de astrolog Rodica Purniche
În 2012 solstiţiul de iarnă a avut loc în data de 21.12.2012, 11h12’ UT, calculat pentru meridianul 0 al Terrei, aşa cum este de preferat să procedăm, dacă avem în vedere efectele lui asupra întregii planete. La această dată Soarele a intrat în Semnul zodiacal Capricorn, conform zodiacului tropical. Aici, la punctul cel mai sudic al Zodiacului, Soarele îşi încheie cursa sa descendentă şi începe să urce încet-încet în Zodiac, până la solstiţiul de vară, când atinge punctul lui cel mai înalt. Pe toată durata tranzitului său prin casa lui Saturn, Soarele va amplifica rezonanţa cu calităţile specifice acestui Semn de Pământ, pe durata căruia moartea aparentă a naturii corespunde, de fapt, plenitudinii spirituale: ACUM sămânţa îngropată în sol începe să revină la viaţa ocultă, stabilindu-şi forma pe care o va împlini/umple mult mai târziu, când va da rod; ACUM profunzimile noastre asigură un deplin control de Sine, ca rezultat al unui antrenament sistematic şi răbdător al voinţei, exersat pentru a triumfa deplin asupra instinctului şi a sensibilităţilor maladive. ACUM se dinamizează în noi şi încep să fie conştient manifestate maturitatea, responsabilitatea, perseverenţa, relaţia de nezdruncinat cu Tatăl Ceresc.
Contextul astrologic
Acest solstiţiu s-a produs sub auspiciile conjuncţiei Soare-Juno, al cărei maxim s-a produs în data de 22.12.2012, 18h17’ UT, şi care va dura până în 04.2013, 00h27’ UT, când va avea loc separarea lor. Este posibil ca, până la echinocţiul de primăvară, comportamentele noastre să fie marcate de mai multă afectivitate, de o permanentă stare de iubire faţă de tot ceea ce există şi în mod deosebit faţă de fiinţele dragi din viaţa noastră. Efortul major care ni se cere este acela de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa noastră şi de a fi cât mai mult conştienţi de relaţia noastră continuă cu El, de manifestările Lui permanente faţă de noi prin intermediul celor care ne iubesc dezinteresat.
Solstiţiul pare să fie însă unul profund jupiterian, datorită prezenţei extrem de active a lui Jupiter în câteva configuraţii planetare foarte puternice ca influenţă:
Conjuncţia complexă Jupiter (rx) – Lilith – Aldebaran realizată între 08°54 – 11°07 Gemeni este deosebit de importantă, chiar dacă atât Jupiter cât şi Lilith au trecut de momentul de maxim cu Aldebaran. Îndrăznim să estimăm că o astfel de conjuncţie reprezintă o energie cosmică imensă pe care Dumnezeu ne-o pune la dispoziţie măcar acum să facem alegerea spirituală definitivă, ştiut fiind că „dacă omul face un pas spre Dumnezeu, Dumnezeu face zece paşi spre om”. Aşadar, această imensă energie ne poate duce în sensul în care curg valurile imense ale transformărilor planetare, sau, dimpotrivă, ea ne poate arunca (poate chiar iremediabil) în direcţia opusă, a întunericului spiritual, dacă încă ne menţinem în ignoranţă.
Mâna destinului, realizată cu sextilul Saturn-Pluto, Jupiter fiind în inconjuncţie cu ambele planete, este o configuraţie de lungă durată (aprox. 14.12.2012 – 03.01.2013) şi intensificată în ultimele 7 zile de conjuncţia Soare-Pluto, precum şi de intrarea lui Juno în orbul lui Pluto; ea poate indica prezenţa crizelor noastre de tot felul, a căror conştientizare sau chiar rezolvare poate duce la salturi spirituale deosebite dar şi prezenţa fricilor sau spaimelor noastre viscerale ce ne pot cauza adevărate drame spirituale lăuntrice, însă pe care ACUM avem capacitatea să le depăşim printr-un efort mental conştient şi matur, de importanţa unei vindecări interioare definitive.
