duminică, 28 octombrie 2012

Iată încă o dovadă a alfabetului străvechi de la Tărtăria: A fost găsit «pietroiul literar» pe care au scris strămoşii românilor acum 7.500 de ani


În luna august, arheologii au anunţat că au descoperit, în urma săpăturilor efectuate pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Nădlac, un oraş neolitic mai vechi decât piramidele. Ceea ce nu s-a dat publicităţii din acea locaţie este o piatră rotundă, inscripţionată cu semne ale alfabetului de la Tărtăria, prima scriere din lume.
    Generalul Mircea Chelaru
e convins că piatra găsită
lângă oraşul preistoric este
inscripţionată cu semne ale
alfabetului de la Tărtăria,
vechi de 7.500 de ani, descoperit
aproximativ în aceeaşi zonă,
în 1961. Ce l-a făcut să
creadă asta: patru
semne de pe piatră
seamănă cu litere ale
acelui alfabet din Neolitic
Aşezarea din Epoca Pietrei descoperită pe traseul autostrăzii aparţine culturii neolitice “Turdaş”, din sudul Transilvaniei, şi a fost ridicată cu cel puţin 2.500 de ani înainte de celebrele piramide egiptene (2630 - 2611 î.Hr.).
Situl se întinde pe 100 de hectare, are fortificaţii şi cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase şi statuete valoroase.
În apropierea oraşului străvechi a fost scoasă la lumină şi o piatră, pe care sunt scrijelite mai multe semne ciudate. Cel care ne-a furnizat fotografiile şi ne-a povestit despre piatră este generalul în rezervă Mircea Chelaru, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei, care a vizitat şantierul arheologic. “Vă trimit ceea ce am văzut la Turdaş, pe traseul excavaţiilor autostrăzii. Am fost acolo cu profesorul Victor Crăciun, senatorul Avram Crăciun şi fotograful Virgil Jireghie de la Arad. Priviţi înscrisurile şi comparaţi- le cu cele de la Tărtăria şi Oteleştii de Iaşi! Este numitorul comun al existenţei noastre inteligente de mii de ani”, ne-a declarat generalul în rezervă dr. Mircea Chelaru.
Într-adevăr, chiar şi la o verificare sumară, se pot identifica uşor pe această piatră patru elemente care corespund alfabetului de la Tărtăria, aşa cum a fost el descoperit pe trei tăbliţe de lut, vechi de 7.500 de ani.
Oraşul neolitic descoperit în august pe traseul autostrăzii Sibiu-Nădlac are o suprafaţă de 100 de hectare
Menţionăm că elemente ale acestei scrieri, încă nedescifrată, au mai fost descoperite în alte 100 de situri arheologice, aflate în România şi în jurul ei şi cercetate încă din anul 1874. Perioada în care a fost folosit acest alfabet se întinde între anii 5500 şi aproximativ 3000 î.Hr.

E cel mai vechi alfabet european

În anul 1961, cercetătorul Nicolae Vlassa a descoperit într-un sit arheologic de la Tărtăria (judeţul Alba), între Alba Iulia şi Orăştie, trei tăbliţe de lut foarte ciudate, de formă discoidală, care cuprind, printre altele, patru grupuri de semne, despărţite prin linii, ale unui alfabet.
Aceste patru semne din alfabetul străvechi se regăsesc şi pe piatră
O bună parte din semnele de la Tărtăria se regăsesc în inscripţiile sumeriene, în cele arhaice greceşti (linear A), dar şi în scrierile feniciană şi etruscă. Cercetătorii care au verificat aceste tăbliţe susţin că au 7.500 de ani, iar scrierea sumeriană, care până la 1961 era considerată cea mai veche din lume, are doar 5.500 de ani.
Se pare că scrierea de tip Tărtăria e un fel de strămoş al celorlalte tipuri de alfabet, de la cel sumerian la cel fenician şi până la alfabetul grec şi latin.

Dispariţia scrierii de tip Tărtăria, menţionată în calendarul maya?

Conforme datelor arheologice, scrierea de tip Tărtăria a dispărut din spaţiul balcanic pe la anul 3000 î.Hr., adică în momentul în care s-a făcut trecerea de la Epoca Pietrei la Epoca Bronzului.
Acestea sunt plăcuţele descoperite la Tărtăria
Aproximativ în aceeaşi perioadă au pierit şi alte mari civilizaţii preistorice foarte avansate, cea a Sumerului, din zona actualului Irak, şi civilizaţia Harapa, din vechea Indie - dispărute brusc, fără o explicaţie ştiinţifică acceptabilă. E ca şi când o lume ar fi murit, din Europa până în India, pentru a fi înlocuită de alta.
În mod straniu, acest lucru este menţionat în... calendarul maya! Celebrul calendar, realizat undeva între anii 250-900 d.Hr., este un sistem de măsurare a timpului în care lumea a început în anul 23.613 î.Hr. şi se sfârşeşte pe 21 decembrie anul acesta. La fiecare 13 baktuni, adică 5.125,36 de ani, calendarul revine la zero şi reîncepe numărătoarea. Mayaşii credeau astfel că lumea are cinci epoci distincte, fiecare cu un soare propriu, durata unei epoci fiind de 13 baktuni. Fiecare perioadă se termină violent, pentru a lăsa locul alteia. Conform calendarului maya, în data de 11 august 3114 î.Hr. a luat sfârşit lumea a patra, a Soarelui-Apă, şi s-a născut cea de-a cincea, ultima, a Soarelui Tonatiuh, care se va sfârşi pe 21 decembrie 2012... după care celebrul calendar nu mai continuă cu nimic, lucru care a indus ideea că peste mai puţin de două luni va veni sfârşitul lumii.
E cel puţin ciudată potrivirea de date: mayaşii spuneau că în jurul anului 3000 î.Hr. s-a sfârşit o lume şi a început alta, lucru atestat arheologic pentru zona Europa şi Asia, după cum am arătat mai sus. De unde au ştiut mayaşii aceste lucruri, petrecute la mare distanţă de ei, în spaţiu şi timp, cu atâta exactitate, încă nu s-a aflat.


Sursa:  Libertatea.ro 

PANICĂ LA NEW YORK: 400.000 de oameni, EVACUAŢI din cauza uraganului Sandy


Aproape 400.000 de persoane vor fi evacuate din New York, din cauza uraganului Sandy. Acesta a provocat până acum moartea a peste 40 de oameni în Caraibe.

PANICĂ LA NEW YORK: 400.000 de oameni, EVACUAŢI din cauza uraganului Sandy
PANICĂ LA NEW YORK: 400.000 de oameni, EVACUAŢI din cauza uraganului Sandy / FOTO: guardian.co.uk
URAGANUL SANDY. Autorităţile de la New York au anunţat că suspendă întregul sistem de transport în comun, urmând ca serviciile să fie reluate la 12 ore după trecerea furtunii.
Uraganul Sandy este însoţit de rafale de vânt de peste 120 de kilometri la oră, care ameninţă să se intensifice. Furtuna care se îndreaptă spre Statele Unite dă peste cap şi campania electorală pentru Casa Albă.
Cei doi candidaţi la prezidenţiale sunt nevoiţi să-şi schimbe programul şi chiar să anuleze o parte din evenimente de teama vremii.

