Navele lui Mesia in picturile vremurilor

Stiind foarte bine faptul ca Planeta Zeilor se indreapta spre sistemul nostru solar, biserica romano-catolica a inceput sa se deschida spre fenomenul OZN si viata extraterestra. Voi prezenta cateva exemple in acest sens, informatii suplimentare gasindu-se in lucrarea profesorului de religie Alfredo Lissoni, OZN – Dosarele Vaticanului:

- intr-un interviu acordat in anul 2005 ziarului Coriere della Sera, astronomul iezuit George Coyne, director din anul 1978 al Observatorului Astronomic al Vaticanului de la Castelul Gandolfo, a sustinut existenta vietii inteligente si pe alte planete.

- Monseniorul James Schianchi, profesor de morala la Institutul de Stiinte Religioase din Parma, a declarat in timpul unei conferinte tinute la Parma, la 23 aprilie 1999 si organizata de Centrul de Studii Galileo, ca “nu exista niciun fel de incompatibilitate intre doctrina crestina si eventuala existenta a unor inteligente extraterestre calificandu-i pe cei care ar nega aceasta drept “provinciali“.

- preotul José Luis Funes, licentiat in astrofizica si in teologie, membru al VATT (Vatican Advanced Technology Telescope), filiala Grupului de Cercetari de pe langa Observatorul Vaticanului (Tucson, Arizona), a afirmat: “Extraterestrii exista si sunt fratii nostri“. Stirea a aparut in Corriere della Sera, in 13 iunie 2000, fiind transmisa ziarului de reporterul stiintific Franco Foresta Martin.

- preotul Giampaolo Thorel, in numeroase articole publicate in Giornale dei Misteri (Jurnalul Misterelor), a sustinut existenta OZN-urilor si a extraterestrilor.

- cunoscutul exorcist si parapsiholog Corrado Balducci s-a pronuntat, in repetate randuri, in favoarea fenomenului OZN, intr-o emisiune speciala a telejurnalului Rai Uno, din urma cu cativa ani, afirmand ca: “Nu se poate tagadui existenta OZN-urilor pentru ca dovezile in legatura cu acestea sunt prea numeroase“.

- in spatiul rezervat stirilor stiintifice, Leonardo, din cadrul telejurnalului de la Rai Tre, se comunica, in legatura cu reluarea misiunilor spatiale ale SUA, ca Papa Ioan Paul al II-lea nu exclude existenta vietii inteligente in Univers.

Vaticanul “pastreaza“ si foarte multe documente in care exista relatari despre prezenta OZN-urilor in timpul vietii lui Mesia Isus/Enlil, de acum aproximativ 2000 de ani. Exista si numeroase desene ale unor astfel de obiecte, care au constituit sursa de inspiratie pentru numerosi pictori. Cateva exemple in acest sens:

- pe o piatra pictata din Relinquary Box (secolele VI-VII dupa Cristos), aflata la Vatican, provenita din Palestina, se poate vedea Maica Domnului stand in fata mormantului Fiului ei, precum si un vehicul ciudat care zboara pe deasupra mormantului.

- in pictura Aparitia lui Isus si a Sfintei Fecioare (Metropolitan Museum din New York), realizata de Lorenzo Monaco (sec. XV), apare un nor straniu in forma de disc.

- doua discuri zburatoare aflate de o parte si de alta a lui Isus aflat pe cruce, care fac parte dintr-o fresca din secolul al XVII-lea, se afla in Catedrala Svetischoveli din Mtskheta, in Georgia.

- Botezul lui Isus, opera flamandului Aert De Gelder (1710, Fitzwilliams Museum din Cambridge) in care se vede o nava care trimite patru fascicule luminoase peste Mesia, in timp ce era botezat de Ioan in apele Iordanului.

- La Ianina, in Grecia, in manastirea Aghios Nicolas Spanaos, se afla o fresca ce dateaza de la jumatatea secolului al XVI-lea si care o infatiseaza pe Maria cu Isus intr-o pestera, precum si o cometa in chip de emisfera metalica (ce reflecta lumina soarelui) si care trimite pe pamant un fascicul de raze de lumina ce se termina in chip de stea si care se reflecta apoi (tot in forma de stea) pe peretii pesterii.

- acelasi fascicul de raze de lumina in forma de stea (simbol al Planetei Zeilor, Eris/Nibiru) cade pe hlamida Mariei din pictura Buna Vestire din scoala lui Lippi.

- In Memoriile lui Nicodim pot fi citite urmatoarele: “Stau de marturie Adda, Finee si Ogia. In vreme ce sedea pe muntele Mabrech si-I invata pe ucenicii Sai, a fost vazut un nor de lumina care I-a acoperit pe Isus si pe ucenicii Sai. Si cand Isus s-a ridicat in picioare norul acela l-a luat si l-a dus in cer. Dar ucenicii Sai au ramas pe pamant si se rugau“.

- Evanghelia apocrifa a lui Petru mentioneaza ca o “lumina“ a luat cu ea trupul lui Isus rastignit si apoi l-a ingropat: “In vreme ce ostenii stateau de straja s-a auzit un glas puternic care venea din ceruri. Iara ostenii aceia au vazut cum cerurile s-au crapat si cum au iesit din ele doi barbati care au coborat pe pamant invaluiti intr-o lumina mare si s-au apropiat de mormant“.

- multe icoane bizantine il prezinta pe Mesia Isus/Enlil inaltandu-se la cer in interiorul unei nave ovoidale, numita si migdala sfanta, de culoare rosie, cu aripioare/eleroane, in timp ce ucenicii aflati de fata sunt culcati la pamant de jetul de propulsie; isi acopera ochii si urechile, iar hainele li se umfla de aerul dislocat de nava.

- imaginile infatisand migdale sfinte se intalnesc in mod frecvent in textele iesite din mainile copistilor; intr-un manuscris pastrat in Biblioteca Vaticanului (cota “UL 57, 1“) se poate vedea imaginea unui profet care asista la aparitia neasteptata a unei migdale luminoase.

- Teofan Grecul picteaza, cam pe la anul 1403, un tablou infatisandu-l pe Isus inaltandu-se la cer intr-o sfera prevazuta cu sase aripioare ca o stea cu sase colturi – steaua lui David – in timp ce apostolii se arunca la pamant.

Cercul, crucea, patratul, triunghiul, elipsa, steaua in sase colturi, semiluna etc., simboluri care au patruns in culte religioase, organizatii secrete etc. au o origine comuna: Planeta Zeilor. Detalii in lucrarea A Douasprezecea Planeta, de Z. Sitchin (Ed. Aldo Press, Bucuresti) si Simbolurile sacre ale continentului Mu, de James Churchward (Ed. Vestala, Bucuresti). Numeroase desene legate de tematica abordata mai sus apar pe site-ul ufologului Matthew Hurley.

Tot in lucrarea mentionata, Alfredo Lissoni afirma urmatoarele:

“In ceea ce priveste cercetarile exobiologice, problema cat se poate de importanta a existentei vietii extraterestre a fost dezvoltata in cadrul programului Vacante şi cultura 2001 –  Filozofia in locurile linistii, al Centrului Dominican de Studii Filosofice din Bologna, afiliat la Facultatea de Filosofie a Universitatii Pontificale Sf. Toma d’Aquino din Roma, in perioada 8-14 august, in pliantul informativ fiind scrise urmatoarele:

“.„Misiunile spatiale au permis culegerea unei mari cantităti de informatii în legătura cu planetele sistemului solar si satelitii acestora, iar observatiile care sunt pe cale a se culege in legătură cu stelele din jurul soarelui vor permite identificarea unui anumit numar de stele care au planete si care, după toate probabilitatile , ar fi locuite”. Un exemplu în acest sens este planeta Gliese, despre care recent s-a comunicat (oficial) ca ar avea conditii de viata asemanatoare acelora de pe Pamant.

Mai voalat, si Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre OZN-uri, intr-una dintre lucrarile sale: “Luminile cerului vor fi rosii, albastre, verzi si vor fi iuti. Si vor creste mereu. O faptura care vine de departe vrea sa-i intalneasca pe oamenii Pamantului. Au mai fost intalniri”.

Vaticanul stie foarte bine adevarul despre Planeta Zeilor si despre Mesia Isus/Enlil, avand numeroase documente in acest sens. Voi prezenta in continuare alte cateva exemple de picturi, in care alaturi de Mesia Isus/Enlil apar aparate de zbor, realizate dupa desene originale de acum aproape 2000 de ani:

- la manastirea Dekany (Serbia), zidita si zugravita intre anii 1327 si 1350, in anul 1964, un student a fotografiat picturile din bolta bisericii, unde au putut fi vazute trecand in zbor de la apus la rasarit, deasupra multimii care inconjura crucea pe care era rastignit Isus, doua aparate de zbor care in spate aveau figurat jetul de propulsie.

- la Biserica Romaneasca din Targoviste (pictor Constantin Zugravul) exista numeroase astfel de opere de arta. Un mic fragment din lucrarea (bogat ilustrata) a lui George Coanda, Arheologia viitorului – cei ce ne privesc din stele (Ed. Bibliotheca, Targoviste): “In centrul acestei picturi murale din pronaosul Bisericii Mari de la Curtea Domneasca din Targoviste se vede o luntre argintie, cu ingeri… astronauti la bord… asemanarea cu o nava cosmica… ingerii de la bord purtind in jurul capului haloul mistic, o posibila casca de astronaut”.

- Intr-o icoana ruseasca de la Zagorsk, langa Moscova (sec. XVII) Isus sta intr-o capsula verticala care prezinta un contur ovoidal, ascutit.

- o nava a fost pictata si de artistul slav Myassiedov in anul 1908 pe bolta catedralei din Sofia.

- globuri ciudate apar si in tablourile Fecioara cu Pruncul de Fillipino Lippi, si Bunavestire, de Carlo Crivelli.

