joi, 13 decembrie 2012

Dezvăluiri senzaţionale: Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a confirmat existenţa extratereştrilor pe Terra!


Vineri 7 decembrie 2012, prim-minstrul rus Dimitri Medvedev a acordat un interviu 
transmis în direct simultan pe 5 televiziuni. După terminarea interviului fostul preşedinte rus a dezvăluit unei jurnaliste că fiecare lider de la Kremlin primeşte două dosare cu informaţii despre extratereştrii care ne vizitează planeta.

Această declaraţie este o premieră mondială, fiind pentru prima oară când un înalt conducător al unei mari puteri recunoaşte public existenţa civilizaţiilor extraterestre în timpul mandatului.

Niciuna dintre televiziuni nu a difuzat iniţial aceste declaraţii însă ele au ajuns după puţin timp pe internet, apoi au fost difuzate de către agenţia Reuters însoţite de comentarii ironice la adresa înalt-funcţionarului rus. În cadrul aceluiaşi interviu, întrebat dacă crede că sfârşitul lumii va veni pe 21 decembrie, Medvedev a spus că nu crede în astfel de lucruri.



Traducerea clipului video postat pe internet:

- Domnule prim-ministru dumneavoastra stiţi totul. A fost Pământul vizitat de extratereştri?
- Vă spun pentru prima şi ultima oară. Împreună cu valiza cu coduri nucleare preşedintele primeşte şi un dosar strict secret. Acest dosar conţine în întregime informaţii despre extratereştrii care au vizitat Pământul. Împreună cu acestea preşedintele primeşte şi un raport al unui serviciu special, absolut secret, care gestionează "controlul" extratereştrilor de pe teritoriul ţării noastre. După expirarea mandatului, cele două dosare împreună cu valiza cu codurile pentru declanşarea unui atac nuclear sunt transferate noului preşedinte. Mai multe detalii pe acest subiect puteţi găsi în renumitul film "Men in Black".
- Câţi extratereştri sunt printre noi?
- Nu pot să vă spun câţi se află printre noi pentru că asta ar crea panică. 



Se pare că dezvăluirile şi sinceritatea premierului rus au 
deranjat profund anumite interese oculte. În timp ce o parte din mass media au încercat să minimalizeze declaraţiile lui Medvedev ironizându-l, punând declaraţiile sale pe seama unei glume sau chiar inversându-le sensul, altele, aşa cum se poate observa din înregistrarea Sky news de mai jos, au apelat pur şi simplu la cenzură.

Medvedev nu este doar un om sincer şi deschis faţă de existenţa altor civilizaţii. Un detaliu mai puţin cunoscut publicului despre actualul prim-ministru rus este pasiunea sa pentru Yoga. Acesta a declarat într-un interviu ca a devenit atras de Yoga în urma sfaturilor şi incurajărilor soţiei sale, Svetlana Medvedeva şi după numai un an a ajuns să practice perfect shirshasana, postura stând pe cap, numită şi regina asanelor.

Călugării budişti din capitala Buriatiei au fost atât de încantaţi de personalitatea lui Dmitri Medvedev încât l-au declarat nici mai mult nici mai puţin decât reîncarnarea zeiţei Tara cea Alba, o zeitate budistă a Compasiunii, Păcii şi Graţiei divine, iar liderul spiritual al tuturor budiştilor din Federatia Rusa a declarat: "Conducatorul tarii noastre este un om deosebit, aflat la o reîncarnare foarte importantă. El duce pe umerii săi o responsabilitate uriaşă în privinţa cetăţenilor ţării."  

surse

http://adevarul2012.blogspot.ro

România: Şansa schimbării în bine, după 23 de ani


Национальный день Румынии Румыния флаг 2012 ноябрь коллаж
Colaj: Vocea Rusiei

Vă supunem atenţiei un comentariu al domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre rezultatele alegerilor parlamentare din România.

