sâmbătă, 8 iunie 2013

Cum să ne spiritualizăm toate activitățile

549076_441972469229558_824613782_n “Mulți își imaginează că pentru a fi spiritualizat, trebuie să se consacre meditației și rugăciunii continuu. Nu, indiferent de muncă, chiar spirituală, devine extrem de prozaică când nu introducem în ea o idee sublimă, un ideal superior și invers, indiferent de munca prozaică, poate fi spiritualizată dacă știm să introducem în ea un element divin.

Spiritualitatea nu constă în a refuza orice activitate fizică, materială ci a face totul în vederea luminii, prin lumină și pentru lumină. Spiritualitatea este știința de a utiliza orice muncă pentru a ne înălța, a ne armoniza, a ne lega de Dumnezeu. Oricare ar fi ocupațiile noastre, chiar numai pentru 1-2 minute, trebuie să vă obișniti să restabiliți de mai multe ori pe zi legătura cu Dumnezeul interior. Nu durata concentrării contează ci intensitatea ei. Vă veți concentra astfel un moment, apoi vă veți opri; puțin mai tirziu va veți concentra iar un moment, etc…
Dacă vă exersați, să restabiliți constant legatura cu Dumnezeu, veți reusi în tot ce veți întreprinde, mult mai bine ca înainte. Când ne legăm de Dumnezeu înainte de fiecare activitate, fiecare ocupație, Eternitatea își pune pecetea pe tot ce facem. Trebuie deci să vă legați constant de El, oriunde ați fi, numai astfel fiecare dintre acțiunile voastre se vor impregna de o influență celestă…
Faceți exercițiul urmator: la fiecare oră, pronunțați formula:
“Glorie Ție, Sine Divin!” și îndreptați-vă gândul către Dumnezeu. Începeți să faceți acest exercitiu, de 12 ori pe zi, consultindu-vă ceasul. Mai târziu, când va deveni obisnuință, va fi pentru voi atât de prețioasă încât nimic nu va putea exprima bucuria pe care aceasta formulă v-o aduce.
Când mergeți, puteți pronunța, schimbind succesiv piciorul drept și piciorul stâng: înțelepciune, iubire… înțelepciune, iubire…
Când spălați vasele, când măturați etc, puteți spune: “Doamne, așa cum spăl aceste farfurii, spală-mi sufletul”… “Cum curăț această podea, curăță-mi inima de impuritățile sale”… etc. Indiferent de sarcina pe care o îndepliniți, vă puteți lega de iubire, de înțelepciune, de adevăr pentru ca aceste principii să participe la activităţile voastre dându-le viață. De exemplu, în timp ce mâncați, spuneți: “Mănânc prima înghițitură pentru iubire, a doua pentru înțelepciune, a treia pentru adevar”… Când vă îmbrăcați dimineața, pe măsură ce vă luați câte un veșmânt, spun “Pentru iubire, pentru înțelepciune, pentru adevăr… și nu vă strică dacă adăugați: pentru puritate… pentru dreptate… pentru fericire…”
Gândul fiind ocupat cu aceste virtuți, declanșați forțe sublime care pun la lucru ființa pentru a manifesta spiritulCând preparați un prânz, gesturile voastre să fie magice. Puteți deci prepara mâncarea spunând: “Iată iubirea, iată înțelepciunea, iată adevărul“. Şi cel care va mânca această masă va fi iluminat.
Când atingeți sau deplasați obiectele, făceți-o ca și când tot corpul este gata să cânte și să danseze și veți vedea că armonia gesturilor voastre se va reflecta asupra voastră toată ziua. Oamenii dau lovituri de picior mobilelor, trântesc ușile, aruncă scaunele, fără a înțelege că modul în care el face aceste lucruri îl aduce în această stare. Dar încercați într-o zi când sunteți nervos, coleric și spuneți:” Ah! este momentul de a face exercițiile”. Şi luați atunci un obiect, dăruiți-i câteva mici dezmierdări, chiar așa, cu gentilețe, și în acel moment veți simți deja că transformați ceva în voi, că vă schimbați curentele.”
{Maestrul O. M. Aivanhov}
 

