ATENTAT CU BOMBĂ într-un mall din Atena. Un român, martor la incident

Doi paznici au fost răniţi uşor în explozia unei bombe, duminică dimineaţa, într-un centru comercial de la periferia Atenei, în care se află, în afară de magazine, o agenţie a Băncii Naţionale a Greciei, a anunţat poliţia, relatează AFP. Un cititor REALITATEA.NET ne-a trimis imagini de la locul incidentului.

ATENTAT CU BOMBĂ într-un mall din Atena. Un român, martor la incident

"Mă aflam în apropiere de mall-ul din Atena când a explodat bomba", ne-a scris Tudose Bogdan.

Doi paznici au fost răniţi uşor în explozia unei bombe, duminică dimineaţa, într-un centru comercial de la periferia Atenei, în care se află, în afară de magazine, o agenţie a Băncii Naţionale a Greciei, a anunţat poliţia, relatează AFP.

După ce cei care au amplasat bomba au alertat telefonic ziarul Eleftherotypia şi site-ul zougla.gr., poliţia tocmai evacua centrul comercial în momentul în care bomba, amplasată într-o pubelă, a explodat, la ora locală 10.50 (10.50, ora României).

Acest atentat are loc în urma unei intensificări a unor atacuri şi atentate, în ultima perioadă, în special împotriva sediilor unor partide şi unor jurnalişti.

Sursa:  REALITATEA.NET

Cum au pierdut timişenii o comoară din Evul Mediu

• 
  
  

• În vara anului 1799, într-o zi de iulie, Pera Vuin, un sârb din Sânnicolau Mare, a descoperit, săpând în propria curte, o comoară datând din Evul Mediu timpuriu. Aşa începe povestea prea puţin cunoscută a celui mai mare tezaur scos la iveală pe meleaguri bănăţene: aproape zece kilograme de aur pur, de 20-22 de carate, în 23 de potire, cupe, căni şi ulcioare incredibil de frumoase, migălite în filigran cu figuri de oameni şi animale, dar şi cu stranii inscripţii cu litere greceşti sau runiforme, unele dintre ele încă nedescifrate.

  
  
  Adevărul despre numărul iniţial al pieselor din tezaur s-a pierdut în timp, încă povestea spune că unele dintre ele au fost vândute unor negustori greci, celelalte fiind folosite în gospodăria sârbului pe post de... veselă de lux.
  
  
  Dacă ar fi să ne luăm după legendele locului, contele Nako Kalman a aflat de existenţa preţioaselor obiecte care, ulterior, au ajuns unde se află şi astăzi, la Viena.
  
  
  La trei milioane de florini a fost estimată, în epocă, valoarea tezaurului alcătuit din şapte ulcioare bogat ornamentate, şapte vase joase, un bol, o pâlnie-corn, două căni, două potire şi trei pocaluri, între care două cu cap de taur şi al treilea în formă de cochilie.
  
  
  Împodobite cu motive florale, geometrice şi mitologice, piesele poartă inscripţii în greceşte, dar şi în dialecte locale asupra cărora experţii nu au reuşit încă să se pronunţe.
  
  
  Nici în legătură cu provenienţa tezaurului nu s-a ajuns la un acord în rândul specialiştilor căci, dacă datarea vorbeşte despre perioada cuprinsă între veacurile al VI-lea şi al IX-lea după Hristos, posesia comorii e atribuită când unui conducător din epoca protobulgară, când hunilor, când unui descendent al voievodului Glad, în funcţie de... naţionalitatea cercetătorilor care au studiat artefactele.
  
  
  Alte opinii acreditează originea bizantină, pecenegă sau avară a pieselor, însă e limpede că tezaurul sânmiclăuşan e eterogen ca structură şi vechime, câtă vreme unele vase poartă mesaje creştine scrise în greacă, iar altele trimit spre zona central-asiatică sau spre lumea greco-romană, ceea ce ar îndreptăţi concluzia că obiectele au fost cândva adunate doar pe considerentul valorii lor în bani.
  
  
  Oricum ar fi, calitatea aurului şi arta meşterilor care le-au realizat, alături de tainele ce însoţesc comoara de două sute de ani de când aceasta este studiată o plasează printre cele mai importante tezaure descoperite vreodată, în selecta tovărăşie a comorii lui Tutankamon.
  
