1. Un om luminat nu practică compasiunea. Nu trebuie nici măcar să se gândească la compasiune, pur și simplu o găsește: pe măsură ce ego-ul său dispare și realizează că forța supremă a vieții universale îi aparține.
2. Simpatia nu este compasiune; este tocmai opusul ei. Simpatia este un fel de exploatare a celuilalt. Când simpatizezi cu cineva, ești undeva cu o treaptă mai sus, mai bun, iar celălalt este inferior, în cădere, degradându-se. Ego-ul tău se hrănește cu o satisfacție imensă din simpatie. Dar acesta este modul în care funcționează mintea fără conștientizare. Tu nu prea știi exact ce faci.
3. Cuvântul „compasiune” este compus din pasiune. Să simți compasiune înseamnă sa fii îndrăgostit. Compasiunea este doar o dimensiune a iubirii. Pasiunea este nerăbdătoare, înfocată, puțin violentă chiar. Compasiunea este blândă, prietenoasă, înțelegătoare – dar în final este tot pasiune.
4. Dacă te simți supărat și nervos prea des ar trebui să meditezi mai mult asupra mâniei, și astfel acea mânie dispare și energia ei devine compasiune.
5. Omul luminat află că odată cu iluminarea multe lucruri se întâmplă pur și simplu – și compasiunea este unul dintre cele mai importante.
6. Este exact același lucru: când apare iluminarea, ego-ul a dispărut deja. Când apare iluminarea, asemenea unei umbre a ei vine compasiunea, vine adevărul, vine frumusețea, răsare sublimul, răsare fericirea în toată plenitudinea ei. Tot ceea ce căutai și nu erai capabil să găsești sau să stăpânești acum parcă te lovește cu stropi mari, te inundă.
7. Ce observ eu este că o persoană care se iubește pe sine devine în profunzimea sa atât de luminoasă și fericită încât întreaga sa viață se transformă în rugăciune, servitudine, compasiune. Doar o ființă care strălucește de fericire poate avea compasiune, doar o ființă care radiază poate avea iubirea. Omul care doar îi urmează pe ceilalți, rămânând atât de mizerabil în lăuntrul său, atât de sluțit – cum poate să iubească, cum poate să simtă compasiunea? Da, poate să mimeze gesturi dezgolite de iubire, îndatorare sau respect, dar asta nu va putea să-l împlinească pe el sau pe cel căruia îi aduce acel respect. Nu va duce la împlinirea nimănui!
8. Din acest motiv toate religiile subliniază: Dumnezeu este compătimitor – RAHIM, RAHMAN! – Dumnezeu este compasiune. Aceasta este pentru a-ți da o alternativă astfel încât să devii concentrat pe compasiunea Lui, nu pe nevrednicia ta. Poți fi demn de dispreț – chiar nu are importanță – dar Dumnezeu este milostiv. Poți fi un păcătos – chiar nu are importanță – dumnezeu este milostiv. El dăruiește fără niciun motiv. El pur și simplu oferă. Știe doar să dăruiască. Și nu oferă condiționat. El oferă necondiționat.
9. Dacă nu îți iubești profund Maestrul nu vei putea sa ințelegi dojenile sale, îți vor părea neprietenoase. Dar ele vin din compasiunea lui, din dragostea lui.
10. Să înlături totul din tine este scopul meditației, dar acest gol interior nu are nimic de-a face cu ideea de negativ. Este plin, un plin abundent. Este atât de plin încât începe să se reverse. Buhhda a definit acest vid interior ca fiind compasiune debordantă.
11. Cuvântul „compasiune” este frumos. Este făcut din același cuvânt ca „pasiune”. Când pasiunea este transformată, când dorința de a afla și căutarea pentru celălalt nu mai este acolo, când îți ești suficient ție însuți, când nu ai nevoie de nimeni, când însăși nevoia pentru celălalt s-a evaporat, când ești totalmente fericit, stălucind, fiind doar tu singur, atunci pasiunea devine compasiune. Acum nu-l mai cauți pe celălalt pentru că te simți gol pe dinăuntru și singur, acum îl cauți pe celălalt pentru că ești prea plin și vrei să oferi.
12. Atunci când exista o revărsare a iubirii există și compasiune.
13. Pasiunea apare din neant negativ și compasiunea apare din neant pozitiv.
14. Buddha spune că adevăratul om întelept poate fi judecat doar după un singur lucru: compasiunea lui, dragostea lui. El va radia compasiune: va fi mereu gata să ajute oamenii pe tot parcursul drumului său. Oamenii îl vor jigni, vor fi împotriva lui în orice mod posibil, vor fi mânioși pe el, deoarece sunt profund adormiți iar el, ca să-i aducă pe calea cea dreaptă, trebuie să-i trezească. Și nimănui nu-i place să fie trezit – fiindcă oamenii visează vise frumoase. Și îi scuturi, și îi trezești și le distrugi visele, iar asta este tot ce au. Altfel ei sunt singuri, altfel sunt goi în interior. Așa că își umplu oarecum locul ăsta interior cu vise, proiecții, imaginații.