Incredibilul efect vindecator al atingerii mamei

Corpul uman nu este doar un sistem biochimic si genetic, dinamic si sofisticat; exista puternice aspecte energetice, emotionale si psihologice care interactioneaza decisiv cu partile lor corespondente ale corpului si pot face o diferenta cat se poate de masurabila in functiile noastre fiziologice.
O proba valida a acestui lucru provine de la metoda de ingrijire neonatala Kangaroo(cangur – metoda K) care cere contact intre pielea mamei si a nou-nascutului. Desi aceasta simpla interventie furnizeaza sprijin superior pentru cei nascuti prematur si sub greutatea normala in comparatie cu practicile conventionale, cum ar fi utilizarea incubatorului, este rar inclusa in politicile oficiale ale spitalelor sau recomandata mamelor de expertii institutionali.
Medicii pediatri si-au exprimat temerile ca tinand un bebelus prematur in afara incubatorului in timpul interactiunii Kangaroo, ar putea expune copilul la rece cu o pierdere
atingerea mamei
 ulterioara a caldurii corporale si temperaturi mai scazute ale corpului, ceea ce poate fi critic pentru supravietuirea si starea bebelusilor slabiti. Totusi cercetarile arata ca se petrece exact opusul in timpul ingrijirii dupa metoda K. Un studiu implicand bebelusi prematuri sub greutatea normala (mai putin de 1,5 kg), si mamele acestora, publicat in Jurnalul de Pediatrie, a gasit ca temperatura nou-nascutului de fapt se ridica atunci cand bebelusul este in contact direct cu sanul mamei.

Poate cea mai remarcabila poveste care a fost adusa in atentia publicului este miraculoasa reanimare a baietelului prematur Jamie Ogg, care, dupa nastere a fost declarat mort de catre doctori, dupa 20 de minute de eforturi de resuscitare. Mama lui l-a pus la pieptul ei si l-a tinut pentru 2 ore, dupa care el dintr-o data a inspirat aer si curand a respirat normal.
Dincolo de astfel de recuperari dramatice, clinicienii au consemnat un impresionant impact pozitiv al metodei K asupra unei varietati de parametri fiziologici si comportamentali la nou-nascuti. De exemplu, doctorii de la Departamentul Pediatric al spitalului din New Delhi, India, au condus un test aleatoriu de control asupra efectelor metodei Kangaroo de ingrijire materna. 28 de diade (perechi mama-bebelus prematur sub greutatea normala) au fost repartizate fie grupului de control(incubator sau ingrijire standard in afara acestuia), fie grupului K, unde mama tinea bebelusul in contact cu pielea ei pentru cel putin 4 ore pe zi in nu mai mult de 3 reprize.

Autorii au concluzionat ca:

Bebelusii ale caror mame au utilizat metoda de ingrijire Kangaroo au avut o crestere in greutate mai rapida, au iesit mai repede din spital si, mult mai impresionant, rate mai mari de alaptare. KMC(Kangaroo Mother Care – Metoda de Ingrijire Materna Cangur) este un adjuvant excelent pentru ingrijirea de rutina a prematurilor intr-o cresa de spital.
Un alt studiu publicat in revista “Pediatric Nursing (Ingrijirea Pediatrica a Nou-Nascutilor)” a gasit ca nou-nascutii care au primit ingrijiri dupa metoda K au dormit mai mult, au fost mai putin agitati si au prezentat mai putine episoade de apnee(intrerupere episodica a respiratiei) si bradicardie (incetinire a ritmului cardiac). Comparand metoda de ingrijire materna Kangaroo cu cea standard de incubator, un studiu aleatoriu de control publicat in revista “Annals of Tropical Pediatrics (Anale de Pediatrie Tropicala)” a gasit ca prima metoda este cu mult mai superioara. Copiii primind ingrijire K au castigat in greutate o medie de 20,8 grame/zi,  in timp ce bebelusii din grupul de la incubator a castigat cu mai putin de jumatate, 10,2 grame/zi. Rata de mortalitate la metoda Kangaroo a fost zero, in timp ce 9% din bebelusii de la incubator au murit. In cele din urma, grupul utilizand metoda de ingrijire materna Kangaroo a avut o sedere mai scurta in spital, 16,6 fata de 20,7 zile pentru grupul de la incubator.
Dovezile disponibile arata ca simplul contact intre pielea bebelusului si cea  a mamei poate avea un efect profund vindecator pentru bebelusii prematuri sau bolnavi. Metoda de ingrijire materna Kangaroo este un mod neinvaziv si foarte eficient de restaurare a functiilor fiziologice vitale, simultan intarind legatura dintre mama si copilul ei nou-nascut.