  
  "Legendele mai spun că un alt obiect, în formă de cruce, ar fi fost donat mănăstirii sârbeşti din Bezdin, judeţul Arad, dar nu a fost găsit niciodată", subliniază Ioan Pacev, un sânmiclăuşan pasionat de istoria locală.
  
  
  "Ne pare rău că, dacă tot nu avem şanse să recuperăm vreodată comoara, nu dispunem nici măcar de o copie a acesteia... Replici după câteva dintre obiecte există la muzeul de la Arad, unde am avut ocazia să le văd, iar altele pot fi admirate la Muzeul Naţional de Istorie din Sofia, în Bulgaria", adaugă el.
  
  
  "Numai strada pe care, odinioară, s-a făcut descoperirea se mai numeşte şi astăzi Strada Comorii, în amintirea sârbului Pera Vuin din Sânnicolau Mare... Se spune că groful Nako l-a despăgubit cu 50 de iugăre de pământ după ce a confiscat minunăţia asta care ne-a făcut oraşul celebru în lume, dar tot ce putem noi arăta pe această temă celor care ne vizitează sunt panourile cu vasele de aur în fotocopie", spune, cu amărăciune, Radu Asaftei, viceprimarul localităţii timişene.
  
  
  
  
  Sursa: www.renasterea.ro

SUNETELE SĂLBĂTICIEI. Site-ul pe care poți asculta 150.000 de vietăți

• 
  Cea mai mare colecție audio care cuprinde înregistrări ale vietăților sălbatice a fost digitalizată

După o muncă de 12 ani, arhiva de sunete a Laboratorului de Ornitologie Cornell, Biblioteca Macaulay Cornell, cea mai mare colecție audio de înregistrări ale vietăților sălbatice a fost digitalizată și este acum online. „Dacă ne gândim că toate aceste înregistrări, care sunt într-un număr impresionant, vor ajunge atât de repede la oricine din lume este un lucru cu adevărat extraordinar” a declarat Greg Budney, unul dintre cei care s-au ocupat de digitaliarea arhivei. Colecția cuprinde capturi audio făcute încă din 1929. Sunt aproape 150.000 de fișiere, echivalentul a 10 terabiți de date, adică 7.513 ore de audiție. Sunt reprezentate aproximativ 9.000 de specii. Chiar dacă s-a pus un mare accent pe păsări, colecția mai cuprinde și diverse alte specii.   

„Această colecție este cea mai mare și cea mai veche din lume. Acum este și cea mai accesibilă. Lucrăm să îmbunătățim funcțiile de căutare și la crearea unor aplicații prin care oamenii, la rândul lor, le pot folosi pentru a arhiva propriile înregistrări. Țelul nostru e de a face cât mai mare această bază de date”, explică directorul Bibliotecii Macaulay Cornell, Mike Webster.

Pe lângă cercetători, înregistrările mai sunt folosite de muzee, de publicitari, în filme sau de cei care fac aplicații pentru smartphone. „E extraordinar să le asculți. Știți ce sunete scot morsele atunci când sunt sub apă? Sunt impresionante!”, a mai adăugat Greg Budney. Întreaga colecție o puteți găsi pe site-ul macaulaylibrary.org.

Institutul de cercetare Cornell face parte din Universitatea cu același nume și se află în Ithaca, New York. Studiile celor 250 de cercetători sunt axate în principal pe păsări și sunt susținute financiar de aproximativ 45.000 de membri ai unei organizații fondate în acest sens. 

Sursa:  ro.stiri.yahoo.com

Salina de la Slanic ar putea deveni centru de cercetare cosmica,pentru a studia originea Universului

• 
  Salina de la Slanic ar putea deveni centru de cercetare cosmica,pentru a studia originea Universului

Pare de domeniul fantasticului, dar locul unde bunicii nostri, se tratau de reumatism si trimiteau vederi semnate "Salutari de la Slanic" ar putea deveni un centru de cercetare cosmica.

Fizicienii din toata lumea vor studia radiatiile in Salina din Prahova, daca tara noastra va fi aleasa pentru a gazdui acest proiect. Romania, concureaza cu Anglia, Franta, Spania, Italia, Finlanda si Polonia.