- in pictura Bunavestire a lui Berruquete se vede bine un obiect zburator prevazut cu o cupola si cu o aripa care se roteste. Obiectul are o pozitie oblica si lasa o dara.

- pictura lui Boticelli, Rastignirea mistica, in care apar, in jurul lui Isus, patru scuturi in forma de cruce, crucea fiind, asa cum am mai spus, simbolul Planetei Zeilor, numita, datorita faptului ca intersecteaza orbitele planetelor din sistemul nostru solar, Planeta Crucii.

- in biserica Sf. Petru, din Montalcino, se afla o pictura a lui Ventura Salimbeni (1567 – 1613). Aceasta ii infatiseaza pe Tatal Ceresc (Yahweh/Anu) si pe Fiul Sau (Mesia Isus/Enlil) alaturi de o uriasa sfera de culoare albastruie, prevazuta cu niste antene. Cei care au sesizat primii ciudata pictura au fost cercetatorii Roberto Capelli (Italia) si Yusuke Matsmura (Japonia) care au scos in evidenta faptul ca lucrarea se aseamana foarte mult cu un Sputnik modern sau cu un satelit Vanguard.

- intr-o icoana ucraineana din secolul al XVI-lea, cunoscuta cu numele Botezul lui Cristos, se poate vedea o cometa alcatuita dintr-un semicerc din care se desprinde un fel de fus telescopic terminat cu un oval din care pleaca trei sageti care il lovesc pe Isus aflat in Iordan.

- migdale (nave) sfinte si chipuri ceresti in interiorul unor sfere mai apar si in: pictura Buna Vestire din scoala din Novgorod (Rusia), din secolul al XII-lea, in ilustratia Inaltarea la cer din Sacramentul (cartea cu rugaciuni) din Saint-Etiénne (sec. XI, Biblioteca Nationala din Paris), icoana Maicii Domnului, creatie a scolii din Iaroslav, din secolul al XIII-lea (Galeriile Tretiakov) din Moscova etc.

- Inaltarea la cer a lui Isus, care dispare intr-un nor ca intr-o crapatura tridimensionala este mentionata intr-un manuscris cunoscut cu numele de Pergamentul Sfantului Petru, aflat in Landesbibliothek din Karlsruhe (cota 45 r). Apostolii vad cum picioarele lui Isus dispar intr-un soi de spartura nebuloasa de culoare azurie.

- Aceeasi scena se poate vedea si intr-un desen pastrat in Biblioteca Capitoliului din Padova, si anume cum Isus dispare intr-o emisfera de culoare albastra, care se desface in doua parti pentru a-l cuprinde.

- intr-un interviu acordat in anul 2005 ziarului Coriere della Sera, astronomul iezuit George Coyne, director din anul 1978 al Observatorului Astronomic al Vaticanului de la Castelul Gandolfo, a sustinut existenta vietii inteligente si pe alte planete.- Monseniorul James Schianchi, profesor de morala la Institutul de Stiinte Religioase din Parma, a declarat in timpul unei conferinte tinute la Parma, la 23 aprilie 1999 si organizata de Centrul de Studii Galileo, ca “nu exista niciun fel de incompatibilitate intre doctrina crestina si eventuala existenta a unor inteligente extraterestre calificandu-i pe cei care ar nega aceasta drept “provinciali“.- preotul José Luis Funes, licentiat in astrofizica si in teologie, membru al VATT (Vatican Advanced Technology Telescope), filiala Grupului de Cercetari de pe langa Observatorul Vaticanului (Tucson, Arizona), a afirmat: “Extraterestrii exista si sunt fratii nostri“. Stirea a aparut in Corriere della Sera, in 13 iunie 2000, fiind transmisa ziarului de reporterul stiintific Franco Foresta Martin.- preotul Giampaolo Thorel, in numeroase articole publicate in Giornale dei Misteri (Jurnalul Misterelor), a sustinut existenta OZN-urilor si a extraterestrilor.- cunoscutul exorcist si parapsiholog Corrado Balducci s-a pronuntat, in repetate randuri, in favoarea fenomenului OZN, intr-o emisiune speciala a telejurnalului Rai Uno, din urma cu cativa ani, afirmand ca: “Nu se poate tagadui existenta OZN-urilor pentru ca dovezile in legatura cu acestea sunt prea numeroase“.- in spatiul rezervat stirilor stiintifice, Leonardo, din cadrul telejurnalului de la Rai Tre, se comunica, in legatura cu reluarea misiunilor spatiale ale SUA, ca Papa Ioan Paul al II-lea nu exclude existenta vietii inteligente in Univers.Vaticanul “pastreaza“ si foarte multe documente in care exista relatari despre prezenta OZN-urilor in timpul vietii lui Mesia Isus/Enlil, de acum aproximativ 2000 de ani. Exista si numeroase desene ale unor astfel de obiecte, care au constituit sursa de inspiratie pentru numerosi pictori. Cateva exemple in acest sens:- pe o piatra pictata din Relinquary Box (secolele VI-VII dupa Cristos), aflata la Vatican, provenita din Palestina, se poate vedea Maica Domnului stand in fata mormantului Fiului ei, precum si un vehicul ciudat care zboara pe deasupra mormantului.- doua discuri zburatoare aflate de o parte si de alta a lui Isus aflat pe cruce, care fac parte dintr-o fresca din secolul al XVII-lea, se afla in Catedrala Svetischoveli din Mtskheta, in Georgia.- acelasi fascicul de raze de lumina in forma de stea (simbol al Planetei Zeilor, Eris/Nibiru) cade pe hlamida Mariei din pictura Buna Vestire din scoala lui Lippi.- Evanghelia apocrifa a lui Petru mentioneaza ca o “lumina“ a luat cu ea trupul lui Isus rastignit si apoi l-a ingropat: “In vreme ce ostenii stateau de straja s-a auzit un glas puternic care venea din ceruri. Iara ostenii aceia au vazut cum cerurile s-au crapat si cum au iesit din ele doi barbati care au coborat pe pamant invaluiti intr-o lumina mare si s-au apropiat de mormant“.- multe icoane bizantine il prezinta pe Mesia Isus/Enlil inaltandu-se la cer in interiorul unei nave ovoidale, numita si migdala sfanta, de culoare rosie, cu aripioare/eleroane, in timp ce ucenicii aflati de fata sunt culcati la pamant de jetul de propulsie; isi acopera ochii si urechile, iar hainele li se umfla de aerul dislocat de nava.- Teofan Grecul picteaza, cam pe la anul 1403, un tablou infatisandu-l pe Isus inaltandu-se la cer intr-o sfera prevazuta cu sase aripioare ca o stea cu sase colturi – steaua lui David – in timp ce apostolii se arunca la pamant.Tot in lucrarea mentionata, Alfredo Lissoni afirma urmatoarele:“In ceea ce priveste cercetarile exobiologice, problema cat se poate de importanta a existentei vietii extraterestre a fost dezvoltata in cadrul programului Vacante şi cultura 2001 –  Filozofia in locurile linistii, al Centrului Dominican de Studii Filosofice din Bologna, afiliat la Facultatea de Filosofie a Universitatii Pontificale Sf. Toma d’Aquino din Roma, in perioada 8-14 august, in pliantul informativ fiind scrise urmatoarele:“.„Misiunile spatiale au permis culegerea unei mari cantităti de informatii în legătura cu planetele sistemului solar si satelitii acestora, iar observatiile care sunt pe cale a se culege in legătură cu stelele din jurul soarelui vor permite identificarea unui anumit numar de stele care au planete si care, după toate probabilitatile , ar fi locuite”. Un exemplu în acest sens este planeta Gliese, despre care recent s-a comunicat (oficial) ca ar avea conditii de viata asemanatoare acelora de pe Pamant.Mai voalat, si Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre OZN-uri, intr-una dintre lucrarile sale: “Luminile cerului vor fi rosii, albastre, verzi si vor fi iuti. Si vor creste mereu. O faptura care vine de departe vrea sa-i intalneasca pe oamenii Pamantului. Au mai fost intalniri”.Vaticanul stie foarte bine adevarul despre Planeta Zeilor si despre Mesia Isus/Enlil, avand numeroase documente in acest sens. Voi prezenta in continuare alte cateva exemple de picturi, in care alaturi de Mesia Isus/Enlil apar aparate de zbor, realizate dupa desene originale de acum aproape 2000 de ani:- la manastirea Dekany (Serbia), zidita si zugravita intre anii 1327 si 1350, in anul 1964, un student a fotografiat picturile din bolta bisericii, unde au putut fi vazute trecand in zbor de la apus la rasarit, deasupra multimii care inconjura crucea pe care era rastignit Isus, doua aparate de zbor care in spate aveau figurat jetul de propulsie.- Intr-o icoana ruseasca de la Zagorsk, langa Moscova (sec. XVII) Isus sta intr-o capsula verticala care prezinta un contur ovoidal, ascutit.- o nava a fost pictata si de artistul slav Myassiedov in anul 1908 pe bolta catedralei din Sofia.- globuri ciudate apar si in tablourile Fecioara cu Pruncul de Fillipino Lippi, si Bunavestire, de Carlo Crivelli.- pictura lui Boticelli, Rastignirea mistica, in care apar, in jurul lui Isus, patru scuturi in forma de cruce, crucea fiind, asa cum am mai spus, simbolul Planetei Zeilor, numita, datorita faptului ca intersecteaza orbitele planetelor din sistemul nostru solar, Planeta Crucii.- migdale (nave) sfinte si chipuri ceresti in interiorul unor sfere mai apar si in: pictura Buna Vestire din scoala din Novgorod (Rusia), din secolul al XII-lea, in ilustratia Inaltarea la cer din Sacramentul (cartea cu rugaciuni) din Saint-Etiénne (sec. XI, Biblioteca Nationala din Paris), icoana Maicii Domnului, creatie a scolii din Iaroslav, din secolul al XIII-lea (Galeriile Tretiakov) din Moscova etc.- Inaltarea la cer a lui Isus, care dispare intr-un nor ca intr-o crapatura tridimensionala este mentionata intr-un manuscris cunoscut cu numele de Pergamentul Sfantului Petru, aflat in Landesbibliothek din Karlsruhe (cota 45 r). Apostolii vad cum picioarele lui Isus dispar intr-un soi de spartura nebuloasa de culoare azurie.- Aceeasi scena se poate vedea si intr-un desen pastrat in Biblioteca Capitoliului din Padova, si anume cum Isus dispare intr-o emisfera de culoare albastra, care se desface in doua parti pentru a-l cuprinde.
Cristian Negureanu
Srsa: piatza.net

