o perioadă de 67 de ani, ce se întinde din 1945 până în 2012. o versiune comprimată a unei epoci istorice mult mai mari, lungă de 4306 ani, ce de asemenea se termină în 2012. Va exista o perioadă de 384 de zile anterioară lui 21 decembrie 2012, când ultimii 4306 de ani si ultimii 67 de ani trebuie să fie comprimati în aceasta. Apoi mai există o perioadă finală de 6 zile, când toate aceste perioade sunt comprimate din nou.“ (Terence McKenna4) „Având în vedere situatia care va urma începând cu momentul 2012, devine evident de ce astrologia karmică a luat o astfel de amploare si de ce pozitiile cu efect karmic: Lilith, Nodul Ascendent si Descendent, Pluton, Uranus etc. sunt frenetic studiate. Practic, astrologii se pregătesc si se antrenează pentru a ajuta în perioada, sumbră pentru unii, care va urma. Dacă mai este nevoie de vreo dovadă vă invit să urmăriti elementul dominant al perioadei oferit de multiplele cuadraturi […] care nu fac altceva decât să amplifice efectele distructive, nelăsând nicio pauză si conducând la o catastrofă. Cu alte cuvinte, apare o altă generatie ce nu are nimic în comun cu aceasta, vechile concepte se restructurează apărând altele noi si la nivel social totul se schimbă, posibile cataclisme telurice si eruptive. Va fi o altă lume.“ (Adrian Cotrobescu5)

 1Nebuloasa este un mare nor cosmic de gaz sau praf. 

 2Unele surse vehiculează cifra de 25.920 ani. 

3Lawrence E. Joseph, scriitor american, asisent universitar la Catedra de Literatură a Universitătii California din San Diego, presedinte al Aerospace Consulting Corporation din Albuquerque (New Mexico), autor al cărtii Apocalipsa 2012 – Sfârsitul e aproape. 

 4Terence McKenna (1946-2000), scriitor american, metafizician, filozof, istoric al artei si etnobotanist.

 5Adrian Cotrobescu, astrolog român, autor al cărtii Astrologia practică.

 Nicolae ZĂRNESCU

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro

Misterioasa legătură dintre personalitate şi boală

Foto (6)

Da, ştiu, pare un truism şi chiar este: felul de a fi are o influenţă profundă asupra stării noastre de sănătate fizică. Se ştie asta de mult timp, de unde şi recomandarea „gândeşte pozitiv”, întotdeauna mai uşor de zis decât de făcut, din păcate. Dar cercetările recente aduc la lumină nuanţe noi ale acestei legături, nuanţe care, odată cunoscute şi înţelese, ne-ar putea ajuta să ne modelăm felul de-a fi şi de-a trăi – spre binele sănătăţii noastre.

Unii sunt calmi, voioşi din fire, capabili să observe partea bună a lucrurilor, să vadă dincolo de nefericirile mari sau mici ale momentului şi să treacă prin valurile existenţei cu un curaj şi un calm care, adesea, se răsfrâng şi asupra celor din jur. Alţii sunt nervoşi, bănuitori şi plini de venin şi umplu tot spaţiul din jur cu energie negativă. Unii sunt reci, parcă insensibili la emoţii, neputând să se implice cu pasiune şi compasiune în nimic. Alţii sunt agitaţi, frenetici, trăind totul la intensitatea maximă, plângând sau înfuriindu-se (sau ambele, pe rând) când sunt copleşiţi de emoţiile clipei şi, cu toate că nu au nicio intenţie negativă, îi agasează pe cei din jur cu vibraţia obositoare a personalităţii lor, aflate în veşnică trepidaţie. Fel de fel de oameni…

În ce măsură aceste trăsături de personalitate şi manifestările lor exteriore – comportamentele – influenţează sănătatea trupească a unui om? s-au întrebat cercetătorii. Şi în ce mod se leagă lucrurile între ele – unor anumite trăsături le corespund riscuri specifice, anumite probleme de sănătate specifice?

După decenii de cercetări, adunând date din sute de studii medicale şi psihologice, oamenii de ştiinţă sunt acum în măsură să dea cîteva răspunsuri, deşi mecanismele biologice intime ale legăturilor dintre tipurile de personalitate şi boli rămân încă, în mare măsură, misterioase.

Concluzia cercetătorilor este că, într-adevăr, anumite tipuri de personalitate sunt asociate unui risc crescut de a dezvolta anumite maladii. Cunoaşterea acestor legături oferă o nouă perspectivă asupra metodele de prevenire şi tratament, căci, dacă personalitatea e aproape imposibil de schimbat, comportamentele pot fi, totuşi, modificate printr-o terapie adecvată, şi chiar simpla conştientizare a problemelor de către cei implicaţi îi poate ajuta să evite, în bună măsură, riscul.

Un articol apărut în publicaţia Live Science detaliază aceste corelaţii între anumite trăsături de personalitate şi anumite boli. Urmează exemple.

Cinismul

Oamenii cinici tind să fie suspicioşi şi neîncrezători, cu un comportament care, la extrem, poate ajunge până la ostilitate faţă de ceilalţi. În comportamentul oricui, cinicii pot descoperi intenţii ostile, ceea ce îi face la rândul lor ostili şi incapabili să aibă încredere în oameni.

Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Duke, SUA, au studiat un grup de peste 300 de veterani ai războiului din Vietnam şi au descoperit că, dintre aceştia, cei care prezentau această tendiţă ostilă aveau un risc cu 25% mai mare de a dezvolta o boală de inimă, faţă de veteranii cu o personalitate lipsită de cinism.