Specialistii s-au gandit la salina noastra pentru ca, in urma unor teste, au descoperit ca in aceasta groapa - ce contine cea mai curata sare - radiatiile sunt de 100 de ori mai mici decat la suprafata, fiind cele mai scazute din tara noastra. Astfel, locul ar fi ideal pentru experimentele cu care vor sa desluseasca originea si evolutia universului: masurararea comportamentului unor particule numite neutrini, ce pot explica formarea materiei si, in final, a lumii in care traim.

"Datorita nivelului foarte scazut de radiatii, cercetatorii au posibilitatea sa masoare aceste radiatii, masuratoare care la suprafata din cauza interferentelor nu s-ar putea face atat de exact.", spune Radu Ene, director de turism la Societatea Nationala a Sarii.

Proiectul prevede amenajarea unui laborator in salina, la 208 metri sub pamant. Acolo va fi amplasat un detector incarcat cu argon lichid, cel mai mare din lume, folosit ca "teren" pentru studiul miscarilor particulelor elementare. De asemenea, se va putea verifica celebra teorie a Big-Bangului privind creararea Universului in urma unei explozii cosmice de materie si energie.

"Masuratorile astea ne ajuta sa aflam daca//s-ar putea//ca universul acesta sa expandeze pana la o limita dupa care sa se restranga, adica sa oscileze si el//si va mai exploda odata si, cum le spun eu studentilor, ne vedem dupa 20 de miliarde de ani." - profesor universitar Alexandru Jipa, catedra de Fizica Atomica si Nucleara, Universitatea Bucuresti.

Dar un asemenea vis costa peste 1600 de milioane de euro. Uniunea Europeana este cea care va da cei mai multi bani. Aprobarea proiectului va insemna si dezvoltarea intregii zone aflate pe Valea Teleajenului.

"Foarte multi oameni din zona respectiva vor avea locuri de munca, fie la partea de constructie fie in partea de exploatare a facilitatilor, direct sau indirect.", spune Teodor Prisacaru, ministru secretar de stat Ministerul Educatiei.

La sfarsitul acestei luni, la Hamburg, finalistii acestui proiect, la care mai concureaza Anglia, Franta, Spania, Italia, Finlanda si Polonia vor sti cine a visat frumos. Daca noi vom fi cei alesi, constructia centrului de cercetare cosmica va incepe in 2014 si se va finaliza 6 ani mai tarziu.

Sursa: stirileprotv.ro

Urșii polari, în pericol din cauza topirii ghețurilor

• 
  Sloiurile de gheață sunt tot mai rare în Oceanul Arctic

Viitorul urșilor polari este „cel puțin nesigur” din cauza „încălzirii accelerate” a zonei arctice, a avertizat filiala canadiană a organizației ecologiste mondiale „World Wide Fund for Nature”, relatează AFP.

Schimbările climatice sunt cu siguranță o amenințare majoră pentru acești urși a căror supraviețuire depinde în mod direct de existența ghețurilor, a afirmat Geoff York, expert în conservarea speciilor pentru WWF. El consideră că anul 2013 va fi crucial pentru viitorul urșilor polari.

Organizația WWF a proclamat anul 2013 drept „Anul internațional al ursului polar”, amintind că în 2013 se împlinesc 40 de ani de când a fost semnat „Acordul pentru conservarea urșilor polari”. Documentul a fost semnat de cele cinci state în care trăiesc populații de urși polari: Canada, Statele Unite, Rusia, Norvegia și Danemarca (Groenlanda).

De-a lungul ultimelor patru decenii, aceste state au finanțat evaluări științifice cu scopul de a identifica cele mai vulnerabile populații de urși polari. Totodată, au fost create habitate protejate pentru aceste animale.

Geoff York estimează că statele în care trăiesc urși polari trebuie să protejeze habitatul urșilor, să limiteze dezvoltarea industrială a zonei arctice și să finanțeze cercetarea pentru ca „populațiile de urși polari să se mențină sănătoase”.

În Canada trăiesc 60% din cei 20.000 – 25.000 de urși polari de pe planetă. În 2011, Guvernul canadian a trecut ursul polar pe lista sa de specii vulnerabile sau amenințate, apreciind că situația sa este „îngrijorătoare”.