„Ca urmare a alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, USL are 389 de mandate (din care UNPR 12), ARD 80, PP-DD 68, UDMR 27. Adevărul nevăzut din spatele acestor cifre demonstrează că pentru Traian Băsescu și structurile informative, judiciare și media pe care acesta le controlează, rezultatul alegerilor parlamentare recent încheiate, e mult mai devastator decât ar părea la prima vedere. Şi partea proastă pentru Băsescu e că majoritatea ”coloneilor” și ”generalilor” din fostul Parlament, făcuți de el ”la apelul bocancilor” nu au mai câștigat mandate de senatori și deputați.
7.459.000 de români au votat la referendumul din vara lui 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu, inițiat de USL. Printre aceștia s-au numărat și PP-DD-iști care au urmat exemplul liderului lor, Dan Diaconescu. Pe listele pentru alegerile legislative pentru Senat, din 9 decembrie 2012, un număr de 4.439.884 de români au votat USL și 1.081.601 au votat PP-DD. Mai există aproape 2 milioane de români care-l voiau destituit în vară pe preşedintele Băsescu și care fie nu s-au mai prezentat la vot, fie au votat cu alte formațiuni care n-au făcut pragul de intrare în Parlament.
Mai mult decât atât, ”balta” din care serviciile de informații subordonate lui Băsescu ar putea pescui ”dizidenți” e mică și fără pești. Jocul rezultatelor a făcut ca din partea PP-DD-ului să nu intre în Parlament fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon și nici Gigi Nețoiu (provenit din Securitate, apoi UM 0215), ambii susținători fervenți ai candidatului Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009. (Vezi - Mafia serviciilor în România).
În schimb, Neagu Murgu a candidat din partea PP-DD la Camera Deputaților, în Colegiul 5 Vrancea, obținând 3.790 de voturi (22,12% ). Ca urmare a redistribuirii, lui Neagu Murgu i-a fost atribuit un mandat de deputat. Acesta este absolvent al școlii militare de ofițeri de aviație, promoția 1981 și unul dintre rezerviștii care i-au strigat lui Băsescu, la Cotroceni : ”ieși afară javră ordinară”.
Tot ca urmare a redistribuirii, Liliana Mincă de la PP-DD a strâns 5.660 de voturi (20,10%) primind un mandat de deputat în colegiul 3 Botoșani. Liliana Mincă este cunoscută ca fostă directoare a ANCEX și a Loteriei Naţionale, numită ca urmare a alegerilor din 2004 și candidatul PC care pe 25 aprilie 2010 a pierdut colegiul 19, în fața lui Teo Trandafir (PDL). Ceea ce nu se prea știe despre Liliana e faptul că și-a deschis cartea de muncă, imediat după 1990, în calitate de secretară a ministrului Apărării, generalul locotenent Victor Athanasie Stănculescu. Și acest lucru o face să fie mai receptivă la Corneliu Dobrițoiu decât la Traian Băsescu și slugile sale, generalul SRI Florian Coldea și generalul SIE Silviu Predoiu.
În Hunedoara, la colegiul 5 Camera Deputaților, Ioan Rus (USL) a obținut doar 47,04%, fiind secondat de Monica Iacob-Ridzi (PPDD) cu 11.686 de voturi (43,44%). Scorul îi asigură lui Ridzi un nou mandat prin redistribuire. Monica Iacob-Ridzi a fost președinte al organizației de Tineret a Partidului Democrat-Liberal și cea care în calitate de ministru al Tineretului a făcut-o europarlamentar pe EBA, fiica preşedintelui Traian Băsescu. Drept mulțumire, PDL-ul i-a pus în cârcă sumele cheltuite în campanie de EBA, fiind trimisă în judecată și exclusă din PDL. Monica este soția lui Tiberiu Iacob-Ridzi, primar al municipiului Petroșani, încă președinte al PDL Petroșani și omul care a sprijinit-o să obțină actualul mandat de deputat.
Odată cu pierderea sprijinului serviciilor de informații, Traian Băsescu știe că acestea vor refuza să mai presteze așa-zisele „operațiuni speciale” pentru îmbogățirea mafiei patronate de el, în calitate de șef al CSAT.
Atâta timp cât UE a ignorat voința a 8,5 milioane de români care s-au prezentat la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, din partea UE poporul român nu se poate aștepta la nici o schimbare de atitudine, cu atât mai puțin la nici o mână de ajutor. Statutul României e unul de țară second hand a UE, care are doar obligația de a cotiza, fără a i se permite să aibă și drepturi (să beneficieze de o justiție imparțială, lipsită de corupție, să i se permită exploatarea propriilor bogății naturale, să acceadă în spațiul Schengen sau să atragă și fonduri destinate dezvoltării economice).
În cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat recent pe Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Probabil ca o recunoaștere a susținerii fățișe a lui Băsescu și a opiniei însușite de Departamentul de Stat al SUA că Ponta și Antonescu încălcau Constituția și anihilau instituții ale democrației, prin referendumul pentru demiterea președintelui, din vară. S-a spus atunci că era ultima activitate la care oficialul american participa, el fiind la finalul mandatului său în România.
Iată că la 2 zile după alegerile parlamentare din România, Gitenstein și-a prelungit șederea și a venit precipitat, la prima oră a dimineţii, la Palatul Victoria, scopul vizitei fiind acela de a discuta ”subiecte de interes comun" cu premierul Victor Ponta. ”Nasol moment, mișto colivă” ar spune revoluționarul Nicolae Dide. Poate că a sosit vremea, ca românii să înțeleagă că trebuie să pună punct distrugerii dirijate de SUA, a tot ceea ce poporul nostru a creat în epoca Ceaușescu, sub pretextul că așa ne învață ei, americanii, democrația.
Sursa: romanian.ruvr.ru

Misterele ascunse in spatele datei de 12.12.2012



Numarul 12 este plin de mister in istorie, incluzand existenta celor 12 apostoli din Evanghelii, a lunii a 12-a din 2012, ce semnifica sfarsitul calendarului mayas, si a inventarii celor 12 luni, de catre egipteni.
Numarul 12 este unic, interesant si foarte util. Necesitatea numarului 12 a fost recunoscuta de catre matematicieni, oameni de stiinta, metafizicieni si societate inca din cele mai vechi timpuri, potrivit Paradigm Search

Utilitatea acestui numar provine de la divizibilitatea sa. Exista putine numere, care pot fi divizate in atat de multe subseturi. Numarul 12 poate fi impartit in jumatati, sferturi, treimi, sesimi si doisprezecimi.
Divizibilitatea sa reprezinta motivul pentru care numarul 12 si multiplii sai sunt atat de utilizati in societatea noastra. Noi ii folosim peste tot, pentru a exprima timpul, spatiul, dar si in alte lucruri.