Semnele vremurilor de Cuviosul Seraphim Rose

Cuviosul Seraphim Rose
Semnele vremurilor
În urmǎtoarea conferinţǎ a pǎrintelui Serafim, deşi ţinutǎ acum aproape douǎzeci de ani, gǎsim cuvinte care sunt relevante şi pentru noi cei de azi, care ne apropiem de sfârşitul celui de-al doilea mileniu. Deşi o parte din exemplele pe care le dǎ sunt valabile mai mult pentru vremea lui, în prezent ne confruntǎm cu exemple mult mai extreme ale aceloraşi fenomene analizate de el. Ca de obicei, el se pleacǎ cu smerenie în faţa Sfintelor Scripturi şi a interpretǎrii ei de cǎtre Sfinţii Pǎrinţi Rǎsǎriteni, astfel cǎ învǎţǎtura despre vremuri rǎmâne fǎrǎ vreo referinţǎ temporalǎ/fǎrǎ de timp, detaşatǎ de modele intelectuale şi prejudecǎţile acestei lumi. Pe mǎsura trecerii timpului, viziunea ortodoxǎ de unde el şi-a primit înţelepciunea va deveni din ce în ce mai necesarǎ pentru supravieţuirea duhovniceascǎ a adevǎraţilor creştini.
1. DE CE SĂ STUDIEM SEMNELE VREMURILOR?
Subiectul acestei conferinţe este privegherea pentru semnele vremurilor. În primul rând, trebuie sǎ aflǎm ce se înţelege prin sintagma „semnele vremurilor.” Expresia vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului de la Matei 16: 3. Hristos le spune fariseilor şi saducheilor care au venit la El urmǎtoarele: Faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, adicǎ cum va fi vremea, dar semnele vremilor nu puteţi? Cu alte cuvinte, El le spune cǎ aceasta nu are nimic de-a face cu ştiinţa, sau cu cunoaşterea locului nostru în aceastǎ lume sau altceva de acest gen. Este o întrebare de tip religios/religioasǎ. Studiem semnele vremurilor pentru a reuşi/fi în stare sǎ-L recunoaştem pe Hristos.
În vremea lui Hristos, fariseii şi saducheii nu studiau semnele vremurilor pentru a afla dacǎ Hristos venise, dacǎ Fiul lui Dumnezeu era cumva deja pe pǎmânt. Dar deja erau semne pe care ei trebuie sǎ le fi recunoscut. De pildǎ, în Vechiul Testament, în Cartea lui Daniel, avem o profeţie despre cele şaptezeci de sǎptǎmâni de ani, conform cǎrora Mesia urma sǎ vinǎ cam dupǎ 490 de ani din vremea lui Daniel înainte. Acei evrei care care îşi citeau cǎrţile cu atenţie, ştiau cu exactitate ce însemna acest lucru, şi cam pe la vremea venirii lui Hristos, ei ştiau cǎ venise vremea lui Mesia.
Dar acesta este un semn exterior. Mai important era ca fariseii şi cǎrturarii sǎ fi prevǎzut semnele interioare. Dacǎ inimile lor erau drepte în faţa lui/faţǎ de Dumnezeu, şi dacǎ n-ar fi încercat doar sǎ împlineascǎ o poruncǎ exterioarǎ a legii, inimile lor ar fi fost receptive/s-ar fi sensibilizat şi L-ar fi recunoscut pe Dumnezeu în trup atunci când El a venit. Dar nu puţini evrei au fost aceia care L-au recunoscut – Apostoli, Ucenici şi mulţi alţii.
Acelaşi pasaj din cap. 16 de la Matei, ne vorbeşte în continuare despre semne. Domnul le spune evreilor: Neam viclean şi desfrânat cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. (v. 4) Evenimentele vechi-testamentare conţin tipuri/prefigurǎri ale evenimentelor din Noul Testament. Când Iona a stat trei zile în pântecele chitului, aceasta a fost o prefigurare a şederii de trei zile a Domnului în mormânt. Iar acest semn – semnul lui Iona – li s-a dat oamenilor din vremea lui Hristos.
Domnul le spunea fariseilor şi saducheilor cǎ un neam viclean şi desfrânat cautǎ evenimente spectaculoase: foc din cer, izgonirea romanilor, manifestarea îngerilor care alungǎ stǎpânirea strǎinǎ a romanilor şi alte lucruri de acest fel.
Hristos le spune cǎ acest fel de semne nu se vor da. Un neam viclean şi desfrânat cautǎ astfel de semne…, dar cei curaţi cu inima cautǎ ceva mai duhovnicesc. Singurul semn care li se va da este semnul lui Iona. Desigur cǎ este nu este lucru mic ca un om, care era şi Dumnezeu, sǎ stea trei zile în mormânt.
Astfel, din cuvintele Mântuitorului, aflǎm cǎ nu trebuie sǎ umblǎm dupǎ semne spectaculoase, ci mai degrabǎ sǎ cǎutǎm semne duhovniceşti, înlǎuntrul nostru. De asemenea, trebuie sǎ priveghem fiind atenţi la acele lucruri, care, dupǎ Scripturǎ, sunt trecǎtoare
 Cuvânt ţinut în vara anului 1980, în Redding, California, la conferinţa femeilor creştin-ortodoxe sub patronajul Sf. Gherman.
 Aşteptau un Mesia politic, rǎzbunǎtor, mai puţin unul în chip de smerenie.
2. SEMNELE PE CARE NI LE-A DAT HRISTOS
Noi, creştinii ortodocşi, deja am recunoscut şi acceptat semnele Primei Veniri a lui Hristos. Însuşi faptul cǎ suntem creştini ortodocşi înseamnǎ cǎ am fǎcut aceasta. Ştim înţelesul acestor semne, ca de pildǎ: semnul lui Iona, cei 490 de ani ai lui Daniel, şi multe altele pe care Domnul le-a împlinit. Dumnezeieştile slujbe ortodoxe sunt pline de prorocii ale Vechiului Testament care au fost împlinite în venirea lui Hristos. Le vedem cu toţii şi le recunoaştem – toate sunt limpezi. Dar acum trebuie sǎ ne uitǎm dupǎ alte feluri de semne, adicǎ semnele Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. Întreaga învǎţǎturǎ despre A Doua Venire a lui Hristos şi semnele ce o vor preceda sunt vestite/arǎtate în mai multe locuri din Evanghelii, cu deosebire în capitolul 24 al Evangheliei dupǎ Matei. Sf. Marcu şi Sf. Luca au şi ei unele capitole dedicate acestora.
Capitolul de la Matei ne aratǎ cum Domnul S-a depǎrtat de la Templu, şi cum ucenicii au venit la El pentru a-I arǎta zidurile Templului. Ştim bine cǎ în acele zile Templul era centrul cultului. Fiecare evreu trebuia sǎ vinǎ la Templu cel puţin de sǎrbǎtoarea Paştilor, cǎci numai în el putea fi slujit Dumnezeu în chip drept/cum se cuvine. Domnul nostru a privit spre Templu şi le-a spus ucenicilor: Le vedeţi pe toate acestea? Adevǎr vǎ grǎiesc: Nu va rǎmâne aici piatrǎ pe piatrǎ, care sǎ nu se risipeascǎ [Mt. 24: 2]. A spune unui evreu credincios din acea vreme cǎ tot Templu va fi dǎrâmat, cǎ nu va mai rǎmâne nimic din el, este ca şi cum i-ai spune cǎ este sfârşitul lumii, deoarece Templul este tocmai locul unde Domnul trebuie slujit. Cum vǎ veţi închina Domnului dacǎ nu este nici un templu? Astfel cǎ aceste cuvinte ale Mântuitorului i-a fǎcut pe ucenici sǎ înceapǎ sǎ se gândeascǎ la sfârşitul lumii. Au spus imediat: Spune nouǎ când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? [v. 3]. Cu alte cuvinte, ei deja ştiau cǎ El va veni din nou şi cǎ aceastǎ venire e legatǎ de sfârşitul lumii.
Deci Domnul ne dǎ o întreagǎ serie de semne care urmeazǎ sǎ treacǎ pânǎ ce El va veni din nou. Înainte de toate, El spune: Vedeţi sǎ nu vǎ amǎgeascǎ cineva. Cǎci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amǎgi [vv. 4, 5]. Adicǎ vor veni mulţi Hristoşi amǎgitori. Acest fenomen a fost remarcat şi în istoria Bisericii: cazul celor s-au ridicat împotriva lui Hristos, care au pretins a fi Dumnezeu sau Hristos.
Apoi, în versetul urmǎtor, El spune: şi veţi auzi de rǎzboaie şi de zvonuri de rǎzboaie; luaţi seama sǎ nu vǎ speriaţi, cǎci trebuie sǎ fie toate, dar încǎ nu este sfârşitul [v. 6]. Ştim bine cǎ au fost rǎzboaie şi zvonuri de rǎzboaie încǎ de la începutul erei creştine, dar de timpul nostru ce sǎ mai zicem? …se va ridica neam peste neam şi împǎrǎţie peste împǎrǎţie şi va fi foamete şi ciumǎ şi cutremure pe alocuri [v. 7]. Din nou rǎzboaie, foamete, cutremure… şi zice: Dar toate acestea sunt începutul durerilor [v.8].
Apoi vine urmǎtorul semn, acela al prigonirilor: Atunci vǎ vor da pe voi spre asuprire şi vǎ vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu [v. 9]. Deci întâi avem pe Hristoşii amǎgitori, apoi rǎzboaie, zvonuri de rǎzboaie, foamete, prigoniri… iar apoi un semn foarte important pentru vremurile în care trǎim – rǎcirea crescândǎ a dragostei: Iar din pricina înmulţirii fǎrǎdelegii, iubirea multora se va rǎci [v. 12]. Acesta este cel mai mortal/periculos/înverşunat/ dintre semne, întrucât semnul creştinilor, dupǎ cum ne spune Sf. Ioan Teologul, este dragostea pe care o au unii pentru alţii. Când aceastǎ dragoste se rǎceşte, înseamnǎ cǎ chiar şi creştinii încep sǎ-şi piardǎ Creştinismul.
Avem apoi un alt semn, în urmǎtorul verset din cap. 24: şi se va propovǎdui aceastǎ Evanghelie a împǎrǎţiei în toatǎ lumea spre mǎrturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul [v. 14]. Despre acest semn al Evangheliei care este propovǎduitǎ la toate neamurile vor vorbi acum. Vedem cǎ Evanghelia este tradusǎ în sute de limbi, la aproape toate neamurile pǎmântului, iar Creştinismul ortodox este propovǎduit în aproape fiecare parte a lumii. În Africa existǎ misiuni impresionante: în Uganda, Kenya, Tanzania, Congo, de acolo rǎspândindu-se mai departe.
Apoi dǎm de un loc mai dificil: Domnul vorbeşte de urâciunea pustiiri ce s-a zis prin proorocul Daniel: Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte sǎ înţeleagǎ [v. 15]. Dar nu vom înţelege acest semn decât referindu-ne la alt loc. Este vorba de alt semn. Se leagǎ, desigur, de Templul din Ierusalim şi de un fel de profanare a lui.
Dupǎ care, în v. 21 avem un semn al unei mari strâmtorǎri: Cǎci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pânǎ acum şi nici nu va mai fi. Adicǎ va fi momentul cel mai rǎu şi cel mai dificil de suferinţǎ din toatǎ istoria lumii.
Citiţi cǎrţile de istorie şi veţi vedea ca au fost multe momente din istorie când a existat multǎ suferinţǎ. Dacǎ citiţi despre ceea ce s-a întâmplat cu evreii atunci când Ierusalimul a fost distrus dupǎ moartea lui Hristos, veţi descoperi cǎ o astfel de suferinţǎ precum cea de atunci nu are egal în istorie. În alte locuri a fost aproape tot atât de multǎ suferinţǎ. Şi totuşi, marea strâmtorare de la sfârşit va fi mult mai rea/teribilǎ. Bineînţeles cǎ va avea loc la scarǎ mondialǎ şi va implica pe toatǎ lumea, nu numai un popor, fiind ceva cu caracter impresionant. Se va numi: „o astfel de strâmtorare cum n-a fost de la începutul lumii pânǎ acum şi nici nu va mai fi”.
Imediat dupǎ aceasta, va începe ceva şi mai înfricoşǎtor. În v. 29 citim: Iar îndatǎ dupǎ strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cǎdea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Desigur cǎ un eveniment ca 3 acesta nu a mai fost niciodatǎ, şi este evident cǎ se referǎ la vremea sfârşitului lumii, când întreaga creaţie va nimicitǎ pentru a fi remodelatǎ. În sfârşit, urmǎtorul verset: Atunci se va arǎta pe cer semnul Fiului Omului [v. 30], adicǎ va apǎrea semnul Crucii pe cer. Şi atunci vor plânge toate neamurile pǎmântului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavǎ multǎ. Adicǎ însǎşi venirea lui Hristos va fi în/din ceruri alǎturi de semnul Crucii – şi atunci va fi sfârşitul a toate.