Oamenii de ştiinţă consideră că aceste persoane ostile trăiesc într-o stare mai accentuată de stress, iar stresul intensifică secreţia unei proteine numite C3, asociată funcţionării sistemului imunitar. Proteina C3 are un rol în apariţia unor maladii cronice, printre care bolile cardiace, dar şi diabetul.

Un rost în viaţă

S-a vorbit mult despre dimensiunea spirituală a omului, despre însemnătatea ei în echilibrul psihic, despre felul în care o înţelegere – chiar vagă – a legăturii cu Universul din jur şi a rostului existenţei influenţează sănătatea sufletească. Dar se ştie acum că şi sănătatea fizică este influenţată de acest factor – o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a legăturii indisolubile dintre suflet şi trup.

Un studiu ce ilustrează această corelaţie s-a desfăşurat la Centrul Rush pentru Studiul Bolii Alzheimer, din Chicago, SUA, iar rezultatele au fost publicate anul acesta în jurnalul Psychosomatic Medicine.

Studiul a implicat peste 1.200 de persoane vârstnice, care nu sufereau de demenţă la începutul cercetării, şi care au fost chestionate pentru a afla cum îşi percep ele rostul în viaţă.

Calculând riscul acestor persoane de a muri în perioada desfăşurării studiului, cercetătorii au constatat că aceia care au afirmat că au un scop important în viaţă prezentau un risc de deces mult redus – doar jumătate, comparativ cu ceilalţi particpanţi. Iar acest risc redus s-a menţinut timp de cinci ani şi s-a dovedit valabil indiferent de vârstă, sex, rasă şi nivel de educaţie.

Alte cercetări au arătat că faptul de a simţi că au un scop în viaţă se traduce, la persoanele respective, prin niveluri mai scăzute ale hormonilor de stres, o inimă mai sănătoasă şi o funcţionare mai bună a sistemului imunitar, deşi mecanismele biologice complexe care stau la baza acestor corelaţii sunt încă departe de a fi înţelese.

Lipsa auto-controlului

Camera şi biroul se află într-o veşnică dezordine, punctualitatea lasă de dorit, şi eşti incapabil să te abţii de la orice vrei să faci ori să capeţi, acum, în momentul ăsta? Tabloul denotă o lipsă de auto-control şi, cu toate că la prima vedere nu pare ceva foarte grav, specialiştii au descoperit că oamenii cu această trăsătură de caracter tind să aibă o stare de sănătate mai proastă, care le scurtează viaţa.

Analizând datele provenite din peste 20 de studii, ce implicau în total cca. 9.000 de participanţi, cercetătorii de la Universitatea California, Riverside, SUA, au publicat în 2008, în revista Health Psychology, concluzii care indicau că persoanele conştiincioase, disciplinate, organizate trăiesc cu 2-4 ani mai mult, în medie, în comparaţie cu cele impulsive şi dezordonate. Mecanismul ar putea fi, bănuiesc cercetătorii, unul indirect – în sensul că persoanele cu o fire disciplinată sunt mai puţin înclinate să adopte comportamente riscante precum excesul de tutun şi alcool şi tind să ducă o viaţă mai puţin agitată, mai stabilă.

Anxietate, pesimism & co.

Nivelul stabilităţii emoţionale este asociat, în psihologie, cu noţiunea de nevrotism: indivizii cu un grad înalt de nevrotism sunt mai predispuşi să încerce sentimente de anxietate, furie, vinovăţie şi să se simtă deprimaţi. Cu alte cuvinte, au ceea ce se cheamă o fire nefericită, ceea ce, bineînţeles, le afectează viaţa socială şi cea de familie, dar are un impact şi asupra sănătăţii fizice.

Aceşti oameni, în general, trăiesc mai puţin decât cei înzestraţi cu o mai mare stabilitate emoţională, dar de ce, e greu de spus. Cercetări actuale sugerează că ar vorba, din nou, despre un mecanism indirect: aceste persoane sunt mai înclinate să adopte, pentru a-şi reduce anxietatea, anumite practici dăunătoare care, în cele din urmă, le scurtează viaţa. De pildă, un studiu recent publicat de specialişti de la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, şi care a urmărit cca. 1.800 de bărbaţi pe o perioadă de peste 30 de ani, arată că persoanele cu un grad ridicat de nevrotism sunt mai predispuse să fumeze. Pe termen scurt, o ţigară poate avea un efect calmant, dar pe termen lung, binecunoscutele efecte negative ale fumatului duc la o moarte prematură.

Aşa că, la întrebarea “ce e mai bine – să fii veşnic anxios sau să fumezi?”, răspunsul sănătos ar fi “caută alte metode de reducere a anxietăţii” – la nevoie consilierea psihologică sau aplicarea unor tehnici de relaxare.

Situaţia e şi mai dificilă în cazul în care e vorba despre cineva care nu se destăinuie cu uşurinţă, lipsindu-se astfel de efectele terapeutice ale unei discuţii cu o persoană apropiată. Oamenii pesimişti, negativişti, care pe deasupra sunt şi închişi în ei, reticenţi şi lipsiţi de încredere în ei înşişi se încadrează în tiparul aşa-numitei personalităţi de tip D. Viaţa lor e grea, căci, deşi sunt adesea copleşiţi de emoţii negative, rezultat al viziunii lor întunecate asupra lumii, ţin totul în ei, nedând astfel nicio şansă celor din jur să afle ce-i supără şi să încerce să-i ajute.

Psihic, e limpede că suferă, dar ceea ce e mai grav e constatarea că acest fel de-a fi le afectează şi sănătatea fizică. Anumite boli cronice sunt mai periculoase la pacienţii cu acest tip de personalitate, iar aceştia riscă să moară mai devreme decât cei care, suferind de aceleaşi boli, au o fire mai puţin supărăcioasă şi închisă. Astfel, un studiu publicat în Archives of Surgery arată că, din 180 de pacienţi care sufereau de arterită obliterantă periferică (boală caracterizată prin astuparea progresivă a arterelor mai ales la nivelul membrelor inferioare), cei aparţinând tipului de personalitate D aveau un risc de deces mai mare.