Sursa:  REALITATEA.NET

CUTREMUR CANADA: Un tsunami a lovit Hawaii. IMAGINI CU VALUL provocat de seism


CUTREMUR CANADA de 7.7 în această dimineaţă
Tsunami provocat de cutremurul din Canada a ajuns în Hawaii (Statele Unite), în noaptea de sâmbătă spre duminică (duminică, ora României), a anunţat un oficial de la centrul de alertă în caz de tsunami, relatează AFP.
"Tsunami este aşeptat să ajungă chiar în acest moment", a precizat Gerard Fryer, geofizician la acest centru. "Ajunge în momentul în care vorbim", a adăugat el.
Imaginile difuzate de televiziune din insula Oahu arată valuri relativ mici care se îndreaptă spre plajele din Hawaii.
Dar Gerad Fryer a avertizat locuitorii că nu trebuie să se lase înşelaţi de aparenţe. "Primul val nu este niciodată cel mai mare", a declarat el. Valurile următoare ar putea fi mult mai puternice şi ar putea provoca indundaţii.
"Dacă valurile sunt mari, va dura şase sau şapte ore" înainte de a putea ridica alerta, a adăugat specialistul.
UPDATE 10:40 - Aproximativ 80.000 de persoane trăiesc în zonele vizate de evacuare din Hawaii
"Oamenii pleacă din zonă, traficul este într-o oarecare măsură congestionat. Nu am avut prea mult timp la dispoziţie aşa cum a fost cu alte avertizări de tsunami, iar aceasta a venit în cursul nopţii, ceea ce a încetinit procesul într-o oarecare măsură", a declarat pentru CNN Shelly Kunishige de la Apărarea Civilă a statului Hawaii.
UPDATE 10:10 - Trei valuri seismice de mici dimensiuni
Cel puţin trei valuri seismice au lovit coasta provinciei canadiene British Columbia, după cutremurul cu magnitudinea de 7,7 produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de Haida Gwaii, relatează postul de televiziune CBC News în pagina electronică.
Valurile nu au provocat pagube, dar numeroase persoane au fost evacuate în Haida Gwaii şi Port Edward, în apropiere de Prince Rupert. Oficialii susţin că nu este clar pentru moment care este numărul total al acestora.
Kelly Kryzanowski de la Centrul de Management al Situaţiilor de Urgenţă din British Columbia a declarat că un centru de evacuare a fost instalat în Haida Gwaii.
"În unele zone s-au produs pene de curent. Există probleme şi cu reţeaua de telefonie. Nu avem nicio informaţile privind producerea unor pagube", a declarat Kryzanowski.
Dennis Sinnott de la Institutul Canadian pentru Ştiinţa Oceanică a declarat că un val de 69 de centimetri a fost înregistrat în largul Insulei Langara la nord-est de Haida Gwaii. Un alt val de 55 de centimetri a lovit Winter Harbour pe coasta de nord-est a Insulei Vancouver, în timp ce un altul de 12 centimetri a fost înregistrat în Tofino, pe coasta de vest a Insulei Vancouver. 
Situaţia "pare să se stabilizeze", a declarat Sinnot. "Aceasta nu înseamnă că nu vom avea un alt val mic", a adăugat el.
În timp ce gradul de alertă de tsunami a fost redus în British Columbia, atenţia se îndreaptă spre Hawaii, unde primul val este aşteptat în jurul orei 08.28 GMT (10.28 ora Românie).
UPDATE 09:00 - Mai multe localităţi au fost evacuate după cutremurul din largul Canadei
Mai multe localităţi canadiene au fost evacuate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma alertei de tsunami declanşate după un "cutremur major" cu magnitudinea de 7,7 produs în largul coastei de vest a ţării.
UPDATE 08:30 - Un tsunami ameninţă Hawaii
Un tsunami ameninţă Hawaii (Statele Unite), a anunţat duminică centrul de alertă în caz de tsunami.
"Un tsunami s-a format şi ar putea provoca pagube de-a lungul coastei tuturor insulelor statului Hawaii", adaugă centrul.
"Trebuie luate măsuri de urgenţă pentru protejarea vieţilor oamenilor şi a bunurilor", potrivit centrul. 
Tsunami ar urma să ajungă în Hawaii duminică la ora 08.28 GMT (10.28 ora României).
UPDATE 08:20: "Alerta este în vigoare pentru zonele de coastă din British Columbia până în Alaska, între nordul insulei Vancouver şi Cap Decision în Alaska (la 137 de kilometri sud-est de Sitka)", a declarat ministerul într-un comunicat, cerându-le locuitorilor din zonele vizate să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale privind o eventuală evacuare către zonele mai înalte.
Cutremurul s-a produs la ora 03.04 GMT (05.04 ora României) în regiunea arhipelagului Haida Gwaii (fostele insule ale Reginei-Charlotte). Acesta a fost resimţit în partea de nord a provinciei British Columbia, inclusiv în Prince Rupert, Quesnel şi Houston, a pecizat ministerul, care susţine că nu a primit nicio informaţie privind producerea unor victime sau pagube materiale.
Potrivit institutului american de geofizică USGS, epicentrul cutremurului a fost localizat la 139 de kilometri sud de oraşul Masset.
Cutremurul a fost urmat de cel puţin nouă replici cu magnitudine mult mai mică decât cea a seismului iniţial, relatează CNN.
Insulele Haida Gwaii sunt un arhipelag format din aproximativ 150 de insule situate în largul British Columbia şi sunt locuite de aproximativ 5.000 de persoane.
CUTREMUR IN CANADAL, UPADATE LIVE PE REALITATEA.NET cu desfăşurarea evenimentelor. Alerta de tsunami 

Cutremurul din Canada s-a produs la o adâncime de 17,5 kilometri, potrivit USGS, şi a avut o magnitudine de 7.7. 

Centrul de alertă pentru tsunami al Pacificului a emis un buletin subliniind că există riscul producerii de tsunami pe coasta de vest a continentului nord-american, din Alsaka şi până în nordul Insulei Vancouver. Un val de tsunami a lovit Hawaii.

Arhipelagul Hawaii a fost lovit sâmbătă seară (ora locală) de un tsunami provocat de seismul din Canada, ceea ce a determinat autorităţile să ceară unui număr de 100.000 de persoane să se refugieze în locuri mai înalte, transmite duminică Reuters.
CUTREMUR CANADA: PRIMELE VALURI de un metru 
Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a anunţat că primele valuri au avut o înălţime de un metru şi au avut o forţă mai mică decât se aştepta.
'Tsunami a ajuns la momentul preconizat. Ne aşteptam ca valurile să fie puţin mai mari', a declarat geofizicianul Gerard Fryer.

Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific estima că primul val ar putea lovi insulele Hawaii în jurul orei locale 10.28 p.m. (08.28 GMT).

Imaginile televizate filmate în insula Oahu arată valuri relativ mici care se îndreaptă spre plajele din Hawaii. Cu toate acestea, Gerard Fryer i-a avertizat pe locuitori să nu se lase înşelaţi de aparenţe. 'Primul val nu este niciodată cel mai important', iar valurile următoare ar putea fi mult mai mari şi ar putea provoca inundaţii, a avertizat Gerard Fryer. 'Dacă valurile sunt mai, ar putea dura şase sau şapte ore până când vom putea ridica alerta', a adăugat specialistul. 

CUTREMUR CANADA: Sirene de alarmă în Honolulu
În Honolulu, capitala insulei Oahu, cea mai populată insulă din Hawaii, sirenele de alarmă în caz de tsunami au declanşat aglomerări în trafic. Primarul din Honolulu, Peter Carlisle, a anunţat că forţele de poliţie şi personalul de urgenţă au fost evacuate din zonele care ar putea fi inundate.

Alerta de tsunami a fost lansată după ce sâmbătă un cutremur cu magnitudinea 7,7 a lovit coasta de vest a Canadei. Potrivit Institutului american de geofizică, epicentrul cutremurului a fost la 198 de kilometri sud-vest de oraşul Prince Rupert, la o adâncime de 10 kilometri.

Imaginile difuzate de televiziune din insula Oahu arată valuri relativ mici care se îndreaptă spre plajele din Hawaii.
Dar Gerad Fryer a avertizat locuitorii că nu trebuie să se lase înşelaţi de aparenţe. "Primul val nu este niciodată cel mai mare", a declarat el. Valurile următoare ar putea fi mult mai puternice şi ar putea provoca indundaţii.
"Dacă valurile sunt mari, va dura şase sau şapte ore" înainte de a putea ridica alerta, a adăugat specialistul.
UPDATE 10:40 - Aproximativ 80.000 de persoane trăiesc în zonele vizate de evacuare din Hawaii
"Oamenii pleacă din zonă, traficul este într-o oarecare măsură congestionat. Nu am avut prea mult timp la dispoziţie aşa cum a fost cu alte avertizări de tsunami, iar aceasta a venit în cursul nopţii, ceea ce a încetinit procesul într-o oarecare măsură", a declarat pentru CNN Shelly Kunishige de la Apărarea Civilă a statului Hawaii.
UPDATE 10:10 - Trei valuri seismice de mici dimensiuni
Cel puţin trei valuri seismice au lovit coasta provinciei canadiene British Columbia, după cutremurul cu magnitudinea de 7,7 produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de Haida Gwaii, relatează postul de televiziune CBC News în pagina electronică.
Valurile nu au provocat pagube, dar numeroase persoane au fost evacuate în Haida Gwaii şi Port Edward, în apropiere de Prince Rupert. Oficialii susţin că nu este clar pentru moment care este numărul total al acestora.
Kelly Kryzanowski de la Centrul de Management al Situaţiilor de Urgenţă din British Columbia a declarat că un centru de evacuare a fost instalat în Haida Gwaii.
"În unele zone s-au produs pene de curent. Există probleme şi cu reţeaua de telefonie. Nu avem nicio informaţile privind producerea unor pagube", a declarat Kryzanowski.
Dennis Sinnott de la Institutul Canadian pentru Ştiinţa Oceanică a declarat că un val de 69 de centimetri a fost înregistrat în largul Insulei Langara la nord-est de Haida Gwaii. Un alt val de 55 de centimetri a lovit Winter Harbour pe coasta de nord-est a Insulei Vancouver, în timp ce un altul de 12 centimetri a fost înregistrat în Tofino, pe coasta de vest a Insulei Vancouver. 
Situaţia "pare să se stabilizeze", a declarat Sinnot. "Aceasta nu înseamnă că nu vom avea un alt val mic", a adăugat el.
În timp ce gradul de alertă de tsunami a fost redus în British Columbia, atenţia se îndreaptă spre Hawaii, unde primul val este aşteptat în jurul orei 08.28 GMT (10.28 ora Românie).
UPDATE 09:00 - Mai multe localităţi au fost evacuate după cutremurul din largul Canadei
Mai multe localităţi canadiene au fost evacuate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma alertei de tsunami declanşate după un "cutremur major" cu magnitudinea de 7,7 produs în largul coastei de vest a ţării.
UPDATE 08:30 - Un tsunami ameninţă Hawaii
Un tsunami ameninţă Hawaii (Statele Unite), a anunţat duminică centrul de alertă în caz de tsunami.
"Un tsunami s-a format şi ar putea provoca pagube de-a lungul coastei tuturor insulelor statului Hawaii", adaugă centrul.
"Trebuie luate măsuri de urgenţă pentru protejarea vieţilor oamenilor şi a bunurilor", potrivit centrul. 
Tsunami ar urma să ajungă în Hawaii duminică la ora 08.28 GMT (10.28 ora României).
UPDATE 08:20: "Alerta este în vigoare pentru zonele de coastă din British Columbia până în Alaska, între nordul insulei Vancouver şi Cap Decision în Alaska (la 137 de kilometri sud-est de Sitka)", a declarat ministerul într-un comunicat, cerându-le locuitorilor din zonele vizate să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale privind o eventuală evacuare către zonele mai înalte.
Cutremurul s-a produs la ora 03.04 GMT (05.04 ora României) în regiunea arhipelagului Haida Gwaii (fostele insule ale Reginei-Charlotte). Acesta a fost resimţit în partea de nord a provinciei British Columbia, inclusiv în Prince Rupert, Quesnel şi Houston, a pecizat ministerul, care susţine că nu a primit nicio informaţie privind producerea unor victime sau pagube materiale.
Potrivit institutului american de geofizică USGS, epicentrul cutremurului a fost localizat la 139 de kilometri sud de oraşul Masset.
Cutremurul a fost urmat de cel puţin nouă replici cu magnitudine mult mai mică decât cea a seismului iniţial, relatează CNN.
Insulele Haida Gwaii sunt un arhipelag format din aproximativ 150 de insule situate în largul British Columbia şi sunt locuite de aproximativ 5.000 de persoane.


Sursa:  REALITATEA.NET

Gheorghe Mărmureanu: "Poate fi un cutremur de până în 7 pe scara Richter în România, nu mai mult"


Gheorghe Mărmureanu avertizeză că un cutremur cu magnitudine de până la 7 se poate produce oricând
Gheorghe Mărmureanu, directorul ştiinţific al Institutului de Fizică a Pământului, a explicat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, dacă trebuie sau nu să ne aşteptăm la un cutremur devastator, de intensitate mare, în România şi dacă ar trebui să ne sperie cutremurele din alte ţări. În această dimneaţă, a avut loc un cutremur în Canada cu magnitudine 7.7.
Gheorghe Mărmureanu avertizeză că un cutremur cu magnitudine de până la 7 se poate produce oricând
Cutremurul din Canada a creat îngrijorare şi în România. Gheorghe Mărmureanu a explicat că nu trebuie ca românii să se teamă de posibilitatea producerii unui cutremur devastator, pentru că acesta...nu va veni.

"În ultimii 600 de ani nu au fost mai mult de 6 cutremure cu pierderi mari de vieţi omeneşti şi materiale. În România nu e acelaşi mecanism ca în Italia, în Italia a fost de suprafaţă", a explicat specialistul. Colegii din Italia nu erau seismologi, avea meserii conexe, susţine Gheorghe Mărmureanu, fostul director al Institutului de Fizică a Pământului, actualmente director ştiinţific la acelaşi institut.

"Informaţia că urmează un cutremur mare e falsă. Cutremurul din România -n.r. de duminică dimineaţă, în Vrancea, de 3,4 pe scara Richter- - nu înseamnă nimic, e o mişcare tectonică continuă, Pământul e un sistem viu, lucrează. Dar nu înseamnă nimic mai mult. În Balcani sunt foarte multe cutremure...şi?", a spus Mărmureanu la Realitatea TV.

"Poate fi un cutremur de până în 7 pe scara Richter în România, nu mai mult. Nu e un pericol un cutremur de 7 pentru România. În 2004 şi 1986 am trecut prin aşa ceva şi nu s-a întâmplat nimic grav, dar în Italia, de exemplu, un cutremur de 6,3 e mortal", a mai explicat specialistul.

Sursa:  REALITATEA.NET

GRAHAM HANCOCK - Despre Ayahusca si Constiinta (25.10.2012)


Graham Hancock on Ayahuasca andConsciousness(2012)
an interview with Sonia Doubell


Graham Hancock este actualmente unul dintre personajele cele mai indragite de noi, un om cu care rezonam 100%. Este o bucurie pentru noi sa va putem prezenta in premiera pe tara, un film de 30 de minute deosebit de interesant, tradus de prietenul nostru Andrei Alexandru, caruia ii multumim din suflet pentru promptitudinea si daruirea cu care a tradus aceast interviu realizat de Sonia Doubell .
Graham Hancock apare in numeroase filme de pe blogul nostru si din acest motiv i-am si dedicat o intreaga categorie (GRAHAM HANCOCK) . Acest om deosebit merita un articol dedicat special lui si ne bucuram ca am gasit ocazia sa o facem.
Graham Hancock (nascut  in 2 Aug 1950 in Edinburgh, Scotia) este un scriitor si jurnalist britanic care s-a specializat in ultimii 20 - 25 de ani pe teorii neconventionale care implica civilizații străvechi, stari alterate de constiinta, mituri antice si informatii astronomice/astrologice din trecut. Una dintre temele principale care izvoraste din multiplele lui scrieri este posibila conexiune globala cu o „cultura mamă” aflata undeva in preistorie, intr-o perioada situata poate cu mii de ani inaintea istoriei acceptate oficial, o civilizatie pierduta din constientul colectiv al umanitatii (intr-un mod voit se pare si clar intentionat) din care el crede că au apărut toate marile civilizatii din trecut.
O buna parte din viata si-a petrecut-o in India unde tatal lui a lucrat ca si chirurg. S-a reintors in UK in anii studentiei unde a terminat in 1973 Universitatea Durham, unde a absolvit cu Magna cum laude, Sociologia.  Ca si jurnalist a lucrat pentru multe ziare britanice importante cum ar fi ,The TimesThe Sunday TimesThe Independent și The Guardian. El a fost co-editor pentru revista New Internationalistintre 1976 - 1979 și corespondent din Africa de Est al revistei The Economist intre anii 1981 - 1983. 
Hancok se vede pe sine ca fiind un jurnalist care pune intrebari bazate pe observatii de bun simt si astfel contesta (bineinteles , n.n.) adeseori viziunea acceptata ca fiind „incontestabila„ pe care sistemul educational, masss media si societatea in general o ofera ca raspuns la multiplele mistere ale acestei planete. 
 Cartile lui includ Lords of Poverty (Lorzii saraciei), The Sign and the Seal(Semnul si pecetea), Fingerprints of the Gods (Amprentele Zeilor)Keeper of Genesis (Detinatorul Genezei care  in US a fost editata cu numele Message of the Sphinx - Mesajul Sfinxului), The Mars Mystery (Misterul lui Marte),Heaven's Mirror (Oglinda Cerurilor, scrisa impreuna cu sotia lui, Santha Faiia), Underworld: The Mysterious Origins of Civilization (Lumea de dedesubt - misterioasele origini ale civilizatiei), si Talisman: Sacred Cities, Secret Faith (Talisman - Orasele Sacre, Credinta Secreta, impreuna cu Robert Bauval). In 1996 el a aparut in  The Mysterious Origins of Man  (un documentar pe care-l gasiti si la noi pe blog aici).  
Graham Hancock a scris si a prezentat de asemenea documentareleUnderworld: Flooded Kingdoms of the Ice Age (LUMEA SUBACVATICA - Regatele inundate ale Erei Glaciare - 2002) and Quest for the Lost Civilisation (In cautarea civilizatiei disparute - 1998) prezentat pe canalul TV Channel 4 (dar si pe blogul nostru, in premiera pe internet in Romania cu traducere, aici). In cartea Talisman: Sacred Cities, Secret Faith, scrisa cuRobert Bauval, cei doi au prezentat o versiune a vechiului complot sionisto-masonic atat de indragit de teoreticienii conspirationisti, prin care ei sugereaza  o conexiune intre stalpii din Templul lui Solomon si Turnurile gemene din New York și de asemenea între Steaua lui David și Pentagon.
Cea mai recenta carte de non - fictiune scrisa de Graham Hancock este SupernaturalMeetings With the Ancient Teachers of Mankind(Supernatural - Intalniri cu invatatorii stravechi ai umanitatii) si a fost publicata in oct 2005 in UK. Aiciautorul investigheaza petrogrifele din paleolitic in lumina modelului neuro-psihologic al lui David Lewis-Williams, explorand relatia acestuia cu mintea umana moderna completa.” - traducerea si adaptareaaici .
In prima lui nuvela de fictiune intitulata Entangled: The Eater of Souls (Inlantuiti - Mancatorul de suflete), prima dintr-o serie, care a fost publicata in 2010, autorul exploreaza si extrapoleaza intr-un mod deosebit de inspirat, cerecetarile lui anterioare ridicand la fileu scenarii plauzible, dar mai greu de dovedit, in  ceea ce priveste istoria umanitatii si influentele intunecate care au dus lumea aici unde este astazi.  
De asemenea stim ca pregateste o alta carte de fictiune prin care doreste sa arate faptul ca istoria pamantului a fost influentata de forte intunecate, o carte in care prezinta influentele oculte, subtile, demonice, posibil extraterestre, aflatein spatele ultimului conducator aztec Montezuma si a criminalului conchistadorHernando Cortez, cel care a cucerit America Centrala. Totul pare a fi un joc sadic si satanic al unor forte aflate intr-o aparenta lupta, dar care probabil sunt mana in mana, in realitate folosindu-se de corpul anumitor oameni, mai ales a celor aflati la conducere, ca de niste fiinte gen Avatar (sau din filmul Matrix, sauEtajul 13). Ei  teleghideaza acesti avatari in propriul lor joc de strategie intergalactica prin care obtin energia negativa necesara sa se hraneasca (aceste forte intunecate hranindu-se cu energiile negative reziduale ale oamenilor si ale tuturor sacrificatilor din jocul lor bolnav). Intreaga lume este prezentata ca un joc intre fortele benefice si fortele intunecate, intre lumina si intuneric. Frica, ura, dizarmonia pe care aceste forte se straduiesc in mod continuu sa o provoace este hrana lor subtila. Autorul a simtit ca astfel poate spune mult mai multe lucruri pe care le stie ca fiind reale, dar pe care nu le poatedovedi a primit informatiile din aceasta carte ca inspiratie in cadrul unor ceremonii cu ayahuasca). Munca de a le dovedi ar implica un efort imens din partea lui si a simtit ca e o lupta cu morile de vant, total inegala, el afirmand ca oricum nu are nimic de pierdut, deoarece majoritatea criticilor lui oricum spun ca si celelate carti super documentate tot de fictiune sunt. Si astfel scapa si de criticile acerbe venite de pe toate fronturile, tracasandu-l si otravindu-i viata, munca lui fiind oricum catalogata ca fiind pseudoarheologie- desi niciuni din acesti critici nu a reusit sa demonteze cu adevarat, argumentele de bun simt, aduse de-a lungul timpului in sprijinul teoriilor lui. Cea mai controversata si acerba lupta a fost dusa contra postului de televiziune BBC Horizon la sfarsitul anilor90, un scandal despre care puteti citi in amanunt aici (sunt multe de spus si poate cu o alta ocazie vom detailia).
Pacat ca nu apar si in Romania si celelate carti ale lui Graham Hancock.
Cartea luiintitlualta Amprentele Zeilor(care se gaseste si in limba romana) a inspirat celebrul film al lui Roland Emmerich , intitulat 2012,  insa viziunea lui Hancock referitoare la anul 2012 este una destul de moderata. Desi nu respinge ideea deplasarii scoartei intr-un interval de timp destul de scurt, cum este si in film, deoarece asta dovedesc doveziile geologice, el nu crede ca acest lucru se va intampla neaparat anul acesta (nimeni nu stie cand se va intampla acest lucru - posibil cand se incheie peioada preesioanala de 25 920 de ani - multi spun ca e anul acesta, dar nimeni nu stie cu adevarat)  si in niciun caz pe 21.12.2012 fiind constient ca noi influentam cu mintea, cu credintele noastre colective, desfasurarea evenimentelor pe planeta noastra.
In ultimii ani a participat la numeroase ceremonii cu ayahuasca in Brazilia, iar viata lui s-a modificat foarte mult. Atitudinea lui fata de viata, fata de propria persoana si fata de ceilalti s-a modificat enorm,  in sens benefic din punctul nostru de vedere. Noi ii urmarim evolutia inca din 2001 cand am vazut pentru prima data Quest for the Lost Civilisation. La vremea aceea il socoteam ca fiind un individ curajos, dar nu suficient pentru a depasi faza de „corectitudine deontologica” si politete specific britanica care nu deranjeaza pe nimeni. Insa viata lui de dupa acest documentar l-a provocat suficient de mult sa devina omul care este acum , un om transant, care spune lucrurilor pe nume cu sinceritate si demnitate. Si pentru asta il indragim mult mult de tot!  

