Un copil și tatăl său călătoreau cu trenul. Călătoria trebuia să dureze circa o oră. Tatăl se așeză comod și începu să citească o revistă. La un moment dat, copilul l-a întrerupt, întrebandu-l:
- Tată, ce este clădirea aceea?
Tatăl se uită să vadă ceea ce i-a arătat copilul și răspunse:
- Este o fabrică.
Începu din nou să citească, dar copilul îl întrebă:
- Tată, când ajungem?
Tatăl i-a spus că încă mai au de mers. A început din nou să citească, dar o altă întrebare a copilului îl întrerupse, urmată apoi de alte și alte întrebări. Tatăl, disperat, căuta un alt mod de a-l face pe copil să se distreze. Văzu în revista pe care o citea, multe chipuri de oameni, o rupse în mai multe bucăți și i-o dădu copilului, invitându-l să reconstruiscă acele chipuri, întocmai ca la un joc de puzzle, după care se așeză mulțumit pe scaunul său, convins că băiatul va fi ocupat pentru tot restul călătoriei.
Nu a trecut prea multă vreme și copilul exclamă:
- Am terminat!
- Imposibil!, răspunse tatăl. Nu pot să cred! Cum ai putut reconstrui imaginea, așa de repede?
Imaginea era reconstruită perfect.
Copilul răspunse:
“Nu m-am fixat asupra lumii (a oamenilor celor mulți)… căci pe cealaltă parte a foii, era figura unui (singur) om; am reconstruit omul și lumea s-a așezat singură!
Mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor așeza de la sine. Nu e nevoie să le aranjezi tu; nu trebuie să te pui decât pe tine în ordine… De îndată ce tu ești în ordine, întreaga lume este în ordine. De îndată ce tu ești în armonie, întreaga lume este în armonie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu