Se afișează postările cu eticheta o sansa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta o sansa. Afișați toate postările

duminică, 1 iulie 2012

Laureat al premiului Nobel: Zona euro nu are mari şanse să supravieţuiască crizei









Joseph Stiglitz
Foto: wikipedia.org



Zona euro nu are mari şanse să supravieţuiască actualei crize. Cel mai probabil, ea se va destrăma sau va suferi tranformări majore. Declaraţia fost făcută de Joseph Stiglitz, un economist american, laureat al premiului Nobel.

"Cred că Europa ar putea fi salvată dar, judecând după direcţia în care merg politicile acum, va fi foarte greu pentru zona euro să supravieţuiască, cel puţin în formula actuală de 17 state", a spus Joseph Stiglitz.

"Există scenarii potrivit cărora zona euro s-ar putea destrăma într-un mod mai blând. Germania s-ar retrage, iar restul Europei ar rămâne împreună. Astfel, restructurarea s-ar produce cu mai puţine traume decât în cazul celuilalt scenariu, în care ţările de la periferie ar abandona moneda unică. Totuşi, cel de-al doilea scenariu este cel mai probabil", a mai spus laureatul premiului Nobel.

"Întrebarea care se pune acum se referă la gradul de solidaritate politică a Uniunii, dacă va exista suficientă voinţă politică pentru ca nivelul sporit de integrare economică să funcţioneze. Şi, până acum, Germania nu a dat dovadă de solidaritatea de care ar fi nevoie pentru succes", a precizat Stiglitz.


Sursa:  RTV.NET

duminică, 11 septembrie 2011

Romania are o sansa istorica…

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
BNR loveste din nou! Nu prin seful suprem sau prin secundul sau (care, fie-mi scuzata banuiala, dar presupun ca este adevarata eminenta cenusie a BNR), ci prin economistul sef. Un domn relativ tanar, cu ochelari (deci stiutor de carte, ca am inteles ca romanii asa diferentiaza performanta de nonperformanta- dupa aspect) si aparent constient de ceea ce spune a povestit aici ca Romania are o sansa istorica. Marea ocazie ca inflatia din Romania sa se apropie de cea din zona euro. In decembrie 2012 dansul estimeaza o inflatie de 3,5%. In 2013-2014 chiar sub 3%. Daca totul merge bine, desigur.
Uneori ma intreb daca oamenilor care sunt angajati in asemenea posturi de raspundere li se face vreun test, ceva. Avand in vedere declaratiile aruncate pe piata… ma indoiesc puternic. Adica BNR face prognoze (de genul daca si cu parca) pentru 2012. In conditiile in care inflatia din Ro este de vreo 8%. reala in 2011. Dar autoritatile recunosc un 5%. Stiu, am mai scris despre asta, dar inca ma enerveaza. Cam cat de desprinsi de realitate sunt oamenii astia? Ei au fost vreodata, in ultimii 20 de ani, prin piete? Prin magazine? Si-au platit facturile pana acum? Au platit impozit? Chiar ne batem joc de popor cu atata seninatate? Adica noi tipam de acolo, din groapa in care ne-a aruncat guvernarea, ca nu mai putem. Ca ne e foame, si frig iarna, ca suntem bolnavi si nu ne permitem asistenta medicala. Sau nu putem sa ne trimitem copilul la scoala, sa primeasca educatie. Si, totusi, nu ne aude nimeni. Oricat de puternic ar tipa 15 de milioane de romani, doar doar vor fi ascultati, ei sunt doar auziti. Nu si intelesi, nu si ascultati.
E inadmisibila o asemenea prognoza. Din mai multe motive.
1) BNR face prognoze gresite de 20 de ani incoace. Nu este in stare nici macar sa faca o prognoza pe cateva luni. BNR revizuieste periodic inflatia estimata si ce alte socoteli mai fac ei pe acolo. Deci ne spune ca va fi bine cu preturile in conditiile in care o noua criza economica bate la portile omenirii? In conditiile in care e incapabila institutia sa dea publicitatii niste prognoze nu numai reale, dar si realiste? Sa fim seriosi. BNR nu-si are rostul. Cel putin nu din punctul de vedere al “fisei postului” asa cum e ea cunoscuta de popor.
2) BNR, ca si restul autoritatilor statului roman, este desprinsa de realitate. O simpla aruncare a ochilor pe o factura, orice factura, de la inceputul anului pana acum, va evidentia cresteri. Uneori foarte mari si foarte bruste. Alteori timide, rareori descendente pret de o luna-doua, si apoi definitiv crescatoare.
Asa cum americanii spun ca singurele certitudini sunt moartea si taxele… romanii ar putea spune:
Singurele certitudini sunt moartea si cresterea preturilor. Despre taxe nu ne putem exprima deoarece e evident ca nu le platim cu totii. Pentru ca, daca le-ar plati, ar observa si “specialistii” cresterile de preturi.
PS: aflam de pe agentiile de presa ca ideea cu intonarea imnului saptamanal, in fiecare clasa din scolile patriei apartine altcuiva decat ministrului de resort. Ghiciti cui.
Tot la capitolul “ghiciti emitentul afirmatiei urmatoare” se inscrie si: “sper ca un proiect de lege pe sanatate va fi gata in octombrie; trebuie un sistem in care spitalele sa nu mai fie de stat”.
Nota mea: asta in conditiile in care nici acum romanii nu reusesc sa acceseze serviciile medicale asa cum ar trebui din cauza veniturilor mici.
Sursa: Digerate