Studiul sugerează că tipul de personalitate influenţează modul în care funcţionează sistemul imunitar şi felul în care organismul răspunde la stres.

Gradul de nevrotism, manifestat prin nivelul anxietăţii, e un factor implicat şi în apariţia demenţei.

Un studiu realizat la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, a urmărit, timp de 6 ani, 500 de participanţi vârstnici (media vârstei: 83 de ani) dintre care niciunul nu prezenta simptome de demenţă la începutul studiului. Pe parcursul celor 6 ani de cercetări, 144 de participanţi au început să sufere de demenţă. Analizând trăsăturile de personalitate precum gradul de nevrotism şi caracterul extrovertit/introvertit al participanţilor, autorii studiului au constatat că la subiecţii extravertiţi şi cu un grad scăzut de nevrotism, calmi şi optimişti din fire, riscul apariţiei demenţei era cu 50% mai scăzut, faţă de cei nervoşi şi predispuşi la anxietate.

Totuşi, personalitatea e numai unul dintre factorii implicaţi; apariţia demenţei s-a dovedit a fi legată şi de stilul de viaţă, iar asta este o veste bună, căci dacă personalitatea e înnăscută, iar factorii genetici care au determinat-o sunt imposibil de modificat, stilul de viaţă, în schimb, poate fi adaptat astfel încât să reducă riscul. În studiul menţionat, rezultatele au indicat că oamenii în vârstă care aveau activităţi agreabile şi o viaţă socială mai activă prezentau un risc mai scăzut de a ajunge să sufere de demenţă.

Aşadar, ce le rămâne de făcut celor pe care natura i-a înzestrat cu o personalitate nefericită – anxioşi, nervoşi, negativişti? Să se străduiască să descopere nişte moduri sănătoase de a depăşi anxietatea (altceva decât fumatul, consumul de droguri sau excesul de alcool), să-şi găsească un hobby relaxant (şi timp pentru a-l practica) şi să-şi facă prieteni.

O fire fericită, o personalitate echilibrată, tendinţa de a vedea sticla pe jumătate plină, nu pe jumătate goală, toate acestea sunt, în bună măsură, un dar natural. În bună măsură, dar nu exclusiv. Cunoaşterea corelaţiilor subtile, dar tot mai bine înţelese, dintre felul de a fi şi bolile care ne pasc e un pas înainte spre aflarea cauzelor maladiilor. Şi, dacă un om ştie că, datorită firii cu care s-a născut, e predispus la anumite probleme de sănătate, poate o să aibă mai multă grijă de el, nu-i aşa?

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

„Tunelul de lumină” dintre viaţă şi moarte şi-a găsit explicaţia ştiinţifică

Experienţele dintre viaţă şi moarte
Gillian MacKenzie îşi aminteşte că a fost îngrijorată de starea copilului său nenăscut atunci când lumea din jurul ei a fost înghiţită de întuneric, cu excepţia unui singur punct luminos. Era conştientă că sarcina avea probleme şi că pierdea mult sânge în timpul acesteia, dar se simţea confortabil în acea lumină.
“Iniţial a fost un singur punct, iar apoi am observat că am fost târâtă spre el, acesta mărindu-se din ce în ce mai mult. Luminozitatea era atât de puternică, încât aveam senzaţia că mă aflu într-un tunel” a susţinut aceasta.
“Nu am simţit nicio frică atunci când mă aflam în tunel şi mă cufundam în lumină. Nu era un sentiment prea plăcut. Îl pot descrie doar ca pe un sentiment de transă”, a continuat Gillian.
“Deodată am auzit o voce bărbătească ce striga: «Gill!». Era o voce foarte drăguţă şi m-am gândit: «O nu, mă aflu în faţa lui Dumnezeu şi eu nici măcar nu cred în El». M-a întrebat dacă ştiu cine este şi i-am răspuns: «Da, dar mi-e teamă că nu pot să îţi pronunţ numele». S-a dovedit că avea un simţ al umorului dezvoltat, deoarece a chicotit la auzul răspunsului meu” a reluat aceasta.
Experienţa lui Gillian s-a petrecut în urmă cu mulţi ani, înaintea apariţiei poveştilor despre experienţele dintre viaţă şi moarte. Şi în ziua de azi acea senzaţie pare reală pentru Gillian, care a suferit o hemoragie în timpul naşterii.
Nimeni nu poate şti cu siguranţă, dar cercetătorii consideră că aproximativ o persoană din zece va avea o experienţă între viaţă şi moarte, cel mai probabil în timpul unui stop cardiac.
În general vom vedea o lumină, vom merge printr-un tunel, ne vom întâlni cu o persoană dragă sau vom gravita deasupra corpului nostru, urmărind doctorii şi asistentele în încercarea de a ne resuscita.
Acele persoane care au trecut printr-o astfel de experienţă au descris acest eveniment ca pe o stare de bucurie şi cugetare ce i-a schimbat pentru tot restul vieţii.
Majoritatea persoanelor consideră că au avut o străfulgerare şi au aruncat o privire asupra vieţii de apoi. Deseori, această experienţă le întăreşte credinţa şi duce la dispariţia fricii faţă de moarte. Pentru aceşti oameni, întâmplările par reale, lucide şi preţioase.
Pentru ei ar putea veni ca un şoc vestea că un respectat neurolog american crede că poate explica în termeni fiziologici totate simptomele experienţelor dintre viaţă şi moarte. Aceste explicaţii vor infirma ideile conform cărora sufletele îşi părăsesc trupurile pentru a face o călătorie în viaţa de apoi şi pentru a se reîntoarce pe Pământ.
Un neurolog oferă explicaţia ştiinţifică
Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky, a studiat timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte.
În noua lui carte, acesta a explicat toate elementele unei experienţe dintre viaţă şi moarte, argumentul lui central implicând REM (mişcare rapidă a ochilor). În această fază a somnului se produc cele mai multe vise, în timp ce persoana care doarme are corpul paralizat, cu excepţia ochilor, a inimii şi a diafragmei – cea care controlează respiraţia.
Profesorul Nelson consideră că unii oameni sunt mai sensibili decât alţii la ceea ce se numeşte “intruziunea REM”, moment în care paralizia ce însoţeşte REM are loc atunci când o persoană se află în starea de veghe şi este adesea însoţită de halucinaţii ce par reale.
Studiul condus de profesorul Nelson a examinat 55 de cazuri ale oamenilor ce au pretins că au avut parte de o experienţă între viaţă şi moarte. Dintre aceştia 60% au experimentat episoade anterioare de intruziune a REM, comparativ cu 24% dintre participanţi care au fost aleşi întâmplător.
“În loc să treacă direct de la starea de REM la starea de veghe, creierul persoanelor care susţin că au experienţe între viaţă şi moarte, tinde să combine cele două stări”, explică profesorul. Acest fapt duce la poziţionarea subiectului într-o stare numită “la limita conştiinţei”.
“Multe persoane trec prin această stare pentru numai câteva secunde sau minute, până să treacă la starea de REM sau starea de veghe. Aflat «la limita conştiinţei», paralizia, luminile, halucinaţiile şi momentul de visare sunt absolut normale. În timpul unei crize precum stopul cardiac, această stare ar putea explica ceea ce se cunoaşte sub numele de experienţă dintre viaţă şi moarte” a continuat Nelson.
În studiul său, profesorul a subliniat faptul că astfel de experienţe sunt întâlnite în cazul unor situaţii aflate la limita dintre viaţă şi moarte (exemplu fiind traumele sau stopul cardiac). Aceste episoade au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către creier.
“În mod normal, 20% din sângele pompat de inimă ajunge la creier. Dacă fluxul sangvin este redus şi ajunge la o treime din cantitatea obişnuită, creierul rămâne activ până la 10, maxim 20 de secunde, după care îşi pierde cunoştinţa. Creierul nu suferă leziuni, chiar dacă fluxul sângelui rămâne scăzut pentru ore întregi”, afirmă cercetătorul.
“Atunci când sângele este evacuat din zona capului, îmediat înainte de pierderea cunoştinţei, ţesutul care este cel mai afectat este retina, nu creierul. În momentul în care retina este afectată, apare senzaţia de întuneric care vine dinspre exterior spre interior, şi astfel se produce efectul de tunel” explică Nelson.
“Lumina de la capătul tunelului poate veni de la două surse diferite. Poate fi vorba de o lumină ambientală – lumina dintr-o cameră de spital, care ar putea fi singurul element recogniscibil în momentul în care sângele este drenat din creier. Ca alternativă, sistemul REM, care este cunoscut pentru activarea sistemului vizual, ar putea genera o lumină internă, care există doar în creier” a mai precizat profesorul.
“Partea creierului asociată cu experienţele din afara corpului, regiunea temporoparietală, se află lângă zona responsabilă cu senzatia de mişcare”. Acest lucru ar putea explica de ce oamenii au senzaţia că se mişcă în timpul acestor experienţe.
“În mod normal, această porţiune a creierului nu este implicată în procesul REM, dar, în unele cazuri, acest sistem nu funcţionează corespunzător, iar în timpul tranziţiei către starea de REM creierul poate avea parte de unele senzaţii de mişcare” a adăugat Nelson.
Pentru a explica senzaţiile de eliberare a sufletului şi de părăsire a trupului, profesorul Nelson a făcut referire la un studiu efectuat de neurologul elveţian Olaf Blanke. Acesta, împreună cu echipa sa, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce pregătea o femeie de 43 de ani pentru operaţie. Această femeie a suferit convulsii, iar chirurgul i-a aplicat o serie de impulsuri electrice asupra creierului, pentru a depista de unde vine problema.
Deodată, femeia, care era conştientă în timpul procedurii, a mentionat că a avut parte de o experienţă de părăsire a trupului şi s-a uitat în jos către ea. Atunci când curentul electric a fost întrerupt, aceasta s-a “reîntors” în corp.
“Senzaţia femeii de a se afla în afara corpului sau în interiorul lui putea fi modificată la fel de simplu ca activarea unui întrerupător pentru aprinderea sau stingerea unui bec” a precizat profesorul Nelson.
Sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat de sistemul de recompensare a creierului. În timpul unor momente de criză, corpul elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un sentiment de relaxare şi bunăstare.
Dacă în timpul unei partide de vânătoare, grupul era încolţit de un animal de pradă, iar oamenii erau siguri că vor fi omorâţi, ar fi avut mai multe şanse dacă unul dintre aceştia ar fi rămas în urmă fără să se lupte, pentru a-i salva pe ceilalţi. Prădătorul ar petrece timpul şi energia pe un singur om, astfel fiind mai uşor pentru restul grupului să scape.
În timpul experienţei dintre viaţă şi moarte, Gillian MacKenzie şi-a întâlnit bunicul care murise în urmă cu doi ani. Aceasta i-a spus că a născut un băiat – lucru corect, dar pe care nu ar fi avut de unde să îl ştie – şi a avut senzaţia că îşi părăseşte corpul, că pluteşte deasupra lui şi că vede doctorii şi asistentele cum o operează.
De asemenea, aceasta a menţionat că a plutit şi deasupra soţului ei, Hamish, pe care l-a urmat pe coridoarele spitalului, văzând cum acesta îi dă un telefon mamei ei.
“Nu eram speriată, dar îmi doream să îl pot anunţa pe Hamish că totul va fi bine şi că voi reveni într-un fel înapoi în corp” a explicat Gillian.
“I-am spus bunicului că trebuie să îl părăsesc şi să mă reîntorc să am grijă de copil şi de soţ, dar el m-a avertizat că trebuie să am argumente puternice pentru a avea voie să mă întorc în corp”, a continuat Gillian.
În timpul acestui episod, Gillian a retrăit diferite momente din trecut, atât bune, cât şi rele, şi s-a reîntors cu o percepţie diferită asupra propriei vieţi. De exemplu, ea nu a iertat-o niciodată pe mama ei pentru faptul că a lăsat-o la internat şi îşi aduce aminte că a plâns atunci când aceasta a plecat.
“Retrăind aceste momente, am realizat că a fost foarte greu şi pentru ea să mă vadă plângând, dar nu i s-a permis să privească în urmă. Am înţeles mai bine această situaţie şi i-am spus bunicului că ar trebui să mă întorc pentru împărtăşi această nouă viziune asupra problemelor şi pentru a-i ajuta astfel şi pe ceilalţi. După care am revenit”, a explicat Gillian.
În anii care au urmat, Gillian a devenit consilier. “Înaintea aceastei experienţe eram intolerantă cu oamenii, dar m-am schimbat şi am devenit un alt om”.
“Poţi veni cu o explicaţie raţională legată de acest gen de experienţă, dar ar fi în zadar. Pentru noi aceste episoade sunt reale şi au un efect profund asupra noastră şi a modului în care ne trăim viaţa după aceea. În urma acestei experienţe mi-a dispărut orice frică pe care ar fi trebuit să o am în legătură cu moartea mea şi consider că acest fapt m-a transformat într-o persoană mai bună. Le poţi numi halucinaţii, dacă vrei, dar ele sunt parte din realitatea noastră” a precizat Gillian.
Este negată existenţa lui Dumnezeu de explicaţia ştiinţifică a acestui fenomen?
Profesorul Nelson a menţionat că nu intenţionează să nege existenţa lui Dumnezeu sau să diminueze importanţa experienţelor de acest gen.
“Există o schismă tot mai mare între persoanele care cred că Dumnezeu este un anacronism şi consideră că toate experienţele spirituale sunt o iluzie periculoasă, şi cei care spun că religia stă la baza vieţii lor” explică Nelson.
“Am considerat că ar fi indicat ca un neurolog să încerce să explice natura experienţelor spirituale, nu să aducă teorii false. Tratez cu foarte mare respect acest tip de experienţe, deoarece ele sunt foarte importante pentru cei care le-au avut. Acestea pot fi considerate cele mai influente experienţe pe care ar fi putut să le aibă vreodată” continuă profesorul.
“Aşadar trebuie să încerc să explic în termeni fiziologici cauzele şi modurile în care se produc aceste experienţe, dar aş putea demonstra că nu se află în contradicţie cu credinţa oamenilor în Dumnezeu, pentru cei religioşi” a declarat acesta.
“În fond, cine poate spune că acest mecanism nu a fost creat de Dumnezeu tocmai pentru a oferi oamenilor un confort atunci când aceştia au nevoie de el – momentul când se apropie de moarte?”, încheie profesorul neurolog Kevin Nelson.