Efectul vindecator al atingerii mamei insa nu se manifesta numai asupra bebelusilor se manifesta asupra fiecarui copil atunci cand intra in contact cu pielea si cu dragostea mamei sale. Atingerea mamei sale este cel mai pretios lucru pentru orice copil. Atunci cand apare o problema, inainte de toate, medicamente, doctori, analize, spitale si altele, copilul tau are nevoie de tine!

Surse pentru acest articol cuprind:

Graul modern, otrava cronica perfecta, spune dr. William Davis.

dr. cardiolog William Davis

Iată-l pe fiul meu de 12 ani stând lângă grâul pitic cultivat chiar lângă casa mea. Grâul este maturizat, recoltat la 2 săptămâni după ce am făcut această fotografie.
Grâul nu mai este lanul vălurit de culoarea ambrei, de 120 cm înălțime, al secolului 20. Peste 99% din grâul cultivat în lumea largă este cel pitic, de 45-60 cm înălțime. O nouă dimensiune, altă biochimie, noi efecte asupra oamenilor. Îl numesc grâu “mutant” pitic, în ciuda lipsei unor membre sau ochi suplimentari, din cauza transformărilor impresionante de care a fost nevoie pentru a da naștere acestei plante artificiale.

Înălțime mai redusă înseamnă tulpină mai scurtă, creștere mai rapidă. Tulpină mai îndesată înseamnă că semințele mai grele nu vor determina planta să se încovoaie, asemeni celui de 120 cm.


Otrava PERFECTA ! (la care nu renuntam...) 
 FAINA INDUSTRIALA
  

Iata articolul despre paine pe care trebuie sa-l citesti azi... si da-l si mai departe. Va rog dragi medici si activisti in domeniul sanatatii, diseminati aceasta informatie. Paine (acest tip de grau) cauzeaza si acidoza / candidoza.. ducand pana la cancer.. si multe altele...
 
Tot mai multi specialisti spun, sustinand stiintific si medical, faptul ca graul modern, soiul semi-pitic cu productie mare la hectar este "otrava cronica perfecta".
Daca suferi de artrita, imflamatii, boli de inima, diabet si alte boli cronice, este foarte posibil ca originea acestor boli sa constea in consumul zilnic de produse pe baza de grau.
Aceste informatii nu exista inca in limba romana, dar iata o traducere mai jos.
Vezi mai jos interviul cu Dr. William Davis, medic cardiolog, autor al cartii:
"Wheat Belly"
Loose the wheat, loose the weight and find the path back to health
"Burta de Grau"
"Elimina graul, elimina burta si regaseste-ti drumul spre sanatate"
 
Vezi interviu video aici (in engleza)
 
 
Traducerea interviului:
 
Reporter: De ce, conform estimarilor dvstra. graul este atat de nociv?
 
Dr. William: Graul nu mai este grau, ci o planta semi-pitica de 45 cm, creata de cercetatori geneticieni inca din anii 60, 70, devenind o planta care are multe caracteristici despre care nimeni nu ne informeaza, cum ar fi existenta noii proteine - Gliadina. Nu este vorba despre gluten si nu vorbesc despre segmentul oamenilor afectati de acesta, cei care sufera de boala Celiaca. Aceasta proteina, gliadina, este un opiat si afecteaza toata populatia. Gliadina se leaga de receptorii opioizi de la nivelul creierului, stimuland apetitul  asa incat ajungem sa consumam in medie cu 440 calorii mai mult pe zi, 365 de zile pe an.
 
Reporter: Deci nu este neaparat vorba de graul in sine ci despre tipul de grau consumat.
 
Dr. William: Exact. Noi nu consumam graul pe care l-au consumat mama si bunica noastra, ci un grau foarte diferit, care a suferit modificari genetice in timpurile in care modificarea genetica era foarte imprecisa si cu rezultate imprevizibile. Acest grau afecteaza oamenii in multe moduri, probabil, cel mai probabil, fiind stimularea apetitului, dar mai sunt si altele.
 