Careul în T mobil este realizat de opoziţia Jupiter-Venus şi de cuadraturile pe care această opoziţie le face cu conjuncţia Neptun/Chiron. Configuraţia se înscrie în aceeaşi simbolistică a iubirii necondiţionate, universale, totale, asumate ca mod de a fi şi ca atitudine fundamentală faţă de lume şi viaţă; confuziile spirituale, lipsa de sensibilitate afectivă, confuziile valorice pot fi astfel lăsate pentru totdeauna în urmă, iar generozitatea afectivă, abandonul voinţei personale în faţa Voinţei Divine, ordinea interioară şi rezonanţa cu planul afectiv universal pot fi foarte mult intensificate şi trăite sau asumate în mod firesc. Valoarea fundamentală a acestei configuraţii constă în ajutorul pe care ea ni-l dă ca să ne putem exprima sentimentele. Aşa cum spune apostolul Ioan, „în iubire nu există frică... Cel care se teme, arată că în el iubirea încă nu este desăvârşită”. „Dumnezeu nu ne dă duh de temere, ci ne dă duh de iubire, de putere dumnezeiască şi de minte înţeleaptă”, completează apostolul Matei.
Recepţia mutuală Mercur-Jupiter aduce la un loc energia Semnelor zodiacale Gemeni (unde se află acum Jupiter) şi Săgetător (unde se află acum Mercur), fiecare în exil în domiciliul celeilalte. Este o recepţie mutuală armonioasă, între două Semne zodiacale de polaritate enrgetică yang, şi compatibile, Gemenii fiind un Semn de expresie a Elementului Aer, iar Săgetătorul fiind un Semn de expresie a Elementului Foc. Ambele susţin procesele mentale de cunoaştere, de învăţare, de comunicare, călătoriile exterioare şi interioare, dezvoltarea sau cultivarea conştientă a calităţilor/capacităţilor mentale. Astfel, curiozitatea adolescentină a Gemenilor este ajutată de şansa marilor învăţători de a depăşi sfera superficialităţii şi a informaţiei, pentru a deveni înţelegere profundă, adeseori intuitivă, divin inspirată, iar facultatea de judecată a Săgetătorului capătă supleţe, flexibilitate, rapiditate de expresie şi capacitate de exprimare a simbolurilor.
În egală măsură însă, solstiţiul pare să fie şi unul profund marţian
Planetele se află adunate de la Scorpion la Berbec, singur Jupiter şi companionul său temporar, Lilith, sunt izolaţi în Gemeni. Asta ne poate atrage atenţia asupra unei perioade cumva marţiane, care indică un demers spiritual de la energiile profund transformatoare şi regeneratoare ale Scorpionului la cele înnoitoare, extravertite şi solare ale Berbecului, avertismentul fiind totuşi pentru sfera mentală (Gemenii), deoarece Jupiter acolo tinde să amplifice fie mintea noastră senzorială predispusă la dispersie şi ratarea cunoaşterii oculte, fie învăţătura esoterică, iniţiatică, aptă să ne scoată din ignoranţă; de fapt, funcţia jupiteriană va fi cumva modulată exact de felul în care noi folosim energia lui Lilith – de la mediu spre inferior sau de la mediu spre superior.
Puternica influenţă transformatoare este în mod particular susţinută de prezenţa Lunii în Semnul zodiacal Berbec, semn de polaritate energetică YANG şi de expresie a Elementului Foc, cel care asigură însufleţirea, viaţa, procesele alchimice, impulsul creator în esenţa sa şi minunata energie a Începutului. Chiar ne putem aştepta ca fiinţele de sex feminin să manifeste până în primăvară atitudini voluntare, competitive, uşor dominatoare, sau, dimpotrivă, o capacitate extraordinară de susţinere a eforturilor masculine de înnoire a lumii, de ocrotire şi de însănătoşire a planetei.