Sursa: Daily Mail

Sursa: Blogu’ lu’ Florin

Experiente la granita dintre viata si moarte avute de copii

O femeie, al carui nume nu contează, a avut o experienta la granita dintre viata si moarte (EGVM) cand era copil. Era insa foarte cinica in legatura cu ceilalti care trecusera prin experiente similare, deoarece nu se simtea deloc atrasa de atmosfera foarte sensibila intalnita la majoritatea reuniunilor despre EGVM. Dupa cum afirma, “daca sceptici ca mine nu vorbesc, nu vom intelege niciodata adevarata natura a experientei”.Ea s-a dovedit a fi o mina de aur, cu informatii impartiale. Experienta ei a fost una directa: “Aveam 8 ani, cand aproape ca ma inecasem in piscina. Imi amintesc un vid negru si profund. Apoi, deodata, a aparut o lumina stralucitoare si am simtit un puternic sentiment de pace. imi amintesc ca am vorbit cu lumina si m-am straduit sa raman in lumina. Dar mi s-a spus ca acel lucru nu este inca posibil. Atunci m-am intors in corp”.

Ea avea o teama de moarte foarte scazuta si un entuziasm de viata foarte puternic. Un raspuns dat la o intrebare este ilustrativ: “Fiecare zi pentru mine este spectaculoasa. Fiecare zi este un rasarit de soare. Iubesc viata. Mi se pare ca totul are un sens”.

Un barbat a pus la indoiala convingerea ca toate EGVM ale copiilor sunt placute sau fericite. El povesteste ca experienta sa din copilarie i-a lasat un sentiment de uluire si spaima. Iata ce se spune: “Ma invarteam prin apa, cand am simtit ca m-am lovit la cap. Am plutit in afara corpului meu. Am vazut-o pe mama, care era intr-o panica totala. Tipa la fratele meu si-i spunea ca m-a omorat impingandu-ma inauntru. Am simtit ca trebuie sa ma intorc inapoi in corpul meu, dar aveam o retinere, deoarece imi era teama ca o sa dau de necaz pentru ca ne jucam unde nu ar fi trebuit. Deodata, am auzit o voce spunind: Te intorci, avem alte planuri pentru tine”.

Sursa: www.almeea.com

Sursa: Misterele Lumii

Trei sferturi dintre români vor dispărea în nici o sută de ani!

Astăzi, 11 iulie, este Ziua Internaţională a Populaţiei. Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană şi alte structuri mondiale profilate pe demografie fac previziuni sumbre. Una dintre acestea se referă la faptul că trei sferturi din europeni vor dispărea în nici o sută de ani. Situaţia României este mai alarmantă decît oriunde în lume. Se spune că una dintre cauzele pentru care numărul oamenilor se împuţinează este lipsa hranei. O explicaţie cel puţin ciudată, în condiţiile în care resursele naturale ale ţării noastre, dacă ar fi bine gestionate, ar putea asigura mîncare pentru peste 100 de milioane de oameni, adică de 5 ori mai mulţi decît populaţia actuală a României.

Zimbabwe, condusă de mult-hulitul Robert Mugabe, altfel un erou al Continentului Negru, dispune de asemenea condiţii, inclusiv cîte două recolte pe an la unele culturi, încît ar putea hrăni întreaga Africă. Specialiştii înşişi recunosc faptul că Planeta noastră ar putea asigura cele necesare traiului pentru 35 de miliarde de oameni. În ceea ce priveşte România, estimările existente arată că una dintre cauzele principale ale scăderii populaţiei o constituie îmbătrînirea acesteia, în paralel cu diminuarea alarmantă a numărului de nou-născuţi. Sînt bine cunoscute măsurile care au condus spre o asemenea situaţie. Mamele sînt nevoite să opteze între un concediu de 2 ani pentru creşterea copilului, dar cu o indemnizaţie plafonată la 1.200 de lei, şi un concediu de un an, cu o indemnizaţie mai mare. O altă cauză a scăderii populaţiei pe teritoriul naţional o constituie plecarea masivă a românilor în străinătate – se vorbeşte de cca. 4 milioane de oameni -, în căutarea unui mijloc de supravieţuire. Ca număr de locuitori, România ocupă astăzi locul 7 în cadrul Uniunii Europene, după Germania, Franţa, Regatul Unit, Italia, Spania şi Polonia. În perioada următoare, această statistică se va modifica semnificativ în defavoarea României. Deosebit de îngrijorător este şi declinul demografic al Europei, specialiştii vorbind chiar de o adevărată „iarnă“ demografică. În următoarea sută de ani, majoritatea covîrşitoare a europenilor de la începutul Secolului XXII vor avea peste 60 de ani. Îmbătrînirea Europei pînă în 2050 va fi mai accelerată în Austria, Bulgaria, Cehia, Grecia, Italia, România şi Spania, unde vîrsta medie va fi de peste 55 de ani. „Cînd o societate îşi pierde voinţa de a se reproduce, îşi pierde vitalitatea“, declara un cunoscut specialist în domeniu, preşedintele Institutului pentru Cercetarea Populaţiei din SUA, Stephen W. Mosher. Acelaşi Mosher confirma: „La cinci secole după ce ciuma neagră a devastat Europa, populaţia aceluiaşi continent este decimată de o plagă albă… Multe naţiuni se află deja pe o spirală descendentă, a morţii, înregistrînd pierderi semnificative din populaţie în fiecare an. Ascultaţi cu atenţie şi veţi auzi geamătul înăbuşit al popoarelor ce se sting“.

Sînt multe alte lucruri care vorbesc despre o criză a depopulării, despre o scădere drastică a nivelului de viaţă în ultimul secol, despre exploatarea sălbatică a resurselor naturale şi distrugerea criminală a echilibrului ecologic, despre viziunea materialistă şi hedonistă a generaţiilor de după cel de-al II-lea război mondial, care nu mai pun nici un preţ pe întemeierea familiei, pe dorinţa de a avea copii, care devin, în mod paradoxal, duşmanul nr. 1 al societăţii – în fuga nebună după bani şi profit. La nivel planetar, populaţia va ajunge, de la 7 miliarde în 2010, la 5 miliarde, la începutul Secolului al XXII-lea. Să nu uităm faptul că ţările care conduc lumea au cheltuit aproximativ 100 de miliarde de dolari pentru reducerea fertilităţii în statele subdezvoltate, iar acest proces continuă în mod criminal şi în pofida celui mai elementar drept al omului, indiferent de culoare sau zonă geografică. E greu de crezut că, de Ziua Internaţională a Populaţiei, vom afla măcar cîteva soluţii pentru salvarea omenirii de la distrugere şi autodistrugere. Singura certitudine este continuarea războaielor pentru cucerirea supremaţiei mondiale şi acapararea a noi pieţe de desfacere…