Jocuri

Jocul de ruleta este conceput in jurul numarului 36 (3 x 12). Pariurile sunt variate, in functie de divizibilitate. Jucatorii pot paria pe grupe de 1, 2, 3, 4, 6, 12 si 18 numere, intr-o multitudine de combinatii.
Jocul de zaruri se bazeaza tot pe numarul 36 = 3 x 12 = 6 x 6. Cele doua zaruri sunt doua cuburi, fiecare cu sase fete, existand un total de 36 de combinatii.

Timpul
Egiptenii au inventat pentru prima data calendarul cu 12 luni. Romanii l-au modificat, dar au lasat cele 12 luni. Ambele civilizatii au abandonat incercarea de a sincroniza calendarul conform ciclului lunar, axandu-se pe cel solar.
Ziua are 24 de ore (2 x 12), ora are 60 de minute (12 x 5), iar minutul are 60 de secunde (12 x 5).

Spatiul

Exprimarea spatiului tine tot de numarul 12. Intr-un cerc sunt 360 de grade (3 x 12 x 10). Aceasta este baza sistemului de coordonate geografice. Punctele de referinta sunt definite de latitudine si longitudine.

Zodiacul
Scopul zodiacului il reprezinta sincronizarea si cartografierea spatiului si a timpului. Acest lucru se realizeaza prin impartirea elipsei in 12 zone. Fiecare zona are 30 de grade din Universul de 360 de grade.
Zodiacul este un instrument utilizat in mod normal de catre astronomi. Cei mai multi dintre noi stim ca zodiacul are 12 semne. Sincronizarea cu timpul se face odata cu trecerea Soarelui prin fiecare semn.

Istoria
Chiar si atunci cand se iau in considerare diferentele dintre calendarele gregorian si iulian, 
nici un eveniment semnificativ nu a avut loc in urma cu un mileniu, in anul 1012. De asemenea, nu s-a petrecut nimic deosebit nici in anul 12.
In urma cu 26.000 de ani, Soarele s-a aliniat in centrul galaxiei noastre.

Cu 5.126 de ani in urma a inceput calendarul mayas, care se incheie in decembrie 2012. Sunt doar 9 zile diferenta intre 12.12.2012 si 21.12.2012. Avand in vedere intervalul de timp de peste 5.000 de ani si alti factori, greselile de calcul ar fi putut fi posibile.

Evangheliile prezinta faptul ca au existat 12 apostoli. 

Concluzii privind 12/12/2012
Cele mai multe previziuni si opinii legate de 12/12/2012 provin atat de la numarul 12, inclus in timpul istoric si in prezent, cat si de la unicitatea acestuia. 





12 12 2012 
"Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti.
Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in countinuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."

...Multe Locatii de stocare a codurilor energiei cristaline au fost deja activate.

Cristalele Master Atlante salvate de la distrugere care au fost reactivate in 8-8-8, 9-9-9, 10-10-10,11-11-11 si in 12 12 12 ramase de activat, nu vor fi accesibile fizic pentru inca doua sau trei secole. O clipire din ochi, în timp Cosmic, în care o blocare dimensionala importanta le va proteja până când planeta ajunge într-o stare de iluminare ..
Noi vă spunem că ceea ce va avea loc în 2012 este naşterea unui pământ iluminat, dar adevărata pace şi iluminare la nivel mondial pe planeta va fi peste încă două secole. Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă acum este într-adevăr impulsul care îi permite să apară.
Deci, pentru a finaliza explicaţia procesului descris, am să vă spun că energiile cristaline codate in Pamant, care sunt eliberate vor fi reglate fin de cristalele master subterane trezite pe masura ce ele sunt cuprinse în Gridul Cristalin de 144 pentru viitoare asimilarea în Firmamentul Nou.

Există o secvenţă unică de date care apar intre 2001 - 2012. Datele triple sunt frecvenţe numerice, care au loc unic în acest format abreviat; apar secvenţial in doisprezece ani :
1 January 2001, 1-1-1 2 February 2002, 2-2-2 3 March 2003, 3-3-3 si asa mai departe pana la ... 12 December 2012, 12-12-12
Fiecare data tripla este destinata sa fie activatorul unuia din cele 12 suprafete de baza, dodecahedroane majore ale gridului. Astfel ca gridul intra in functiune in fiecare din cei 12 ani cu una din cele 12 subparti ale sale din 1 Ianuarie 2001 pana la 12 decembrie 2012.
Intre 13 decembrie 2012 si 21 decembrie 2012 se integreaza programele si se reporneste in plin Grid 144 al Iubirii Cristice neconditionate , alb aurii, la Solstitiul de iarna 2012, 21 decembrie 2012, profetizata Ascensiune.
Discurile solare cristice aurii au fost plasate de siriusieni in 12 locatii de pe planeta aliniate geometriei retelei cristice. Codurile reprogramarii au fost plasate in spatii eterice sacre asteptand activarile la date triple.