Recepţia mutuală Marte-Saturn aduce la un loc energia Semnelor zodiacale Scorpion (unde se află acum Saturn) şi Capricorn (unde se află acum Marte), Capricornul fiind totodată Semnul său de exaltare. Este o recepţie mutuală armonioasă, între două Semne zodiacale de polaritate energetică yin, şi compatibile, Scorpionul fiind un Semn de expresie a Elementului Apă, iar Capricornul fiind un Semn de expresie a Elementului Pământ. Ambele susţin procesele interne de stocare a energiei, de control conştient al ei, de ocultare a puterii proprii, de realizare a transmutaţiei şi sublimării acestei energii în forme ideale, vitale, capabile să asigure existenţa permanentă a vieţii. Astfel, puterea deosebită de regenerare specifică energiei marţiene se combină cu maturitatea responsabilă a energiei saturniene (în aspectul lor YIN, feminin, receptiv) spre a proteja formele ocultate ce-şi încep în cel mai mare secret împlinirea în adâncuri, ca simbol al puterii dumnezeieşti de ocrotire a vieţii, a informaţiei Viului existente în sămânţa infinitezimală.
Dacă mai ţinem cont şi de faptul că Marte era neaspectat la momentul solstiţiului de iarnă, avem toate motivele să considerăm acest solstiţiu unul predominant marţian.
Simbolistica acestei dispute între Marte în exaltare în Capricorn şi Jupiter în exil în Gemeni la momentul solstiţiului de iarnă pare să aibă o simbolistică foarte interesantă. Jupiter reprezintă şansa, norocul, generozitatea, călăuza spirituală la modul general. Marte poate fi eroul spiritual care se înscrie total şi necondiţionat în bătălia pentru Binele divin. Saturn reprezintă Timpul care aduce vindecările, răsplata karmică sau divină, Tatăl ocultat dar permenent veghetor al Creaţiei. Mercur poate fi mesagerul dintre Cer şi Pământ, îngerul păzitor al fiinţei umane, Spaţiul necuprins în care se derulează destinele oamenilor şi ale zeilor. Frăţiile sau şcolile spirituale, relaţiile dintre membrii aceluiaşi grup spiritual, relaţia directă dintre discipol şi ghid spiritual, relaţia dintre şcolile spirituale şi societate, dintre aceste şcoli şi reprezentanţii juridici ori ai ordinii publice, relaţiile dintre tineri şi bătrâni – toate acestea pot căpăta pregnanţă până la echinocţiul de primăvară, pentru a se stabili alt raport de forţe aici pe Pământ, pentru a se stabili alt raport de forţe între Cer şi Pământ.
Putem fi, totodată, martorii unor prefaceri terestre şi cosmice, putem face parte din ele, le simţim şi le suportăm consecinţele transformatoare. Vedem cu ochii noştri cum cei buni devin mai buni iar cei răi devin şi mai răi, aşa cum Iisus a şi spus, de altfel: „Celui ce are (credinţă – n.n.) i se va mai da; celui ce nu are (credinţă – n.n.) i se va lua şi ceea ce mai are (adică dramul de credinţă pe care nu l-a folosit – n.n.)”. Cu alte cuvinte, aceia care L-au ales pe Dumnezeu vor avea accesul la Lumile de lumină; cei care nu L-au ales nici măcar acum, într-al 12-lea ceas, vor rămâne în sfera îndoielilor şi trăirilor demoniace, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Contextul astronomic
Marţi, 18.12.2012, 11h11’ UT, Soarele era conjunct cu Centrul Galactic la 27°01’52’ Săgetător. Iată mai jos un punct de vedere foarte interesant asupra acestui eveniment care se produce frecvent, dar care, din când în când, pentru un interval de 36 de ani, are ceva special (sursa: http://badufos.blogspot.ro):„Acest desen arată Soarele la solstiţiul de iarnă din 21 decembrie 2012, la 11h11’11 GMT. Linia punctată reprezintă ecliptica pe care Soarele pare să se mişte de la dreapta la stânga. Linia înclinată arată planul Căii Lactee. Asta înseamnă ceea ce toţi numesc aliniere. După cum vedeţi însă, nu este deloc vorba despre o aliniere reală. Alinierea reală între Soare şi Centrul Galactic s-a produs în 1998, când centrul Soarelui s-a aliniat cât mai mult posibil cu planul galaxiei la momentul solstiţiului de iarnă. De fapt, alinierile de acest fel au început în 1980 şi vor continua până în 2016, reprezentând trecerea Soarelui peste ecuatorul galactic.”