Dumitru Avram

Sursa: Surse.org Un Proiect Open Source

Experienţele dintre viaţă şi moarte

Un respectat specialist neurolog a pus bazele unei noi teorii convingătoare despre experienţele dintre viaţă şi moarte.
Gillian MacKenzie îşi aminteşte că a fost îngrijorată de starea copilului său nenăscut atunci când lumea din jurul ei a fost înghiţită de întuneric, cu excepţia unui singur punct luminos. Era conştientă că sarcina avea probleme şi că pierdea mult sânge în timpul acesteia, dar se simţea confortabil în acea lumină.
“Iniţial a fost un singur punct, iar apoi am observat că am fost târâtă spre el, acesta mărindu-se din ce în ce mai mult. Luminozitatea era atât de puternică, încât aveam senzaţia că mă aflu într-un tunel” a susţinut aceasta.
“Nu am simţit nicio frică atunci când mă aflam în tunel şi mă cufundam în lumină. Nu era un sentiment prea plăcut. Îl pot descrie doar ca pe un sentiment de transă”, a continuat Gillian.
“Deodată am auzit o voce bărbătească ce striga: «Gill!». Era o voce foarte drăguţă şi m-am gândit: «O nu, mă aflu în faţa lui Dumnezeu şi eu nici măcar nu cred în El». M-a întrebat dacă ştiu cine este şi i-am răspuns: «Da, dar mi-e teamă că nu pot să îţi pronunţ numele». S-a dovedit că avea un simţ al umorului dezvoltat, deoarece a chicotit la auzul răspunsului meu” a reluat aceasta.
Experienţa lui Gillian s-a petrecut în urmă cu mulţi ani, înaintea apariţiei poveştilor despre experienţele dintre viaţă şi moarte. Şi în ziua de azi acea senzaţie pare reală pentru Gillian, care a suferit o hemoragie în timpul naşterii.
Nimeni nu poate şti cu siguranţă, dar cercetătorii consideră că aproximativ o persoană din zece va avea o experienţă între viaţă şi moarte, cel mai probabil în timpul unui stop cardiac.
În general vom vedea o lumină, vom merge printr-un tunel, ne vom întâlni cu o persoană dragă sau vom gravita deasupra corpului nostru, urmărind doctorii şi asistentele în încercarea de a ne resuscita.
Acele persoane care au trecut printr-o astfel de experienţă au descris acest eveniment ca pe o stare de bucurie şi cugetare ce i-a schimbat pentru tot restul vieţii.
Majoritatea persoanelor consideră că au avut o străfulgerare şi au aruncat o privire asupra vieţii de apoi. Deseori, această experienţă le întăreşte credinţa şi duce la dispariţia fricii faţă de moarte. Pentru aceşti oameni, întâmplările par reale, lucide şi preţioase.
Pentru ei ar putea veni ca un şoc vestea că un respectat neurolog american crede că poate explica în termeni fiziologici totate simptomele experienţelor dintre viaţă şi moarte. Aceste explicaţii vor infirma ideile conform cărora sufletele îşi părăsesc trupurile pentru a face o călătorie în viaţa de apoi şi pentru a se reîntoarce pe Pământ.
Un neurolog oferă explicaţia ştiinţifică
Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky, a studiat timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte.
În noua lui carte, acesta a explicat toate elementele unei experienţe dintre viaţă şi moarte, argumentul lui central implicând REM (mişcare rapidă a ochilor). În această fază a somnului se produc cele mai multe vise, în timp ce persoana care doarme are corpul paralizat, cu excepţia ochilor, a inimii şi a diafragmei – cea care controlează respiraţia.
Profesorul Nelson consideră că unii oameni sunt mai sensibili decât alţii la ceea ce se numeşte “intruziunea REM”, moment în care paralizia ce însoţeşte REM are loc atunci când o persoană se află în starea de veghe şi este adesea însoţită de halucinaţii ce par reale.
Studiul condus de profesorul Nelson a examinat 55 de cazuri ale oamenilor ce au pretins că au avut parte de o experienţă între viaţă şi moarte. Dintre aceştia 60% au experimentat episoade anterioare de intruziune a REM, comparativ cu 24% dintre participanţi care au fost aleşi întâmplător.
“În loc să treacă direct de la starea de REM la starea de veghe, creierul persoanelor care susţin că au experienţe între viaţă şi moarte, tinde să combine cele două stări”, explică profesorul. Acest fapt duce la poziţionarea subiectului într-o stare numită “la limita conştiinţei”.
“Multe persoane trec prin această stare pentru numai câteva secunde sau minute, până să treacă la starea de REM sau starea de veghe. Aflat «la limita conştiinţei», paralizia, luminile, halucinaţiile şi momentul de visare sunt absolut normale. În timpul unei crize precum stopul cardiac, această stare ar putea explica ceea ce se cunoaşte sub numele de experienţă dintre viaţă şi moarte” a continuat Nelson.
În studiul său, profesorul a subliniat faptul că astfel de experienţe sunt întâlnite în cazul unor situaţii aflate la limita dintre viaţă şi moarte (exemplu fiind traumele sau stopul cardiac). Aceste episoade au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către creier.
“În mod normal, 20% din sângele pompat de inimă ajunge la creier. Dacă fluxul sangvin este redus şi ajunge la o treime din cantitatea obişnuită, creierul rămâne activ până la 10, maxim 20 de secunde, după care îşi pierde cunoştinţa. Creierul nu suferă leziuni, chiar dacă fluxul sângelui rămâne scăzut pentru ore întregi”, afirmă cercetătorul.
“Atunci când sângele este evacuat din zona capului, îmediat înainte de pierderea cunoştinţei, ţesutul care este cel mai afectat este retina, nu creierul. În momentul în care retina este afectată, apare senzaţia de întuneric care vine dinspre exterior spre interior, şi astfel se produce efectul de tunel” explică Nelson.
“Lumina de la capătul tunelului poate veni de la două surse diferite. Poate fi vorba de o lumină ambientală – lumina dintr-o cameră de spital, care ar putea fi singurul element recogniscibil în momentul în care sângele este drenat din creier. Ca alternativă, sistemul REM, care este cunoscut pentru activarea sistemului vizual, ar putea genera o lumină internă, care există doar în creier” a mai precizat profesorul.