Oamenii de știință au împărțit populația mondială de urși polari în 19 grupuri, în funcție de regiunea în care acestea trăiesc. Datele din teren arată că aproape jumătate din aceste subpopulații sunt în scădere.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Surpriză de proporții: ”Hotnews” face propagandă comunistă! Contra cost. Cine plătește

Faptul că propaganda companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), care intenționează să exploateze cu cianuri aurul de la Roșaia Montană, folosește mesaje de stânga pentru a promova interese pur corporatiste nu reprezintă o surpriză. Astfel, nu e de mirare (chiar dacă va rămâne memorabil) că, în disperare de cauză, au ajuns să invoce economia de tip comunist pentru a justifica așa-zisa necesitate a proiectului lor. Surpriza de proporții ține de faptul că astfel de articole (cărora li se dă o aparentă structură jurnalistică) au ajuns să fie publicate pe ”Hotnews”, un site cunoscut mai degrabă pentru promovarea ideilor și principiilor de dreapta.

Astfel, marți 15 ianuarie 2013, a apărut materialul ”Mineritul în România – de la declin la renaștere”. După primul paragraf apare o notă: ”Acest material face parte dintr-un ciclu de 4 articole despre mineritul non-energetic în lume, susținute de RMGC”. Ceea ce poate însemna foarte multe lucruri – de la faptul că e vorba de un articol publicitar până la faptul că RMGC a pus la dispoziție, în mod voluntar, diferite informații. Faptul că articolul este semnat (Constantin Barbu – semnătură care apare și la alte articole publicate pe ”Hotnews”) arată că, oricare ar fi sensul notei citate, este asumat de către redacție.

Să fiu în locul lui Dan Voiculescu ori Sorin Ovidiu Vântu, personaje criticate frecvent (și în cea mai mare parte a cazurilor, pe bună dreptate) de către ”Hotnews”, m-aș folosi de acest precedent. Mi-aș trimite avocatul ori o firmă de publicitate angajată să cumpere spațiu publicitar (la prețurile din oferta ”Hotnews”) în care să fie promovate informații favorabile (de genul: câte locuri de muncă au creat prin investițiile și afacerile lor, câte lucruri bune fac fundațiile pe care le conduc – în cazul lui Voiculescu etc.). Cum ar veni, spălare de imagine. În mod normal și legal, ”Hotnews” ar fi obligat să publice aceste materiale, desigur cu mențiunile legate de faptul că au fost plătite/susținute de persoanele în cauză. În caz contrar, ar putea fi acuzați de faptul că refuză, în mod discriminatoriu, efectuarea unui serviciu pe care îl oferă/prestează oricui altcuiva (inclusiv celor de la RMGC, prin SmileMedia). Ceea ce ar încălca legile scrise și regulile nescrise ale economiei de piață (dreptul de selectare a clienților e, de fapt, un mit – în mod normal, ca instituție media poți refuza difuzarea unei reclame doar dacă apreciezi și, la nevoie, în cadrul unui eventual proces, dovedești că are un conținut mincinos, discriminator, rasist etc., așadar, în raport cu conținutul, nu cu persoana care plătește).

Culmea e că ”Hotnews” s-ar putea să refuze, riscând un proces pe care mai mult ca sigur l-ar pierde (dacă informațiile din acele materiale ar fi adevărate și verificabile), să publice materiale publicitare în care s-ar vorbi despre locurile de muncă create de Dan Voiculescu ori despre acțiunile fundației lui. ”Hotnews” nu are însă vreo problemă să publice un articol (asumat redacțional sub o semnătură care a mai apărut pe site, la alte articole) în care, așa cum voi arăta în continuare, se minte atât în mod direct (verificabil), cât și prin omisiune. Și chiar dacă mesajul materialului în discuție – care glorifică economia planificată comunistă – vine în contradicție flagrantă cu principiile și valorile asumate și promovate în mod constant de ”Hotnews”.

***

Și acum articolul. Intro:

”Inainte de 1989, in Romania sectorul minier dadea locuri de munca, direct si indirect, pentru mai mult de un milion de oameni. In cele 14 regiuni miniere din tara, peste 150 de localitati depindeau de minerit, iar mineritul non-energetic angaja peste 65.000 de persoane. In prezent, in acest sector mai lucreaza doar 2000 de persoane, dar potentialul inca ramane important.”

În graficul următor se arată că 350.000 de persoane erau angajate în mod direct, iar 700.000 erau angajați indirect, ca urmare a activității miniere.