Cu alte cuvinte, este vorba despre o aliniere simbolică, nu matematică, fixă. În acest context, într-adevăr Alcyone (Soarele central al Galaxiei noastre), Centrul galactic şi Soarele sistemului nostru planetar sunt aliniate. Adăugăm, de asemenea, că aceste „alinieri” pot fi perfecte în plan dar nu şi în spaţiu. Deopotrivă astrologii şi jurnaliştii – fie ei din presa scrisă sau audio-vizuală – ar trebui să fie mai atenţi în redactarea ştirilor de acest gen, dacă nu deţin cunoştinţele astronomice necesare sau dacă nu se consultă cu un astronom, spre a informa corect oamenii asupra evenimentelor de acest gen. Acolo sus, pe Cer, realitatea astronomică este uneori cu totul alta decât cea de pe hârtie, şi este ruşinos şi pentru unii, şi pentru alţii, să lanseze informaţii care fac mai mult rău decât bine.
Practic, Soarele nostru (şi, odată cu el, şi sistemul nostru planetar), „trece” o graniţă, aşa cum o face frecvent. Diferenţa dintre alte dăţi şi acest moment este aceea că generaţia noastră este contemporană cu această trecere. Aceasta este o diferenţă, să zicem, concretă. Diferenţa subtilă se datorează, oarecum, calendarului mayaş, care nu anunţă absolut deloc sfârşitul lumii, ci doar finalul unui ciclu terestru calculat după anumite corespondenţe cu ciclurile cosmice, dintre care cel mai important pare să fie ciclul solar. După acest final, va începe un nou ciclu terestru, în deplină armonie cu un ciclu cosmic, deoarece „precum Sus, aşa şi jos”, „precum în Cer, aşa şi pe Pământ”, iar evenimentele preconizate a da lumea peste cap în 2012 vor cunoaşte o desfăşurare de lungă durată în intervalul 2010-2030.
Spiritual vorbind, atunci când au loc astfel de sincronicităţi, când mai multe evenimente de anvergură sau de mare importanţă pentru partea de Creaţie în care ele se petrec se derulează în simultaneitate, energia rezultantă este nu doar puternică, ci deosebit de elevată şi, conform planurilor divine, ea generează salturi evolutive extraordinare. E drept, nu toţi sunt pregătiţi pentru ele, cu atât mai mult acum, la sfârşit de Kali Yuga, motiv pentru care unii le aşteaptă cu o aspiraţie spirituală reală şi îndreptăţită, iar alţii cu o teroare psihică îndreptăţită şi ea, deoarece pot constata în orice clipă că Dumnezeu, într-adevăr, există!
Centura fotonică
Centura fotonică pare să fie o realitate cosmică despre care e bine să cunoaştem mai multe, mai ales că ea este direct legată de elevarea frecvenţei de vibraţie care ne aşteaptă.În anul 1961 astronomii au descoperit, prin informaţiile oferite de sateliţi, o zonă cosmică ce părea a fi o nebuloasă cu proprietăţi neobişnuite, care a fost numită Nebuloasa Aurie. Ulterior Nebuloasa Aurie a fost denumită centura fotonică.