“Partea creierului asociată cu experienţele din afara corpului, regiunea temporoparietală, se află lângă zona responsabilă cu senzatia de mişcare”. Acest lucru ar putea explica de ce oamenii au senzaţia că se mişcă în timpul acestor experienţe.
“În mod normal, această porţiune a creierului nu este implicată în procesul REM, dar, în unele cazuri, acest sistem nu funcţionează corespunzător, iar în timpul tranziţiei către starea de REM creierul poate avea parte de unele senzaţii de mişcare” a adăugat Nelson.
Pentru a explica senzaţiile de eliberare a sufletului şi de părăsire a trupului, profesorul Nelson a făcut referire la un studiu efectuat de neurologul elveţian Olaf Blanke. Acesta, împreună cu echipa sa, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce pregătea o femeie de 43 de ani pentru operaţie. Această femeie a suferit convulsii, iar chirurgul i-a aplicat o serie de impulsuri electrice asupra creierului, pentru a depista de unde vine problema.
Deodată, femeia, care era conştientă în timpul procedurii, a mentionat că a avut parte de o experienţă de părăsire a trupului şi s-a uitat în jos către ea. Atunci când curentul electric a fost întrerupt, aceasta s-a “reîntors” în corp.
“Senzaţia femeii de a se afla în afara corpului sau în interiorul lui putea fi modificată la fel de simplu ca activarea unui întrerupător pentru aprinderea sau stingerea unui bec” a precizat profesorul Nelson.
Sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat de sistemul de recompensare a creierului. În timpul unor momente de criză, corpul elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un sentiment de relaxare şi bunăstare.
Dacă în timpul unei partide de vânătoare, grupul era încolţit de un animal de pradă, iar oamenii erau siguri că vor fi omorâţi, ar fi avut mai multe şanse dacă unul dintre aceştia ar fi rămas în urmă fără să se lupte, pentru a-i salva pe ceilalţi. Prădătorul ar petrece timpul şi energia pe un singur om, astfel fiind mai uşor pentru restul grupului să scape.
În timpul experienţei dintre viaţă şi moarte, Gillian MacKenzie şi-a întâlnit bunicul care murise în urmă cu doi ani. Aceasta i-a spus că a născut un băiat – lucru corect, dar pe care nu ar fi avut de unde să îl ştie – şi a avut senzaţia că îşi părăseşte corpul, că pluteşte deasupra lui şi că vede doctorii şi asistentele cum o operează.
De asemenea, aceasta a menţionat că a plutit şi deasupra soţului ei, Hamish, pe care l-a urmat pe coridoarele spitalului, văzând cum acesta îi dă un telefon mamei ei.
“Nu eram speriată, dar îmi doream să îl pot anunţa pe Hamish că totul va fi bine şi că voi reveni într-un fel înapoi în corp” a explicat Gillian.
“I-am spus bunicului că trebuie să îl părăsesc şi să mă reîntorc să am grijă de copil şi de soţ, dar el m-a avertizat că trebuie să am argumente puternice pentru a avea voie să mă întorc în corp”, a continuat Gillian.
În timpul acestui episod, Gillian a retrăit diferite momente din trecut, atât bune, cât şi rele, şi s-a reîntors cu o percepţie diferită asupra propriei vieţi. De exemplu, ea nu a iertat-o niciodată pe mama ei pentru faptul că a lăsat-o la internat şi îşi aduce aminte că a plâns atunci când aceasta a plecat.
“Retrăind aceste momente, am realizat că a fost foarte greu şi pentru ea să mă vadă plângând, dar nu i s-a permis să privească în urmă. Am înţeles mai bine această situaţie şi i-am spus bunicului că ar trebui să mă întorc pentru împărtăşi această nouă viziune asupra problemelor şi pentru a-i ajuta astfel şi pe ceilalţi. După care am revenit”, a explicat Gillian.
În anii care au urmat, Gillian a devenit consilier. “Înaintea aceastei experienţe eram intolerantă cu oamenii, dar m-am schimbat şi am devenit un alt om”.
“Poţi veni cu o explicaţie raţională legată de acest gen de experienţă, dar ar fi în zadar. Pentru noi aceste episoade sunt reale şi au un efect profund asupra noastră şi a modului în care ne trăim viaţa după aceea. În urma acestei experienţe mi-a dispărut orice frică pe care ar fi trebuit să o am în legătură cu moartea mea şi consider că acest fapt m-a transformat într-o persoană mai bună. Le poţi numi halucinaţii, dacă vrei, dar ele sunt parte din realitatea noastră” a precizat Gillian.
Este negată existenţa lui Dumnezeu de explicaţia ştiinţifică a acestui fenomen?
Profesorul Nelson a menţionat că nu intenţionează să nege existenţa lui Dumnezeu sau să diminueze importanţa experienţelor de acest gen.
“Există o schismă tot mai mare între persoanele care cred că Dumnezeu este un anacronism şi consideră că toate experienţele spirituale sunt o iluzie periculoasă, şi cei care spun că religia stă la baza vieţii lor” explică Nelson.
“Am considerat că ar fi indicat ca un neurolog să încerce să explice natura experienţelor spirituale, nu să aducă teorii false. Tratez cu foarte mare respect acest tip de experienţe, deoarece ele sunt foarte importante pentru cei care le-au avut. Acestea pot fi considerate cele mai influente experienţe pe care ar fi putut să le aibă vreodată” continuă profesorul.
“Aşadar trebuie să încerc să explic în termeni fiziologici cauzele şi modurile în care se produc aceste experienţe, dar aş putea demonstra că nu se află în contradicţie cu credinţa oamenilor în Dumnezeu, pentru cei religioşi” a declarat acesta.
“În fond, cine poate spune că acest mecanism nu a fost creat de Dumnezeu tocmai pentru a oferi oamenilor un confort atunci când aceştia au nevoie de el – momentul când se apropie de moarte?”, încheie profesorul neurolog Kevin Nelson.

Sursa: blogul meu