Lumea s-a aranjat singură

Un copil și tatăl său călătoreau cu trenul. Călătoria trebuia să dureze circa o oră. Tatăl se așeză comod și începu să citească o revistă. La un moment dat, copilul l-a întrerupt, întrebandu-l:

- Tată, ce este clădirea aceea?

Tatăl se uită să vadă ceea ce i-a arătat copilul și răspunse:

- Este o fabrică.

Începu din nou să citească, dar copilul îl întrebă:

- Tată, când ajungem?

Tatăl i-a spus că încă mai au de mers. A început din nou să citească, dar o altă întrebare a copilului îl întrerupse, urmată apoi de alte și alte întrebări. Tatăl, disperat, căuta un alt mod de a-l face pe copil să se distreze. Văzu în revista pe care o citea, multe chipuri de oameni, o rupse în mai multe bucăți și i-o dădu copilului, invitându-l să reconstruiscă acele chipuri, întocmai ca la un joc de puzzle, după care se așeză mulțumit pe scaunul său, convins că băiatul va fi ocupat pentru tot restul călătoriei.

Nu a trecut prea multă vreme și copilul exclamă:

- Am terminat!

- Imposibil!, răspunse tatăl. Nu pot să cred! Cum ai putut reconstrui imaginea, așa de repede?

Imaginea era reconstruită perfect.

Copilul răspunse:

“Nu m-am fixat asupra lumii (a oamenilor celor mulți)… căci pe cealaltă parte a foii, era figura unui (singur) om; am reconstruit omul și lumea s-a așezat singură!

Mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor așeza de la sine. Nu e nevoie să le aranjezi tu; nu trebuie să te pui decât pe tine în ordine… De îndată ce tu ești în ordine, întreaga lume este în ordine. De îndată ce tu ești în armonie, întreaga lume este în armonie!

de OSHO

Sursa: filedelumina.ro/

Ajutati-va copiii sa fie liberi

Am primit urmatoarele randuri pe mail, si a trebuit sa le impartasesc aici, pentru ca explica foarte frumos relatia dintre parinte si copil, din mai multe puncte de vedere. Osho are intotdeauna o privire ampla asupra multor lucruri, si iata si acum parerea sa despre relatia parinte-copii. Daca aveti indoieli sau vinovatii in privinta indepartarii de parinti, Osho vine acum in ajutor, intarind ideea ca este menirea copiilor sa se distanteze de parinti. Cumva aici el descrie cam ceea ce se intampla in lumea animalelor. Parintii isi cresc puii apoi ii alunga in salbaticie pentru a putea sa se descurce singuri pe baza celor invatate de la parinti. Intr-o zi am vazut pe balconul meu un porumbel mare care isi invata puiul sa zboare. Se tot plimba pe pervazul balconului cu el, iar puiul se vedea ca era tare speriat, la un moment dat, porumbelul mare l-a impins pe cel mic de pe pervaz iar acesta a zburat, chiar bine, pot spune, pana pe urmatorul pervaz. Cam asta e si menirea noastra, sa ne luam zborul, si Osho chiar o spune bine:

“Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei… După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.

Am auzit odată o poveste frumoasă:

Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:

– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?

– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici…

– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.

Îngerul își drese vocea:

– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.

Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:

– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?

Fecioara răspunse:

– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor…

Părinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.

Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.

Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.

Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.

Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.

Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile… fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.

Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce… Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios.

Am fost întrebat dacă n-ar trebui să iubim cât de mult putem. Credeți că iubirea e totuna cu a munci până cazi lat? Aici nu este vorba de ceva ce „trebuie” să faci, ci de un fenomen al inimii. Este transcenderea minții și a corpului. Nu este proză, ci poezie. Nu este matematică, ci muzică. Nu o faci, ești ea. Iubirea nu se face, ea este. Toți acești „trebuie” apasă greu asupra spontaneității tale. Iubirea nu „trebuie”, ea nu poate fi comandată. Nu te poți forța să iubești cât de mult poți. Exact asta încearcă oamenii să facă și de aceea lipsește iubirea din lume…

O mamă trebuie iubită într-un cu totul alt mod. Ea nu este și nu poate fi iubita ta. Dacă te atașezi prea mult de mama ta, nu vei putea să-ți găsești o iubită. Și în sufletul tău vei fi furios pe mama ta, pentru că din cauza ei nu poți trăi cu o altă femeie. Despărțirea absolută de părinți este o etapă a procesului de creștere și de împlinire. Ca și nașterea. Și atunci ți-ai părăsit mama. Într-un fel, și atunci ai trădat-o… Dar dacă în pântecele mamei copilul s-ar gândi la trădare, („Cum să-mi părăsesc mama care mă poartă în ea?”) ar ucide-o și ar muri și el. Deci trebuie să iasă de acolo.