Dupǎ ce ne-a spus toate despre semnele sfârşitului, Domnul ne dǎ o poruncǎ finalǎ, spunând: Privegheaţi deci, cǎ nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru …fiţi gata, cǎ în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni [vv. 42, 44].
Toate acestea se aflǎ în capitolul 24 al Evangheliei dupǎ Sf. Matei. Dar pentru cineva cǎruia Scriptura şi Sfinţii Pǎrinţi nu-i sunt aşa de familiari, tot ce s-a spus nu rezolvǎ atâtea probleme cât ridicǎ/mai mult ridicǎ probleme decât rezolvǎ. Trebuie sǎ înţelegem care este înţelesul tuturor acestor proorocii. Cum putem şti cǎ ele se împlinesc sau cǎ s-au împlinit la un moment dat? Şi cum putem evita falsele interpretǎri? – mai ales cǎ existǎ atât de mulţi Hristoşi amǎgitori, prooroci falşi, proorocii false, interpretǎri false.
Cum putem şti care este adevǎrata interpretare şi care sunt adevǎratele semne ale vremurilor? Dacǎ vǎ uitaţi în jurul vostru sau dacǎ vǎ duceţi la oricare librǎrie religioasǎ, veţi vedea rafturi ce conţin multe cǎrţi şi comentarii ale Apocalipsei, cǎrţi ce conţin intepretǎri ale venirii sfârşitului lumii. Fapt e cǎ mulţi creştini, care nu sunt ortodocşi, au o siguranţǎ, o presimţire/au un simţǎmânt categoric cǎ vremurile în care trǎim sunt vremurile de pe urmǎ, dar ei îşi bazeazǎ interpretǎrile pe propriile pǎreri.
3. TEMEIUL ÎNŢELEGERII SEMNELOR
Dacǎ vrem sǎ avem o interpretare autentica a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie sǎ-l stăpânim este o temeinica cunoaștere ortodoxa. Adică o cunoaștere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simţ,” ci conform modului prin care Biserica a interpretat-o); o cunoaștere a scrierilor Sfinților Părinţi; o cunoaștere a istoriei bisericești; o familiarizare cu ereziile şi erorile care au atacat adevărata înțelegere a dogmelor ai mai ales a semnelor vremurilor din urma de către Biserica. Daca nu avem o întemeiere pe surse ca acestea, ne vom afla nepregǎtiţi şi tulburaţi. Este exact ceea ce ne spune Domnul: sa fim pregǎtiţi, sa fim gata. Daca nu avem aceasta înţelegere de baza, nu ne vom afla pregǎtiţi, drept care vom rǎstǎlmǎci semnele vremurilor.
Cu câțiva ani în urma s-a tipărit în limba engleza o carte, devenita rapid un bestseller extraordinar la categoria cǎrţi religioase. În America s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Se numește The Late Great Planet Earth [Ultima mare planeta Pǎmânt] de Hal Lindsey, un protestant de rit evanghelic din Texas. Într-un stil destul de superficial, el oferă un fel interpretare a semnelor vremii. El e convins ca vremurile în care trăim sunt cele de pe urma. El crede ca peste tot în jurul nostru se împlinesc semnele despre care vorbește Domnul. Daca citiţi aceasta carte, veţi descoperi ca el uzează din când de o oarecare înţelegere mai mult sau mai puţin ortodoxa, câteodată este total pe dinafara, iar altădată are dreptate doar pe jumătate. E ca ai cum s-ar ţine de ghicit, deoarece citește Scriptura uzând exclusiv de propria înțelegere. Nu are nici cele mai elementare cunoştinţe creştin-ortodoxe, nici un cadru referenţial [background] al dreptei înțelegeri a Scripturilor şi a Sfinților Pǎrinţi. De aceea, lectura acestei cărţi nu poate decât sa va arunce în tulburare. N-o sa știţi ce sa mai credeţi. Vorbește, de pilda, despre un mileniu premergător sfârșitului lumii. Vorbește despre răpire, adică momentul în care creştinii se vor aduna în ceruri înainte de sfârşitul lumii, de unde vor urmări suferințele oamenilor de jos. Vorbește despre construirea Templului din Ierusalim ca despre ceva pozitiv, de parca acest lucru ar fi ceva pregătitor pentru venirea lui Hristos.
Daca citiţi cǎrţi ca acestea (exista multe alte cǎrţi asemănătoare; aceasta se întâmpla sa fie un best-seller, deoarece autorul a reușit sa capteze imaginația oamenilor doar la un moment dat), iar daca le luaţi pe toate ca adevăruri, veţi vedea ca în locul descoperirii lui Hristos – care este singurul motiv al demersului nostru de înțelegere a semnelor vremii – va veţi trezi ca-l acceptaţi pe Antihrist.
Luaţi de pilda doar problema Templului din Ierusalim. Este adevărat ca, conform dreptelor profețiilor ortodoxe [Orthodox prophesies], Templu va fi reconstruit în Ierusalim. Daca va uitaţi la oameni de genul lui Hal Lindsay sau chiar la fundamentaliști precum Carl McIntire, veţi observa ca şi ei vorbesc de construirea Templului, dar ei se refera la el de parca noi ar trebui sa-l construim ca pentru întoarcerea lui Hristos, Care vine sa domneasca asupra lumii timp de o mie de ani. Ei vorbesc de fapt despre Antihrist.
Conform interpretării protestante, mileniul, înțeles ca o domnie speciala de o mie de ani de la sfârșitul lumii, este de fapt domnia lui Antihrist. De fapt, deja au fost oameni care sau ridicat proclamând împǎrǎţia de o mie ani ce va continua până la ultimul sfârșit al lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeași idee hiliastǎ, adică interpretarea mileniului într-un sens lumesc/într-o maniera seculara/în înțeles omenesc. Miile de ani ai Apocalipsei reprezintă de fapt viața Bisericii de acum, adică viața Harului; ai oricine trǎieşte în el poate vedea limpede ca, în comparație cu viața exterioara a oamenilor, el este cerul/raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârșitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata ai veșnica Împǎrǎţie a lui Dumnezeu.
Acum avem disponibile o mulțime de cǎrţi ortodoxe ce ne pot oferi cunoştinţele de baza/elementare. Cei cu adevărat interesaţi de studierea semnelor vremii trebuie în primul rând sa fie bine versați în unele din aceste cǎrţi/sa cunoască bine măcar o parte dintre ele, sǎ le citească, sa le studieze profund/serios, şi sa le ţinǎ ca pe o mâncare de fiecare zi.
Cele mai bune lecturi nu sunt acelea bazate pe interpretarea cuiva la Apocalipsa, deoarece acum, în limba engleza, nu avem nici măcar o tâlcuire a acesteia. Cu voia lui Dumnezeu, se va tipări în curând câte ceva.
Cele mai bune cǎrţi sunt manualele/lucrările duhovnicești de căpetenie. În primul rând sunt scrierile dogmatice şi diferitele catehisme. Una dintre cele mai bune este lucrarea Sf. Ioan Damaschin din secolul VII, Despre credința ortodoxa [Dogmatica] care îndeplinește toate calitǎţile unui catehism. O lucrare mai timpurie e cea a Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, adică predici pregătite celor ce urmau sa se boteze, care parcurge întregul Crez şi expune pe larg credința Bisericii. Sunt multe astfel de cǎrţi tip catehism, mai vechi cât şi în cele mai noi. Mai recente [sec. XIX] sunt catehismele Mitropoliţilor ruşi Platon şi Filaret, care sunt mai mici şi mai simple.
Apoi exista un alt fel de cǎrţi: comentariile la Sfintele Scripturi. În limba engleza nu avem multe de felul acesta, dar avem unele din comentariile Sf. Ioan Gura de Aur. Acest sector e puțin mai slab/nu este aşa de dezvoltat în limba engleza, dar sunt multe cǎrţi şi în limba rusa pe care încă nu le avem în engleza, precum unele comentarii mai recente ale Scripturii, chiar ale Apocalipsei. Cǎrţile Arhipescopului Averchie sunt foarte bune, dar ele abia au început sa fie traduse în engleza. Cu voia lui Dumnezeu, vor fi tipărite în curând.
După care, pe lângă aceste doua tipuri de cǎrţi – catehismul de baza şi comentariile la Scriptura – mai sunt cǎrţile ortodoxe despre viața duhovniceasca: Istoria Lausiaca (ce conține relatări despre viețile monahilor din Egipt şi lupta lor duhovniceasca), Dialogurile Sf. Grigorie al Romei, Viețile Sfinților, Scara Sf. Ioan, Omiliile Sf. Macarie cel Mare, cǎrţile Sf. Ioan Cassian, Filocalia, Razboiul nevăzut şi Viața în Hristos de Sf. Ioan din Kronstadt. Aceste cǎrţi pot pune bazele unei vieţi duhovnicești autentic ortodoxe, vorbindu-ne despre lupta duhovniceasca, despre cum sa ne dam seama de amăgirile diavolilor, cum sa nu cădem în deznădejde etc. Toate ne oferă o temelie prin care putem înțelege semnele vremurilor.
Apoi avem lucrări ale unor autori mai noi, care se înscriu în/din același duh patristic al Sfinților Pǎrinţi din vechime. Exemplele principale sunt cei doi mari scriitori ai Rusiei secolului XIX, Episcopul Teofan Zăvorâtul ai Episcopul Ignatie Briancianinov, ale cǎrui cǎrţi au început deja sa apară în engleza. Cartea Episcopului Igantie, Arena, şi diferitele articole ale Episcopului Teofan se afla deja traduse în engleza. Acești autori au o importanţǎ covârșitoare, deoarece reușesc sa transmită învǎţǎtura patristica până în vremurile noastre. Ei au rezolvat deja multe chestiuni legate de modul de înțelegere al Sfinților Pǎrinţi. De exemplu, noul Orthodox Word conține un text întreg din Sf. Ignatie referitor la vămile văzduhului prin care sufletul va trece după moarte. Câteodată, citindu-i pe Sfinții Pǎrinţi, e posibil sa ne punem întrebări asupra unor subiecte pe care nu ştim cum sa le înțelegem, neștiind de fapt ceea ce Sfinții Pǎrinţi vor sa spună, drept care/iar acești pǎrinţi mai noi explica aceste texte.
Exista apoi istorii ale Bisericii care vorbesc despre modurile descoperiri lui Dumnezeu către oameni şi cum Dumnezeu lucrează cu aceștia. Lectura istoriilor vechi testamentare este foarte instructiva, deoarece evenimente asemănătoare au loc şi în Biserica Noului Testament. Avem de pilda Istoria bisericeasca a lui Eusebiu, sub forma de carte de buzunar, care continua istoria biblica de-a lungul a trei secole; ea a fost scrisa de pe poziție ortodoxa. Este foarte important sa vedem ce anume au considerat primii scriitori bisericești cǎ este important în istoria Bisericii: Martirii, Apostolii ai aşa mai departe. Așadar, toate aceste scrieri diverse ne ajuta sa dobândim/ne oferă o cunoaștere creştinǎ de baza, adică catehismele, comentariile la Scriptura, cǎrţile le despre viața duhovniceasca, cǎrţile mai recente ale Pǎrinţilor/patristice mai recente ce se înscriu în același duh ai istoriilor bisericești. Înainte sa ne scufundam în lectura cǎrţilor despre semnele vremurilor, încercând sa le descifram sensurile, trebuie sa ne însușim din toate aceste tipuri de cǎrţi cunoştinţele de baza. Toate ne pregătesc pentru a înțelege câte ceva despre semnele vremurilor. De îndată ce am început sa ne pregătim astfel, nu trebuie sa vedem demersul nostru ca pe o simpla însușire de cunoştinţe, ca hrana pentru minte, din care sa repetam anumite fraze pentru a obține interpretarea exacta a unui verset biblic, sau altceva de acest gen.
4. DISCERNÂMÂNTUL DUHOVNICESC
Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatura, este virtutea numita discernământ. Atunci când avem în faţǎ doua fenomene care par sa fie exact la fel/asemănătoare sau întrucâtva similare unul cu celalalt, virtutea discernământului ne îngăduie sa vedem care dintre ele este adevăratǎ şi care este falsa: adică care dintre ele are duhul lui Hristos şi care duhul lui Antihrist.
Însǎşi firea lui Antihrist, cel ce voieşte a fi ultimul mare conducător al lumii şi ultimul duşman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar ‚anti’ nu înseamnă numai ‚împotriva’ ci şi ‚imitaţie a, în locul.’ Antihristul, după cum spun toţi Sfinţii Pǎrinţi în scrierile lor despre el, va fi cineva care-l va imita pe Hristos, adică care încearcă sa-I amăgească pe oameni arătându-se pe sine ca fiind Hristos întors pe pământ. De aceea, daca cineva are vreo concepţie neclara despre Creştinism, sau citeşte Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii (iar opiniile proprii nu pot veni decât din văzduh, care văzduh numai creştin nu este acum, atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-creştine. Văzând figura lui Antihrist, acesta va fi amăgit sa creadă ca el este Hristos. Putem da câteva exemple de cum/ale modului cum//prin care virtutea discernământului ne poate ajuta sa înţelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este Mişcarea harismatica.În Indiana exista un preot grec, Eusebiu Stefanos, care rǎspândeşte aceasta mişcare în Biserica Ortodoxa. Are un număr destul de mare de adepţi şi de simpatizanţi. A fost chiar ai în Grecia şi se va duce în curând din nou acolo, unde unii oamenii sunt destul de impresionaţi de el.
Se poate vedea ca o parte din succesul sau se datorează faptului ca el provine dintr-o atmosfera bisericeasca ortodoxa în care oamenii, botezaţi ortodocşi, merg la biserica, primesc Tainele şi iau totul de-a gata. Deoarece devine o chestiune de obicei, ei nu înţeleg ca întregul sens al Bisericii este acela de a-L avea pe Hristos în inima, ci „trec,” în schimb, prin toata viaţa Bisericii ortodoxe fǎrǎ a-şi deştepta inima. În acest mod/Iatǎ un mod prin care putem ajunge pǎgâni. De fapt, ei sunt mai responsabili ca pǎgânii. Pǎgânii n-au auzit niciodată de Hristos, în timp ce persoana ce se numeşte pe sine ortodox, şi care nu ştie ce este viaţa duhovniceasca, pur si simplu nu s-a deşteptat încă spre Hristos.
Acesta este tipul de atmosfera din care provine par. Eusebiu. Dându-şi seama ca aceasta nu înseamnă decât moarte duhovniceasca – şi nu este mai puţin adevărat ca mare parte din ceea ce exista în Biserica ortodoxa este mort duhovniceşte – el vrea s-o facă sa revină/reînvie la viaţǎ. Dar necazul e acela ca chiar el aparţine aceluiaşi duh. De fapt, puteai vedea singuri ca el rareori citeşte cǎrţile ortodoxe de baza. Alege una sau doua din cele care i se par lui ca sunt conforme cu punctul sau de vedere, dar el nu are o întemeiere solida pe izvoarele ortodoxe. Nu crede ca acestea reprezintă cele mai importante lecturi.
Daca va uitaţi bine la ceea ce spun el şi alţii din aceeaşi mişcare harismatica – iar cartea noastră [Ortodoxia şi] Religia viitorului intra în detalii la acest subiect – veţi vedea ca ceea ce ei numesc renaştere spirituala sau viaţǎ duhovniceasca este de fapt ceea ce părinţi mai recenţi precum Episcopul Ignatie Briancianinov au descris foarte clar ca înşelare, adică un fel de înfierbântare a sângelui care-l înfǎţişeazǎ pe cel înşelat ca pe cineva duhovnicesc când de fapt el nici n-a gustat din realitatea duhovniceasca. Este în afara adevăratei vieţii creştine, aşa cum este ea reflectata în aceste cǎrţi de baza, precum este departe cerul de pǎmânt.
Pe lângă celelalte detalii legate de modul cum se roagă şi tipul de fenomene ce se manifesta la slujbele lor, puteai vedea limpede ca ideea de baza pe care se sprijină părintele Eusebiu împreuna cu aceşti harismatici este una falsa. Am primit ieri un număr al revistei părintelui Eusebiu, Logos. El vorbeşte acolo despre o mare revărsare a Duhului Sfânt din vremurile de pe urma, pregătitoare/cu rol pregătitor pentru venirea lui Hristos.
Se crede ca toţi creştinii trebuie sa se înnoiască, sa primească Duhul Sfânt, sa vorbească în limbi. Aceasta pregăteşte venirea lui Hristos, şi, prin urmare, înainte de venirea lui Hristos, va exista o puternica efuziune/erupţie spirituala.
Daca citiţi cu atenţie Scripturile, fǎrǎ prejudecǎţi/ fǎrǎ a va impune prejudecǎţile, chiar şi fǎrǎ a utiliza comentarii patristice, veţi vedea ca nicǎieri nu se vorbeşte despre o revǎrsare spirituala de la sfârşitul lumii. Însuşi Hristos ne spune contrariul. El ne da învǎţǎturi despre cum sa ne rugam, despre necesitatea credinţei, despre faptul ca nu trebuie sa ne smintim/slăbim etc. El ne da pilda femeii care se duce la judecător implorându-l pe acesta sa mijlocească pentru pricina ei, spunându-ne ca trebuie sa ne rugam într-un mod asemănător, sa continuam sa ne rugam până ce Dumnezeu ne va asculta şi ne va da ceea ce ne trebuie. Avem aici un exemplu temeinic despre rugăciune.
După care zice: Dar (adică: deşi v-am dat aceasta învǎţǎtura şi ca acesta este felul de a va ruga), dar, Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţǎ pe pământ? Cu alte cuvinte, deşi v-am dat toate acestea, Îmi pare ca nu va mai rǎmâne nici un creştin la sfârşitul lumii. „Va gǎsi El oare credinţǎ pe pǎmânt?” înseamnă ca nu va mai găsi aproape pe nimeni, ca nu va mai rămâne nimeni. La sfârşitul lumii nu vor fi mulţimi de oameni rugǎtori, plini de inspiraţie şi de Duhul Sfânt. Toţi Sfinţii Pǎrinţi care vorbesc despre acest subiect au în vedere marea strâmtorare de la sfârşit, spunând ca toţi creştinii autentici, vor fi ascunşi privirilor lumii, nefăcându-şi simţitǎ prezenţa. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creştini adevǎraţi.
Astăzi asistam la puternice renaşteri harismatice la Universitatea Notre Dame, iar în Ierusalim are loc anual o conferinţǎ despre Duhul Sfânt.Şaizeci – şaptezeci de mii de oameni se aduna la un loc şi se roagă, îşi ridica mâinile şi vorbesc în limbi. Arata de parca s-ar fi întors vremea Apostolilor, dar daca ne uitam la ce se-ntâmpla de fapt acolo, veţi vedea ca nu este un duhul care ar trebui sa fie/potrivit, ci altul, diferit.
De aceea, cuvintele par. Eusebiu despre Sfântul Simeon Noul Teolog legate de cum trebuie sa cunoaştem pe Duhul Sfânt şi cum sa-L primim în mod conştient, nu sunt greşite, reprezintă o învǎţǎtura adevǎratǎ – dar daca ai un duh greşit, acea învaţǎturǎ nu se potriveşte. Iar acesta nu este duhul cel drept. Sunt multe semne care evidenţiazǎ faptul ca este un duh străin şi nu Duhul lui Dumnezeu.
Aici avem un caz în care, daca aveţi un discernământ ajutat de cunoştinţele creştine de baza, puteţi privi la un fenomen care pretinde a fi apostolic şi întocmai cu vremurile Bisericii primare, pregătita pentru A Doua Venire a lui Hristos şi, daca priviţi cu atenţie veţi vedea ca nu este acelaşi lucru, daca nu mai râu. Este exact ca în cazul celor ce vor sa construiască Templul lui Hristos. Ei îl construiesc pentru Antihrist, şi deci este cu desǎvârşire potrivnic.
Din nou, puteti vedea cum discernamântul ne îngǎduie sa apreciem alte fenomene neidentice cu fenomenele ortodoxe, care sunt lucruri noi. Când va uitaţi la ele, va miraţi de ce ar putea fi acestea. Este o atitudine obişnuita modelor intelectuale: circula ceva printre oameni, toata lumea pune mâna pe el deoarece vremurile s-au copt/sunt pregătite pentru aceasta [...], iar apoi toata lumea începe sa vorbească despre acest ceva si astfel devine moda timpului. Nimeni nu ştie exact cum; doar ca toţi erau gata pentru aceasta, şi, deodată, cineva îl remarca, iar chestia începe sa circule peste tot.
 Numit în literatura duhovniceasca ai deosebirea/darul deosebirii duhurilor. Prin duhuri se pot înţelege fie anumiţi demoni [Sf. Ioan Scărarul sau Sf. Ioan Cassian vorbesc de demoni corespunzători fiecărei patimi] fie diferite învǎţǎturi fie descoperiri ale Duhului lui Dumnezeu [n. tr.].
 Văzduhul este considerat de Ap. Pavel ca locul prin excelenta al puterilor întunericului [cf. Ef. 6: 12]. O întreaga literatura duhovniceasca da mărturie despre aceasta. Adică demonilor le repugna atât cerul – locaşul lui Dumnezeu, cât ai pământul – viaţa oamenilor. Cred ca Părintele Serafim afirma ca acest văzduh poate constitui o sursa de „inspiraţie” inconştienta pentru cei cu păreri proprii, care văzduh pare bine racordat la „vânturile” de gândire contemporane [n. tr.].
 Despre Mişcarea harismatica părintele Serafim a vorbit pe larg în Ortodoxia ai religia viitorului. Aceasta nu este propriu-zis o mişcare întemeiata de cineva anume, ci un fel de încercare „renaştere” a Evangheliei prin Duhul Sfânt proliferata în special de predicatorii protestanţi ai anilor ’70-’80, extinsa puţin şi în Ortodoxie. Se pare ca reverberaţii ale acestei Mişcǎri se resimt ai în romano-catolicism care, prin diverse mijloace – nenumărate cǎrţi, organizaţii, simpozioane asociaţii harismatice, misionare sau culturale – încearcǎ sa reînvie viaţa întru Duhul Sfânt prin diferite acţiuni. Mileniul III a fost proclamat mileniul Duhului Sfânt, iar anul 2000 anul jubileu al Duhului [n. tr.].
 De la moartea pǎrintelui Serafim şi pânǎ astǎzi, adunǎrile, conferinţele, lucrǎrile etc. care au ca subiect persoana Duhului Sfânt s-au înmulţit vertiginos, în special în lumea romano-catolicǎ şi protestantǎ. În acest ‚duh’ se doreşte chiar şi o unire între religii şi confesiuni creştine [n. tr.].