Centrul Galactic se află în constelaţia Pleiadelor, la 400 de ani-lumină de noi şi are drept soare steaua fixă Alcyone. Ea încercuieşte Sistemul Pleiadelor şi constă din multe benzi fotonice care emană din centrul Galaxiei. Ea reprezintă totodată o imensă regiune din spaţiu, cu o intensă radiaţie electromagnetică, atât în spectrul vizibil cât şi în cel al luminii invizibile de înaltă frecvenţă, are oscilaţii neregulate şi se dilată şi se contractă alternativ şi constant, pulsând, practic, asemeni unei inimi cosmice. Lumina acestei centuri este atât de puternică, încât acolo întunericul efectiv nu există, ceea ce ar explica una dintre profeţii – şi anume, aceea că, odată ce sistemul nostru solar intră în această centură, pentru 2000 de ani nu va mai fi noapte. O altă urmare spectaculoasă va fi efectul activităţii intense a fotonilor asupra materiei, activitate ce va cauza fluorescenţa tuturor corpurilor.
Terra orbitează în jurul Soarelui în decurs de 1 an, iar Sistemul nostru solar este el însuşi un întreg care orbitează în jurul Centrului Galactic în aproximativ 24.000-26.000 de ani, interval în care tranzitează centura de 2 ori pentru o perioadă de 2000 de ani. Între două astfel de tranzite trec cam 10.500 ani.Dacă socotim, 2 x 10.500 + 2 x 2.000 = 25.000 ani.
Informaţii dobândite prin „channeling” de la extratereştrii din Pleiade afirmă că Sistemul solar a intrat în Centură pentru o săptămână în 1987, puţin mai mult timp în 1988, iar din 1998 Soarele a pătruns deja în ea, Terra urmând să intre în anul 2012.
Deducem de aici că sistemul nostru solar este un sistem „în spaţiu” şi nu în plan, ceea ce face ca mult-trâmbiţatele alinieri să fie alinieri pe hârtie dar nu şi în spaţiul cosmic. Dacă este să dăm crezare afirmaţiei de mai sus, înseamnă că sistemul nostru solar este ca o trenă, cu Soarele „deasupra” planetelor şi cu planetele mai jos decât el, sau cu orbite precum cea a lui Pluto (foarte mult înclinată faţă de planul ecuatorului ceresc), presupunere care ar explica de ce Terra – şi probabil şi alte planete – urmează să intre separat sau... pe rând în Centură.
Desigur că informaţiile primite de către mediumi abundă în tot felul de profeţii, unele încântătoare, altele terifiante, în funcţie de nivelul de conştiinţă, cultură sau evoluţie spirituală pe care îl are fiecare, sau în funcţie de puritatea inimii sale în faţa lui Dumnezeu. De exemplu, chestiunea referitoare la fluorescenţa corpurilor i-a făcut pe foarte mulţi să vorbească despre faptul că nu vom mai avea nevoie de haine sau de alimente, deoarece corpurile noastre fizice vor dispărea. Dacă ar fi aşa, înseamnă că tot sistemul planetar ar trebui să transceandă limita materiei, chestiune pe care nu o credem posibilă, deoarece, în acest caz, nu am mai vorbi despre fenomenul de repetabilitate al tranzitării Centurii Fotonice de către el, intrarea lui în centură fiind echivalentă cu trecerea la o altă stare de agregare a materiei, superioară celor deocamdată cunoscute.
Contextul spiritual
Contextul spiritual al unor astfel de momente este şi el cu totul special şi, cu siguranţă, în erele în care viaţa spirituală este pe primul loc în atenţia societăţii umane, el implică practici şi ceremonialuri pregătitoare ce vizează punerea la unison între Cer şi Pământ, între Macrocosmos şi Microcosmos, între om şi Dumnezeu, ca înnobilarea prin energia divină specială ce se revarsă să fie totală, primită în mod conştient şi integrată într-o armonie bine direcţionată către un scop elevat.
