AUTOTROFII – Oameni care trăiesc fără mancare si fără apă

In lume exista peste 3000 de oameni care traiesc fara sa consume hrana solida, multi dintre ei si fara sa consume lichide. Sunt numiti “autotrofi”, o denumire data organismelor capabile sa transforme energia solara in hrana, prin fotosinteza. Numai ca specialistii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravietuiesc.

Un articol publicat in Formula-as.ro.

Indianul Prahlad Jani are 83 de ani, dar nu a mai mancat si nu a mai baut nimic de la varsta de 8 ani, cand, spune el, a fost binecuvantat de Zeita Amba. Jani este numit Mataji – un adept al Zeitei Mama a Tuturor, Amba sau Durga, foarte populara in Gujarat, locul lui natal. Zeita este o aparatoare a razboinicilor, dar cea mai importanta functie a ei este de a aduce si de a mentine fertilitatea terenurilor agricole. Ea aduce ploaia binecuvantata care uda ogoarele, hranind pamantul. De aceea si Mataji Jani este convins ca pe el il hraneste Amba cu apa divina, tinandu-l in viata.

In 2010, Jani a fost supus unei atente supravegheri medicale, la Spitalul Sterlin din Ahmedabad. Timp de zece zile, o echipa formata din 30 de medici specialisti i-au monitorizat functiile vitale. Rezultatele i-au naucit, desi in India sunt multi yoghini care fac tot felul de demonstratii ce anuleaza legile fizicii, dar si pe cele fiziologice. Lui Prahlad Jani i s-a interzis sa faca baie, stiut fiind ca apa hidrateaza si prin piele. Oamenii normali pot trai fara apa doar trei, patru zile, dar cu urmari uneori foarte greu de ameliorat. Jani nu a avut nici o complicatie. In ciuda faptului ca nu consuma nici un mililitru de lichide, urina se forma in vezica, dar, cu totul inexplicabil pentru medicii care l-au asistat, era absorbita ulterior de peretii vezicii. Cat a durat experimentul, Jani nu a mancat, nu a baut si nici nu a avut necesitati fiziologice.

Insa functiile organelor interne nu s-au modificat in nici un fel si nu a manifestat nici o afectiune. Prahlad Jani este un om sfant, care traieste ca un pustnic, intr-o pestera, de la varsta de 8 ani, cand i s-a aratat Zeita Amba. El sustine ca este hranit cu apa divina printr-o gaura in bolta pesterii, si ca nu a simtit niciodata nevoia de a manca, de a urina sau defeca. Nu incearca sa explice in nici un fel conditia sa, lasandu-se total in grija zeitei protectoare, pe care o slujeste cu rugile sale si meditatii zilnice. Dr. G. Ilavazahagan, directorul Institutului Apararii Nationale din India, care a participat la examinarea lui Jani, nu intelege cum un om poate supravietui in intregime ca o planta. “Pare evident ca mai exista o sursa de energie care poate fi procesata de corpul uman, in afara caloriei, dar va dura pana o vom descoperi”.

“Fenomenul HRM”

Hira Ratan Manek, in varsta de 67 de ani, este tot din India. Este inginer si a renuntat la mancare in mod deliberat, in urma cu opt ani, vrand sa demonstreze ca organismul uman are mai mult de suferit prin consumul de mancare solida, decat prin nealimentare. Ratan se hraneste cu apa, sucuri si energie solara.

Invitat de specialistii NASA pentru un studiu, a trait doar cu apa si absorbtie de energie solara, pe toata durata supravegherii, timp de 130 de zile. Nestiind cum sa denumeasca procesul prin care supravietuia, specialistii NASA l-au numit “fenomenul HRM”, de la initialele subiectului.

Ratan a incetat sa consume hrana solida dupa un pelerinaj in Himalaia. “In fiecare dimineata, statea la soarele ce rasarea, cate o ora, fara sa clipeasca”, spune sotia sa, Vimla. “Acesta era meniul principal. Ocazional, mai consuma cate o cafea, ceai sau alte lichide”. Ratan crede ca aceasta metoda reda corpului abilitatea naturala de a trai, fara sa fie ingreunat de toxinele generate de hrana solida. “Si creierul se simte mai bine astfel hranit”, spune Ratan. “Este o metoda straveche, practicata de ascetii Hindu si Jina. Este chiar demonstrabila stiintific”.

Mic dejun cu soare

Ceea ce s-a si facut. In urma unor cercetari efectuate de “British Royal Medical Institution”, s-a constatat ca, intr-adevar, energia solara este ideala pentru viata. In prezent, se face o publicitate negativa Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afecteaza tehnologia, in primul rand. Dar, din punct de vedere al vietuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineata, la rasarit, soarele este o adevarata hrana energetica. “Consumand legumele care sunt dependente de energia solara, ca sa se dezvolte, oamenii traiesc, practic, dintr-o sursa indirecta de energie solara”, este de parere Ratan. “Noi ne hranim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie sa reinvatam sa absorbim energie solara din sursa directa”. Metoda lui Ratan de a “gati” energia solara e simpla: incepi prin a privi cateva secunde la soarele care rasare dimineata; treptat, se prelungeste sedinta pana la 30 de minute. Cand se ajunge la 15 minute de privit soarele diminetii, deja se diminueaza necesitatea de a manca. La 30 de minute, creierul dezvolta capacitatea de a stoca energia solara si de a o transforma in energia necesara activitatilor umane. O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale in soarele diminetii, incarca “bateriile” umane si inlatura orice afectiune psiho-somatica. Cel mai important, spun ascetii indieni, este faptul ca se formeaza in jurul trupului o coroana de energie, care alimenteaza organismul toata ziua. Cu cat aceasta coroana este mai puternica, riscul de imbolnavire scade, pana la a fi eliminat definitiv.

Neurofizicianul Sudhir Shah, care i-a monitorizat si pe Jani, si pe Ratan, in cursul unui experiment ce a implicat mai multi subiecti, desfasurat la Health Care International Multitherapy Institute, nu poate da o explicatie stiintifica fenomenului. “I-as spune, mai degraba, “adaptarea cronica” a unui organism la conditii vitrege impuse. Astfel, organismul isi reduce voluntar necesarul de energie, pentru a procesa reactiile chimice, fenomen ce intervine cam dupa a 16-a zi de post a ascetilor. Organismul slabeste dramatic, chiar si 40 de kilograme in 200 de zile, dar, in ciuda asteptarilor medicilor, nu se observa nici o dereglare a functiilor vitale. Dupa acest “hop”, organismul se adapteaza. Este posibil si sa se activeze acel lob temporal unde credem ca s-ar afla sediul celui de-al saselea simt, responsabil de proprietatile parapsihice. Celelalte parti ale creierului, inclusiv hipotalamusul, glanda pituitara si medulla oblongata, nu sufera nici o modificare”. Ratan, practicant jainist, este ferm convins ca procentul foarte mare de functii ale creierului inhibate la oamenii ce consuma hrana solida se activeaza cu hrana solara. Si ceea ce resimte imediat orice subiect care renunta la hrana solida este inclinatia spre sfere spirituale, uitand de grijile materiale.

Organismul uman este dotat ca si plantele

In conditii de experiment similare, la unii subiecti s-a constatat o scadere dramatica a nivelului de zahar in sange, pana la limita de risc letal maxim, dar ascetii nu prezentau nici un simptom. Ratan nu a mancat si a baut doar apa fiarta, in timpul zilei, pe durata experimentului, ce a durat 200 de zile, dar, in viata de zi cu zi, consuma noua tipuri de lichide, pe langa sedintele solare.

Un grup de calugari jainisti, care fac parte din Societatea Energiei Solare, s-au supus testarilor medicilor pentru a demonstra ca postul ascetic regleaza tensiunea, pulsul, sistemul urinar, sistemul digestiv, sistemul circulator, practic, toate functiile organismului si ale creierului in special. Medicii se straduiesc acum sa dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metoda practicata de animale, care cand se imbolnavesc renunta la mancare si reduc consumul de energie, dormitand tot timpul.

Un studiu de nutritie destul de recent arata ca vitamina B12, absolut necesara organismului uman, se regaseste doar in hrana de origine animala, deci vegetarienii n-ar putea sa supravietuiasca doar cu legume. Si totusi, in organismul autotrofilor se gaseste, inexplicabil, o cantitate suficienta de B12. Continuand cercetarile, s-a descoperit ca in intestinul uman exista o bacterie care genereaza componentele vitaminei B12. Un alt studiu a aratat ca intestinul uman este capabil sa produca o bacterie ce intra in compozitia aminoacizilor, deci omul este dotat cu o microflora capabila sa-l intretina, fara aport din afara. Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate.