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Care sunt semnele vremurilor de la sfarsitul lumii?

Multi dintre noi isi pun tot felul de intrebari de sosirea sfarsitului lumii. Vom sti din timp ca sfarsitul se apropie? Cum vom recunoaste acest sfarsit al lumii? Care sunt semnele vremurilor de la sfarsitul lumii?
Raspuns: Matei 24:5-8 ne ofera informatii importante care ne ajuta sa discernem ceea ce se va intampla in vremurile sfarsitului lumii: “Fiindca vor veni multi in Numele Meu, si vor zice: ‘Eu sunt Hristosul! Ii vor insela pe multi. Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii; si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decat inceputul durerilor.

Cresterea numarului de falsi mesia, inmultirea razboaielor, foametei, plagilor si dezastrelor naturale “ acesea sunt “semnele vremurilor de sfarsit. Chiar si in acest pasaj, iata, primim un avertisment. Nu trebuie sa fim amagiti (Matei 24:4), intrucat aceste lucruri sunt doar inceputul durerilor (Matei 24:8), sfarsitul urmand sa se intample mai tarziu (Matei 24:6).

Multe persoane interpreteaza aceasta prin aceea ca fiecare cutremur de pamant, fiecare criza politica si fiecare atac asupra poporului Israel reprezinta semne sigure ca sfarsitul lumii este foarte aproape. Cu toate ca intr-adevar astfel de evenimente fac parte din categoria semnelor sfarsitului lumii, totusi ele nu sunt in mod necesar semne ca sfarsitul lumii a si venit.

Apostolul Pavel a avertizat asupra faptului ca zilele de pe urma se vor caracteriza printr-o crestere marcanta a invataturilor false: “Dar Duhul spune lamurit ca, in vremile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor (1 Timotei 4:1). Ultimele zile ale pamantului sunt descrise ca “vremuri periculoase datorita cresterii caracterului pacatos si plin de rautate al oamenilor si datorita faptului ca oamenii se vor impotrivi in mod vadit adevarului biblic (2 Timotei 3:1-9; cititi de asemenea 2 Tesaloniceni 2:3).

Alte semne posibile includ reconstructia unui templu de inchinare evreiesc in Ierusalim, cresterea ostilitatii impotriva Israelului precum si orientarea lumii catre o singura guvernare, mondiala.