Din astfel de practici şi ceremonialuri, la noi au ajuns fărâme de tradiţii şi credinţe, care, chiar şi aşa, infinitezimale în raport cu „strămoşii” lor, au rolul şi valoarea lor.
Noaptea cea mai lungă a anului este noaptea solstiţiului de iarnă. Ea este sărbătorită în mod tainic şi magic de către toate spiritele Naturii, şi în special de către gnomi, spiritele asociate lui Prithivi Tattva (Elementul Pământ). Gnomii sunt cei care au grijă de seminţele îngropate adânc pregătindu-le pentru primăvară, cei care îngrijesc animalele pădurilor şi câmpiilor, cei care păzesc comorile de orice fel. Îi cunoaştem din poveştile copilăriei şi din basmul „Albă-ca-zăpada şi cei 7 pitici”, dar mulţi dintre noi îi cunosc cu adevărat din relaţia directă cu ei.
Astfel de persoane care au avut acces la lumea gnomilor şi la tainele care le guvernează existenţa sunt olandezii Rien Poortvliet şi Wil Huygen, care au scris mai multe cărţi despre ei, traduse azi în mai multe limbi, dar nu încă şi în română. Imaginile care însoţesc articolul de faţă aparţin traducerii în limba italiană. Din aceste cărţi (prima dintre ele intitulată „Secretele Gnomilor”) aflăm că noaptea solstiţiului de iarnă este marea lor noapte, cand gnomii deschid cartea sacră şi scriu, într-o singură frază, evenimentul lor cel mai special al anului care tocmai se încheie.
În această noapte este bine să scriem pe o hârtie dorinţele, idealurile sau aspiraţiile noastre cele mai înalte pe care dorim să le realizăm în 2012. Ele vor deveni „harta comorilor”, pe care o vom ţine într-un loc discret sau personal din casă, dar unde s-o putem privi aproape zilnic. Gnomii ne vor vizita în această noapte şi, dacă vor găsi aceste hărţi, vor rămâne tot anul în casă, păzind „comorile” noastre şi având grijă ca ele să se împlinească.
Soarele, la momentul special al solstiţiului de iarnă, atinge distanţa sa maximă sub ecuatorul ceresc şi intră, totodată, în Semnul zodiacal Capricorn, considerat „uşa zeilor”, deoarece zeii intră „bătrâni” pe ea şi ies „tineri”. Este, desigur, metafora care simbolizează schimbarea anilor deoarece, în vechime, anii nu se schimbau la date calendaristice, ci la date astronomice, corelate cu drumul Soarelui pe bolta cerească, iar noaptea solstiţiului de iarnă era celebrată ca noaptea Anului Nou – noaptea în care o energie moare (se termină) şi o alta se naşte (începe).
Acest aspect ne face să înţelegem mai uşor miturile solare şi naşterea Mântuitorului în preajma acestui moment astronomic. Primăvara conţine în ea semnificaţia re-naşterilor, dar momentul adevăratelor naşteri cosmice şi terestre este cel în care Soarele începe să prindă putere şi căldura lui să învăluie lumea, chemând lent dar sigur toate formele de viaţă, la Lumină. Iisus, asemeni tuturor predecesorilor lui spirituali din marile tradiţii spirituale autentice ale lumii, se naşte odată cu Soarele, venind din profunzimile cele mai înalte ale Creaţiei, ca semn al biruinţei Luminii asupra Întunericului (ignoranţei spirituale). Solstiţiul de iarnă este, deci, o pregătire a întregii Naturi terestre pentru această sărbătoare a inimii noastre şi a Fiinţei Divine care urmează să aibă lor ceva mai târziu.
Sursa: http://www.yogaesoteric.net