Mai întâi este unit în totalitate cu mama, apoi acea legătură este tăiată. Începe să respire singur: acesta este începutul creșterii. Devine un individ și începe să funcționeze separat. Însă timp de mai mulți ani va rămâne dependent de ea. Laptele, mâncarea, adăpostul, iubirea îl vor face dependent de mama lui. Fără ea, e un neajutorat. Pe măsură ce devine puternic, se va îndepărta tot mai mult. Alăptatul va înceta în momentul în care el va putea consuma o altă hrană. Se va îndepărta mereu mai mult.

Într-o zi va merge la școală și-și va face prieteni. Când va deveni adult, se va îndrăgosti de o femeie și, într-un fel, își va uita mama, pentru că femeia îl va copleși, va fi mai puternică decât el. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ceva nu e în regulă. Dacă mama ta se agață de tine, nu-și îndeplinește corect datoria de mamă. Și aceasta este o problemă foarte delicată. Mama trebuie să te ajute să mergi pe calea ta – în asta constă misiunea ei. Mama trebuie să te facă puternic, pentru a putea pleca de lângă ea. Aceasta este iubirea ei. Aceasta este datoria ei. Dacă te agăți de ea, greșești. Totul se întoarce atunci împotriva naturii. Ca și cum râurile ar curge în sus. Totul se dă peste cap. Mama este izvorul tău. Dacă vei curge spre ea, vei merge împotriva curentului, împotriva firescului. Râul se îndepărtează de izvor, îndreptându-se spre ocean. Acest lucru nu înseamnă că nu-ți iubești mama, din care ai izvorât.

Nu uitați: iubirea pentru mamă este respect, nu dragoste. Iubirea față de mamă trebuie să aibă calități de recunoștință, de respect profund. Ea ți-a dat naștere, ea te-a adus pe lume. Iubirea ta trebuie să fie ca o rugăciune adresată ei. Fă orice poți pentru a o ajuta, dar nu o iubi ca pe o iubită, pentru că atunci vei confunda imaginea de mamă cu cea de iubită și vei deveni tu însuți foarte confuz. Destinul tău este să-ți găsești o iubită care să fie altă femeie, nu propria mamă. Numai atunci, pentru prima oară, vei deveni matur, pentru că viața alături de altă femeie înseamnă desprinderea completă și finală de mamă.

De aceea a existat mereu, peste tot în lume, un antagonism subtil între mamă și iubita sau soția fiului ei. Se întâmplă așa pentru că mama simte că o altă femeie i-a luat fiul de lângă ea. Un sentiment natural, dar de o ignoranță crasă. Mama ar trebui să se bucure că fiul ei a găsit o altă femeie. Acum, copilul ei nu mai e copil, a devenit un bărbat matur. Ar trebui să fie fericită, nu?

Tu, ca bărbat, te maturizezi într-un singur fel: îndepărtându-te de mama ta. Acest lucru se întâmplă la mai multe nivele. Într-o bună zi, fiul se va revolta împotriva tatălui, dar nu fără respect, ci cu cel mai profund respect. Această revoltă trebuie să se producă. Aici, fiul trebuie să fie delicat: rebeliune, revoluție, dar cu respect. Fără respect, totul devine urât și ai mult de pierdut. Liber și rebel, dar nu fără respect, pentru că tatăl și mama ta sunt izvorul din care ai venit pe lume.

Așadar, trebuie să te îndepărtezi de părinți. Și nu vei fi numai departe, ci deseori chiar împotriva lor. Acest lucru nu trebuie să se transforme în mânie. Nu trebuie să ajungi să fii detestat, ci totul să se petreacă firesc, frumos, într-o notă de respect. Pleacă, dar înclină-ți capul în fața tatălui și a mamei tale. Spune-le că trebuie să pleci, plângi, simte-te neputincios, dar pleacă. Pentru că trebuie să pleci. Viața te cheamă. Fiecare plânge când își părăsește casa părintească. Privește înapoi cu ochii în lacrimi, cu nostalgie. Zilele petrecute acolo au fost minunate. Dar ce altceva e de făcut?

Dacă te agăți de casă, devii olog. Rămâi mereu imatur. Nu vei fi niciodată un bărbat în toată puterea cuvântului. Îți spun: pleacă plin de respect. Când părinții tăi vor avea nevoie de tine, ajută-i, fii disponibil. Dar nu-ți confunda mama cu iubita. Mama îți este doar mamă.”