.Într-adevăr, nu sunt aliniamente specifice astrologice care certifica si definesc
 portalurile de data tripla. Mai degrabă este vibratia numerelor in sine care se corelează cu reţeaua 144. 
Aceasta cinetică , impulsioneaza de asemenea, cele 12-helix componente disc solar dupa o schema de design în grila de 144, care oferă, ceea ce poate fi numit programarea ADN-ul de 12 - fatete pentagonale de penta dublu dodecaedru.
Cineva ar putea sa se intrebe despre validitatea datelor triple in baza 12. Raspunsul este ca masuratorile voastre, calendarul solar, se bazeaza pe ciclul de 12 luni si astfel datele triple sunt cele valabile.
Aveti o corelare zone - momente de activare a cristalelor master atlante (o retea de comunicare puternica exista intre cristalele master si portalurile vortexurilor cristaline :
http://templul-iubirii-divine.blogspot.ro/2012/04/noua-epoca-de-aur-atlantidei.html
Raman de activat pe 12 12 12 in Bimini Bank: 
Cristalul Energiei Rubinii de Foc 

La 12 12 12 si 21 12 12, celelalte cristale ( neactivate 100% ) vor fi trezite si repornite, urmand noi downloadari si reprogramari, Acest proces va dura in special datorita cristalului din zona Bimini care nu va fi complet functional pana in 2020.
Efectele acestor cristale vor fi initial destul de subtile, dar puterea subtilă va fi imediat sesizata de catre empatici.
Efectul va fi un sentiment mai mare de bunăstare, în special în cadrul vortexurilor din Arkansas, Lacul Titicaca şi Bahia, Brazilia.
Prima etapă reprezintă înţelepciunea, şi a doua fază va fi vindecarea eterica a Atlantidei, şi podul pentru o noua Epoca de Aur.
...Cristalele Atlante deschid porti eterice, portaluri dimensionale care vor permite omenirii cu viaţă pe bază de carbon a interfera cu formele bio-plasmice de viaţă. Trebuie să înţelegeţi, ca existati in paralel in divinitatea voastra multidimensionala.

In concluzie

Absolvirea clasei dualitatii pe planeta voastra, numita Ascensiunea,
 se face prin atingerea masei critice care va permite conversia de la acest şablon de Pamant in dimensiunea 3 la dimesiunea mai inalta, de la analog la digital, de la alb-negru la color. O incredibila transformare este doar o suflare departe, literalmente.Conversia cristalina prin gridul cristalin 144 este pe cale de a creşte foarte mult vibratia pământului, pentru transformare dimensională de la 3D la 12D şi dincolo. Este asemănător cu un televizor cu antene clasica trecut la recepţia prin satelit. In acesta Era Cristalina noua, cristalele de mega putere, nu vor mai fi folosite abuziv ..., acestea nu vor fi folosite pentru orice scop, altul decât cel mai inalt bine.
Eu sunt Metatron, lord al Luminii si impartasesc aceste adevaruri cu voi. Si asa si este.


"Salutări tuturor! A fost o lună intensă și eu simt că suntem cu toții pregătiți energetic pentru a primi evenimentul din 12/12/12. 

Cei din Pleiade mi-au dat niște informații foarte specifice care pot ajuta pe fiecare dintre noi să devină apt pentru a primi energiile acestui portal extrem de important, dar și celelalte valuri energetice care vin până la acea dată și după. 
Mesajul de la ei a fost mai lung decât de obicei deoarece în el se fac referiri importante pentru fiecare dintre noi. 
Pleiadienii spun că trebuie să ne așteptăm la o serie de valuri energetice cu scop de iluminare, care vor veni până pe 12/12/12 iar altele pe 21 dec.
Ei ne cer să activăm acele legături și alianțe pe care le-am prevăzut în programul cu care fiecare dintre noi am venit în această viață. Scopul ar fi acela de a fi capabili să ancorăm în ființa noastră energiile care se vor trimite pe Pământ în această perioadă.
Trebuie să știm că aceste fluxuri vor fi cele mai puternice în noaptea dinspre 12 dec.,
in intervalul orar 0 (miezul nopții) și 6 dimineața, primul val, și 12 a.m. - 3 p.m. (deci, de la prânz până la ora 3 după masă), al doilea val. Pentru timpul de după 12.12.12 și în continuare, lucrurile se vor petrece în conformitate cu conținutul pre-contractelor încheiate de fiecare înainte de naștere. 
Până atunci, fiecare dintre noi ar putea cunoaște clar ce conțin acele pre-contracte pentr a acționa ca atare. Cei care nu vor cunoaște prevederile acestor pre-contracte, nu trebuie să se impancienteze: va fi suficient să aibă o atitudine de totală acceptare, de deschidere pentru acele prevederi. Această atitudine de completă acceptare trebuie s-o adoptăm în pre-ziua deschiderii portalului 12.12.12 (n.m.: deci, în intervalul 0 - 24 al zilei de 11 dec.) 

Este lipsit de relevanță faptul că mintea noastră nu poate înțelege sau afla conținutul acelui contract. Este suficient dacă vom fi convinși că înainte de a veni în prezenta viață, ne-am îngrijit să încheiem, la nivel energetic, contractele necesare cu ființele care au fost de acord să ne ajute cu energiile lor, în momentul 12.12.12
Pe scurt: în zilele de 11 și 12 dec., exprimați-vă dorința de a primi și a accepta toate fluxurile energetice care vi se trimit. Ele sunt cele care vă vor ajuta să ascensionți și vă vor configura ființa (corpul total) pentru Lumea Nouă în care veți intra. 
Valurile de iluminare sunt concepute pentru a activa un alt nivel al structurii cristaline în celulele corpului vostru. Această structură cristalină, odată activată, va fi capabilă să accepte, la rândul ei, un alt nivel al luminii divine în corpul nostru fizic. Pe de altă parte, structura cristalină a corpului fizic, nou instalată, va produce modificări în corpul nostru energetic, consecința fiind că întreaga noastră ființă își va mări foarte mult capacitatea de absorție și asimilare a energiei luminii divine. Ființele umane astfel transformate se vor afla într-o nouă relație cu universul și vor dezvolta abilități pe care nu le-au avut până atunci. 

Este de înțeles că ființele a căror structură celulară nu va fi fost modificată până la deschiderea portalului, nu vor avea cum să primească și să fixeze acele energii, ceea ce înseamnă, practic, necooptarea acelor ființe în dinamica procesului de ascensionare, și deci, rămânerea lor în vechile realități ale dimensiunii a 3-a. 
În acea zi, întraga planetă va trece printr-o transformare energetică fără precedent. 
S-ar putea pune întrebarea: "de ce dintr-o dată?" Nu e totul dintr-o dată! Procesul se desfășoară de ceva timp, perioadă în care au avut loc acumulări cantitative, în ziua deschiderii portalului producându-se saltul calitativ. 
Modificările care vor avea loc vor pune în acord energetica structurii umane cu cea a siturilor megalitice aflate în locurile sacre ale planetei. ... Lanțul acesta de acumulatori energetici răspândiți în diferite locuri, împreună cu ”acumulatoarele” umane (cele cu noua structură cristalină), vor crea un fel de linii de transmisiune energetică care va fi ca o plasă întinsă pe suprafața planetei, care va activa și revitaliza întregul sistem planetar, și-l va conecta cu universul. 
Nu este nevoie să înțelegeți în profunzime acest mecanism, această structurare energetică. Cu toate acestea, puteți ajuta într-un procent important, dacă în acele scurte perioade (n.m.: adică în ziua de 12 dec. în intervalele orare 0-6 și 12-15 ) veți medita și veți declara în sinea voastră că acceptați să faceți parte din această largă rețea de alimentare energetică a planetei. 

Nouă zile mai târziu, adică pe data de 21 dec. 2012, un nou val energetic va veni pe Pământ, el adresându-se celor care au lucrat cu valurile energetice de iluminare din 12 dec. 
Data de 21 dec. va fi deci un alt moment foarte puternic, când trebuie să ne deschidem și să acceptăm fluxurile de energie care vor veni. 
Ele vor permite activarea a încă unui nivel al structurii cristaline a corpului uman. Va fi deci cea de a doua etapă a implantării structurii cristaline, care, în acest fel, își va lărgi și diversifica paleta vibrațională, mărind și mai mult capacitățile și frecvența de vibrație a corpului uman. Cei care vor efectua aceste activități (meditații, invocații, binecuvântări) în grupuri umane organizate, vor avea foarte mult de câștigat .
Cei care nu se vor putea deplasa pentru a forma grupuri, își pot stabili intervale orare pentru a medita la unison, chiar dacă se vor afla îl locuri diferite. 

....Pentru ca efectul acestor meditații să fie și mai puternic, aprindeți trei lumânări și așezați-le în jurul unui cristal (purificat în prealabil). Dacă aveți mai multe cristale, alegeți-l pe acela care vă caracterizează zodia și față de care aveți o anume atracție, empatie. Încercați să aflați din conținutul alianțelor voastre energetice cât mai multe detalii despre meditațiile pe care trebuie să le faceți și ce, în general, este bine să efectuați în această perioadă. ....
Este posibil să doriți să aveți perne răspândite pe podea, dacă veți considera că veți avea nevoie, la un moment dat, de o poziție mai relaxantă. 
Exersați în fiecare zi meditații pe diverse destinații: părinți, prieteni, țară, planetă, galaxie etc. Ele vă vor arăta ce corecții de formulare și de concentrare trebuie să faceți. 
Frații noștri din Pleiade ne spun că în acea perioadă întreaga planetă va fi un pământ sacru. 
Cu dragoste și binecuvântări! 
Nu uitați că 12.12.12. vă poate aduce o minunată înălțare. Christine 

DOAMNE DA-MI CURAJ SA SCHIMB CEEA CE POT, 
RABDARE SA ACCEPT CEEA CE NU POATE FI SCHIMBAT 
SI INTELEPCIUNE SA RECUNOSC DEOSEBIREA DINTRE ACESTEA.

Mltumesc pentru tot ceea ce primesc !
Fie numele lui Dumnezeu binecuvantat, de acum si pana in veac !
Astazi e ziua in care cer iertare tuturor celor pe care i-am suparat sau deranjat, in toate vietile mele, fara voia mea sau fara stirea mea !

S-ursa:  adevarul2012.blogspot.ro

Întâlniri stranii pe întinderile oceanelor



Deşi s-a vorbit foarte mult şi s-a scris enorm despre OZN-uri, despre cei care le conduc, dar şi despre obiectele submarine neidentificate, o mare parte dintre documentele şi fotografiile legate de aceste întâmplări au fost şi continuă să fie clasificate strict secret şi ascunse de ochii lumii.

În anul 1947, la vreo 20 km sud de insula Malta, în Marea Mediterană, în apropierea unei bărci în care se aflau pescari, a apărut un obiect lung, negru, ce semăna cu un submarin. Speriaţi, oamenii şi-au strâns plasele şi au vrut să părăsească rapid locul. Atunci, din misteriosul submersibil a ţâşnit o lumină puternică, iar pe puntea lui au apărut nişte oameni care nu aveau mai mult de 1,10 m înălţime. Erau însă preocupaţi de altceva, purtau un fel de centuri pe talie, pe care erau prinse anumite obiecte şi nu au dat nicio atenţie bărcii pescarilor. După câteva minute, au intrat în submarin şi acesta a început să lumineze din ce în ce mai puternic până a devenit orbitor, apoi s-a scufundat brusc în apele mării. Anchetele ulterioare nu au găsit nicio explicaţie legată de obiectul respectiv şi de modul în care s-au comportat cei de la bord, iar pescarilor respectivi li s-a recomandat la modul foarte serios să uite întreaga poveste. 

În anul 1952, au avut loc mari manevre navale ale NATO, desfăşurate sub numele de „Operaţiunea Mainbrace”, la care au participat nave de suprafaţă, submarine şi avioane de luptă. În ziua de 13 septembrie, de la bordul distrugătorului danez „Willemoes”, aflat în misiune la nord de insula Bornholn, s-a observat un OZN triunghiular, ce se deplasa cu viteză foarte mare. Şase zile mai târziu, pe 19 septembrie, la revenirea pe aerodromul Topcliffe, Yorkshire – Anglia, echipajul unui avion britanic de tip Meteor, participant la manevre, a raportat că pe drum a întâlnit un obiect zburător neidentificat. Puţin mai târziu, acesta a fost văzut de tot personalul aerodromului. Avea o formă de disc, culoare argintie şi se rotea în jurul axei sale. La vremea aceea, un astfel de aparat de zbor nu fusese inventat. 

După o scurtă staţionare deasupra aerodromului, obiectul a dispărut în mare viteză. A doua zi, pe 20 septembrie, marinarii aflaţi pe puntea portavionului „USS Franklin Roosevelt” au văzut şi ei un obiect argintiu asemănător, dar de formă sferică, pe care l-au fotografiat atât ei, cât şi aparatura de la bordul navei. Ulterior, toate imaginile au fost confiscate, rapoartele au fost clasificate top secret şi nu au fost date niciodată publicităţii. După mai mulţi ani, a apărut însă un scurt comentariu legat de acest obiect. Căpitanul Edward J. Rupplet, ofiţer al Serviciului American de Informaţii, un personaj binecunoscut în armata SUA şi cel care avea să devină şef al proiectului „Cartea Albastră”, a afirmat că „acele imagini (de la bordul portavionului - n.n.) sunt excelente. Judecând după mărimea obiectului, analizată în mai multe fotografii succesive, se poate spune că acesta avea o viteză foarte mare, ce nu putea fi atinsă de avioanele noastre”. 

În 1966, la Seattle, Washington, a avut loc Rose Festival. Submarinul „USS Tiru SS 416” a fost chemat de la Pearl Harbour, pentru a putea fi vizitat pe timpul evenimentului, dar, în drumul său către Seattle, marinarii au dat alarma. Un obiect de mărimea unui teren de fotbal apăruse pe suprafaţa oceanului, la circa 2 km de submarin. După un timp, bizarul aparat s-a desprins de apă şi a dispărut în nori. Declaraţiile martorilor şi toate fotografiile au fost confiscate şi clasificate top-secret, apoi nu s-a mai vorbit deloc despre ele. În anul 1968, nava „Grichuna”, care transporta cărbune, a plecat din Carolina de Sud spre Japonia. Ofiţerul II, aflat în serviciu de cart între orele 00.00 şi 4.00, a văzut la un moment dat mai multe lumini în apă, la circa 10-15 m adâncime, la numai 30-40 m depărtare de navă, care înaintau cu o viteză constantă de 15 noduri pe oră. Pentru puţin timp, obiectul s-a văzut foarte clar. El avea forma unui avion, dar fără aripi, ampenaj vertical şi mai multe ferestre, toate luminate. Apoi, ciudatul obiect a dispărut cu o viteză pe care submarinele noastre nu o puteau atinge. 

La 12 august 2000, submarinul rusesc „K-141 Kursk”, aflat în componenţa Flotei de Nord a Rusiei, a suferit un teribil accident şi s-a scufundat în Marea Barents, la 108 m adâncime. Toţi cei 118 membri ai echipajului au fost declaraţi morţi şi au fost scoşi la suprafaţă după un an, dar trei dintre cadavre nu au fost găsite niciodată. Versiunile cauzelor producerii acestei tragedii sunt mai multe, iar între ele figurează şi cea a unui factor extern, respectiv ciocnirea cu un alt submarin sau cu un obiect necunoscut, aflat în adâncurile mării.


dei-matei.blogspot.ro

ISTORIA MULTIMILENARĂ CARE NE-A FOST FURATĂ (9)


istorie
Unde au dispărut strămoşii noştri pe durata a peste o mie de ani? (4)
„Va veni o vreme când se va acorda atenţie acestui popor, prea puţin luat în seamă. Cântece şi armonii se vor auzi venind de la această ţară despre care nu se prea vorbeşte. După mii de ani de vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârşit, câte lucruri a ştiut neamul acesta despre conştiinţa universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse: nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puţini i-au cunoscut istoria. Şi totuşi, oamenii aceştia au avut mai mult decât oricare alţii geniul mitului”.
(Krishnapyar)
Adevărul este că în toată această perioadă de urgie de peste 800 de ani ţăranul daco-român a stat neclintit, retrăgându-se deseori sub poalele munţilor din calea valurilor de vrăjmaşi, care s-au perindat într-atâtea rânduri. Pe el l-au legat nevoile de vatra şi ograda sa, în care se încheia toată lumea lui, l-au legat atâtea rânduri de strămoşi aici. „Şi astfel ţăranul daco-roman – matca statornică a neamului nostru - păstrător credincios al limbii ş-al datinilor părinteşti, rămâne aci, în ţara lui bântuită, ţară fără stăpân şi fără apărare, pentru lungă şi neaşezată vreme”, spune cunoscutul scriitor şi patriot al Neamului Alexandru Vlahuţă (Din trecutul nostru). De pe ţărmurile Mării Negre şi din valea Nistrului mereu năvăleau peste ei hoarde flămânde de barbari, le spulberau gospodăriile şi-i împingeau la adăposturile munţilor. Când valul de nomazi trecea, ei se întorceau la vetrele lor pustiite, ridicându-şi iar bordeiele făcute una cu pământul. N-apucau însă bieţii oameni să-şi întremeze gospodăriile că veneau alţi pustiitori, alt puhoi de barbari din podişurile Asiei. „Nu-i o armată, nu-i un popor, e o lume nesfârşită de călăreţi, de care şi de gloate pe jos, ce-ntunecă zarea şi zguduie pământul – un fluviu de oameni ce curge mereu şi creşte mereu, – şi nu mai isprăveşte – e lumea cea sălbatică şi îngrozitoare a hunilor. Ei înaintează, ca o năprasnică viitură de apă, vărsându-se încoace peste întinsele şesuri dintre Ural şi Volga” (Ibidem). În Dacia se sparg primele valuri pustiitoare şi, când sunt împinse îndărăt de armele romane, tot asupra ei se revarsă. Prin vadul deschis de huni se lasă mai târziu avarii. Pe Volga întâlnesc pe bulgari (volgari) şi-i supun. În valea Niprului dau de slavi, îi mătură şi pe aceştia din sălaşele lor, şi-i duc peste amestecul de neamuri ce se frământă înăuntrul Împărăţiei Romane. Avarii, întăriţi de gloatele slave şi bulgare, pradă ce mai găsesc de prădat în văile Dunării şi pun stăpânire pe câmpiile Panoniei, de unde, timp de două veacuri, îngrozesc ţările din răsăritul Europei. La anul 679 bulgarii se aşază de partea cealaltă a Dunării, între Balcani şi Marea Neagră, peste slavi, şi se contopesc cu ei.
De abia încep ţările să-şi mai vindece rănile că o nouă năvală de hoarde se aruncă asupra lor - maghiarii de pe lângă Ural, hoardele sălbatice ale lui Arpad – groaza întregului Apus timp de o jumătate de veac. Bătuţi în cele din urmă de viteazul Oto, împăratul germanilor, la anul 955, încep să se strângă de pe drumuri şi se aşază în Panonia, unde, mai norocoşi decât strămoşii lor huni şi avari, urzesc domnie trainică trecând la legea creştină sub cârmuitorul lor Ştefan cel Sfânt, căruia Papa-i trimite în anul 1000 coroana de rege, binecuvântând astfel întemeierea noului stat. „Valahii, cum numesc povestitorii vremurilor pe toţi cei care se trag din vechea viţă romană altoită pe tulpina ilirico-tracă, românii, cum îşi zic ei de când s-au trezit pe lume, se văd iarăşi împresuraţi de neamuri străine. De astă dată însă nu mai e o năvală trecătoare în urma căreia bântuiţii să se întoarcă iar la ceea ce-au fost – ci un popor vrăjmaş s-aşază temeinic lângă ei şi caută să se întindă mereu, ameninţând să-i copleşească şi să-i înăbuşe în adăposturile lor” (Ibidem).