Problemă de formă – minciună prin omisiune: Dezvoltarea pe verticală

Ce nu spune articolul în mod explicit e câți mineri erau angajați strict în extragerea aurului și, mai ales, câte locuri de muncă indirecte se creau din extragerea aurului. Pentru că între extragerea fierului (de exemplu) și cea a aurului sunt diferențe mai mult decât semnificative. Pe verticală, în sus, de extragerea fierului depindea activitatea unor mari combinate (oțelării – Galați, Hunedoara, Reșița etc.). De producția de fier și oțel depindea activitatea fabricilor de mașini (Pitești, Câmpulung, Brașov), trenuri (Arad) ori vapoare (Constanța). Dar mașinile, trenurile, vapoarele nu au nevoie doar de fier și de oțel, ci și de alte componente care creau alte dezvoltări pe verticală, în jos. Nimic din toate acestea nu se aplică aurului – turnarea în lingouri se face încă din fabrica care prelucrează minereul și mai crează, eventual, câteva locuri de muncă la ștanțare. Prelucrarea în bijuterii a existat în România la nivel cel mult artizanal și reprezintă, de asemenea, o dezvoltare limitată. În fine, nici industrii de înaltă tehnologie care să utilizeze aurul n-am avut și e mai mult ca improbabil să avem în România (cu mențiunea că, oricum, la nivel mondial, se manifestă tot mai accentuat tendința de a înlocui aurul în aceste industrii cu alte metale cu proprietăți asemănătoare, din cauza evoluțiilor speculative ale prețului acestuia, care le crează mari probleme). Așadar, să compari dezvoltările pe verticală ale exploatării fierului cu cele ale exploatării aurului este absolut manipulatorie. De fapt, o astfel de comparație nu face decât să scoată în evidență cât de mare e minciuna legată de dezvoltările pe care le-ar ”genera” extragerea aurului.

Problemă de fond 1 – minciună prin omisiune: Eșecul sistemului planificat comunist

Marea problemă pe care o omite însă articolul în discuție e legată de necesitatea și eficiența sistemului care a generat cifrele de mai sus. Eficiența industrializării planificate de tip comunist a fost o mare minciună. În fapt, o mare parte a ei a fost falimentară. La nivel național, acest faliment era acoperit de un uriaș furt – al muncii țăranilor. După ce li s-a luat pământul și mijloacele de producție, rezultatul muncii lor era ”impozitat” în proporție de aproape 90% (țăranii cooperatori primeau niște sume derizorii pentru ”normele” prestate cu ziua la CAP-uri (cooperative agricole de producție – pentru cei mai tineri) și aveau dreptul la o cotă de 10% din produsele obținute. În zonele de deal și de munte unde s-a aplicat sistemul cotelor (predarea unei cote din produsele obținute pe terenurile ne-cooperativizate), aberațiile erau maxime: au fost nenumărate cazuri în care cotele stabilite pe hârtie au fost mai mari decât producția propriu-zisă care se putea obține pe acele terenuri. Existau și angajați cu carte de muncă la IAS-uri (întreprinderi agricole de stat) dar numărul acestora era nesemnificativ în raport cu țăranii cooperatori și cei cărora li se aplica sistemul cotelor). Suportarea uriașelor pierderi din industria comunistă planificată a fost posibilă datorită imensei mase de țărani a căror muncă era recompensată derizoriu – adică aproape jumătate din populația țării. Și aici intrau și copii și persoane aflate, în mod normal, la vârsta pensionării (nimeni nu-și făcea probleme legate de exploatarea copiilor ori a persoanelor în vârstă – oficial, ”copiii învățau cum e cu munca”, iar persoanele în vârstă ”erau utile societății”). Mai mult, s-a inventat ”voluntariatul” elevilor, studenților, soldaților. Firește, fără nicio recompensare a muncii lor.

Produsele agricole au fost în cea mai mare parte exportate (în aprozare și magazine ajungeau doar rebuturile ”refuzate la export” și și acestea în proporții insuficiente; țăranii aduceau în piețe alimente din acel procent de 10% pe care îl primeau, ce le mai rămânea după ce dădeau cotele ori ce mai obțineau din cultivarea celor câțiva ari de teren la care aveau dreptul în intravilan). Din aceste exporturi alimentare a fost finanțată cea mai mare parte a industrializării și/ori s-au plătit cea mai mare parte a creditelor externe contractate în acest sens. Și s-au suportat o mare parte a costurilor sociale ale industrializării comuniste.

Chiar și în aceste condiții, România și românii nu au putut evita sărăcia. Raționalizarea alimentelor, lipsa căldurii în apartamente iarna, ”economiile” de curent etc. au contat mai mult decât abuzurile legate de încălcarea drepturilor democratice în revoltele din 1989. Oricât de gravă și de reală a fost și problema din urmă și oricât s-ar amăgi și ar susține contrariul unii intelectuali. E drept, există o nostalgie tot mai pronunțată, în special în mediul urban, după locurile de muncă ”asigurate” de sistemul planificat comunist. Pentru că nu s-au obosit prea mulți să le explice nostalgicilor că o mare parte a acelor locuri de muncă aveau la bază o uriașă injustiție care li se făcea țăranilor.

(o mențiune: în comunism, marea inechitate care li s-a făcut țăranilor prin însușirea abuzivă a rezultatelor muncii lor avea și o față, hai să-i spunem, umană – de ea profitau/beneficiau mase mari de angajați din industriile falimentare, iar aceste beneficii se aflau și ele la limita supraviețurii; acest lucru nu justifică, ci, cel mult, oferă o oarecare circumstanță atenuantă sistemului; avantajele, privilegiile nomenclaturii, ștăbimii, securiștilor erau mari raportându-le la media generală, dar incomparabil mai mici decât cele ale ”privilegiaților” sistemului corporatist, în care o parte absolut infimă câștigă pe seama sărăcirii unor categorii uriașe de populație).

Problemă de fond 2 – minciună prin omisiune: Mascarea/ignorarea costurilor sociale și de mediu

O altă mare omisiune a materialului discutat e cea legată de uriașele costuri sociale și de mediu ale dezvoltării mineritului (și industriei, în general) în perioada comunistă. Un miner încadrat în grupa I cu muncă de subteran ieșea la pensie la 40-45 de ani, după 20-25 de ani de muncă, putând să beneficieze de pensie alți 10, 20, 30, 40 de ani. Cum le-a fi fost soarta. Un beneficiu just, raportat strict la greutatea/specificitatea/riscurile muncii lor, dar injust la nivel social, în raport cu alte categorii de muncitori (cu cel puțin 20 de ani de muncă în plus, implicit cu mai puțin de 20 de ani de încasare a pensiei). E greu de crezut că cineva poate contribui în mod real la fondul de pensii timp de 20 de ani într-o asemenea măsură încât să beneficieze de o pensie decentă alți 40 de ani. Se crea în mod evident un deficit care era suportat de toți contributorii (pensii mai mici pentru toată lumea, pentru a acoperi deficitul).

Problemele de sănătate ale minerilor sunt de notorietate. Suportarea costurilor de sănătate era mascată în bugetul public. Nu știu dacă există date și/sau a calculat cineva aceste costuri publice de sănătate generate de sectorul minier.

Costurile de mediu nu au existat pentru economia planificată de tip comunist. Fie au fost minimizate la un nivel derizoriu, fie, pur și simplu, au fost ignorate. Acestea costuri nu au existat din simplul motiv că statul comunist nu a cheltuit bani în acest sens. Factura o plătim acum, fie că e vorba de costuri de sănătate generate de nerezolvarea distrugerilor de mediu, fie suportând din bugetul public ecologizările, fie ambele. De altfel, modul de suportare a acestor costuri e extrem de divers.

În cazul privatizărilor, într-o primă situație, statul își asumă suportarea acestor costuri: chiar dacă ele sunt efectuate de către companiile care investesc, există prevederi contractuale exprese prin care statul se obligă să le deconteze, situație în care se află privatizarea OMV-Petrom, o clauză similară fiind prevăzută și în contractul de societate al RMGC. OMV-Petrom revendică în acest sens costuri de ecologizare evaluate la 511 milioane de euro (peste trei sferturi din suma încasată la privatizare). Într-o altă situație, tot în cazul privatizărilor, statul nu-și asumă costurile ecologizării, dar acceptă din start o sumă mult mai mică din vânzare (echivalentă cu cât ar costa ecologizarea). Deși, după cum s-a văzut într-o primă privatizare a Cuprumin (Roșia Poieni), cel care a achiziționat exploatarea a obținut un preț bun tocmai pentru că și-a asumat aceste costuri pe care, ulterior, nu le-a efectuat. ”Investitorul” a intrat în insolvență, obligând statul să suporte costurile de mediu, ba și costuri suplimentare (legate de plata salariilor neachitate muncitorilor de către investitor). Implicit suma pe care statul o va încasa dintr-o eventuală nouă privatizare a Cuprumin va fi și mai mult diminuată din cauza creșterii acestor costuri.