Fragmente din Osho

Sursa: http://autoeducare.ro

facebook

Ascultă-ţi inima şi – indiferent ce e acolo – scoate la suprafaţă

by Solarris

Ascultă-ţi întotdeauna sentimentele, nu e nevoie să te uiţi în jur. Uitându-te la oamenii din jur nu poţi să îţi dai seama exact ce se întâmplă cu ei, pentru că feţele lor nu reflectă realitatea, la fel cum nici faţa ta nu reflectă ceea ce simţi în realitate. Înfăţişarea lor exterioară nu e interiorul lor, tot aşa cum înfăţişarea ta exterioară nu e interiorul tău.
În asta constă ipocrizia societăţii – să nu îţi arăţi interiorul, să nu îţi arăţi adevărata faţă. Să ţi-o ascunzi. Să o arăţi cuiva intim, şi care te va înţelege. Dar cine este intim? Nici chiar îndrăgostiţii nu îşi arată unul altuia adevărata faţă. Căci, cine ştie, acum se iubesc, dar s-ar putea ca în clipa următoare să nu se mai iubească. Aşa că fiecare se închide în el, devine o insulă. Nu te uita la alţii, uită-te la tine. Şi, cu orice risc, lasă să iasă la suprafaţă ce e în tine. Nu există risc mai mare ca reprimarea. Dacă îţi reprimi sentimentele, îţi vei pierde toată pofta de viaţă, tot entuziasmul. Îţi vei pierde toată viaţa, dacă vei continua să-ţi reprimi emoţiile. Reprimarea e toxică, îţi otrăveşte fiinţa.

Ascultă-ţi inima şi indiferent ce e acolo, scoate la suprafaţă. În scurtă vreme îţi va fi foarte uşor să o faci, vei deveni priceput şi îţi va plăcea. Şi o dată ce ştii cum e să fii autentic, n-ai să mai vrei niciodată să fii fals, pentru că autenticitatea e foarte frumoasă. Continui să decizi să fii fals pentru că n-ai simţit niciodată gustul realului. Realul a fost reprimat încă din copilărie, ai fost învăţat să-l reprimi chiar înainte de a şti ce e, şi ai continuat să-l reprimi inconştient, mecanic. Fii conform cu tine însuţi – altă posibilitate nu există. Trebuie să fii responsabil faţă de fiinţa ta. Eşti răspunzător de fiinţa ta şi Dumnezeu nu o să te întrebe de ce nu eşti altcineva.
Problema e cum să fii tu însuţi. Şi dacă poţi s-o rezolvi, toate celelalte probleme nu mai contează. Atunci viaţa e un mister frumos care trebuie trăit, nu o problemă de rezolvat!

Osho

Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com

About these ads

Osho despre viziunea tantrica si harta tantrica a constiintei

Tantra este libertate: libertate fata de toate constructele mintii, fata de toate jocurile mintii; libertate fata de toate structurile; libertate fata de celalalt. Tantra este un spatiu in care sa fii. Tantra este eliberare.


Tantra nu este religie in sensul obisnuit – religia este tot un joc al mintii; religia iti da un anumit tipar. Un crestin are un anumit tipar, la fel si hindusul, la fel si religia musulmana, iti da un anumit stil, o disciplina. Tantra da la o parte orice disciplina.


Cand nu exista nici o disciplina, cand nu este nici o ordine impusa, un tip complet diferit de ordine apare in tine. Ceea ce Lao Tzu numeste Tao, ceea ce Buddha numeste Dharma – asta apare in tine. Nu este nimic facut de tine; ti se intampla. Tantra pur si simplu creeaza spatiu pentru ca acest lucru sa se intample. Nici macar nu invita, nu asteapta; pur si simplu creeaza un spatiu. Și cand spatiul este pregatit, intregul curge in el.


Am auzit o poveste foarte frumoasa, una foarte veche.


Într-o provincie, nu mai plouase de foarte mult timp. Totul se uscase. În cele din urma, cetatenii s-au hotarat sa apeleze la vraciul care aducea ploaia. O solie a fost trimisa la el, in orasul indepartat in care locuia, cu rugamintea urgenta de a veni cat mai repede posibil si a aduce ploaia peste campurile lor parjolite.


Vraciul, un om intelept, a promis sa faca asta cu conditia sa-i fie pusa la dispozitie o casuta singuratica undeva la tara, unde sa se retraga in solitudine pentru trei zile. Nu era nevoie de mancare sau bautura, si el va vedea ce se poate face. Cererile lui au fost indeplinite.


În seara celei de-a treia zile o ploaie abundenta a cazut si plini de admiratie, o multime recunoscatoare a facut un pelerinaj la casa sa si au exclamat: ”Cum ai reusit? Spune-ne!”


”A fost foarte simplu”, a raspuns vraciul. ”Timp de trei zile tot ce am facut a fost sa ma pun in ordine. Pentru ca stiu ca odata ce eu sunt in ordine, atunci si lumea va fi in ordine si seceta trebuie sa lase loc ploii.”


Tantra spune: daca tu esti in ordine, atunci intreaga lume este in ordine pentru tine. Cand tu esti in armonie, atunci intreaga existenta este in armonie pentru tine. Cand tu esti in dezordine, atunci intreaga lume este in dezordine. Iar ordinea nu trebuie sa fie una falsa, nu trebuie sa fie una fortata. Cand fortezi o anumita ordine asupra ta, devii pur si simplu scindat; adanc in interior dezordinea continua.


Poti sa observi asta: daca esti o persoana furioasa, poti sa-ti fortezi furia, poti s-o reprimi adanc in inconstient, dar ea nu va disparea. Poate ca devii complet inconstient de ea, dar este acolo – si tu stii ca este acolo. Ea curge pe sub tine, este in subsolul intunecat al fiintei tale, dar este acolo. Deasupra ei poti sa stai zambind, dar stii ca poate erupe in orice moment. Iar zambetul tau nu poate fi foarte profund, si zambetul tau nu poate fi adevarat, si zambetul tau va fi doar un efort pe care il vei face impotriva ta.


Un om care forteaza o ordine din afara ramane in dezordine. Tantra spune ca exista un alt tip de ordine: nu impui tu nici o ordine, nu impui nici o disciplina; pur si simplu renunti la toate structurile, pur si simplu devii natural si spontan. Este cel mai mare pas pe care un om il poate face. Va fi nevoie de mult curaj pentru ca societatii nu ii va placea asta; societatea va fi total impotriva. Societatea vrea o anumita ordine. Daca urmezi societatea, societatea e fericita cu tine. Daca deviezi putin de la calea ei, pe ici pe colo, societatea e foarte furioasa. Și gloata e nebuna.


Tantra este rebeliune. Nu o numesc revolutionara pentru ca nu are nici un fel de politica in ea. Și nu o numesc revolutionara pentru ca nu are planuri de a schimba lumea: nu are nici un plan de a schimba statul sau societatea. Este rebela, este rebeliune individuala. Este individul care aluneca in afara structurilor societatii. Dar in momentul in care iesi din sclavie, ajungi sa simti un alt fel de existenta in jurul tau, pe care nu l-ai simtit niciodata pana atunci – ca si cum ai trait cu o banderola la ochi si brusc banderola s-a desfacut, ochii tai s-au deschis si poti vedea o lume complet diferita.


Aceasta banderola este ceea ce numesti mintea ta; gandirea ta, prejudecatile tale, cunoasterea ta, scripturile tale – toate formeaza stratul dens al unei banderole. Ele te tin orb, ele te tin amortit, ele te tin lipsit de viata. Tantra vrea ca tu sa fii viu – la fel de viu ca copacii, la fel de viu ca raurile, la fel de viu ca soarele si luna. Acesta este dreptul tau din nastere. Nu castigi nimic pierzandu-l; pierzi totul. Și daca totul va fi pierdut castigandu-l, nimic nu e pierdut. Chiar si un singur moment de libertate completa este suficient pentru a te satisface. Și o viata lunga de o suta de ani, inlantuit ca un sclav, este lipsita de sens.


A fi in lumea Tantrei necesita curaj: este o aventura. Pana acum, doar cativa oameni au fost capabili sa mearga pe aceasta cale. Dar viitorul este foarte promitator. Tantra va deveni din ce in ce mai importanta. Omul intelege tot mai mult ce este sclavia. Și omul intelege de asemenea ca nici o revolutie politica nu s-a dovedit a fi revolutionara.


Toate revolutiile politice se transforma in cele din urma in anti-revolutii. Odata ce sunt la putere, oamenii devin anti-revolutionari. Puterea ESTE anti-revolutionara. Exista deci un mecanism incorporat in putere. Da-i oricui puterea si el devine anti-revolutionar. Puterea creeaza propria sa lume. Asa ca pana acum au fost multe revolutii in lume si toate au esuat, au esuat complet – nici o revolutie nu a ajutat. Acum omul devine constient de asta.


Tantra ofera o perspectiva diferita. Nu este revolutionara, este rebela. Rebeliunea inseamna individul. Poti fi rebel singur, nu trebuie sa organizezi un partid pentru asta. Poti fi rebel singur, pe cont propriu. Nu este o lupta impotriva societatii, tine minte, inseamna doar a trece dincolo de societate. Nu este anti-sociala, este asociala; nu are nimic de-a face cu societatea. Nu este impotriva sclaviei, este pentru libertate – libertatea de fi.


Priveste doar, la viata ta. Esti un om liber? Nu esti: sunt o mie si una de constrangeri in jurul tau. Poate ca nu te uiti la ele – este foarte jenant, poate ca nu le recunosti – doare, dar asta nu schimba situatia: esti un sclav. Pentru a patrunde in dimensiunea Tantrei va trebui sa-ti recunosti sclavia. Este adanc inradacinata. Trebuie renuntat la ea. Și a fi constient de ea te ajuta sa renunti la ea.


Nu mai fi pacifist cu tine, nu te mai consola, nu mai spune ”Totul e in regula”. Nu este; nimic nu e in regula, toata viata ta e pur si simplu un cosmar. Uita-te la ea! Nu e poezie si nu e cantec si nu e dans si nu e iubire si nu e rugaciune. Nu este celebrare. Bucurie? – e doar un cuvant in dictionar. Fericire? – da, ai auzit de ea, dar nu ai cunoscut nimic despre ea. Dumnezeu? – in temple, in biserici. Da, oamenii vorbesc despre El: cei care vorbesc, nu stiu. Cei care aud, nu stiu. Tot ce este frumos pare sa fie fara sens; si tot ce este fara sens pare sa fie foarte, foarte important.
Un om continua sa acumuleze bani si crede ca face ceva foarte semnificativ. Stupiditatea umana este infinita. Fii atent la ea. Îti va distruge intreaga viata. A distrus vietile a milioane de oameni de-a lungul timpului.


Ia-ti in stapanire constienta – aceasta este singura posibilitate de a iesi din prostie.

Sursa: http://www.esoterism.ro

Dacă fiecare ajunge să fie el însuşi, Pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenţi, înţelegători, împliniţi

Niciodată n-ai fost acceptat de părinţii tăi, de profesori, de vecini, de societate, aşa cum eşti. Toată lumea a încercat să-ţi aducă îmbunătăţiri, să te facă mai bun. Toată lumea ţi-a scos în evidenţă defectele, greşelile, slăbiciunile inerente oricărei fiinţe umane. Nimeni n-a pus accent pe frumuseţea ta, nimeni n-a pus accent pe inteligenţa ta, pe grandoarea ta. Simplul fapt de a fi viu este un dar nemaipomenit, dar nimeni nu ţi-a spus vreodată să-i fii recunoscător existenţei. Dimpotrivă, toată lumea bombăne, se plânge. Încă de la început, toţi cei care te înconjoară îţi spun că nu eşti ce ar trebui să fii, îţi dau sfaturi, îţi oferă idealuri mari pe care trebuie să le urmăreşti. Faptul că exişti nu e preţuit. Viitorul tău e preţuit, important e să devii cineva respectabil, puternic, bogat, renumit, nu doar un nimeni.

Condiţionarea constantă a născut în mintea ta ideea: “Nu sunt suficient aşa cum sunt, lipseşte ceva. Şi trebuie să fiu altundeva, nu aici. Nu ăsta e locul în care trebuie să fiu, ci undeva mai sus; trebuie să fiu mai puternic, mai dominator, mai respectat, mai cunoscut”.
Mulţi oameni ţi-au transfomat mintea conform ideilor lor despre cum ar trebui să fii. Şi nu cu rea credinţă. Părinţii te-au iubit, profesorii te-au iubit, societatea vrea să fii cineva. Intenţiile au fost bune, dar înţelegerea a fost limitată. Ei au uitat că nu poţi transforma un trandafir în lotus şi invers.

Tot ce poţi să faci e să ajuţi trandafirul să crească mai mare, mai colorat, mai parfumat. Îi dai toate elementele necesare transformării culorii şi parfumului – îngrăşământul potrivit, solul potrivit, îl uzi când trebuie – dar nu poţi să faci tufa de trandafiri să dea flori de lotus. Iar dacă începi să-i imprimi tufei de trandafiri ideea: “Trebuie să faci flori de lotus”, imprimi o condiţionare greşită. Nu numai că tufa asta n-o să poată să facă niciodată flori de lotus, ci întreaga ei energie va fi îndreptată pe un drum greşit, astfel încât ea nu o să mai dea nici trandafiri, căci de unde să ia energia de a da trandafiri? Iar când se va dovedi că n-au ieşit nici flori de lotus, nici trandafiri, fireşte că această biată tufă se va simţi frustrată, golaşă, nedemnă.