15. Te rog încearcă să înțelegi la ce mă refer prin „a fi egoist”. Mai întâi trebuie să te iubești pe tine, să te cunoști, să FII tu însuți. Din aceasta vei radia iubire, înțelegere, sensibilitate, grijă față de alții. Din meditație răsare adevărata compasiune, dar meditația este un fenomen egoist. Meditația înseamnă doar sa te bucuri de tine însuți și de singuratatea ta uitând de întreaga lume și doar bucurându-te de tine. Este egoism, dar din el apare foarte mult altruism. Nu ai de ce să te lauzi cu asta, nu devii egoist. Nu faci un serviciu oamenilor și nici nu-i faci să se simtă în vreun fel obligați față de tine. Pur si simplu te bucuri să-ți împărtășești iubirea, fericirea.
16. Buddha spune: Meditația este suficientă pentru a-ți rezolva problemele, dar ceva ii lipsește – compasiunea. Dacă aceasta este de asemenea acolo, atunci poți să-i ajuți și pe alții să-și rezolve problemele. El spune: Meditația e aur pur; are o perfecțiune proprie doar ei. Dar, dacă i se adaugă și compasiunea, atunci aurul are și el o mireasmă – după aceasta o desăvârşire mai înaltă, apoi un nou gen de desăvârşire, aur cu aromă. Aurul este suficient așa cum este el – foarte valoros – dar împreună cu compasiunea, meditația devine înmiresmată.
17. Odată cu flacăra conștientizării chiar și ceea ce ai gândit că este greșit va deveni corect. Iubirea pare să fie o încurcătură înnodată, o închisoare; prin conștientizare aceasta devine o eliberare, o libertate. Furia fără conștientizare este o forță distructivă, una sinucigașă; te rănește, te omoară puțin câte puțin, este o otravă. Prin conștientizare, aceeași energie e transfigurată, devine compasiune. Aceeași strălucire ți se citește pe față, dar nu ca o mânie – ea este compasiunea. Același sânge curge, aceeași structură chimică a corpului, dar un nou element, străin, a pătruns în tine și întreaga ta structură chimică s-a schimbat.
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…
2. Simpatia nu este compasiune; este tocmai opusul ei. Simpatia este un fel de exploatare a celuilalt. Când simpatizezi cu cineva, ești undeva cu o treaptă mai sus, mai bun, iar celălalt este inferior, în cădere, degradându-se. Ego-ul tău se hrănește cu o satisfacție imensă din simpatie. Dar acesta este modul în care funcționează mintea fără conștientizare. Tu nu prea știi exact ce faci.
3. Cuvântul „compasiune” este compus din pasiune. Să simți compasiune înseamnă sa fii îndrăgostit. Compasiunea este doar o dimensiune a iubirii. Pasiunea este nerăbdătoare, înfocată, puțin violentă chiar. Compasiunea este blândă, prietenoasă, înțelegătoare – dar în final este tot pasiune.
4. Dacă te simți supărat și nervos prea des ar trebui să meditezi mai mult asupra mâniei, și astfel acea mânie dispare și energia ei devine compasiune.
5. Omul luminat află că odată cu iluminarea multe lucruri se întâmplă pur și simplu – și compasiunea este unul dintre cele mai importante.
6. Este exact același lucru: când apare iluminarea, ego-ul a dispărut deja. Când apare iluminarea, asemenea unei umbre a ei vine compasiunea, vine adevărul, vine frumusețea, răsare sublimul, răsare fericirea în toată plenitudinea ei. Tot ceea ce căutai și nu erai capabil să găsești sau să stăpânești acum parcă te lovește cu stropi mari, te inundă.
7. Ce observ eu este că o persoană care se iubește pe sine devine în profunzimea sa atât de luminoasă și fericită încât întreaga sa viață se transformă în rugăciune, servitudine, compasiune. Doar o ființă care strălucește de fericire poate avea compasiune, doar o ființă care radiază poate avea iubirea. Omul care doar îi urmează pe ceilalți, rămânând atât de mizerabil în lăuntrul său, atât de sluțit – cum poate să iubească, cum poate să simtă compasiunea? Da, poate să mimeze gesturi dezgolite de iubire, îndatorare sau respect, dar asta nu va putea să-l împlinească pe el sau pe cel căruia îi aduce acel respect. Nu va duce la împlinirea nimănui!
8. Din acest motiv toate religiile subliniază: Dumnezeu este compătimitor – RAHIM, RAHMAN! – Dumnezeu este compasiune. Aceasta este pentru a-ți da o alternativă astfel încât să devii concentrat pe compasiunea Lui, nu pe nevrednicia ta. Poți fi demn de dispreț – chiar nu are importanță – dar Dumnezeu este milostiv. Poți fi un păcătos – chiar nu are importanță – dumnezeu este milostiv. El dăruiește fără niciun motiv. El pur și simplu oferă. Știe doar să dăruiască. Și nu oferă condiționat. El oferă necondiționat.
9. Dacă nu îți iubești profund Maestrul nu vei putea sa ințelegi dojenile sale, îți vor părea neprietenoase. Dar ele vin din compasiunea lui, din dragostea lui.
10. Să înlături totul din tine este scopul meditației, dar acest gol interior nu are nimic de-a face cu ideea de negativ. Este plin, un plin abundent. Este atât de plin încât începe să se reverse. Buhhda a definit acest vid interior ca fiind compasiune debordantă.
11. Cuvântul „compasiune” este frumos. Este făcut din același cuvânt ca „pasiune”. Când pasiunea este transformată, când dorința de a afla și căutarea pentru celălalt nu mai este acolo, când îți ești suficient ție însuți, când nu ai nevoie de nimeni, când însăși nevoia pentru celălalt s-a evaporat, când ești totalmente fericit, stălucind, fiind doar tu singur, atunci pasiunea devine compasiune. Acum nu-l mai cauți pe celălalt pentru că te simți gol pe dinăuntru și singur, acum îl cauți pe celălalt pentru că ești prea plin și vrei să oferi.
12. Atunci când exista o revărsare a iubirii există și compasiune.
13. Pasiunea apare din neant negativ și compasiunea apare din neant pozitiv.
14. Buddha spune că adevăratul om întelept poate fi judecat doar după un singur lucru: compasiunea lui, dragostea lui. El va radia compasiune: va fi mereu gata să ajute oamenii pe tot parcursul drumului său. Oamenii îl vor jigni, vor fi împotriva lui în orice mod posibil, vor fi mânioși pe el, deoarece sunt profund adormiți iar el, ca să-i aducă pe calea cea dreaptă, trebuie să-i trezească. Și nimănui nu-i place să fie trezit – fiindcă oamenii visează vise frumoase. Și îi scuturi, și îi trezești și le distrugi visele, iar asta este tot ce au. Altfel ei sunt singuri, altfel sunt goi în interior. Așa că își umplu oarecum locul ăsta interior cu vise, proiecții, imaginații.
15. Te rog încearcă să înțelegi la ce mă refer prin „a fi egoist”. Mai întâi trebuie să te iubești pe tine, să te cunoști, să FII tu însuți. Din aceasta vei radia iubire, înțelegere, sensibilitate, grijă față de alții. Din meditație răsare adevărata compasiune, dar meditația este un fenomen egoist. Meditația înseamnă doar sa te bucuri de tine însuți și de singuratatea ta uitând de întreaga lume și doar bucurându-te de tine. Este egoism, dar din el apare foarte mult altruism. Nu ai de ce să te lauzi cu asta, nu devii egoist. Nu faci un serviciu oamenilor și nici nu-i faci să se simtă în vreun fel obligați față de tine. Pur si simplu te bucuri să-ți împărtășești iubirea, fericirea.
16. Buddha spune: Meditația este suficientă pentru a-ți rezolva problemele, dar ceva ii lipsește – compasiunea. Dacă aceasta este de asemenea acolo, atunci poți să-i ajuți și pe alții să-și rezolve problemele. El spune: Meditația e aur pur; are o perfecțiune proprie doar ei. Dar, dacă i se adaugă și compasiunea, atunci aurul are și el o mireasmă – după aceasta o desăvârşire mai înaltă, apoi un nou gen de desăvârşire, aur cu aromă. Aurul este suficient așa cum este el – foarte valoros – dar împreună cu compasiunea, meditația devine înmiresmată.
17. Odată cu flacăra conștientizării chiar și ceea ce ai gândit că este greșit va deveni corect. Iubirea pare să fie o încurcătură înnodată, o închisoare; prin conștientizare aceasta devine o eliberare, o libertate. Furia fără conștientizare este o forță distructivă, una sinucigașă; te rănește, te omoară puțin câte puțin, este o otravă. Prin conștientizare, aceeași energie e transfigurată, devine compasiune. Aceeași strălucire ți se citește pe față, dar nu ca o mânie – ea este compasiunea. Același sânge curge, aceeași structură chimică a corpului, dar un nou element, străin, a pătruns în tine și întreaga ta structură chimică s-a schimbat.
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu