joi, 10 octombrie 2013

Cometa ISON – o altă posibilitate

În sfârșit, au început să apară și la televiziuni știri privind cometa ISON. Evenimentul nu poate fi ignorat, politica struțului nu schimbă situația, nici nu rezolvă eventualele probleme. Vorbind despre eventualele probleme, am rămas dator cu dezvoltarea unei alte variante pe lângă cele expuse deja în ultimul articol,” Cometa ISON- a început numărătoarea inversă”.
Cometa ISON – o altă posibilitate ezoterism
Cometa ISON - o altă posibilitate
Spuneam în articolul precedent că există șanse caISON să fie absorbită sau să se dezintegreze când va ajunge la periheliu, adică în punctul cel mai apropiat față de Soare, deci posibil să intre în sfera sa gravitațională. Nimeni la această oră nu poate să afirme cu certitudine ce se va întâmpla cu ISON nu numai pentru că de regulă cometele sunt imprevizibile, ci și pentru că nu se știe practic nimic cert despre ea, nici din ce e compusă, nici ce dimensiune are. Se presupune doar că este formată din gheață și gaze și când spunem gaze nu trebuie să avem în vedere numai ceea ce noi în general gândim când spunem gaze, ci tot ce se poate transforma sub formă gazoasă din punct de vedere chimic, iar unele gaze pot lua forma lichidă sau solidă în anumite condiții.
Neștiind din ce este formată cometa, consecințele trecerii ei prin apropierea Pământului sau intrarea sa în sfera gravitațională a Soarelui nu pot fi prezise, ci doar bănuite, calculate și eventual studiate, monitorizate pe măsură ce apar. La această oră nu putem decât să sperăm la cel mai optimist scenariu, dar nici unul nu este exclus.
În articolul precedent supuneam atenției varianta în care ISON s-ar descompune, dezintegra la intrarea în ”contact” cu Soarele sau mai bine spus sfera sa gravitațională. Ar fi posibil să fie absorbită, sau respinsă, distrusă, sau defragmentată. Mai spuneam acolo, că mai există un pericol din păcate cel mai probabil care ne poate lovi INDIFERENT CE SE VA ÎNTÂMPLA CU ISON. Nu mă refer aici la ceea ce susțin unii, și anume că după ce va ajunge la periheliu, cometase va îndrepta spre Pământ, chiar dacă unii spun că Nostradamus sauApocalipsa dupa Ioan ar vorbi despre asta. Eu vorbesc despre date concrete, evenimente care pot fi calculate și au probabilitate mare de a se desfășura.
În oricare din variante, ori că ISON se va dezintegra sau nu, indiferent că fragmente ale unei eventuale distrugeri ne vor atinge sau nu, conform calculelor, înfebruarie 2014 Pământul va trece prin coada cometei. Trecând peste faptul că din nou nu se știe ce conține această coadă, dacă este însoțită sau a adunat în ea pe unde a trecut fragmente solide mai mici sau mai mari, ceea ce este cert este că conține în ea forme necunoscute de ”viață”, laolaltă cu praful cosmic sau alte ”ingrediente”. Există riscul ca în această coadă să se afle viruși, bacterii purtătoare de boli și pandemii. Este o alarmă falsă, o simplă teorie a conspirației, sau ipoteza se bazează pe ceva real?
Unele ziare spun este vorba de o posibilă pandemie care să ducă la decesul unui număr foarte mare de oameni” amintind că printre măsurile luate de FEMA în SUA și structurile specializate în acțiuni împotriva dezastrelor,” s-ar fi cerut echipamente și instalații de urgență pentru 100.000 de persoane care vor lucra în interiorul unor celule medicale de criză, repartizate în 1.000 de tabere ce ar urma să adăpostească, fiecare, câte 100 de oameni pe tot teritoriul Statelor Unite. ”
Pe blogul Secretele lui Lovendal însă, un blog care tratează frecvent sau preponderent astfel de subiecte, se prezintă un material care face o plimbare prin trecut arătând că unele din cele mai mari pandemii ale istoriei s-au manifestat în preajma unor evenimente cosmice. Bineînțeles la cele mai vechi există date și informații privind natura fenomenelor cosmice, totul se bazează pe relatări sau scrieri care nu pot fi dovedite, nici nu se poate stabili natura evenimentelor, dar ceva s-a întâmplat și ar putea să nu fie doar o coincidență. Măsurile care se spune că au fost luate în regiunea III FEMA ar confirma că cel puțin autoritățile americane au luat în calcul și această variantă.
Ia să vedem ce spune istoria pandemiilor?
1. Biblia spune : “10. Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor. 11. Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.” (Apocalipsa 8:10-11).”  Că a fost o stea sau un corp ceresc, care strălucea ca o stea așa cum va străluci și ISON și atingând pământul a infestat pământul este încă discutabil. Ceea ce este de reținut este că astfel de corpuri cerești provoacă nu numai distrugeri la contact direct, ci pot aduce din atmosfera extraterestră boli, viruși, bacterii necunoscute cu efecte necunoscute;
2. Dr. Chandra Wickramasinghe, astrolog, astronom, matematician englez originar din Sri Lanka, fost Profesor și Director la Buckingham Centre for Astrobiology al Universității din Buckingham, consideră că praful interstelar are o componentă organică și că originea marilor epidemii se află în spațiul extraterestru, că virușii a tot felul de boli ajung pe planeta noastră, fiind purtați de meteoriții și cometele din spațiul cosmic. Wickramasinghe este părintele teoriei panspermiei care spune că viața a fost adusă pe pământ din spațiu, teorie de altfel similară cu a Bibliei, care are însă un alt agent purtător al vieții, nu meteoriții și cometele, cum susține savantul. Mai mult, acesta a prezis o ”ploaie roșie” care va cădea pe pământ la sfârșitul lui 2013;
3. În susținerea acestor teze se dau câteva exemple:
• Gripa spaniolă care a lovit pământul în 1918-1920 și care a făcut între 50-100 milioane de victime, cea mai mare din istoria omenirii se presupune că ar fi de origine extraterestră, deoarece aria de răspândire a fost foarte mare, apărând și în zone care nu au avut nici o legătură cu apariția bolii, existând la vremea aceea slabe șanse ca cineva din Spania să ducă boala în Alaska de exemplu, singura explicație convenabilă fiind că virusul a venit din atmosferă. Astfel s-ar explica întinderea gripei pe o suprafață așa de mare, într-un timp atât de scurt.
• Wickramasinghe susține de asemenea că alte două epidemii din istoria omeniriiepidemia din Atena şi ciuma lui Iustinian sunt de origine extraterestră. Ciuma lui Iustinian, a cuprins Imperiul Bizantin, inclusiv capitala Constantinopol, în anii 541-542 și savantul englez o leagă de faptul că în jurul anului 540 d.Hr. s-a semnalat prezenţa unor evenimente astronomice ciudate: Soarele apărea albastru, căldura sa era lipsită de intensitate şi aproape că nu mai lăsa nici o umbră pe Pământ.
• În 2003 savantul a susținut că SARS ( severe acute respiratory syndrom) este de asemenea de origine extraterestră, dar teoria sa nu a fost îmbrățișată de marea majoritate a savanților.
Adevărul este departe de a fi stabilit cu dovezi, deocamdată ne confruntăm cu teorii și opinii. Din păcate chiar dacă este posibil ca Pământul să mai fi trecut prin astfel de situații de-a lungul istoriei sale, fie nu există mărturii, fie cele care există sunt lipsite de date concrete datorită lipsei aparaturii de investigare la momentele respective. De aceea, fenomenul la care vom asista în lunile care urmează reprezintă o ocazie unică pentru omenire, de data asta având mijloace de a cerceta fenomenul științific. Conțin cozile cometelor substanțe organice sau/și viruși purtători de boli și pandemii? Poate acum vom afla, dar probabilitatea este mai mare decât aceea de a avea loc o ciocnire între Pământ și ISON. Oricum va fi ceva nou, dacă va apare ceva va dura până se va găsi sau prepara antidotul. Este posibil să fie victime, este posibil să nu fie, ne confruntăm cu ceva nou, nu trebuie nici să ne panicăm, nici să ne credem invincibili.
Pământul va trece prin coada cometei ISON în februarie 2014. Este posibil ca aceasta să conțină printre altele, viruși purtători de boli, dar este posibil să nu conțină, chiar dacă am admite teoriile lui Wickramasinghe, nimic nu este cert, dar e bine însă să fim informați, să cunoaștem variantele, eventualele fenomene, să nu reacționăm ca acum 2000 de ani închinându-ne la orice nu cunoșteam sau venea din cer.
Până una alta, să notăm că măsurile care se spune că au fost  luate de FEMA nu sunt pentru că vine apocalipsa, sunt măsuri care se iau în orice stat normal care știe că urmează un eveniment care nu se știe ce va aduce, dar ia în calcul toate variantele.

Toti vom lua "o bucata" de schimbare, de renastere, dar noi vom fi "lipsiti de entuziasm" si pusi pe cearta. - Mesaj de la Ingeri primit de Sfatuitoarea





AVERTISMENT! Acest mesaj nu trebuie citit de cei care sunt influentabili, pentru ca va contine informatii care pot dauna celor labili psihic. 


Traim de ceva vreme sub influenta unor energii atat de intense si de amestecate, incat nu mai stim ce este cu noi si de unde vin. Unii au insomnii, altii sunt obositi o perioada mare de timp, altii au palpitatii sau dureri de inima, altii ameteli, altii s-au trezit cu suferinte ciudate, in zone ciudate, de nu isi pot explica ce si de la ce au aparut. 
Dupa cum v-am mai spus, totul se intampla acum cu voie divina si face parte din planul divin, chiar daca aceste influente sunt si vin din partea negativa.  Aceste incercari si energii au scopul de a ne ajuta sa capatam informatii si capacitati nebanuite, menite sa ne ajute sa evoluam si sa ne implinim misiunile divine. 
De ceva vreme, am niste simtaminte nu tocmai frumoase referitoare la evenimentele care se vor abate asupra tarii noastre si asupra planetei. Ele vin si cumva se plieaza foarte bine pe viziunile, pe care le-am avut anii trecuti. Am tot cerut calauzire Ingerilor mei dragi, pentru a ma invata, cum sa va fac cunoscut ceea ce simt eu. 

Azi am avut o viziune extraordinara si oarecum uimitoare. Am vazut un fel de faleza foarte inalta, din care se prabuseau bucati. Pe aceasta faleza erau si niste oameni, dar nu foarte multi. Unii dintre ei cadeau odata cu bucatile de faleza. Interesant este ca, sub un strat foarte mare de pamant, se afla un fel de peste, de balena mare, foarte mare, care iesea la iveala odata cu prabusirea bucatilor din faleza. Din aceasta balena, oamenii luau cu furculita cate o bucata mai mica sau mai mare, cine dorea. Erau si oameni ca nu voiau. 
Sincer, a trebuit sa incerc sa inteleg foarte bine mesajul viziunii mele. Am cautat in dictionarul de vise, caci nu stiam exact ce anume inseamna balena. Iata ce am gasit:

"Balena este aşadar simbolul locului şi timpului necesar unei schimbări interioare profunde. Ea mai sugerează protecţia, adăpostul, "pântecele" liniştitor în care se pot reface forţele. De aici, ideea că balena este o imagine maternală. Pe de altă parte, această coborâre într-un loc necunoscut evocă de asemenea mormântul, trecerea printr-un anume fel de moarte pentru a accede la o nouă renaştere"( sursa: http://www.vise.ro/dictionar/39-b/18783-balena)

Mai trebuie adaugat, ca furculita inseamna :

"cine visează că foloseşte furculiţa la masă, în realitate este lipsit de entuziasm şi caută cearta" ( http://www.vise.ro/dictionar/43-f/20566-furculita)

Am cautat in dictionarul de vise, caci Ghizii mei spirituali, daca nu imi dau mesajul direct, mi-l transmit codificat, cu simboluri din vise, desi nu primesc mesajele in somn, ci treaza. 

Deci, dragii mei, se pare ca omenirea va trece prin transformari majore. Toti vom lua "o bucata" de schimbare, de renastere, dar noi vom fi "lipsiti de entuziasm" si pusi pe cearta. Unii o vor refuza.  Aceste transformari sunt aduse de niste evenimente prin care vom trece cu totii. Nu vreau sa va sperii, dar va spun ca, cu cat va veti deschide mai mult catre Dumnezeu si veti renunta la liberul arbitru, cu atat mai usor veti trece prin aceste evenimente. 
Vor fi atat de ciudate si de neinteles in prima faza, ca pe multi ii va apuca frica, ceea ce nu este recomandat. Orice s-ar intampla, oriunde v-ati afla, luati-va familia in brate si rugati-va! Rugati-va lui Dumnezeu si cereti ajutorul Ingerilor, pentru ca doar ei va pot proteja si va pot ajuta sa treceti prin si de orice. Ganditi-va ca dupa tot felul de calamitati, ati auzit si ati vazut oameni care au supravietuit miraculos si aproape toti au marturisit, ca s-au rugat mult si ca forte nevazute i-au ajutat si i-au protejat. 

Perioada 19 -29 noiembrie este o perioada critica, care face parte din planul astral de schimbari.  Nu pot sa va spun cu certitudine ce si cum se va intampla, dar 29 noiembrie este o zi insemnata. Atunci se intampla multe in planul energetic si nu este exclus sa asistam si la un eveniment tectonic insemnat. 
Cometa Ison va avea o influenta foarte mare in aceasta perioada.      (http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/10/teoria-conspiratiei-ison-o-simpla.html)

Gaura neagra din centru galaxiei (http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/09/gaura-neagra-din-centrul-galaxiei.html) nu va trece nici ea fara sa ne influenteze.

Americanii se pare ca se pregatesc asiduu pentru acea perioada.

Nu vreau sa panichez pe nimeni, dar eu sunt de parere ca trebuie sa stim ce ne asteapta si sa ne pregatim macar sufleteste, daca nu si material. De aceea am si pus avertismentul la inceput, pentru a avertiza pe cei care nu vor sa afle si care s-ar putea speria.

Daca luam in considerare ca Nostradamus face referire la anul 7 si ca 2014 este exact un an 7, atunci ar trebui sa ne gandim serios ca avem toate sansele sa trecem prin ceva asemanator unei glaciatiuni, ca un razboi insemnat va incepe, ca eruptiile vulcanice se vor intensifica, ca se  poate produce o reasezare a scoartei planetei si deci cutremurele se vor intensifica si ca numar si ca intensitate, iar furtunile magnetice ne pot avaria si aparatele si retelele electrice, dar si campurile noastre proprii si pe cel al Pamantului, ca nivelul apelor va creste.

In incheiere, sa nu uitam ca mesajul Ingerilor a fost cat se poate de clar: 
DE  NOI DEPINDE CAT DE MARE VA FI BUCATA DE SCHIMBARE SI DE RENASTERE, PE CARE O VOM LUA SI SA RENUNTAM LA LIPSA DE ENTUZIASM SI CEARTA IN CARE NE DUCEM VIATA CEI MAI MULTI DIN NOI!



Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti!


Acesta este mesajul pe care ni l-au trimis Ingerii in seara aceasta. 


Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Cu mult drag,
Sfatuitoarea



Energiile lunii octombrie 2013

Un mesaj de la Jennifer Hoffman
copac
A mai trecut inca o luna a acestui an, o luna care a constituit, din nou, o sursa pentru numeroase ocazii de vindecare, curatare si eliberare. Septembrie a fost o luna pe care nu o vom uita curand si acum intram intr-o luna noua, care incepe cu umbra lui Mercur retrograd si cu mai multa activitate care ne va conduce spre cuadratura Uranus/ Pluto din noiembrie.
S-ar putea sa va intrebati „nu se mai termina odata?”, iar raspunsul este si da si nu. Ciclurile se incheie intr-un fel, pentru ca atunci cand se inchid, devin portaluri de deschidere a ciclurilor viitoare. De aceea, sa astepti sfarsitul este contra-productiv; trebuie sa urmarim modul in care sfarsitul creeaza un nou inceput.
In previziunile mele pentru anul 2013 am scris despre nevoia de a renunta la paradigmele vindecatorului martir, am mai scris despre acelasi lucru in 2011, in carteaInaltarea spre Miracole, precum si in numeroase alte articole, inca din 2009. Vremea renuntarii a sosit, chiar daca raspunsurile furioase si bazate pe frica, pe care le-am primit la o recenta postare a mea de pe facebook, referitoare la incheierea contractelor sufletului si eliberarea de nevoia de a-i vindeca pe altii, indica ceea ce simt oamenii, ca dovada a faptului ca exista inca o mare incarcatura de ego, in a te considera forta vindecatoare din viata celorlalti. Cu toate acestea, a venit timpul si vom avea tot mai multe ocazii sa renuntam la aceste paradigme, incepand cu 1 octombrie si pana la sfarsitul anului.
In luna octombrie, avem la dispozitie diferite cai, in functie de ce alegem sa facem in continuare. S-ar putea sa exploram mai multe cai, daca suntem inca indecisi in legatura cu ceea ce este important pentru noi si ceea ce vrem cu adevarat. A venit timpul sa renuntam la vechile paradigme si moduri de a fi? Avem incredere in noi insine, in altii si in Univers, in acest proces? Se va destrama, oare, totul – si cum poate arata asta? Cum ar arata, daca nu se destrama? Cred ca suntem frustrati cu totii, pentru ca nu cunoastem raspunsurile la aceste intrebari importante si, odata cu procesul de curatare a paradigmelor 3D, ne aflam in nisipuri miscatoare si incercam sa ne tinem pe picioare, cautand, in acelasi timp, sa decidem care este urmatorul loc sigur pe care sa pasim.
Din acest motiv, numeroasele cai si ocazii ale lunii octombrie vor constitui fie o sursa de bucurie, fie adevarate incercari (si ele fiind o binecuvantare). Ocaziile constituie o sursa de bucurie, daca le folosim pentru a ne face alegerile, pornind dintr-o pozitie de putere si care sa ne serveasca noua. In acelasi timp, ele vor deveni o incercare, daca vom incerca sa ne agatam de orice credem noi ca va fi permanent sau ca ne va proteja de la a face schimbari. Un mod bun de a vedea in ce zona se intampla asta cu voi, este sa cautati in ce situatie opuneti rezistenta, ce va enerveaza sau de ce anume simtiti ca trebuie sa va aparati.
Confruntarea cu divinitatea, constiinta de sine si asumarea personala a puterii este foarte grea pentru ego si acum ne aflam intre doua lumi, dorindu-ne lumea evoluata a frecventelor mai inalte – dar, in acelasi timp, ne dorind sa renuntam la ceea ce ne impiedica sa o accesam. Aceasta miscare de du-te vino este extrem de frustranta si parte din frustrare vine din insistenta noastra de a ne agata de paradigmele vindecatorului martir, pe care nu le putem lua cu noi in dimensiunile superioare, ale caror energii cer sa fim „vindecati si intregi”, fiecare fiind raspunzator pentru propria vindecare.
Aceasta luna traim, pentru prima data, un imbold puternic de a elibera vechea energie densa, care nu ne mai este impusa, ca urmare a acumularii de energie cu vibratie inalta, pe care am integrat-o timp de luni. Vibratiile extinse, mai usoare si mai inalte, compacteaza energia mai densa pe care o purtam, concentrand-o astfel incat sa fim foarte constienti de ea si de prezenta ei in campul nostru energetic, prin felul in care se materializeaza in viata noastra.
Aceasta poate da nastere, brusc, la probleme emotionale, fizice si mentale, care apar pentru a ne face sa acordam atentie tiparelor, paradigmelor, gandurilor si credintelor care stau intre noi si pasul nostru urmator. Odata ce ne-am stabilit intentia, orice ne blocheaza iese la iveala, pentru a fi trecut in revista si eliberat si, daca nu actionam in nici un fel, aceste aspecte se vor aduna, pana cand vor deveni atat de vizibile incat va trebui sa actionam.
Avem Mercur retrograd, care isi incepe mersul retrograd pe 2 octombrie, devenind complet retrograd pe 18 octombrie, pentru ca sa isi incheie umbra pe 27 noiembrie. Mercur face trei treceri peste gradul conjunctiei Saturn/Venus/Nod din 18 septembrie, oferind ocazia re-trairii si re-exprimarii acelei energii.
Aceasta ne conduce la cuadratura Uranus/Pluton din 1 noiembrie, plasata intre doua eclipse, prima fiind pe 18 octombrie. Aceasta cuadratura il are pe Uranus retrograd si pe Pluton direct. Un lucru poate fi observat in legatura cu cele sapte cuadraturi ale celor doua planete si anume, ca miscarea fiecarei planete alterneaza intre retrograd si direct, pana la ultima cuadratura, din 17 martie 2015, cand ambele planete vor fi directe.
Inaintam pe calea evolutiei, mai mult decat am facut-o vreodata si acum nu mai exista cale de intoarcere. Incepand cu octombrie, primim multe oferte de a sprijini schimbarea la un nivel profund, oferte pe care le putem folosi in mod voluntar, gestionand astfel schimbarea, cu gratie si usurinta. Pe de alta parte, putem da curs haosului si dramei, in functie de cat de multa frica si rezistenta avem. Este momentul potrivit, trebuie doar sa ne gasim curajul de a face schimbarile si de a ne simti confortabil cu transformarea care ne scoate din zona de confort si ne duce in cea de disconfort.
Structurile care ne sustin realitatea cedeaza, pe masura ce ne schimbam scopul si expansiunea realitatii. Ceea ce gandim ca este „real”, este real numai pentru noi, totul este doar o iluzie. Atunci cand ne schimbam realitatea, chemam o alta iluzie sa ii ia locul. Tot ce facem este sa trecem prin diferite iluzii, fiecare dintre ele fiind create si avand puterea pe care noi le-o dam prin intentia, credintele si gandurile noastre.
Intrebarea cheie pentru luna octombrie este: „Esti evoluat sau involuat?” A fi evoluat necesita detasare, lipsa judecatii si acceptare. Atunci cand suntem prea implicati, ne micro-gestionam pe noi si pe ceilalti, temandu-ne de rezultat, rezistand transformarii si fiindu-ne frica sa avem incredere in noi insine si in Univers. Stim deja tot ce avem nevoie pentru a crea ceea ce dorim, tot ce avem de facut este sa ne conectam cu acel lucru dintr-un spatiu al puterii asumate si ale constiintei sinelui nostru ca fiind divin, intreg si complet.
In octombrie putem incepe sa traim o viata „usoara”, pe masura ce eliberam judecatile si frica si asteptam sa ne hotaram daca ceva este bun sau rau, corect sau gresit, pana cand vom vedea imaginea intreaga si completa. Usurinta vine din intentie, atunci cand ne amintim ca suntem chiar acum, pe deplin, in modul co-creatie si ca tot ce intentionam, capata viata.
Odata cu incheierea contractelor sufletului si a karmei, a vindecatorului martirizat si a obligatiilor noastre de vindecare auto-impuse, suntem liberi sa fim plini de bucurie, puternici si fericiti. Cum arata asta, pentru voi? Aveti puterea de a crea acest lucru acum si de a fi un exemplu de viata usoara, implinita si intreaga. Alegeti ce va serveste mai bine si daca nu va place, alegeti o alta iluzie. Putem sa le facem pe cat de puternice vrem, este timpul sa visam grandios.
Sa aveti o luna minunata!!!
 Sursa: editura foryou

REGASIRILE KARMICE

foto tare
De-a lungul zecilor si sutelor de vieti pe care le avem, sufletul uman are ocazia de a intalni si de a regasi alte suflete cu care a avut legaturi in alte vieti. Marea majoritate a relatiile pe care le avem in aceasta viata sunt de natura karmica. Atunci cand ma refer la relatii, fac referire la toate genurile de relatii pe care le avem in decursul unei vieti: pot fi relatiile cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii de serviciu, relatiile amicale, relatiile parinte/copil etc.
In aceste situatii, vorbim despre ,,regasiri karmice”, adica doua persoane care tocmai s-au intalnit, care se cunosteau, de fapt, din alte existente si au experimentat deja alte tipuri de relatii, impreuna. Cele care sunt mai curand pozitive se traduc prin simpatie spontana pentru un (o) necunoscut(a), inca de la primul contact sau prima intalnire. Rezulta de aici o prietenie sau o dragoste care se dezvolta foarte rapid. Regasirile sau intilnirile karmice – indiferent de natura lor – exista pentru a ne ajuta sa evoluam din punct de vedere spiritual, rezolvand anumite probleme emotionale sau relationale.
In acest sens, nu exista intamplari sau coincidente. Fiecare relatie pe care o legam are o anumita semnificatie, un anumit sens, iar daca reusim sa ne raspundem la intrebarea: “Oare de ce persoana X a aparut in viata mea?”, vom vedea ca marea majoritate a raspunsurilor se inscriu in urmatoarele categorii:
- pentru a ne plati o datorie karmica
- pentru a-i plati o datorie karmica
- pentru a indrepta o greseala comisa altadata
- pentru a invata o lectie
- pentru evolutia sufletului
- din cauza unei morti premature, intr-o viata anterioara
- pentru a completa sau a duce ceva la bun sfirsit
- pentru a ajuta un alt suflet
- din dragoste

A plati o datorie
Rascumpararea este unul dintre principalele motive pentru care stabilim legaturi cu persoane din trecutul nostru. Sufletele noastre simt nevoia de a indrepta lucrurile fata de alte suflete carora le datoram ceva. Aceste datorii karmice se pot acumula pe parcursul mai multor vieti, iar rolurile jucate de noi sau locul de desfasurare se schimba in permanenta.
Nu exista reguli care sa stabileasca perioada de timp in care trebuie sa platita o datorie karmica. Acesta decizie este stabilita de comun acord, intre spiritul nostru si cel al persoanelor fata de care am acumulat datorii karmice. De obicei, sufletul doreste intotdeauna sa echilibreze situatia, intr-un mod pozitiv. Daca ceva nu ni se pare corect intr-o relatie sau intr-o situatie, ar trebui sa meditam asupra acestui fapt, intrebandu-ne sinele superior ce ar trebui sa invatam sau sa rascumparam. Subconstientul este un mecanism mult mai inteligent decat suntem tentati a crede, iar ratiunile lui sunt de multe ori diferite fata de ceea ce percepem cu mintea constienta.
 
A primi plata unei datorii
Uneori ne reincarnam si stabilim legaturi cu o alta persoana, pentru a-i oferi acesteia ocazia de a achita o datorie karmica fata de noi sau putem alege sa facem parte din viata altor persoane, pentru a contribui la evolutia sufletelor lor. Aceste relatii marcate de datorii apar adesea in cadrul unui cuplu sau al unei familii.
 
A indrepta un rau sau a invata o lectie
Probabil ca multi dintre noi am avut relatii pe care pur si simplu nu am putut sa le facem sa functioneze. Indiferent cat ne-am fi straduit, relatia era vesnic agitata, presarata de despartiri si impacari. Desi doriti sa fiti impreuna, nu va puteti pune de acord in nici o privinta. In cele mai multe situatii, ego-ul intervine ca un obstacol major in acest tip de relatii. Problemele nerezolvate in aceasta viata, se transfera urmatoarei, iar lectiile inimii sunt adesea mult mai greu de invatat mai tirziu.
Uneori, in spatele acestui scenariu de viata se afla invatarea lectiei rabdarii, a tolerantei sau a increderii, a nu lasa ego-ul sa distruga o astfel de legatura. Unele dintre dificultatile cu care ne confruntam de-a lungul vietii pot fi, de fapt, binecuvantari, pentru ca ne dau ocazia de a evolua ca suflete. Cele mai dificile lectii ale vietii ne fac, de cele mai multe ori, mult mai puternici.
 
A ajuta alte suflete in evolutia lor
La prima vedere, o astfel de misiune aleasa de catre sufletul nostru poate fi impovaratoare, pentru ca ascunde o mare responsabilitate spirituala fata de cei de langa noi. Aceasta misiune poate avea un cadru mai larg (fata de o comunitate) sau se poate referi doar la o relatie punctuala.
De exemplu, o persoana care isi dedica intreaga viata altei persoane – probabil partenerul de viata sau copilul. Viata celui care primeste se schimba radical datorita influentei acestui suflet. Un exemplu in acest sens ar fi un suflet care se incarneaza pentru a fi mama unui copil cu handicap. Nevoile copiilor ajuta sufletele in drumul lor prin viata. Am putea rasturna situatia, sugerand ca si copilul, la randul sau, isi ajuta mama. Un suflet se intoarce intr-un trup incomod, oferindu-i mamei oportunitatea de a evolua din punct de vedere spiritual si de a da dovada de empatie, compasiune, rabdare, dedicandu-si viata acestui copil care are atat de multa nevoie de ea.
 
Despartirea din cauza unei morti premature intr-o viata anterioara
Un alt tip de legatura este cea creata in cazul in care viata unei persoane este curmata de o moarte prematura, iar celalalt ramane in viata cu inima franta de durere; nu accepta despartirea, iar suferinta continua. Adesea, din nefericire, persoana ramasa in viata refuza sa isi refaca viata si se blocheaza intr-un fel de bucla temporala. Durerea generata de pierderea suferita este atat de profunda, incat da nastere unei firi rigide, neinduplecate. Unele persoane nu mai pot iubi din nou sau jura sa nu mai iubeasca. Cand are loc o reincarnare, sufletele sunt atrase de aceasta energie si simt dorinta puternica de a fi din nou impreuna.
Problema care apare in aceasta viata este ca una dintre persoane se teme atat de mult si devine aproape paranoica de frica de a nu fi parasit de celalalt, incat isi sufoca partenerul/partenera sau traieste constant cu teama ca se va intampla ceva rau, in cadrul relatiei respective. De cele mai multe ori, aceste temeri sunt nefondate si sunt preluate la nivel subconstient, dintr-o viata anterioara. Sunt amintiri pastrate la nivelul sufletului nostru. Unele imagini se refera, poate, la bucurii, lectii sau suferinte din vietile anterioare. Desi vietile anterioare sunt sterse din memoria noastra constienta, atunci cand ne nastem din nou, sufletul inca mai pastreaza amprente energetice ale acelei existente. Daca le ignoram sau le intelegem in mod gresit, aceste amintiri din vietile trecute ne urmaresc, bantuind noile noastre relatii, neintelegand de unde ni se trag anumite tipare relationale, pe care le repetam, iar si iar.
Cand acest tip de trecut karmic apare intr-o relatie mama-copil, mama poate fi superprotectoare, pana intr-atat incat aceasta atitudine devine nesanatoasa la nivel spiritual pentru copil.
Intr-o relatie de dragoste, vedem semnele geloziei, fobiilor nefondate sau nesigurantei. Aceste fobii pot avea sens, daca sunt privite din perspectiva vietilor anterioare. Secole de-a randul, vietile a milioane de oameni au fost distruse din cauza razboaielor, foametei si a altor circumstante. Oamenii mureau pe neasteptate, in fiecare zi, din cauza unor accidente sau crime fara sens. Sufletele celor morti s-au simtit inselate, pentru ca cei dragi nu au avut ocazia sa-si ia ramas bun de la ele sau nu si-au putut indeplini karma alaturi de alte suflete. Sufletele celor care au parasit viata sunt nerabdatoare sa se intoarca pe Pamant, pentru a fi din nou impreuna cu persoanele iubite pe care le-au avut alaturi in alte existente si pentru a duce la bun sfarsit ceea ce au inceput intr-o alta existenta.
 
A completa sau a duce ceva la bun sfarsit
Inclusiv la nivel de suflet, se poate vorbi de chestiuni ramase nerezolvate. In multe vieti anterioare, anumite lectii au ramas nerezolvate sau neinvatate, unele indatoriri au ramas neindeplinite, anumite relatii nu au fost consumate, iar sufletul simte nevoia acuta de a duce ceva la bun sfarsit. Uneori, nimeni nu intelege de ce puneti atata pasiune si daruire intr-o anumita profesie, cauza sau un anumit hobby. Daca aveti sentimentul ca trebuie sa terminati ceva ori sa puneti capat unei situatii sau unei relatii cu cineva, atunci este probabil ca numite usi din trecut nu au fost inchise foarte bine. Tot ce ni se intimpla face parte dintr-un puzzle, iar piesele trebuie privite in ansamblu, nu separat.
 
Pentru evolutia sufletului nostru
Un alt motiv – si adesea cel mai important – pentru care alegem sa ne reincarnam este evolutia sufletelor noastre. In timpul trecerii prin fiecare viata, invatam lectii noi, indeplinim indatoriri, dezvoltam talente si avansam spre niveluri superioare de iluminare spirituala. Ne putem imagina evolutia sufletului, in felul urmator: ne facem studiile spirituale incepand de la gradinita si pana la facultate. Exista diferite clase, diferiti profesori si teste, la toate nivelurile. In perioada dintre doua vieti, sufletul nostru alege singur ceea ce doreste cu ardoare si are nevoie sa invete; ne alegem, astfel, situatiile prin care trebuie sa trecem, oamenii-cheie care ne vor aparea in cale si care ne vor ajuta sa ne ducem la bun sfarsit asimilarea lectiilor si invataturilor. Uneori ne putem bloca la clasa intai si trebuie sa urmam un curs de compasiune. Sau poate ca sufletul nostru nu este multumit de nota la empatie si alege sa mai ramana putin in urma, pentru a invata cu adevarat tot ce trebuie sa stie pentru a primi un 10.
Sufletele noastre evolueaza cel mai mult, prin ceea ce facem in cadrul celor mai personale relatii ale noastre. Invatam cel mai mult si evoluam cel mai bine prin dificultati, suferinta si durere si poate de aceea se si spune ca in spatele unui aparent rau se ascunde intotdeauna un bine. Multi dintre noi isi aduc aminte de momentele fericite, pline de bucurie, dar la fel de multe dintre astfel de momente se sterg din memorie. Totusi, nu uitam niciodata crizele prin care trecem, pentru ca ele ne schimba in profunzime. Daca viata voastra pare a fi marcata de o succesiune de astfel de crize, incercati sa intelegeti ca atunci cand va confruntati cu astfel de dificultati, sufletul vostru a ales sa avanseze spre un nivel superior sau a ales sa se purifice.
 
Din dragoste
Multe suflete fac intelegeri cu sufletele pe care le iubesc, pentru a se reincarna din nou impreuna, doar pentru ca dragostea lor este atat de puternica si intensa. Nu pot suporta gandul de a fi despartite si, adesea, continua sa aleaga sa fie impreuna sau sa se casatoreasca in fiecare viata. O astfel de iubire este atat de puternica, incat energia pe care o creeaza tine oamenii impreuna, pe durata mai multor vieti. Este un tip de iubire care rupe lanturile conventionalului, care extinde constiinta celor doi, spre nivele superioare de intelegere si relationare.
Apoi mai este si legatura mama-copil. Este o legatura atat de puternica, incat poate transcede, de asemenea, mai multe vieti. Iubirea reala a unei mame este, poate, cea mai puternica dintre toate, pentru ca este neconditionata. Multe mame doresc sa fie din nou impreuna cu copiii lor, pentru ca ii iubesc foarte mult. Daca un suflet simte o astfel de necesitate, va gasi o cale de a se intoarce pe Pamant, pentru a face parte din viata copiilor, jucand, eventual, un rol diferit.
 
In loc de incheiere
Trebuie stiut ca intalnirile karmice importante pentru evolutia noastra sunt planificate de noi insine in universul spiritual, in perioada dintre doua vieti. Putem alege intre a le suporta in mod inconstient sau, dimpotriva, a incerca sa intelegem ratiunea spirituala de a fi, a fiecarei relatii.
Indiferent de rolurile pe care le-am jucat unii in viata altora, relatiile in care suntem implicati ne vorbesc, uneori mai soptit sau cifrat, despre ceea ce avem de scos la lumina din noi, pentru a ne intelege, a ne echilibra, armoniza si pentru a pasi in continuare pe calea desavarsirii spirituale.
http://www.totulpentrunoi.com/2013/07/regasirile-karmice/

40 de citate despre speranta

  • sursa:internet
În mitologia greacă se spune că atunci când Prometeu l-a imitat pe Zeus creând oameni perfecți din lut și dându-le apoi viață, Zeus s-a simțit jignit și a dorit să se răzbune. Astfel, l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au pus toate relele din lume.
Singura care s-a deosebit de ceilalți zei a fost Atena – zeița înțelepciunii – care a pus în cutie speranța.
Zeus i-a dăruit-o  lui Prometeu pe Pandora ca și soție împreună cu acea cutie (de unde și numele de Cutia Pandorei). Prometeu a refuzat să primească darul însă fratele său a deschis cutia eliberând toate relele și s-a grăbit apoi să închidă capacul, speriat, fără să observe însă că pe fundul cutiei rămăsese speranța.
Îți prezint în continuare o selecție de 40 de citate interesante despre speranta:
  1. “Speranța vede invizibilul, simte intangibilul și împlinește imposibilul.” – Charles Caleb Colton
  2. “Cândva totul va fi bine, iată speranța. Acum totul este bine, iată iluzia.” – Voltaire
  3. “Speranța este un vis cu ochii deschiși.” – Tudor Arghezi
  4. “Speranța poate lumina bezna, atunci când inima devine confuză.” – Robert Hensel
  5. “Ori de câte ori simțim că nu mai putem continua lupta cu viața, speranța ne șoptește în ureche, pentru a ne reaminti: Sunteți puternici!” – Robert Hensel
  6. Speră în speranța iluziei vietii tale fiindcă este unicul lucru real pe care îl ai!” – Sorin Cerin 
  7. “Speranța e cel mai rău dintre rele pentru că prelungește chinul.” – Irvin Yalom
  8. Uneori e mult mai folositor să-ți pierzi speranța, decât să-ți pierzi vremea sperând.” – Radu Stanca 
  9. “Lumea are nevoie de speranță ca de lumină.” –  Dimitrie Bolintineanu
  10. “Hrăniți speranța cu fapte bune.” - Bartolomeu Anania
  11. “Nutriți orice speranță!” - Geo Bogza
  12. “Speri ori dispari!” - Laurențiu Mihăileanu
  13. “În locul unei crude realități e de preferat speranța.” - Pavel Coruț
  14. “Neștiind când zorile vor sosi, deschid fiecare fereastră.” - Emily Dickinson
  15. “Ai sperat, ai visat, ai pierdut. Ce contează? Mai poți pierde, mai poți visa, mai poți învinge! Asta contează!” - Aurelian Silvestru
  16. “Fără speranță nici chiar disperarea nu ar fi posibilă, iar omul nu ar dispera dacă nu ar spera.” - Giacomo  Leopardi
  17. “Speranța este cea mai nesecată energie.” - Gheorghe Pituț
  18. “Există speranță pentru toată lumea. Speranța este cea care pune lumea în mișcare.” - Paul Auster
  19. “Forma reală a fericirii e nădejdea. Cine nu mai speră, nu poate fi fericit.” - Victor Eftimiu
  20. “Speranța este o întâlnire plăcută, dar un prieten nesigur.” - Thomas Haliburton
  21. “Speranța este moartea oricărei împliniri.” - Sorin Cerin
  22. “Cred că este o greșeală să cauți speranța în altă parte decât în tine.” - Arthur Miller
  23. “Speranța este negarea realității.” - Margaret Weis
  24. “Moara speranțelor merge de mii de ani.” - Tudor Arghezi
  25. “Speranța este cel mai bun medicament pe care îl cunosc.” - Alexandre Dumas
  26. “Cel mai frumos cadou făcut cuiva este speranța.” - Anatole France
  27. “O speranță e o hartă imaginară, o hartă cu ar trebui să fie în loc de o hartă cu  este.” - Stephen Covey
  28. “Un lider este un negustor de speranțe.” - Napoleon Bonaparte
  29. “Speranța este numele unui bun nesigur.” - Seneca
  30. Nebunia este introducerea speranței în logică.” - Emil Cioran
  31. “Speranța este visul omului treaz.” - Aristotel
  32. “Piscurile munților au fost întotdeauna indicatoarele speranței.” - Vasile Ghica
  33. “Voi ce intrați, lăsați orice speranță.” - Dante Alighieri
  34. “Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” -  Gabriel José García Márquez 
  35. “Oricât ar fi noaptea de lungă, tot vin odată zorile.” - Romain Rolland
  36. “Oamenii nu sunt prizonierii sorții, ci doar ai propriei minți.” - Franklin Roosevelt
  37. “Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor viața nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare.” - Langston Hughes
  38. “Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar și când se părea că nu mai este nici o speranță.” - Dale Carnegie
  39. “Speranța este bună ca masă de dimineață, dar ca masă de seară este foarte proastă.” - Francis Bacon
  40. “Speranța este cea din urmă scânteie care se stinge în orice inimă.” - Alexandre Dumas

Socant! Misterul cutremurelor, "bubuiturilor" si a apei cu sulf de la Izvoarele (Galati) este cunoscut de intregul "aparat de stat si de partid". Cauza este sonda petroliera din vecinatate care foloseste metoda fracturarii hidraulice utilizate si la exploatarea gazelor de sist!

Am auzit cu totii de fenomenele stranii de la Izvoarele (Galati). Nefiind zona seismica, orice om cu scaun la cap cauta cu totul alte explicatii decat mituri sau legende. Greu, dar adevarul a inceput sa iasa la suprafata. Ceea ce este socant este faptul ca adevarul este cunoscut de un intreg "aparat de partid si de stat", dar care il ascunde inapoia tacerii sau a unei inocente disimulate, in timp ce in zona populatia este traumatizata, isi pierde bunurile si se pregateste de evacuare. Doar se pregateste, intrucat nimeni nu ofera populatiei afectate nicio indrumare si nici un fel de sprijin, prin urmare localnicii acelui tinut sunt lasati sa piara, condamnati de propriii conducatori. Inapoia lor sunt insa vinovati cu nume si prenume! Specialistii in seismologie si/sau Fizica Pamantului  au stabilit ca de vină sunt injectările cu apă cu sare pentru a scoate petrolul. „În zonă se extrage petrol şi probabil este folosită apa cu sare sub presiune pentru creşterea producţiei de petrol. În momentul în care introduci apa, se produc nişte rupturi, care declanşează seisme. Extras din articolul apartinanad lui Marin Neacsu (In cuiul catarii). Extras: "Ceea ce nu spune onor administrația locală și centrală, este că firma care exploatează petrolul acolo, folosește procedeul fracturării ca și în cazul gazelor de șist și că mișcările de teren se datorează nu numai infiltrării apei (care ar fi un factor dar nu decisiv, ci ajutător) ci presiunii gazelor care se introduc cu apă sărată pentru a disloca rocile și a face loc extragerii petrolului. Din cauza asta oficialitățile dau vina pe ploi și se fac că nu știu de introducerea apei sărate (SUB PRESIUNE), sub casele oamenilor. Cele locale tac pentru că sunt interese ca exploatarea să continue, cele centrale tac pentru că dacă s-ar spune asta, lumea ar vedea ce se va întâmpla la un nivel mult mai mare cu exploatarea gazelor de șist și se va opune proiectului Chevron, iar Ponta nu vrea să plătească 2 miliarde de dolari și Chevron, dacă lumea face scandal". Extras Realitatea TV: „Am fost informaţi de către conducerea localităţii că apa din fântâni nu mai corespunde standardelor. Există o modificare a culorii, precum şi apariţia unui miros pregnant de sulf. Am fost solicitaţi să prelevăm probe din aceste fântâni şi în momentul de faţă echipe ale Direcţiei de Sănătate Publică sunt pe teren pentru a preleva apă din puţurile de adâncime din localitate şi să analizăm atât din punct de vedere bacteriologic cât şi din punct de vedere chimic”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi".
In concluzie: toti, de la Basescu la Ponta, de la autoritatile locale la SRI, cunosc exact ce se intampla la Izvoarele. Insa toti tac malc din motive bineintemeiate: - trebuie sa despagubeasca intr-un mod sau altul cetatenii din Izvoarele (stramutare, alte terenuri, alte locuinte, procese contra statului, acuzatii mult mai grave contra oficialilor statului - inclusiv de natura penala); - pot fi trasi la raspundere individuala pentru cele ce se intampla la Izvoarele; - ceea ce se intampla la Izvoarele darama mitul nepericulozitatii exploatarii gazelor de sist; Tacerea are mereu un pret! In acest caz pare implicat un intreg "aparat de stat si de partid". Care vor fi costurile tacerii in acest caz? Publicat de R-26500 

Sursa: primit pe mail
Multumim CS

Teoria conspiratiei: ISON, o simpla cometa sau mai mult?



Ciudat, media nu spune mai nimic despre cea care este numită Cometa Secolului. Pe timpul lui Caragiale,  când auzea  lumea despre cometă, se discuta şi la şcoală cu mai multă sau mai puţină pricepere. La noi, Cometa Secolului este tratată cu indiferenţă, media cel puţin cea românească nu spune nimic nici măcar aşa ca fapt divers, deşi nu este un fenomen chiar aşa de lipsit de importanţă. Doar în „Las Vegas Guardian Express” se pomeneşte că NASA a decis să ridice un balon în ziua de 28 Septembrie, care să observe mai bine cometa ISON în caz că condiţiile atmosferice vor împiedica vizibilitatea din observatoarele de pe Pământ. Misiunea va purta denumirea de BRRISON (Baloon Rapid Risponse to comet ISON) şi numai numele acestei misiuni îţi dă fiori. Misiunea va dura doar o zi deocamdată, dar balonul va fi folosit  de mai multe ori într-un interval de 10 luni. BRRISON va încerca să afle şi din ce este compusă cometa.

Daca misiunea şi intenţia este de a se da un răspuns rapid… Cometei sau posibilelor efecte ale trecerii ( să sperăm că doar trecere) acesteia pe langă Pămant sau prin sistemul nostru Solar:
1. De ce e nevoie de un balon, dacă există atâţia sateliţi în atmosferă şi toţi sunt” de observare”, conform declaraţiilor date la lansările lor ?
2. Există posibilitatea ca sateliţii să fie practic inoperabili datorită „impulsului electromagnetic”?
3. Se ştie oare din ce este compusă cometa, sau doar se presupune că ar fi formată din gheaţă?
4. De ce mass-media nu spune nimic despre cometă care si-a facut intrarea pe data de 28 septembrie in zona de observare a Pămantului?

Acestea nu sunt toate intrebările, alte intrebări se vor pune pe măsură ce se va afla mai multe. Să notăm, fără a ne panica faptul că incep să se confirme informaţiile despre existenţa unor trupe ruseşţi şi germane in SUA, se pare toate specializate în acţiuni de salvare în caz de dezastre. Deci întâlnirea celor două departamente rus şi american nu a fost doar pur informativă, are aplicaţii practice.
Ce se ştie este că de data aceasta cometa va trece destul de aproape de Soare, de centrul sistemului solar şi există posibilitatea să intre in sfera gravitaţională a Soarelui sau să fie influenţată de căldura acestuia. Ce se poate intampla?

1. Cometa să de dezintegreze şi resturi ale acesteia să fie supte de Soare şi/sau aruncate în exterior;

2. Cometa să reuşească să treacă de Soare şi să îşi vadă de drumul ei. Aici există varianta ca această totuşi să sufere unele modificări în ceea ce priveşte volumul şi deci şi traiectoria, sau nu. În mod cert, modificându-şi volumul, îşi va modifica şi traiectoria deci aceasta va deveni din data de 28 noiembrie când se presupune că va fi cel mai aproape de Soare, impredictibilă;

Dacă ISON este compusă doar din gheaţă şi eventual gaze, Pământul se poate confrunta „doar” cu o răcire a atmosferei, un val de gheaţă sau precipitaţii şi temperaturi extreme de valoare sau perioadă mai mică sau mai mare în funcţie de efectul pe care Soarele îl va avea faţă de cometă. Nimeni la această oră nu poate să spună şi dacă poate nu va spune, care vor fi aceste efecte, pe ce perioadă, sau pe ce suprafaţă a Terrei, pentru că nu se ştie ce mărime din cometă se va dezintegra şi în ce parte o va lua. Oricum, impulsul electromagnetic poate fi unul din efectele „ secundare” ale fenomenului...

La această oră este prea devreme să se spună ceva, sunt prea puţine date certe, practic tot ce se ştie sunt presupuneri, inclusiv faptul că ISON va avea o strălucire foarte puternică, de 13 ori mai mare decât a Lunii şi că în noiembrie va putea fi văzut cu ochiul liber aproape ca un al doilea Soare. Se spune că va putea fi văzută langă Soare, ziua în amiaza mare. Deocamdată media nu pomeneşte absolut nimic despre ISON deşi este un fenomen care se vede odată la milioane de ani.

Dar, pentru că mai există un dar, există păreri sau opinii chiar şi ştiinţifice care spun că pericolul nu este numai dezintegrarea cometei. În varianta în care totuşi aceasta va reuşi să supravieţuiască apropierii de Soare, pentru noi mai există un pericol , un moment critic şi acesta va avea loc în Februarie, deci după ce aflăm dacă ISON s-a dezintegrat sau nu, atunci când Pământul va trece prin coada cometei care iarăşi nu se ştie ce conţine. Poate fi compusă din gaze, vapori, blocuri de gheaţă, bucăţi de rocă de cine ştie ce dimensiuni care pot ajunge pe Pământ.

Şi mai este un aspect despre care nu vorbeşte nimeni. Toţi vorbesc despre influenţa pe care Soarele o va avea faţă de ISON, dar nimeni nu a pus în discuţie cum va influenţa ISON Soarele de vreme ce va trece suficient de aproape de el, ca să intre în sfera sa de gravitaţie? Prea multe întrebări fără răspuns şi poate tocmai de aceea nu se pomeneşte nimic. La această oră nu există nici o certitudine, doar supoziţii, calcule, opinii fără nimic palpabil.

Ramane intrebarea la care nu răspunde nimeni. Ce este ISON ? Există variante, ba că ar fi un asteroid, ba că ar fi NIBIRU, sau Planeta X, ba că ar fi una sau mai multe nave spaţiale...



PS: ISON activeaza pana la paroxism energiile lui Marte intreaga luna octombrie cu care este conjunct sau urmandu-l indeaproape (1.2 si 26, 27 octombrie) , adaugandu-se cuadratura Uranus/Pluton de la inceputul lunii noiembrie asa ca nu sunt surprinzatoare miscarile tectonice din ultima vreme. Incepand cu jumatatea lunii octombrie pana tarziu in noiembrie nu sunt excluse intensificari seismice pe tot globul, amplificarea energiei geomagnetice si avarii importante ale retelelor electrice ( 9,10 si 18 octombrie).