Asta se întâmplă cu făpturile umane. Animaţi de cele mai bune intenţii, oamenii îţi transformă mintea. Într-o societate mai bună, cu oameni mai înţelegători, nimeni nu va încerca să te schimbe. Toată lumea te va ajuta să fii tu însuţi – iar să fii tu însuţi e cel mai bun lucru din lume. A fi tu însuţi îţi dă tot ce îţi trebuie pentru a te simţi împlinit, tot ce poate să dea sens vieţii tale. Simplul fapt de a fi tu însuţi şi a te dezvolta conform naturii tale va aduce împlinire destinului tău. Asta e adevărata bogăţie. Asta e adevărata putere.
Dacă fiecare ajunge să fie el însuşi, tot Pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenţi, înţelegători, împliniţi şi bucuroşi că au ajuns Acasă.

Osho

Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com

Până când copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe altcineva

Părinţii au crezut întotdeauna despre copii că sunt proprietatea lor şi că aceştia trebuie să le fie întrutotul asemănători, să îi copieze întocmai. O copie este însă lipsită de orice frumuseţe, iar existenţa nu apreciază aşa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie să îţi ajuţi copii să crească, astfel încât să te depăşească. Trebuie să îi ajuţi să nu te imite. Adevărata îndatorire a părinţilor este aceea de a-şi ajuta copii să nu îi imite. Copii sunt tentaţi, prin însăşi firea lor să imite şi pe cine ar putea imita? – părinţii sunt cei mai apropiaţi. Până acum părinţii au apreciat foarte mult faptul că proprii lor copii le seamănă. Iar viaţa copilului este pierdută, el nu este dorit aşa cum este el de fapt. Din cauza acestei concepţii greşite, de a fi mândru de copiii care te imita, am creat o societate în care toată lumea imită.

…deşi copiii vin pe lume prin intermediul vostru, ei nu vă aparţin. Voi le puteţi dărui iubirea voastră, dar nu ar trebui să le impuneţi cu forţa ideile voastre[…] Ei au luat naştere prin voi, dar nu vă aparţin. Voi aveţi un trecut; ei au doar viitor. Nu-şi vor trăi viaţa conform ideilor voastre. Ei trebuie să-şi ducă viaţa în acord cu ei înşişi, în libertate, pe deplin responsabili, înfruntând toate pericolele şi obstacolele ce le ies în cale. Odată ce ai înţeles că proprii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu-i pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.

Le veţi permite deci să înflorească în felul care le este propriu? Le veţi permite libertatea de a fi ei înşişi? Dacă sunteţi pregătiţi pentru toate acestea, foarte bine. Dacă nu, mai aşteptaţi, iar între timp, pregătiţi-vă. Aşteptaţi acel moment în care vă simţiţi perfect purificaţi, şi abia apoi daţi naştere unui copil. În continuare, dăruiţi-i acestuia viaţa voastră, iubirea voastră. Numai în acest fel veţi putea contribui la crearea unei lumi mai bune.

Fiecare copil crede că modul în care privește el lumea e diferit de cel al părinţilor. El are cu totul alte valori. Poate că strânge scoici de pe plajă, iar părinţii îi spun: “Aruncă-le! De ce-ţi pierzi timpul degeaba?” Iar pentru el sunt atât de frumoase… Copilul observă diferenţele, vede că valorile lor sunt diferite. Părinţii sunt ahtiaţi după bani; el doreşte să colecţioneze fluturi, și nu poate înţelege motivul pentru care ei se arată atât de interesaţi de bani. Iar părinţii nu pot înţelege ce va face copilul cu acei fluturi sau flori. Fiecare copil ajunge să-şi dea seama că gândește diferit, dar îi e teamă să afirme că dreptatea e de partea lui.

Cea mai bună soluţie în privinţa copilului ar fi aceea de a-l lăsa în pace. Copilul trebuie să aibă curaj. Acesta nu-i lipseşte, numai că întreaga societate e astfel făcută, încât până şi frumoasa calitate a curajului copilului este condamnată. Dacă părinţii îşi iubesc cu adevărat copiii, îi vor ajuta să fie curajoşi, chiar dacă acest curaj e împotriva lor. Ei îi vor ajuta să se arate plini de curaj faţă de profesori, faţă de societate, faţă de oricine încearcă să le distrugă individualitatea.

Nu uitaţi, până când omul nu va ajunge să se iubească pe sine, el nu va putea iubi pe altcineva; până când copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe altcineva [...] Până când iubirea de sine nu va ajunge să strălucească în fiinţa voastră, ea nu se va putea revărsa asupra celorlalţi. Mai întâi trebuie să deveniţi o lumină pentru voi înşivă, şi abia apoi se va revărsa aceasta asupra celor din jurul vostru.

Osho – Cartea despre copii

Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com

Fiecare bărbat poartă o femeie și fiecare femeie poartă un bărbat. Când cineva din exterior se potrivește cu imaginea ta interioară, te îndrăgostești – aceasta este semnificația iubirii.

Postat Maria

Tantra este una dintre cele mai mari descoperiri din lume, pentru că prin această înțelegere te poți mișca în direcția ta interioară, altfel nu te poți mișca în direcția ta interioară. De ce se îndrăgostește un bărbat de o femeie? – pentru că el poartă o femeie în interiorul său, altfel nu s-ar îndrăgosti. Și de ce te îndrăgostești de o anume femeie? Sunt mii de femei. Dar de ce, brusc, o anumită femeie devine cea mai importantă pentru tine, ca și cum toate celelalte femei au dispărut și aceea ar fi singura femeie din lume? De ce? De ce te atrage un anumit bărbat? De ce, la prima vedere, ceva pur și simplu face click? Tantra spune: tu porți imaginea unei femei în interiorul tău, imaginea a unui bărbat în interiorul tău. Fiecare bărbat poartă o femeie și fiecare femeie poartă un bărbat. Când cineva din exterior se potrivește cu imaginea ta interioară, te îndrăgostești – aceasta este semnificația iubirii.

Tu nu înțelegi asta. Ridici pur și simplu din umeri – spui: ”S-a întâmplat”. Dar există un mecanism subtil în asta. De ce s-a întâmplat cu o anumită femeie? De ce nu cu altele? Imaginea ta interioară se potrivește cumva. Femeia exterioară este asemănătoare, într-un fel. Ceva pur și simplu lovește imaginea ta interioară, simți că ”aceasta e femeia mea”, sau ”acesta e bărbatul meu”: acest sentiment este ceea ce este iubirea. Dar femeia exterioară nu te va satisface, pentru că nici o femeie exterioară nu se va potrivi complet cu femeia ta interioară.

Realitatea e cu totul alta. Poate că se potrivește puțin – există un farmec, un magnetism, dar se va învechi mai devreme sau mai târziu. În curând vei recunoaște că sunt o mie și unul de lucruri care nu îți plac la acea femeie. Va lua ceva timp pentru a ajunge să cunoști acele lucruri.

Mai întâi vei fi nebun după ea. Mai întâi, asemănarea va fi prea mult, te va copleși. Dar treptat, treptat vei vedea că sunt o mie și unul de lucruri – detalii de viață – care nu se potrivesc; că sunteți extratereștri, străini. Da, încă o iubești, dar iubirea nu mai are nebunie; acea viziune romantică dispare. Și va recunoaște și ea la rândul ei că ceva o atrage la tine, dar totalitatea ta nu o atrage. De aceea fiecare soț încearcă s-o schimbe pe soție și fiecare soție încearcă să-l schimbe pe soț. Ce încearcă ei să facă? De ce? De ce încearcă o soție, în permanență, să-l schimbe pe soț? Pentru ce? Ea s-a îndrăgostit de acest bărbat, apoi imediat începe să-l schimbe. Acum că a devenit conștientă de deosebiri, ea vrea să renunțe la deosebiri. Ea vrea să taie câteva bucăți din acest bărbat, pentru ca el să să potrivească complet cu ideea ei de bărbat. Și soțul încearcă și el – nu atât de tare, nu atât de încăpățânat precum femeile, pentru că soțul obosește foarte curând – femeia speră mai mult.

Femeia gândește: ”Azi sau mâine sau poimâine – într-o zi o să-l schimb…” E nevoie de aproape douăzeci, douzeci și cinci de ani, pentru a recunoaște că nu îl poți schimba pe celălalt. Până la vârsta de cincizeci de ani, când femeia a trecut de menopauză și bărbatul de asemenea, când îmbătrânesc de-a binelea, atunci își dau seama, încet, încet că nimic nu s-a schimbat. Au încercat din greu, au încercat în toate modurile posibile…femeia rămâne la fel și bărbatul rămâne la fel. Nimeni nu poate schimba pe nimeni. Aceasta este o mare experiență la care să ajungi – o mare înțelegere.

De aceea bătrânii devin mai toleranți: ei știu că nu se poate face nimic. De aceea bătrânii devin mai grațioși: ei știu că lucrurile sunt așa cum sunt. De aceea bătrânii ajung mai îngăduitori. Tinerii sunt foarte furiși, neîngăduitori. Ei vor să schimbe totul. Ei vor să facă lumea așa cum le-ar plăcea lor. Se luptă din greu, dar nu s-a întâmplat niciodată, nu se poate întâmpla – nu este în natura lucrurilor.

Bărbatul exterior nu se poate potrivi niciodată cu bărbatul interior și femeia exterioară nu poate fi niciodată absolut aceeași cu femeia ta interioară. De aceea iubirea îți dă și plăcere și durere. Iubirea dă fericire și nefericire la un loc. Și nefericirea este mult mai multă decât fericirea.

Osho

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro

OSHO - Crown Chakra-MIERCUREA FARA CUVINTE

Sursa: cybershamans.blogspot.ro

Omul este programat sa-si doreasca de a fi dorit

Iubirea ca terapie

- Osho: Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc.

In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:

”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”

Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.

Lectura placuta!

Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.

De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.

Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.

Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.

La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.

Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.

Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.

Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.

Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.

Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.

Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.

Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.

Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.

Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient.

IUBIREA se spune ca ar creste fata in fata.

Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).

Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.

De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt.

Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.

Wilhelm Reich a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, este un revoluţionar.

Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.

Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.

Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.

De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“

Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.

Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa mai departe – este greşitã.

Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.

Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.

Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.

Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.

Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.

Sursa: anatolbasarab.me

OSHO - despre problemele noastre imaginare, despre Eul nostru, despre conflictul interior ... cum sa depasim problemele

Oamenii crează întotdeauna probleme mari din nimic. Toate problemele sunt imaginare – le creezi pentru că, fără probleme, te simți gol pe dinăuntru. Fără probleme nu ai ce să faci, nu ai cu ce să te lupți, nu ai unde să te duci. Oamenii se duc de la un guru la altul, de la un maestru la altul, de la un psihanalist la altul, de la o terapie de grup la alta, pentru că dacă nu se duc se simt goi și, dintr-o dată, simt că viața nu are sens. Crează probleme ca să poată să simtă că viața e o mare lucrare și pentru că ei trebuie să muncească din greu, să se zbată. 

Eul poate să existe numai atunci când se zbate, ia aminte – numai atunci când se luptă. Și cu cât e mai mare problema, cu cât e mai mare provocarea, cu atât mai mult crește Eul. Nu îți crea necazuri inutile. Ești un mare creator de probleme – e suficient să înțelegi asta și, dintr-o dată, problemele dispar. Ești construit perfect; te-ai născut perfect; perfecțiunea este natura ta cea mai intimă. Trebuie doar să o trăiești. Hotărăște-te și trăiește-o! Dacă nu te-ai săturat încă de joc, poți să continui, dar nu întreba de ce. Știi. De ce-ul e simplu. Eul nu poate exista în pustietate, îi trebuie ceva cu care să se lupte.

Eul există numai în conflict – Eul nu e o entitate, este o tensiune. Dacă înțelegi acest lucru, însăși înțelegerea face ca armăsarii să redevină țânțari, iar apoi dispar și țânțarii. Dintr-o dată se face pustiu. Asta înseamnă iluminare – înțelegerea profundă a faptului că nu există probleme. Și atunci, fără nici o problemă de rezolvat, ce faci? Începi imediat să TRĂIEȘTI. 

Începe să trăiești din acest moment și vei vedea că pe măsură ce trăiești mai mult, problemele se împuținează. Pentru că acum pustiul din tine înflorește și trăiește. Când nu trăiești, aceeași energie devine stearpă. Aceeași energie care ar fi devenit o floare, este blocată. Şi, nelăsată să înflorească, devine un spin în inimă. Este aceeași energie. Dacă oamenii ar dansa puțin mai mult, ar cânta puțin mai mult, ar fi puțin mai nebuni, energia lor ar curge mai mult și, încetul cu încetul, problemele lor ar dispărea. De aceea insist atât de mult asupra dansului… lasă întreaga ta energie să devină dans și atunci, dintr-o dată, vei vedea că nu mai ai cap – energia blocată în cap se mişca în toate direcțiile, creând modele, imagini, mișcări frumoase. Iar când dansezi, vine o clipă când corpul tău nu mai e un lucru rigid, devine flexibil, curgător. Când dansezi, vine o clipă când granița ființei tale nu mai este atât de clară; te topești și te contopești cu Cosmosul. Trăiește, dansează, mănâncă, dormi, fă lucrurile cât mai total cu putință. Și ține minte: ori de câte ori te surprinzi creând o problemă, ieși din ea imediat!

articol preluat de la: http://dei-matei.blogspot.ro

http://trezirea-constiintei.blogspot.ro