Cel mai important semn al sfarsitului lumii este, totusi, poporul Israel. In 1948, Israel a fost recunoscut ca stat suveran pentru prima oara in istorie dupa anul 70 d. Hr. Dumnezeu ii promisese lui Avraam ca urmasii lui vor avea Canaanul ca tara unde vor locui pentru totdeauna (Geneza 17:8), iar Ezechiel a profetit restaurarea fizica si spirituala a poporului Israel (Ezechiel 37). Ţinand cont de faptul ca Israel este o natiune recunoscuta cu un teritoriu propriu, acest lucru devine foarte important in lumina profetiei cu privire la sfarsitul lumii, intrucat din punct de vedere escatologic Israel este un element marcant (Daniel 10:14; 11:41; Apocalipsa 11:8 .

Cu aceste semne ale sfarsitului lumii, putem discerne in ceea ce priveste evenimentele care vor avea loc la sfarsitul lumii. Totusi, nu trebuie sa interpretam orice eveniment singular ca indicatie clara asupra sosirii imediate a sfarsitului lumii. Dumnezeu ne-a oferit suficiente informatii astfel incat sa fim pregatiti pentru sfarsitul lumii, dar si suficient de limitate pentru a nu deveni aroganti.

Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Parintele Dionisie de la Colciu despre ROMANII VREMURILOR DE PE URMA

Citez din articolul Bătrânul Dionisie de la Colciu despre românii vremurilor de pe urmă:
Părintele Arsenie Boca spunea că pentru păcatele noastre, ale românilor, o să pierdem şi Ardealul. Nu numai că nu o să ne unim cu Basarabia, dar o să ne pierdem şi ţara aşa cum este.
Părintele Dionisie:
Părinte, s-ar putea îndeplini prezicerea părintelui, că uite, după cum vedem şi auzim, cele mai multe avorturi din toată Europa se fac la noi.
Aşa e, părinte. Sunt 13 milioane de când au căzut comuniştii. 13 milioane de avorturi.
Părintele Dionisie:
Auzi, dumneata! Vedeţi cât s-au depărtat românii de credinţă?! Românii ar trebui să fie cei mai apropiaţi de Dumnezeu, fiindcă poporul român este un popor mai proaspăt, nu-i vechi, şi el, deodată, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, s-a trezit creştin-ortodox. De aceea, el trebuie să fie mai apropiat de Dumnezeu decât orice neam, că toate neamurile cele vechi s-au închinat la idoli. Pe când poporul român, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, el deodată s-a trezit creştin-ortodox.
Noi ar trebui să fim cei mai apropiaţi de poruncile Mântuitorului. Dar vezi cu câtă şărlătănie s-a băgat Satana în inima poporului român ca să socotească păcatele trupeşti întru nimic; să le facă, să se distreze…
Mamele sunt datoare să-i aducă pe copii în lume şi să-i facă creştini, fiindcă eşti creştin şi creştineşte trebuie să-i creşti, ca atunci când te vei duce la Dumnezeu să poţi zice aşa: „Iată, Doamne, eu şi pruncii care mi i-ai dat Tu”. Atunci vei intra întru împărăţia Cerurilor, în viaţa cea fără de sfârşit. Dar dacă tu faci avorturi, nu-l laşi pe copil să se bucure nici de viaţa asta trecătoare şi plină de necazuri, căci l-ai tăiat, şi nu se poate duce nici în împărăţia Cerurilor. Vezi, ce fărădelege mare şi ce păcat îngrozitor? Şi iată, lumea aşa merge înainte, cu toate că propovăduitorii Ortodoxiei şi preoţii şi duhovnicii îşi fac datoria şi le spun oamenilor că păcatul ăsta al curviei e cel mai mare păcat. (2003)