Dar nu numai indienii, practicanti ai unor culte diverse, pot deveni autotrofi. Doctorul Michael Werner, din Brunswick, specialist in chimia cancerului, traieste de patru ani doar cu hrana solara. Werner are 60 de ani, alearga in fiecare dimineata peste trei kilometri, apoi ia micul dejun cu sotia sa, Angelica. Ea mananca destul de consistent, el bea doar o cafea.

La serviciu, are un program incarcat, dar tot isi face timp si pentru o partida de tenis, sportul lui preferat. Dupa ce se intoarce acasa, cei trei copii, fiecare cu problemele lui, il tin ocupat. Viata lor pare absolut normala.

Foamea din minte

Adevarul este ca transformarile care se produc in primele 21 de zile par ingrijoratoare, mai ales slabirea dramatica si aspectul de “pruna uscata” al pielii. Dupa care organismul incepe sa proceseze noua dieta. Nu toti reusesc sa se adapteze. “Cei mai multi dintre cei care renunta o fac pentru ca nu reusesc sa-si scoata foamea din minte”, spune Werner. Ca specialist in reactii chimice, a observat ca organismul capata o rezistenta uluitoare si o putere de regenerare mult mai mare decat inainte, fapte dovedite de el prin analize si radiografii. Sistemul imunitar pare o reduta de necucerit. Doarme doar cinci ore pe noapte, suficient cat sa se odihneasca pe deplin. O alta functie care a suferit modificari considerabile este memoria, care acum pare un “stick” modern, cu o capacitate de stocare uriasa. Cand reporterii l-au intrebat daca dieta sa nu e cumva o forma de anorexie, dr. Werner a raspuns prompt: “Eu nu mananc, pentru ca imi iubesc corpul, nu pentru ca-l urasc! Si asta schimba toate reactiile din organism, fiind un catalizator”.

Dr. Werner nu lipseste de la mesele copioase date de prietenii de familie, desi nu simte nevoia sa consume nimic. Mintea lui nu mai are nici o relatie cu hrana solida. Corespondeaza cu vreo 30 de oameni care se supun voluntar aceluiasi regim. Foarte invocat este si numele lui Wiley Brooks, cel care in 1983 a infiintat, in America, “Institutul Celor ce se Hranesc cu Aer”. Din pacate, a fost surprins cand tocmai ingurgita o placinta de pui, dupa ce sustinuse in public ca nu consumase hrana solida de 19 ani! De atunci, multi dintre cei care traiesc cu aer sunt supusi unor teste de control. In 1999, o alta adepta renumita a dietei cu aer, australianca Ellen Greves, a picat testul medicilor, dupa numai patru zile de hrana solara. Sanatatea ei s-a deteriorat atat de sever, incat medicii au pus capat testarii. Dr. Werner a participat insa la doua experimente, de cate zece zile fiecare, si a reusit cu succes sa demonstreze ca prana este hrana ideala.

De ce exista foamete in Africa?!

Problema pe care o ridica acesti oameni nu este una usoara. Cum reusesc ei sa traiasca si sa fie sanatosi, cand in lume exista tari unde oamenii mor literalmente de foame, mai ales in Africa, unde, se spune, soarele este mai stralucitor?! Si pentru aceasta problema, dr. Werner are un raspuns, dar nu o explicatie: “Mor de foame, pentru ca sunt convinsi ca asta se intampla daca nu mananca. A trai cu energie solara este un concept pe care creierul, in primul rand, trebuie sa si-l insuseasca. Sunt convins ca metoda folosita de noi ar salva omenirea de la foamete, dar nu cred ca omenirea este gata sa treaca la acest mod de viata, care este foarte spiritual. Eu, personal, n-as indrazni sa sfatuiesc pe nimeni sa faca ceea ce fac eu”. Chiar si el, care si-a “calit” creierul, mai pofteste uneori la pizza si ciocolata. Si chiar vrea sa-si satisfaca pofta, dar imbucatura i se opreste in gat. “Mentalitatea omului guverneaza. E cel mai aprig razboi s-o invingi!”.