Pentru a înţelege mai bine evenimentele, care s-au petrecut în perioada secolelor X…XIV până la apariţia voievodatelor Muntenia şi Moldova în Evul Mediu, este necesar ca ele să fie analizate împreună cu cele ale slavilor, bulgarilor şi, mai târziu, ale maghiarilor, oploşiţi în acest spaţiu. În cazul coabitării (forţate de altfel) a românilor cu bulgarii, mai târziu cu maghiarii, ar putea fi făcută o paralelă indirectă cu situaţia altor popoare, menţionând că astfel de practici au mai avut loc în acea perioadă. Chiar dacă bulgarii au venit nepoftiţi peste capul românilor, ulterior s-a văzut că împreună pot rezista mai uşor multiplelor năvăliri a tot soiul de triburi nomade din Asia, dar şi împotriva hegemoniei greceşti. Deoarece bulgarii s-au aşezat pe o populaţie românească, ţarii bulgari erau consideraţi ca suverani ai românilor: ”Crum, craiul bulgarilor şi al românilor…”. Tot Şincai menţionează că în multe cazuri ţarii bulgari erau de origine română, iar „…începând de la Samoil (a. 963), toţi craii Bulgariei au fost români pînă atunci, pînă ce au cuprins turcii de acum Bulgaria” (Gh. Şincai. Cronica românilor, p.140). Şincai demonstrează prin documente unitatea românilor de la sudul şi nordul Dunării în timpul luptelor, care au dus la crearea ţaratului româno-bulgar al Asăneştilor, bazându-se pe diplomele papale, din care reiese clar originea românească a lui Ioniţă Caloianul. „Noi, românii care suntem de stânga Dunărei, măcar că grecii ne-au poreclit schyte şi comani, tot de-un neam suntem cu românii cei de-a dreapta Dunărei”, scrie Gh, Şincai. Originea românească a lui Ioniţă Caloianul şi a românilor supuşi este confirmată şi de papa de la Roma de atunci. „…Inochentie al treilea, papa de la Roma, l-a trimis pre Dominic la Ioan sau Ioanichie (în a. 1199 – n.n.), împăratul românilor şi al bulgarilor, cu epistolă, în carea epistolă arată că Ioanichie cu toţi românii, e născut din sîngele romanilor celor adevăraţi şi vechi” (Ibidem, p. 179). La 1199 Ioan (Caloioan) trimite o epistolă de răspuns papei de la Roma cu rugămintea de a fi primiţi în biserica Romei, adică biserica catolică. „…Cinstitului şi preaosfinţitului părintelui, arhiereului celui prea mare. Eu, Caloioan, împăratul bulgarilor şi al vlahilor, te înştiinţăm pre sfinţenia ta cum că am primit preaosfinţitele cărţi…Pentru aceea mulţumim atotputernicului Dumnezeu că ne-a adus aminte sângele şi patria din care sîntem prăsiţi…Iară împărăţia noastră aceasta pofteşte de la scaunul apostolicesc, ca să fim întăriţi la Beserica Romei, ca şi fiii în mama sa…”(ibidem, p. 182). Fiind recunoscut şi de autoritatea papală, statul românilor şi al bulgarilor devine tot mai puternic. „…Frederic Barbarossa, împăratul Apusului, încă în anul acesta (1189 – n.n.) a trecut prin Ungaria către Palestina; ci sosind în Bălgradul Serbiei, în 29 iunie, de acolo de-abia a trecut în două luni prin Bulgaria, aşa l-au scărmănat românii” (ibidem, p. 167). Pentru faptul că nu a vrut să-i ajute să ia Constantinopolul. „Precum mi se vede, de anul acesta ce ţin (a.1200), care le scrie iarăşi Nichita, zicînd: „Pe vremea aceasta, Ioan (împăratul românilor şi al bulgarilor), ieşind din Misia cu prea mare şi prea într-armată oaste, a cuprins cetatea Constantia din ţinutul muntelui Rodope, şi stricîndu-i zidurile, vineri, înaintea Paştilor, foarte tare a încungiurat Varna, au făcut o mahină în patru cornuri cu care au trecut peste ziduri în loc de scară, în trei zile au luat Varna…” (ibidem, p. 179).
Valeriu Dulgheru
Sursa: basarabialiterara.com.md