În cazul Roșia Montană, minciuna e dublă. Pe de o parte, așa-zisa suportare de către investitor a distrugerilor de mediu generate de fosta exploatare de stat a fost un pretext/justificare propagandistică a reducerii participației la profit a părții române. În contractul de societate al RMGC se prevede însă expres, negru pe alb, că aceste costuri vor fi suportate de partea română. Așadar, România a acceptat atât o diminuare a teoreticei participații la profit și va suporta oricum costurile, care vor fi deduse din teoretica participație la profit!

În nenumărate cazuri, în care fostele combinate, mine, fabrici comuniste nu s-au privatizat, ci, pur și simplu, s-au închis, cheltuielile trebuie efectuate direct de către statul român (într-un final, situația e aceeași și în cazul privatizărilor/înstrăinărilor, și în cazul închiderilor: costurile de mediu sunt și vor fi suportate de stat; singura diferență e că în cazul privatizărilor/înstrăinărilor, în unele situații, ecologizările sunt efectuate de investitor și, ulterior, decontate de stat).

Costurile reale de mediu se ridică la miliarde de euro (doar în cazul Petrom au fost evaluate la peste jumătate de miliard). Desigur, există și opțiunea ca, la fel ca în sistemul comunist, să ignorăm aceste costuri în continuare. Și să ne mirăm apoi de insuficiența fondurilor pentru sănătate.

Problemă de fond 3 – minciună pur și simplu: Numărul real al locurilor de muncă

Despre asta am scris și am prezentat documentele aferente de mai multe ori. Studiile de prefezabilitate și fezabilitate efectuate de institute internaționale de audit minier (Independent Mining, Tucson, respectiv Washington Group) pentru RMGC, studii pe care le-am găsit chiar pe site-ul oficial al Gabriel Resources (compania care deține 80,69% din RMGC) arată că necesarul de locuri de muncă directe și indirecte e, în medie, de aproximativ 350, iar directe și indirecte în jur de 650. În perioada de construcție a minei (aproximativ 3 ani) se ”ridică” la aproximativ 1.100. Aceste cifre au fost prezentate și într-un document realizat de RMGC chiar pe site-ul Primăriei Roșia Montană. La minele din Waihi (Noua Zeelandă), date ca exemplu de RMGC, lucrează aproximativ 300 de angajați (cu mențiunea că la Waihi există atât o exploatare de suprafață, cât și una de subteran – în cazul celei de-a doua cu un necesar de forță de muncă mai mare; la Roșia Montană ar urma să fie doar exploatare de suprafață).

Cele 3.500 de locuri de muncă directe și indirecte, respectiv 6.000 directe și indirecte în perioada de construcție sunt burtologie publicitară. Și nimic altceva.

Problemă de fond 4 – minciună prin omisiune: Câte locuri de muncă blochează/distruge mineritul

”Blestemul resurselor” sau ”boala olandeză” sunt fenomene constate de către economiști peste tot în lume, atât la nivel macro-, cât și micro-. La nivel macro-, în cadrul unei economii bazate pe exploatarea resurselor, se valorizează artificial și pe termen relativ scurt moneda națională, blocând dezvoltarea sau ducând la dispariția sectoarelor economice care produc pentru export. La nivel local, mineritul distruge resursele altor dezvoltări, cum ar fi în cazul Roșiei Montana, agricultura (creșterea animalelor, în special), turismul și prelucrarea lemnului. Pentru câteva sute de locuri de muncă pe termen scurt și foarte scurt (3 ani pentru cei care lucrează la construcția minei și barajului, mai puțin de 20 pentru ceilalți) se distrug resursele pentru mii de locuri de muncă pe perioadă nedeterminată. Deloc întâmplător, orașul Câmpeni, aflat în aceeași zonă și beneficiind de aceleași condiții și resurse, mai puțin zăcămintele, este mai dezvoltat economic decât Abrud, Zlatna sau Baia de Arieș care s-au bazat pe minerit. Viața locuitorilor din Câmpeni a fost mai bună decât cea a celor din localitățile similare din zonă și în perioada comunistă pe care o glorifică propaganda RMGC, iar ulterior diferențele s-au accentuat. De ce ai face mine (oricâte zăcăminte minerale ar exista) dacă acestea reprezintă o problemă atât la nivel macro-economic, cât și la nivel local? Sau altfel spus, de ce ai distruge resursele unor dezvoltări alternative, când experiența îți arată (la modul vizibil) că acestea asigură o bunăstare locală mai mare decât cea creată (temporar) de minerit?