Părintele Dionisie:
Acuma, când suferă atâta lume în ţară, când cu mare greutate de-abia mai rezistă să poată trăi, dacă românii vor mulţumi lui Dumnezeu, Dumnezeu are purtare de grijă şi o să ne ajute. Eh, s-au înmulţit păcatele şi trebuie ispăşite. De acuma trebuie să suferim mai mult, fiindcă nu cădem de bunăvoie la bunătatea lui Dumnezeu, strigând cu toată inima: „Doamne, mă rog, iartă-mă, că am greşit înaintea Ta!”. Suferim fiindcă suntem nepăsători la aşa ceva. Dar Dumnezeu tot nu se depărtează de noi, şi de aceea să ne osârduim să fim aproape de El, că nici un folos nu căpătăm dacă ne depărtăm da Dumnezeu, din contră, ne va fi mai rău. (2003)
Părintele Dionisie:
Cum a ajuns ţara noastră! Era cea mai bogată când am plecat din ţară şi, uite, au ajuns astăzi românii să fie muritori de foame. Tineretul îşi ia lumea în cap şi se duce în toată lumea să lucreze ca argaţi, ca să scoată o bucată de pâine. (2002)
Părintele Dionisie:
Durerea cea mai mare este că noi între noi nu ne iubim, noi între noi. Dacă şi aici, şi în monahism se strecoară ispititorul ăsta! Tu eşti român şi eu român, dar el se bucură când îţi poate săpa o groapă ţie, în faţa duşmanului. In faţa duşmanului, care duşman e şi al lui şi al meu. El se uneşte cu duşmanul lui şi al meu ca să mă distrugă pe mine. Am observat că multe întâmplări din acestea s-au întâmplat şi asta-i dureros.
Vedeţi? Asta-i ca şi cum ar fi un blestem pe capul nostru. Vasăzică, zici să fim mai uniţi, împreună, cu aceleaşi idei şi pe urmă te faci fals, vezi? Asta-i o slăbiciune, da, o slăbiciune. Cel mai dureros lucru. N-avem darul ăsta al unirii. Românii care se duc în America, la toţi le e ruşine să se prezinte, să spună: „Măi, sunt român, orice s-ar întâmpla”. Nu. Ei, dacă învaţă engleza, de-acuma le e ruşine să mai spună că-s români şi se unesc cu alţii. [...]
Vezi, şi la noi, nu ziceau vechii noştri români că „unirea face puterea”? Dacă este unire, ai putere. [...] Dar dacă nu-i unire, e dărâmare, s-a terminat. (2002)
Părintele Dionisie:
De vină sunt conducătorii – să zicem – sau păcatele oamenilor, de-o ajuns aşa scumpa noastră patrie care, atunci când am venit noi în Sfântul Munte, era întâia ţară, cu toate bunătăţile. [...] Ce să zicem? Ne pare rău de naţiunea noastră, dar să facem răbdare, că se vede treaba că s-au depărtat oamenii de adevăr şi de aceea conducătorii au devenit falşi, n-au avut grijă de naţiune şi uite, s-a ajuns acuma că milioane de români s-au împrăştiat în toată lumea ca să poată trăi. Auzi dumneata, n-are de lucru românul în ţara lui! Auzi dumneata, ce batjocură! Dar cine ştie, păcatele, poate or fi păcatele. Dar să mulţumim lui Dumnezeu şi să facem răbdare şi Dumnezeu ne va binecuvânta. „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.” Să ne ajute Dumnezeu ca dincolo să căpătăm fericirea. Să facem răbdare! Ne pare rău, tare rău, că a devenit ţara noastră cerşetoare. Românul îşi leapădă ţara şi se duce să fie argat la străini. [...] Eh, răbdare, cu speranţă la Bunul Dumnezeu că poate se vor îndrepta lucrurile. Dacă n-o fi cumva spre mai rău, fiindcă duşmanii s-au înmulţit şi numai Dumnezeu ştie ce o mai fi. Dar fie voia Domnului! Noi să facem răbdare şi să avem ambiţia aceea că suntem români şi creştini. Că astea două o să ne ajute ca şi naţiunea să n-o pierdem, şi Ortodoxia, sufletul, să-l putem scăpa din ghearele Satanei. Eh, Domnul să ne fie întru ajutor. (2003)
MODERNISM
Părintele Dionisie:
Toate ajutoarele de-acuma, pe care le primesc ţările astea de la Uniunea Europeană, ce bunătate au adus? în România de când se chinuie ei ca să meargă lucrurile mai bine…
Nu ne amestecăm în chestiunile astea politice, că nu ştim, decât numai cât auzim, dar ce progrese are acuma România faţă de când am venit noi în Sfântul Munte? Când am venit în Sfântul Munte, România era cea mai avută ţară, cea mai curată, cea mai apropiată de Dumnezeu şi cea mai bogată. În România erau mulţi străini care veneau la lucru. Ţin minte că eram încă mic, şi când treieram grâul, erau nişte batoze mari şi acolo unde ieşeau paiele era greu tare, şi străinii erau puşi la cele mai grele lucruri – să ieie paiele, să le dea la o parte, să le lege, să le ducă-n fabrică. Şi uite cum a devenit acuma, că străinii sunt boieri, şi românii, cu atâtea bogăţii la ei în ţară, s-au împrăştiat din România că n-au ce mânca. Mii de oameni pleacă peste graniţe, şi intelectuali şi cutare, pentru că nu pot trăi în România. Numai Dumnezeu ştie ce-o mai fi, dar nouă tare ne pare rău de cele ce se întâmplă.
Or fi şi răutăţile astea şi sărăcia ca să ne smerească şi să ne îndrepte către Dumnezeu. Vedeţi că bogăţia şi banul nici grecilor şi nici europenilor şi nimănui n-a adus mai multă bogăţie duhovnicească, dimpotrivă. Poate că o fi spre binele nostru şi nădăjduim la Dumnezeu ca să facem răbdare.
Părintele Dionisie:
Sigur, dacă omenirea şi-ar pune toată speranţa în bunătatea lui Dumnezeu, nu-i cu putinţă să nu te audă, să nu te ajute Dumnezeu, că Dumnezeu este în tot locul şi vede şi gândul tău. Dar vezi că noi, cu ocazia asta ne îndepărtăm de Dumnezeu. Dacă lumea ar trăi mai modest, aşa, cât să aibă de ajuns, ar fi bine. Dar lumea, cu propaganda asta care a intrat în omenire, zice: „De ce să am casa aşa de mică? Am trei-patru copii, am de toate, dar de ce să nu am o casă mare ca a celui de acolo?” De-acuma femeia îl trimite pe bărbatul său: „Du-te şi adă bani, să facem şi noi casa mai mare”.
Moda, moda, moda! Vezi? Asta-i o propagandă magică a satanei ca să nu fie omul niciodată în pace, să nu se mulţumească cu atâta. Dar vezi cum spun bătrânii: „întinde-ţi picioarele cât te ţine plapuma, că dacă te întinzi mai mult te răceşti”. Ar trebui omul să gândească aşa: „Acela are mai mulţi bani, şi-a făcut casă mare, treaba lui, bine că poate. Eu sunt mulţumit că am una mai mică şi chiar dacă mănânc mai prost, mă îmbrac mai prost, sunt stăpân în casa mea.” Nu! Fiecare vrea să fie ca celălalt. „De ce să nu am şi eu televizor, prima dată?” Aşa-i omul. Moda! (2002)
Sunt limbile acestea moderne, internaţionale, care nici nu cuprind, nu au cuvântul acesta, „smerenie”. Văd că şi la noi, la români, din ce în ce mai mult parcă, omul smerit este considerat prost. Şi mai ales aşa sunt educaţi copiii astăzi, tinerii, să fie competitivi, individualişti, egoişti, să nu audă de smerenie. Mă refer mai ales la tineri, la familiile tinere care au copii; care ar trebui să fie atitudinea lor în faţa acestei situaţii?
Părintele Dionisie:
Da, situaţia e înfricoşată. Datoria părinţilor, cât sunt copiii mici, este să le arate adevărul, că noi suntem creştini şi ortodocşi. Că după ce copiii merg la studii şi fac tovărăşii cu alte persoane mai rele decât ei, cu mare greutate poţi acum să-i mai întăreşti în bine, după cum scrie şi ne învaţă veşnic Sfânta Scriptură şi Biserica.
Astea-s răutăţile veacului al VIII-lea! S-a terminat, omenirea s-a stricat cu desăvârşire. Dar vedeţi cu câtă diplomaţie a intrat răutatea în omenire?! Conducătorii omenirii au iscodit, au descoperit multe înlesniri, multe maşinării, cum e şi televizorul. Dacă conducătorii ar fi nişte oameni cu frica lui Dumnezeu şi ar pune la televizor ceea ce e de folos sufletului şi trupului omenesc, ar fi toată omenirea în alt mod. Dar ei, ca să te amăgească, pun o imagine, două, ceva omenesc, şi pe urmă arată toate mişeliile şi spurcăciunile şi toate păcatele la care numai cu gândul dacă se gândeşte omul, are păcat. De-acuma omenirea le tot vede la televizor şi, ca şi cum ar fi un curent, zice că aşa trebuie să fie lucrurile, că „aşa a văzut la televizor”. Împărăţia lui Antihrist deja lucrează! Eh, numai Bunul Dumnezeu să facă milă cu noi. (2002)
UNIUNEA EUROPEANĂ
Părintele Dionisie:
Ne modifică, ne modifică pe toţi propovăduirile ăstora care au luat puterea omenirii. Uniunea Europeană sub nici un motiv nu-ţi dă voie să aminteşti de cele adevărate, decât numai de cele ce le spun ei. Asta-i adevărul, ce spun ei. “Drepturile omului”, dreptul omului! Uite, un exemplu de drepturile omului – încă de mic, copilul, dacă părinţii l-au crescut oleacă, de-acuma are “dreptul” ca să nu-l supere părinţii, să-l lase să facă ce vrea el. Asta-i dreptul omului, să-l lase să facă ce vrea el.
Încotro duc toate acestea?
Părintele Dionisie:
La pieirea, la distrugerea omenirii. Cunosc lucrul ăsta cei care au pus legile Uniunii Europene, dar ei vor să distrugă omenirea. Fiindcă nu cred în Dumnezeu, ei spun că aici îi raiul şi aici îi viaţa, şi că după ce ai murit ai pierit ca orişice vietate care nu îi după chipul lui Dumnezeu. Eh, aşa socotesc ei. Şi de aceea oamenii se osârduiesc să facă numai doi-trei copii sau unul sau deloc. “Ce ne trebuieşte copii? Noi să ne distrăm şi cutare şi cutare”, zic ei. Şi te distrezi, dar cât? Cât eşti tânăr. Dar după ce îmbătrâneşti, ce distracţie mai ai? Nu mai poţi ca să te distrezi, că cea mai mare distracţie a omului este să se împreuneze cu femeia. După aceea tu nu mai poţi, şi care mai este bucuria ta? Aşa că, cazi. De aia nu înţeleg oamenii lucrurile astea, fiindcă e instalat în cugetul lor gândul că aici îi raiul şi aici îi iadul, şi de-acuma, sigur, se osârduiesc să trăiască în raiul ăsta de pământ. Ei spun că acuma-i adevărul; că ce-i asta, ce-a fost până acuma? Dar adevărul lor este adevărul Satanei şi “adevărul” Satanei este ca să ne distrugă cu desăvârşire, nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte, ca să nu poţi căpăta împărăţia Cerului, să te duci direct în partea lui.
Legat de vremurile noastre, se poate spune că cei care conduc lumea pun adevărul lor în locul lui Hristos?
Părintele Dionisie: Vedeţi cât îi de meşteşugăreţ vrăjmaşul? A inventat “Drepturile omului” şi-acuma avem dreptul omului ca să facă cele mai mari răutăţi. Dacă omul nu vrea să se căsătorească religios, da’ vrea să trăiască în fărădelegi, îi dreptul lui. Şi i se dă dreptul, li se spune oamenilor că aşa trebuie să fie. Vezi? O ajuns desăvârşită lucrarea satanicească. Nu mai ascultă nimenea de Biserică şi de Adevăr. Dacă-l pedepseşti pe copilul tău, îţi vin imediat cu drepturile omului: “De ce-l ocărăşti pe băiatul tău că se duce la desfrâu? Ε dreptul lui.” Auzi, dumneata! Ε sfârşitul. Ce să mai zici?
Părinte, acuma dacă-l trag părinţii pe copii de urechi, copiii au voie să se ducă să-i reclame, să-i bage în puşcărie.
Părintele Dionisie:
Ei, acuma să judece omenirea cei mai proşti oameni: a cui lucrare e asta? Îi lucrarea Satanei, ca să devină vremurile cum citim la Psaltire, că “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Pe copilul tău, pe care tu l-ai născut şi tu eşti dator ca să-l creşti în frica lui Dumnezeu şi să-l pedepseşti şi cu varga dacă altfel nu te ascultă, nu mai ai dreptul să-l creşti normal. Vezi? Şi asta pentru ca să ajungă omenirea toată la o destrăbălare cu totul neomenească. Vezi, asta înseamnă drepturile omului. Dumnezeu să ne fie întru ajutor şi să ne lumineze, că omul în cel rău zace. (2002)
Părintele Dionisie:
Zicea cineva că un om mare de acolo, de la Parlament, a spus aşa: „După părerea mea n-avem nici un folos să ne băgăm în Uniunea Europeană. Ce folos să avem? Noi să ne ţinem ţara noastră deoparte”. Că ei, cei de la Uniunea Europeană, spun că te ajută, dar eşti obligat să dai şi tu bani acolo, îţi comandă cât să plăteşti ţărilor care-s mai înapoiate sau cine ştie cum e… Dar primejdia e că nu mai eşti bun stăpân în ţara ta, ca român, fiindcă ei au legile lor. De la începutul începuturilor, tot aşa a fost, omenirea s-a schimbat când într-un fel, când în altul, până la turnul Babel, când oamenii s-au adunat cu toţii ca să facă o clădire, să întreacă norii şi să nu se mai teamă de potopul pe care l-o dat Dumnezeu înainte. Şi vezi, Dumnezeu le-o încurcat mintea şi o rămas nefăcut turnul.
Dar acuma nu-i tot turnul Babel?
Părintele Dionisie:
Da.
Conducătorii Uniunii Europene vor să facă un sistem fără de Dumnezeu, care să n-aibă nevoie de nimic altceva, „perfect”, cum zic ei. O să reuşească?
Părintele Dionisie:
Eh!… O să reuşească, cu Antihrist. Antihrist o să fie cel mai bun om, cel mai milostiv, contra închinării la idoli, contra curviei, a dezmăţului, până când va amăgi toată lumea. După aceea îşi va arăta răutatea lui. Eh, să ne lăsăm în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. ( – )
Părintele Dionisie:
Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus: „- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.” Patriarhul le-ar fi zis: ,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.” „- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.” „- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.” Au zis:„- Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.
Dar sunt oameni, atei, care spun:”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?
Părintele Dionisie:
Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred.”
Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa. Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu ? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.
Părintele Dionisie:
Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”. ( – )
................................................................................................................. 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Paradoxul vremurilor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin. Avem case mai mari, dar familii mai mici. Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii, dar mai puţina minte, mai multe cunoştinţe, dar mai puţina judecată; mai mulţi experţi şi, totuşi, mai multe probleme, mai multă medicină, dar mai puţină sănătate. Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă. Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor. Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada, să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curăţat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm. Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la linişte şi la moarte. Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj. Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine. Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic. Aminteşte-ţi să spui "TE IUBESC" partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales sa o spui din inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoana nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fa-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai. Octavian Paler

http://www.sfantacrucebacau.ro/spiritual/rugaciuni/385-paradox