Reporter: stiintific vorbind, ar fi posibil sa mai "dam timpul inapoi" si sa ne intoarcem la cultivarea tipului de grau din acele vremuri?
 
Dr. William: este foarte posibil, dar probabil nu este fezabil din punct de vedere economic avand in vedere ca graul modern are o recolta de 10 ori mai mare la hectar decat stramosul sau, deci implica sa cerem fermierilor si Agribusiness-ului sa accepte o pierdere si sa se intoarca la semintele vechi. Ei ar putea s-o faca, dar probabil nu o vor face. Acum s-a declansat o miscare in acest sens, si multi oameni au scaderi record in vanzari, tocamai din aceste motive. Probabil este un val masiv de schimbare. Daca trei oameni slabesc 5 kilograme, nu este mare scofala, dar cand vedem sute de oameni slabind 15, 40 sau 75 de kilograme, iar diabeticii scapa de diabet, oamenii care sufera de artrita capata o usurare considerabila si scapa de picioare umflate, oamenii scapa de arsuri, de sindromul colonului iritat, de depresie si altele, in fiecare zi.
 
Reporter: daca de astazi, omenii isi doresc sa inceapa sa manance mai sanatos dar nu-si permit sa cumpere de la un magazin special, sau nu-si permit sa-si cultive propriul grau, ce ar trebui sa faca?
 
Dr. William: Sa consume alimente dintr-un singur ingredient: avocado, masline, ulei de masline, carne, legume, vegetale, cu alte cuvinte, mancare adevarata, mancare care nu a fost schimbata catusi de putin de Agribusiness, si sigur sa nu consume cerealeSpunand cereale, ma refer la 90% din cereale care reprezinta graul modern si nu ma refer la orz, mei sau in. Deci este o problema la grau, acesta fiind trecut prin acest tip de modificari.
 
Reporter: totusi, sunt fermieri si chiar si Clinica Mayo (in SUA, dar si in Romania se sustine la fel N.T.) care sustin altceva, si anume ca trebuie sa avem o dieta echilibrata, aceasta incluzand si graul / faina de grau.
Dr. William: Asa este. Literatura de specialitate spune sa inlocuiesti ceva rau, cum ar fi faina alba, rafinata, cu ceva mai putin rau, cum ar fi cerealele integrale, graul integral, care aparent prezinta niste beneficii de sanatate si astfel vei fi expus la mai putine lucruri rele. Eu cred ca este ca in cazul fumatului. Nu mai fuma fara filtru ci fumeaza tigari cu filtru. Aceasta este o logica profund deficienta si eronata si aceasta este si logica nutritiei. Ce ar fi sa mergem la nivelul urmator si sa spunem: Hai sa eliminam graul integral cu totul, in special graul modern pe care oamenii de stiinta il numesc graul semipitic, si sa vedem ce se intampla. (N.T. acesta este si punctul meu de vedere, iar unii oameni m-au acuzat de extremism sau fiind prea categorica... DAR de ce sa alegi ceva mai putin rau decat rau daca poti sa alegi cel mai bun???). Atunci este momentul in care vezi nu imbunatatiri in sanatate, ci TRANSFORMARI in sanatate.
 
Reporter: si tocmai am mancat o chifla azi dimineata J. Deci dupa spusele dvstra. este o idee foarte proasta sa consumam chiar si paine integrala.
 
Dr. William: Da. Este o idee foarte proasta. De fapt, pot spune ca graul modern este Otrava Cronica Perfecta. Acesta cauzeaza diabet, inflamatie (celulara N.T.), boli de inima si hipertensiune. Iar pentru ca cerealele integrale cauzeaza mai putine rele decat faina alba rafinata acesta nu inseamna un lucru neaparat bun. Prin urmare, aici, trebuie folosita o logica total noua si clara. Elimina cerealele, elimina graul, in special cel semipitic de productie mare la hectar si atunci va fi momentul cand vom vedea adevarate TRANSFORMARI. Atunci vezi cand toti diabeticii renunta la medicatia lor, vezi cum dispare artrita reumatoidala renuntandu-se la pastilele antidurere la incheieturi, vezi reducerea colestrolului, si atunci vezi transformari incredibile in sanatate.
 
Reporter: Iata ceva la care ar trebui sa rumegam. si avem multe de rumegat/digerat aici, dar va rog, evitati tava cu micul dejun din spatele studioului . 

"NIMENI NU ESTE LIBER DACA NU ESTE PROPRIUL SAU STAPAN"

                    (Epictet)

Mugur Isărescu la startul celei de-a 61-a reuniuni a Grupului Bilderberg

davidrockquotenewJoi a început în Marea Britanie cea de-a 61-a reuniune a Grupului Bilderberg, un bastion formidabil de putere şi influenţă înconjurat de secrete şi teorii ale conspiraţiei din care fac parte conducătorii celor mai mari bănci şi companii din lume precum Goldman Sachs, Barclays şi BP, lideri de state, politicieni şi şefi de bănci centrale. Unul dintre ei este guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Reuniunea anuală, care va ţine până pe 9 iunie, are aproxi­mativ 140 de invitaţi care vor discuta despre problemele cu­rente. Ariile de interes de anul acesta includ naţionalismul şi po­pu­lismul, problemele Africii, răz­boiul cibernetic şi politicile UE. Discuţiile sunt informale şi de aceea sunt adesea înconjurate de o aură de mister. Ele sunt văzute ca opor­tunitatea supremă de „socia­lizare“ fără obligaţii între liderii lumii politice, economice şi finan­ciare. Dintre invitaţi, două treimi vin din Europa, iar restul din America de Nord, scrie CNBC. „Datorită naturii private a conferinţei, participanţii nu sunt legaţi de nicio convenţie oficială sau de poziţi dinainte stabilite. De aceea, ei pot asculta în linişte, reflecta şi trage concluzii. Nu există o agendă fixă, nu se propune nicio concluzie, nu se votează şi nu sunt emise comunicate“, se arată pe pagina de internet a grupului.

Unii critici spun că grupul Bilderberg este o conspiraţie capitalistă, iar alţii că are ca scop crearea unei economii mondiale planificate. Parlamentarul britanic Michael Meacher a descris Bilderberg ca fiind „o clică antiguvernamentală de lideri ai capitalismului de piaţă occidental care se adună în secret pentru a-şi menţine propriile putere şi influenţă departe de ochii lumii“. Grupul a fost fondat în anii ’50 de magnatul american David Rockefeller şi familia de bancheri Rothschild.
Preşedintele Grupului Bil­der­berg, vicontele Etienne Davignon, a susţinut în 2011 la BNR o conferinţă pe tema „Uniunea Europeană după criza datoriilor suverane“. (sursa: zf.ro)

Eric Schmidt, Google şi Jeff Bezos, Amazon, chemaţi la reuniunea grupului Bilderberg de la Londra

Şi cum ar fi putut să lipsească? Google şi Amazon, dar în special Google, sunt stăpâne pe un teritoriu practic infinit, călcat de aproape jumătate din populaţia globului, şi cu reacţii imprevizibile. „Nimeni nu ştie exact cum funcţionează internetul”, spunea chiar Schmidt. Fireşte, când ai atâta putere printre megabiţi grupurile aparent fantomă ale puterii globale, precum Bilderberg, se uită la tine, te bagă în seamă.
Întâlnirea mai marilor lumii, printre care s-a strecurat şi Mugur Isărescu al nostru, a început ieri în Marea Britanie şi este cea de-a 61-a reuniune a grupului Bilderberg, pe care unii îl văd ca pe un think tank de mare putere, dar descrierea nu prea se potriveşte, e prea nevinovată. În fapt, Bilderberg este un centru de putere, care a ştiut să se înconjoare în ceaţa teoriei conspiraţiei, astfel încât să tulbure orice clarificare a apelor în ceea ce îi priveşte.
Iniţiat în 1954, grupul a fost iniţial un bastion ale americanismului în Europa, apărut pe fondul creşterii sentimentelor antiamericane din Occident, unde nume grele precum Jean Paul Sartre îşi afişau deschis admiraţia pentru URSS-ul lui Stalin, chiar dacă în cele din urmă şi-a retractat susţinerea. Brandul vine de la hotelul Bilderberg din Oosterbeek, Olanda, unde s-a ţinut prima reuniune.
Până la urmă este un bastion al puterii occidentale asupra lumii, din care fac parte conducătorii celor mai mari bănci şi companii precum Goldman Sachs, Barclays şi BP, lideri de state, politicieni şi şefi de bănci centrale. Niciun centru de putere nu lipseşte de acolo, aşa că apariţia lui Schmidt e firească, ba chiar e de mirare că nu l-au chemat mai devreme, dat fiind monopolul asupra internetului pe care Google dacă nu-l deţine complet, ei bine nici prea departe nu e.
Reuniunea din 2013 va avea în centru – bineînţeles pe comunicările oficiale, nimeni nu ştie de fapt ce se va discuta, mai ales că discuţiile sunt libere – naţionalismul şi po­pu­lismul, Africa, răz­boiul cibernetic şi politicile Uniunii Europene.
Invitaţii provin exclusiv din America de Nord şi Europa, celelalte zone sunt ţinute la distanţă şi va fi o premieră apariţia la vreuna dintre întâlnirile viitoare a unor reprezentanţi ai Chinei sau Japoniei, chiar dacă şi acolo activează giganţi.
La prima vedere, Bilderberg pare o adunătură de bătrânei care beau fiecare ce pot şi ce le permite sănătatea şi discută despre diverse, un fel de club pentru puternicii lumii, în cadrul căruia curg doar bârfe şi poveşti, nu se fac strategii, nu se dau soluţii şi nici nu se trag concluzii. Cel puţin aşa susţin oficial reprezentanţii grupului. Realitatea curată, însă, n-o ştiu decât ei şi multe s-ar putea scoate de acolo, dacă vreodata vreun străin ar putea pătrunde.
Anul acesta, alături de Eric Schmidt şi Bezos, printre invitaţi se mai numără şi Henry Kissinger, pre­mierul olandez Mark Rutte, Timothy Geithner, fost secretar de stat al SUA, şi, în fine, fostul premier italian Mario Monti. Evident, pentru ca piaţa conspiraţionistă să nu rămână nepopulată, alături de Bilderberg, un alt subiect de anchete jurnalistice sau mai puţin jurnalistice este şi Comisia Trilaterală, instituţie care are cam aceleaşi caracteristici cu Bilderberg, cu diferenţa că întemeietorul său, David Rockefeller, s-a gândit în 1973, când i-a pus bazele, că nu doar SUA şi Europa trebuie să fie reprezentate, ci şi Japonia. 

Cât de mari sunt planetele. VIDEOCLIP IMPRESIONANT


Cât de mare este Soarele în comparaţie cu alte stele? Într-un impresionant videoclip de pe YouTube sunt prezentate, în ordine crescătoare, dimensiunile aproximative ale planetelor sistemului nostru solar.


Dimensiunile planetelor
Dimensiunile planetelor
Videoclipul realizat de NASA începe cu prezentarea lunii şi continuă cu planete din ce în ce mai mari din sistemul solar. Soarele este comparat apoi cu unele dintre cele mai mari stele cunoscute din Calea Lactee.
La sfârşit putem vedea câteva dintre cele mai mari stele cunoscute.
Trebuie luat în seamă faptul că adevăratele dimensiuni ale celorlalte stele, în afară de Soare şi Betelgeuse, nu sunt calculate prin observare directă ci, mai degrabă, deduse prin intermediul măsurării strălucirii, temperaturii şi distanţei.
Sursa:  REALITATEA.NET

Apocalipsa din cer: ce se va întâmpla cu Pământul din cauza Soarelui


Stelele bătrâne „masacrează” adesea planetele apropiate, arată cercetări recente, şi aceasta ar putea fi şi soarta Terrei: spre sfârşitul vieţii sale, Soarele va nimici Pământul, rupându-l în bucăţi. (Dar asta s-ar putea întâmpla abia peste multă vreme - miliarde de ani.) Un studiu al stelelor bătrâne demonstrează că acestea pot distruge planetele din jur, sfărâmându-le sub acţiunea forţei gravitaţionale uriaşe pe care o dezvoltă.