Alaptare pana la 7 ani, apoi… soare

Si in Rusia cea plina de cercetatori ai fenomenelor neobisnuite se gasesc autotrofi. Avand o tara greu de hranit, conducatorii au finantat multe studii de nutritie, insa doar filosofii au reusit sa se apropie de “fotosinteza” autotrofilor. Verdanski, de exemplu, era convins ca omul este o fiinta energetica si trebuie sa fie capabil sa se hraneasca doar cu energie din spatiul cosmic. In Rusia, exista un grup de autotrofi, care se intalnesc cu regularitate la Muzeul Konstantin Vasiliev din Moscova.Acestia cred ca au descoperit si solutia pentru copiii autotrofi. “Un copil trebuie alaptat pana la varsta de 7 ani, dupa care este perfect capabil sa devina autotrof”, spune Zinaida Baranova, din Krasnodar, cea mai renumita dintre acestia. “Mama, chiar daca nu consuma hrana solida, are suficient lapte pentru a hrani copilul pana la 7 ani”. Zinaida a lasat clar sa se inteleaga ca exista femei din grupul lor care au facut acest experiment. Zinaida s-a supus testarii sub supraveghere medicala. Cercetatorii de la Institutul Bauman au constatat ca varsta biologica a femeii pare a fi de 20 de ani, desi e trecuta de 65. Explicatia: ea nu consuma hrana solida de peste patru ani. “Organele ei parca s-au regenerat”, a constatat profesorul Spiridonov. Inainte de a renunta la mancare, avea chiar si o boala cronica, la stomac, plus diverse simptome specifice varstei. Acum nu mai are nimic. Nu i-a fost usor sa se adapteze la dieta cu aer. A suferit de epuizare, avea crampe si gura uscata. Starea de bine a inceput sa se instaleze dupa o luna.

Biologii sustin ca orice organism viu are nevoie de energie ca sa supravietuiasca. Plantele, prin fotosinteza, proceseaza energia solara. Mai sunt organisme care isi procura energia din anumite reactii chimice proprii, dar ambele procese necesita enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui sa nu supravietuiasca fara mancare. Totusi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!

sursa

http://www.formula-as.ro/2011/955/enigme-16/autotrofii-oameni-care-traiesc-fara-mancare-si-fara-apa-13377

http://www.2012en.ro/?p=4738

Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Neanderthalienii inca traiesc ?

In 1925, un grup de soldati care urmareau niste banditi ascunsi in Muntii Pamir, au dat peste niste urme ce pareau a fi fost facute de niste picioare desculte, pe zapada. Urmele duceau pâna la intrarea intr-o pestera aflata undeva, pe peretele abrupt al muntilor. De teama unei intâlniri cu cine stie ce ucigas, soldatii au patruns in pestera, deschizând foc chiar de la intrare. Apoi au cercetat sa vada in ce anume trasesera. Pe podea zacea o fiinta ciudata. Doctorul care insotea expeditia a lasat urmatoarea descriere:

“La prima vedere parea o maimuta. Era peste tot acoperita de par. Dar stiam ca in muntii pamir nu exista maimute. Am intors de mai multe ori capul acelei fiinte pe spate si fata si l-am masurat. Era un mascul mai in vârsta, având inaltimea de 1,67 – 1,70 metri. Pieptul era acoperit cu par cafeniu mai lung si mai rar. Pe burta, parul de culoare gri era scurt si gros. Pe sezut avea mai putin par, de unde rezulta ca aceasta fiinta avea obiceiul sa sada ca si omul. Soldurile erau acoperite cu mult par, in timp ce geninchii erau dezgoliti si aveau bataturi. Laba piciorului era complet lipsita de par si era acoperita cu piele aspra, maro. Parul devenea mai subtire spre mâini, palmele fiind acoperite de o piele batatorita. Culoarea fetei era intunecata. Aceasta fiinta nu avea nici barba si nici mustata. Parul de pe ceafa era gros si incâlcat. Dintii mari si egali aveau forma dintilor umani. Fruntea era tesita, arcadele proeminente, nasul turtit, urechile fara par, putin mai ascutite decât ale omului si cu lobul mai lung. maxilarele proeminente, deosebit de masive, faceau ca fata sa se asemene cu cea a tipului mongoloid. Aceasta fiinta ciudata avea un piept foarte puternic si muschi bine dezvoltati. Nu am gasit nici o diferenta anatomica importanta intre aceasta creatura si om.”

Continuând investigatiile, s-a constatat cum ca localnicii afirmau ca aceste fiinte, denumite almas, ar fi trait in pesteri greu accesibile si s-ar fi hranit cu fructe, rozatoare si plante.

Pe 13 februarie 1974, un localnic, pastor, a facut descrierea unui almas pe care l-a intâlnit in drumurile sale prin muntii din provincia Bayan Ulegei, situata in sud-vestul Mongoliei. Descrierea sa se potriveste cu a altor martori oculari:

“Almas  pare sa fie jumatate om si jumatate animal si este acoperit cu par negru-roscat. Fata este lipsita de par. Partea din spate a capului are o forma conica, fruntea este turtita iar arcadele si maxilarele proeminente. Almas are statura medie a omului si merge aplecat, cu genunchii indoiti. Are umeri largi si brate lungi. Degetele de la picioare sunt intoarse inauntru. Almas se sperie usor, este suspicios, dar nu este agresiv si-si desfasoara activitatea in timpul noptii. De obicei este vazut in zori sau la lasarea amurgului. Nimeni nu l-a vazut vreodata vorbind. Se hraneste cu radacini, frunze, iarba si alte vegetale. Prefera sa stea ascuns in munti, departe de om”

Relatari despre grupuri de almas dateaza inca din secolul al XIII-lea. In vremurile acelea, seful unei misiuni diplomatice trimisa de regele Frantei in Mongolia a relatat gazdelor despre niste oameni salbatici care traiau in desert, la sud de orasul Omyl.

Doua secole mai târziu, nobilul bavarez Hans Schiltberger, ajuns prizonier al lui Timur Lenk, relata despre salbaticii care traiau in desertul Dzungartia, laolalta cu hergheliile de cai salbatici. Trebuie remarcat faptul ca urma acestor cai salbatici a fost redescoperita abia in anul 1877, intâmplator, pe când un zoolog rus rasfoia o carte veche in care apareau desene cu fauna din Mongolia secolului XVIII. In aceasta carte exista si imaginea unei creaturi bipede, acoperita in intregime cu par, cu exceptia mâinilor si picioarelor. La denumire, in carte era dat “om salbatic”.

In anul 1906, geograful rus Badzar Baradun, a vazut un almas in muntii Altai. Din 1927 nu a mai aparut nici o relatare despre populatia almas din regiunea Gobi. Dar toate relatarile au un punct comun. iciodata almas nu erau intâlniti in grupuri mari, uneori fiind insotiti si de copii. O relatare mongola povesteste despre un localnic care, plecat in cautarea unei camile ramase in urma, a vazut un grup de almas care stateau in jurul focului. O alta relatare se refera la un sugar care a fost lasat singur de mama sa.

Pâna la intoarcerea mamei naturale, copilul a fost alaptat de o alta femela almas. La revenirea mamei, doica improvizata a lasat copilul si a fugit. Un alt almas a fost vazut in timp ce era fugarit de o haita de câini de vânatoare iar un altul a fost intâlnit in Muntii Burkut, lânga râul Delyun. Acesta din urma era inalt, puternic, cu par negru pe piept, abdomen si spate. Pe cap parul tindea sa devina gri. Cei care l-au vazut au incercat sa-l captureze si au tras cu armele de vânatoare spre creatura, incercând sa nu-l raneasca. Localnicii au dezaprobat incercarea de ranire a creaturii, mai ales ca ei ii numesc pe almas “stapânii muntilor”.

La ora actuala, aria de raspândire a populatiei almas este limitata la mai putin de 1000 de km, in special in muntii Mongoliei.

Pe 26 iunie 1953, un lucrator agricol a descoperit cadavrul unui almas, pe jumatate ingropat in nisip. Unele relatari vorbesc despre cranii de almas pastrate in colectii particulare sau alte parti din organismul unui almas. Se presupune ca fiinte similare exista si in Caucaz, cu deosebirea ca acestia sunt ceva mai comunicativi decât fratii lor din Mongolia. Rudele din Caucaz au mai putin par pe corp si sunt mai scunde. Indivizi de acest gen au fost vazuti intrând in lanurile cu porumb pentru a se hrani cu stiuleti.