***

Nota bene: De pus în ramă

La nivelul întregii campanii propagandistice a RMGC (și a propagandei în favoarea exploatărilor miniere corporatiste din întreaga lume) acest material e de pus în ramă. O companie minieră privată (care are printre acționari câțiva dintre marii miliardari ai lumii, care au speculat și au câștigat enorm de pe urma dereglementărilor pieței libere) invocă în favoarea intereselor proprii cifrele, argumentele și sistemul economiei centralizate și super-controlate din statele comuniste! Desigur, trecând sub tăcere minciunile și eșecul acestui sistem. Concurență pentru locul 1 al aberațiilor ideologizante ale campaniei RMGC și a susținătorilor ei ar avea doar fi partea lui Traian Băsescu, cel care i-a calificat pe localnicii din Roșia Montană care invocau dreptul de proprietate împotriva exproprierilor în interes privat că ar fi ”bolșevici”.

La nivelul micii istorii post-decembriste a presei românești, rămâne cel puțin anecdotică decizia unei instituții media, care promovează în mod curent principii și valori de dreapta, de a-și asuma un material care glorifică sistemul economic comunist. Dar, până la urmă, asta e tot o regulă a pieței libere: dacă s-a plătit…

***

P.S.: Locuri de muncă ”induse”

S-ar putea spune că, susținând publicarea materialului analizat și provocând astfel comentariul meu, RMGC mi-a dat de lucru. Este adevărat. Asta nu înseamnă că au creat un loc de muncă. Pe o piață liberă, au rămas alte subiecte în așteptare (scandalul legat de modificările din domeniul sănătății, proiectul de lege care vizează noi imunități și privilegii ale parlamentarilor români – pentru a da doar două exemple). Sau aș fi avut timp să scriu despre cele mai recente cărți/filme citite/văzute. La fel, o fabrică de îmbrăcăminte care ar face salopete pentru angajații RMGC și-ar putea compensa ”pierderea” cu salopete pentru muncitorii din fabricile de mobilă ori pentru agricultori. Ori/și cu tricouri destinate comercializării în zone turistice. Transportatorii ar avea mai mult de câștigat din transportul turiștilor cel puțin la nivel inter-județean, decât din trasportul local de muncitori ori a produselor alimentare. Și așa mai departe. Asta dacă e să ne referim la locurile de muncă ”induse”.

Sau, dintr-o altă perspectivă, citând o prietenă: calculați câte locuri de muncă ”induceți” în fiecare zi. Începând de dimineața, cu spălatul pe dinți (locuri de muncă la fabrica de pastă de dinți, la cea de periuțe de dinți și la distribuitorul de apă). Săpunul, chiuveta, prosopul, dușul, colacul de pe WC, hârtia igienică, curentul, faianța/mocheta/parchetul pe care călcați… Aplicați această ”inducere” pentru absolut orice activitate pe care o desfășurați și orice obiect pe care îl folosiți, direct sau indirect în respectiva activitate. O să ajungeți la o concluzie absolut uluitoare legată de ce beneficii uriașe aduceți economiei naționale și mondiale (prin ”crearea” a sute și mii de locuri de muncă). După ce, măcar pentru un scurt moment, vă iluzionați că cineva vă va plăti pentru acest aport substanțial la susținerea economiei, reveniți cu picioarele pe pământ. Tocmai v-ați dat seama cât de mare e gogoașa cu așa-zisele locuri de muncă ”induse”.

autor: Mihai Goţiu
sursa: voxpublica.realitatea.net

          gandeste.org