Preşedintele Statelor Unite ale Americii,
Abraham Lincoln (1809-1865),
a făcut oferta, în anul 1854, ca statul să cumpere o mare parte din teritoriul indian, iar poporului indian i-a fost promisă o rezervaţie. La această ofertă a primit un răspuns din partea căpeteniei Seatle. Această scrisoare se numără printre cele mai frumoase şi mai profunde gânduri care au fost rostite vreodată despre mediul înconjurător al omului. Scrisoarea este trimisă tuturor ţărilor lumii, cu prilejul Zilei mondiale a Mediului, 5 iunie, de către UNEP, iar oraşul SEATLE şi-a primit numele după această căpetenie.
"Când marele şef Alb din Washington îşi trimite glasul că doreşte să cumpere pământul nostru - ne cere prea mult.
Cum se poate vinde ceva. sau cumpăra cerul şi căldura pământului? Aşa ceva ne este cu totul străin. Noi nu suntem proprietarii prospeţimii aerului şi limpezimii apei.
Fiecare părticică a acestui pământ e sfânt pentru poporul meu.
Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul râului, fiecare mică negură din întunecimea pădurii, sunt sfinte în gândurile şi viaţa poporului meu, suntem parte a pământului şi el e parte din noi.
Ierburile mirositoare ne sunt surori. Cerbul, armăsarul, vulturul cel mare - ne sunt fraţi. Culmile stâncoase, păşunile suculente, trupul învelit în căldură al poney-ului şi omul, toate aparţin aceleiaşi familii.
Această apă strălucitoare ce curge prin torente şi râuri, nu este numai apă, ci şi sângele strămoşilor noştri.
Dacă vă vindem pământul, trebuie să ştiţi că e sfânt. Că fiecare reflectare din lacul limpede vorbeşte despre întâmplări şi amintiri din viaţa poporului meu. Murmurul apei - e glasul tatălui-tatălui meu. Râurile ne sunt fraţi, ne sting setea. Râurile poartă canoele noastre. Ne hrănesc copiii.
Dacă vă vindem pământul, trebuie să vă amintiţi şi să învăţaţi copiii voştri că râurile sunt fraţii noştri şi ai voştri. De aceea va trebui să oferiţi râului bunătatea pe care nu aţi oferit-o fratelui.
Ştim că omul alb nu ne înţelege. Pentru el un pământ e la fel ca şi oricare altul. Faţă de pământul-mamă şi fratele-cer se poartă ca faţă de lucruri care se pot cumpăra, prăda, vinde ca vitele sau podoabă strălucitoare.
Lăcomia lui va distruge pământul şi va lăsa în urmă pustiu.
Nu ştiu. Modul nostru de viaţă se deosebeşte de al vostru. Numai privind la oraşele voastre, pe omul roşu îl dor ochii. În oraşele omului alb nu există un colţişor de linişte. Nu există loc în care să se audă deschiderea frunzelor primăvara sau tremuratul aripii musculiţei.
Cea mai mare comoară a omului roşu este aerul.
Omul alb parcă nici nu observă aerul pe care îl respiră. Ca unul care e de multă vreme muribund - e imun la duhoare.
Dacă vă vindem pământul trebuie să vă amintiţi că aerul ne este preţios.
Că aerul îşi împarte spiritul cu întreaga viaţă pe care o întreţine. Vîntul care i-a dat bunicului meu primul suflu va primi şi ultima lui răsuflare.
Dacă vă vindem pământul trebuie să-l păziţi ca pe ceva sfânt. Ca pe un loc în care şi omul alb va putea să inspire aerul îndulcit cu mireasma florilor.
Vom examina oferta voastră de a ne cumpăra pământul.
Dacă vom decide să fim de acord, vă vom pretinde să îndepliniţi următoarea condiţie: Omul alb va trebui să se poarte faţă de animalele acestui pământ, ca faţă de fraţii săi.
Ce este omul, fără animale ?
Dacă animalele ar dispărea omul ar muri de marea însingurare a spiritului. Tot ceea ce li se întâmplă animalelor, curând i se va întâmpla şi omului.
În lume totul se leagă.
Va trebui să vă învăţaţi copiii că sub tălpile lor este cenuşa strămoşilor noştri. Pentru ca să respectaţi pământul, le veţi spune că pământul lor este bogat prin viaţa străbunilor noştri.
Va trebui să vă învăţaţi copiii, aşa cum îi învăţăm noi pe ai noştri, că pământul ne e mamă. Ce păţeşte pământul, păţesc şi copiii lui.
Dacă omul scuipă pe pământ, se scuipă pe sine însuşi.
Pământul nu aparţine omului.
Omul aparţine pământului."
Unul dintre participanţii la lupta de la Little Bighorn 1656 în care trupele federale ale arogantului general Custer au fost distruse până la ultimul soldat – una dintre căpeteniile neamului Sioux. Ursul-Care-Stă-în-Picioare. vorbeşte despre pământ, în cartea "Pământul vulturului colorat"
"Indianul Lacota (ramură a Siouxşilor sau Dacota – în traducere „uniţi” n.t.) îşi iubea pământul şi toate vietăţile de pe Pământ şi, cu cât înainta în vârstă, dragostea lui creştea.
Cei bătrâni iubeau pământul în adevăratul înţeles al cuvîntului şi se culcau pe el sau se rezemau de câte-o piatră, cu sentimentul că se află în îmbrăţişarea caldă şi
protectoare a mamei.
Acesta era un leac pentru corp şi cei bătrâni s-ar fi descălţat cu plăcere şi ar fi mers desculţi pe pământul pe care-l considerau sfânt. Wigwamurile (corturile) lor au fost ridicate pe pământ iar altarele clădite din pământ.
Păsările se odihneau pe pământ, iar pământul a fost locul care găzduia tot ceea ce se năştea, trăia şi creştea pe el. Pământul dădea alinare şi putere, însemna vindecare şi puritate.
Când bătrânii se aşează sau se întind pe pământ, pot cugeta mai bine şi simţi mai profund lucrurile; pot vedea mai clar tainele vieţii şi să se apropie de alte forme de viaţă, unificându-se cu ele…
Bătrânii Lacota au fost înţelepţi. Ei ştiau că dacă omul se desparte de natură, inima lui se pietrifică.
Ştiau că nepăsarea faţă de tot ceea ce creşte şi trăieşte pe Pământ se transformă în nepăsarea generală faţă de oameni. De aceea îi ţineau pe tineri aproape de aceste influenţe care îmblânzesc esenţa omului."
surse
http://adevarul2012.blogspot.ro