Studiul a descoperit numeroase planete de un anumit tip, numite de oamenii de ştiinţă „Jupiteri fierbinţi”: acestea sunt planete uriaşe, care orbitează în jurul stelei lor la distanţe mici, mai aproape decât se află planeta Mercur de Soare.
Totuşi, asemenea „Jupiteri fierbinţi” sunt rareori observaţi în jurul unor stele bătrâne numite subgigantice, care şi-au consumat combustibilul şi s-au „umflat” devenind de câteva ori mai mari decât erau iniţial.
Cercetătorii credeau că acest lucru se întâmplă deoarece aceste stele „umflate” erau cam de două ori mai mari decât Soarele, atunci când erau tinere, şi acest lucru ar fi putut influenţa distanţa la care s-au format planetele lor.
Pentru a testa această ipoteză, Kevin Schlaufman şi Joshua Winn de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au urmărit poziţiile a 142 de stele cu sisteme de planete în jur, din galaxia noastră. 
Stelele se formează în grupuri (clustere) care se dispersează cu timpul. Stele masive se consumă mai rapid, prin ardere, aşa că populaţiile bătrâne de stele de acest gen sunt mai „adunate”, grupate mai strâns.
Însă cercetătorii au descoperit că stelele subgigantice cu planete în jur sunt mai împrăştiate, ceea ce înseamnă că sunt mai bătrâne decât se credea, iar acest fapt duce la concluzia că aceste stele erau probabil, în tinereţe, cam de aceeaşi dimensiune cu Soarele nostru.
„În concluzie”, spune Schlaufman, „e vorba despre acelaşi tip de stele, dar în două momente diferite ale vieţii lor: stele tinere au Jupiteri fierbinţi, stelele subgigantice bătrâne nu au. Există ceva care a dus la dispariţia planetelor din jurul acestor stele bătrâne.”
”Cea mai bună concluzie  este că, pe măsură ce se umflă, stelele exercită forţe gravitaţionale extrem de mari asupra planetelor apropiate, până când acestea se rup.”
În cele din urmă, aceasta ar putea fi şi soarta Pământului, atunci când Soarele va deveni o gigantă roşie, peste 6 miliarde deani, spune Schlaufman, potrivit descopera.ro


Sursa:  REALITATEA.NET

Nivelul Dunării a depăşit două RECORDURI ISTORICE


Nivelul apelor Dunării a continuat să crească în Ungaria în noaptea de joi spre vineri, depăşind două recorduri istorice în vestul ţării, în contextul în care nivelul maxim la Budapesta este aşteptat luni, relatează AFP.


Nivelul Dunării a depăşit două recorduri istorice
Nivelul Dunării a depăşit două recorduri istorice
La Rajka, la frontiera cu Austria, serviciile hidrologice au relevat 6,46 de metri la ora 4.00 GMT (7.00,ora României) - recordul precedent datează din 2002 şi era de 6,42 metri -, iar la Nagybajcs, în apropiere de oraşul Györ, la aproximativ 100 de kilometri vest de Budapesta, Dunărea a atins 8,86 de metri vineri dimineaţa la ora 4.00 GMT, faţă de 8,75 metri în 2002.
Györujfalu, un sat cu aproximativ 1.500 de locuitori, în apropiere de Györ, se confruntă cu situaţia cea mai critică, o alunecare de teren slăbind digul de protecţie.
Primarul nu a dat ordinul de evacuare, încă, însă armata ungară a trimis aproximativ 400 de militari să ajute la stabilizarea digului.
Premierul Viktor Orban a petrecut noaptea de joi spre vineri într-o cazarmă din Györ, unde a fost oprită circulaţia pe Podul Petöfi şi unde urma să susţină o conferinţă de presă la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), pentru a oferi ultimele informaţii.
Autorităţile aşteaptă în continuare, pentru luni, nivelul maxim al viiturii la Budapesta, care ar urma să "bată" toate recordurile înregistrate. Ultimul datează din 2006, când a atins un nivel de 8,60 metri, însă autorităţile se aşteaptă ca Dunărea să atingă 8,85 metri de această dată, cu o marjă de eroare de aproximativ 20 de centimetri.
Vineri dimineaţa, nivelul fluviului era de 7,81 metri în capitala ungară.
Aproximativ 10.000 de unguri au petrecut noaptea muncind la diguri de protecţie pe o porţiune de a aproximativ 700 de kilometri a fluviului.
Pentru moment, aproximativ 500 de persoane au fost evacuate, dar numărul ar putea atinge câteva zeci de mii, potrivit celui mai pesimist scenariu.


Sursa:  REALITATEA.NET