Cercetatorii au incercat sa dea un raspuns la intrebarea: “Cine sunt almas?”. Unii spun ca ar fi vorba despre niste maimute care, prin cine stie ce conditii au ajuns in zona respectiva, probabil pe vremea marilor hani. Dar, cei mai multi, considera ca almas sunt ultimele ramasite ale Omului de Neanderthal, despre care s-a spus ca a disparut in urma cu peste 35.000 de ani, alungat de omul primitiv, respectiv stramosul nostru. Se pare ca in urma agresivitatii adversarilor sai, ultimii oameni din Neanderthal s-au retras in munti, infatisarea lor permitându-le sa traiasca in conditiile vitrege din munti. Iata, asadar, cum, dintotdeauna a iest la suprafata caracterul violent al rasei umane. Om impotriva omului, pentru ca, in cele din urma, selectia naturala sa-si spuna inca o data cuvântul: brutele au supravietuit. Si au creat o civilizatie.

Note

Un studiu a infirmat teoria potrivit căreia omul de Neanderthal era exclusiv carnivor. Ca şi „verişorul” său modern, el consuma legume şi fructe.

Potrivit unei teorii mai vechi, acest regim alimentar exclusiv carnivor ar fi fost cauza care a determinat dispariţia omului de Neanderthal în urmă cu 30.000 de ani, notează Mediafax.

Apărut în Europa şi în Orientul Mijlociu în urmă cu circa 300.000 de ani, Omul de Neanderthal a coexistat aproximativ 10.000 de ani cu omul modern – Homo sapiens -, după care a dispărut, din cauze care fac şi astăzi obiectul unor aprige dispute între cercetători.

Potrivit unei teorii precedente, Homo sapiens a putut să supravieţuiască şi să se adapteze mai bine unor surse alternative de hrană, învăţând să consume legume şi fructe, dar şi peşti şi fructe de mare, în funcţie de zona în care se afla.

Însă acest studiu recent, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), îi prezintă pe “verişorii” dispăruţi ai omului modern într-o lumină cu totul nouă.

Studiul a avut la bază o analiză a unor resturi de hrană rămase în placa de tartru care acoperea dinţii fosilizaţi ai unor neanderthalieni, descoperiţi în situri arheologice din Irak şi din Belgia.

Cercetătorii au descoperit resturi de amidon provenind din plante sălbatice, legume, rădăcini şi tuberculi în tartrul depus pe acei dinţi fosilizaţi.

Multe dintre aceste alimente au suferit modificări fizice care corespund proceselor de coacere şi de fierbere – în special resturile de amidon -, acest detaliu făcându-i pe specialiştii americani să afirme că omul de Neanderthal stăpânea focul, cu mult înainte de apariţia omului modern.

Neanderthalienii căutau să prepare hrana

Dinţii fosilizaţi conţin şi particule de curmale şi de amidon provenind de la multe alte specii vegetale, pe care savanţii încearcă să le identifice în viitorul apropiat.

Obiectele din piatră descoperite în aceste situri nu indică, însă, faptul că neanderthalienii ar fi folosit anumite unelte pentru a măcina grăunţele. Pe atunci, ei nu practicau, probabil, agricultura.

Însă noile indicii “arată faptul că neanderthalienii consacrau mult timp şi făceau multe eforturi pentru a face ca alimentele lor să devină mai comestibile şi cu o valoare nutriţională mai mare”, consideră autorii studiului.

“Toate aceste date demonstrează că omul de Neanderthal era sofisticat în ceea ce priveşte maniera de a strânge şi prepara hrana, indiferent dacă era vorba de a vâna animale de talie mare sau de a culege şi a prepara alimente de natură vegetală”, au adăugat cercetătorii.

Potrivit acestor antropologi, adaptările majore în ceea ce priveşte achiziţia şi prepararea hranei de către triburile de hominizi, în special coacerea şi fierberea alimentelor de natură vegetală, au deschis calea către apariţia agriculturii, ale cărei prime forme rudimentare au apărut către sfârşitul paleoliticului mijlociu, în urmă cu 50.000 de ani.

http://www.2012en.ro/?p=5259

Sursa: MISTERELE LUMII