 Ca de obicei cand vine vorba de ayahuasca si de alte psihedelice simtim sa va mai aratam cate o relatare interesanta despre cei care au luat deja, pe langa cele pe care le puteti gasi in cartile deja consacrate care exista si pe la noi traduse, cum ar fiAYAHUASCA sau  CIUPERCILE SACRE ALE VIZIUNII de Ralph Mentzer.
(publicata in premiera pe blogul nostru -  in semn de multumire ca i-am deschis ochi catre aceasta scurtatura in evolutia spirituala - multumim pentru incredere C.)


De asemenea am creeat o categorie dedicata acestei plante extraordinare, o categorie intitulata AYAHUASCA/DMT unde gasiti toate materialele corelate pe acest subiect.

Acestea fiind spuse va uram vizionare placuta!


Vezi filmul tradus, aici: 

 

OMUL DE NIMIC


Am scris uneori despre “capul de locuitor”. Fraierul care nu mai ştie ce să facă în tranziţie. E mai interesanta totuși tipologia celor care au reuşit. Cei care manipulează, exploatează, profită de românul mediu. Să ştim cine ne controlează destinele. Incep cu cel mai periculos. Omul de nimic. E gol ca o tinichea. El este o scorneală, o făcătură. L-a inventat cineva pentru nevoile proprii. Cînd începi să construieşti un imperiu financiar sau un partid sau un imperiu mass media, aduni tot felul de ciurucuri, cum dă Dumnezeu. Obligaţia lor, fidelitatea de cîine. Îi foloseşti cum faci cu o clanţă, cu butonii de la manşetă, de furculiţă sau făraş. Omul de nimic populează anticamerele celor puternici. Milionari în dolari, ministru, bancher, exportator, gangster. El e omul de taină, cel care rezolvă afacerile murdare al stăpinului. Sluga preaplecată.

Nu are trăsături proprii. O aparenţă banală de om fără însuşiri. Omul culiselor. De frică, detestă mai mult ca orice să stea în lumina zilei. Nu ai să îl găseşti la conferinţe de presă. Se ascunde. Este un laş patologic. El este omul umbrei. Neştiut, ţese pînza lui de paianjen. Ii place subterana. De acolo poate să dea telefoane, să conspire împotriva cui doreşte.
Urăşte aproape pe oricine, mai ales din frică. Se teme şi de umbra lui. Are un vocabular de vreo 80 de cuvinte din care foloseşte un sfert. Preferă să tacă, pentru a nu-i reproşa cineva vreodată ce a zis. In plus nu are ce spune. Dacă ar vorbi, lipsa lui de educaţie l-ar trăda. El ştie că e marioneta, făcătura cuiva. Stăpînul a fost norocul lui în viaţă. L-a extras dintr-o masă de capete de locuitor şi l-a făcut un fel de şef. Cîinele care stă la uşă şi păzeşte. Dincolo de asta e un nimeni. Prin forţele lui nu e în stare nici să treacă strada. Ii place în lesă, aşa se simte protejat. El e omul dosarelor, al listelor negre. Cadrist împătimit. Nu citeşte o carte ori un ziar. Preferă sintezele, notele contabile şi mai ales denunţurile.
Nu îl domină numai frica. A doua bucată din care este alcătuit e slugărnicia. Aşa a reuşit în viaţă, slugărind un potentat. S-a ridicat lingînd înfricoşat mîinile unui stăpîn. Personajul nostru e slugă prin naştere şi aşa va rămîne. În afara sistemului ar fi un zero. Asta nu înseamnă că nu ar iubi deliciile puterii. Dimpotrivă. Ce satisfacţii are cînd face rău cuiva ! E fericit. Asta îl face să uite complexele lui de inferioritate care îi dau insomnii. Așa îşi mai uită originea umilă şi frica.
Omul de nimic este politicos. Aşa îşi ascunde infirmităţile. O face chiar pe domnul. E e masca lui cea mai reuşită. Ar vrea să aparţină lumii bune, să fie acceptat. Trăieşte cu sentimentul că e exclus de elite şi schelălăie pe la uşi. Frecventează restaurantele bune, participă la mondenităţi. Suferă că nimeni nu îl bagă în seamă. Lumea ştie ca e doar lacheul de servici.Sluga se vede pe el mai ales cînd îşi ia aere de stăpîn. Asta durează puţin pentru că îi trece repede. Omul de nimic e impostor.
Dar nu subapreciaţi fiara. Din biroul lui de om de cadre, maestru al intrigii, linguşelii şi listelor negre, omul de nimic e o forţă. In spatele uşilor închise el controlează jocul. E un dictator solitar. Şi-a întins reţeaua şi instrumentele pretutindeni. E expert în mizeria omenească, în prefăcătorii, în marionete şi minciuni. El e unul din artizanii nevăzuţi ai destinului nostru. Trebăluieşte răbdător în spatele uşilor capitonate să nimicească tot ce are viață.
Sursa: gandeste.org

Misterul din Puma Punku