luni, 11 noiembrie 2013

Pe cine imbogateste Rosia Montana? Bursa de aur monetizeaza legal interesele politice!

politic rosia montana
4rmAurul romanesc de la Rosia Montana a avut la bursa din Toronto o evolutie ce seamana cu un „montaigne –russe”. Unul politic. Evolutia cotatiilor este strans legata de declaratiile sau actiunile politicienilor de la Bucuresti. Daca acestea erau negative pentru proiect, titlurile companiei cadeau. Daca erau pozitive, urcau. Incetul cu incetul asa se fabrica… profitul.
Cunoscatori sau oameni mai putin avizati, romanii au pornit o lupta impotriva manipularii privind exploatarea de aur de la Rosia Montana! S-a nascut firesc intrebarea pe cine imbogateste de fapt aprobarea, ori neaprobarea proiectului. Cei care cunosc fineturile cotatiilor bursiere vor intelege mai bine ceea ce urmeaza>>>… iar cei care nu le cunosc le pot invata de mai jos!

Surprinzator pentru unii, deloc pentru altii, in ultimele doua saptamani cotatiile actiunilor Gabriel Resources (Rosia Montana) la bursa canadiana au avut un reviriment spectaculos. De la 0,7 dolari canadieni in urma cu doua luni, momentul izbucnirii protestelor de la Bucuresti si din tara, titlurile au urcat la aproape un dolar (0,980) pe fondul „zvonurilor” legate de legea favorabila pe care o va emite Parlamentul in urmatoarele zile.
Numai ca, Crin Antonescu, presedintele PNL si al Senatului Romaniei, a declarat ca legea va primi aviz negativ, cu recomandare de respingere. Aproape imediat, actiunile RMGC au pierdut cateva procente bune iar cotatiile au ajuns la 0,920 dolari/actiune.

2rmUn istoric bursier plin de coincidente
Cui foloseste o astfel de evolutie a valorii unei actiuni? Simplu. Cumperi cand cotatile sunt jos, vinzi cand cotatiile sunt sus. O schema aparent simpla, una veche cam de cand exista viata pe bursa. Cam asa s-a intamplat si cu actiunile Gabriel Resources la bursa din Toronto, Canada. De-a lungul anilor, a sensibilizat multi analisti care au banuit ca politicienii romani nu sunt straini de acest „montagne russe” bursier.
In 2004, cand s-a sugerat abandonarea proiectului, cotatia s-a redus cu 11% intr-o singura zi. Sigur, dupa doar doua luni, cand era clar ca politicienii nu vor renunta, actiunile recuperasera deja mare parte din pierdere.
Retine atentia momentul octombrie 2008 cand, dupa o sedinta comuna a guvernelor ungar si roman, la insistentele partii maghiare a fost amanata o decizie in privinta exploatarii. Cotatiile au ajuns la un minim istoric, 1,05 dolari. Doua luni mai tarziu, in ianuarie 2009 cand statul roman a reluat brusc procedurile, actiunile au recuperat rapid din valoare.
5rmDecembrie 2009. Putini isi aduc aminte de faptul ca si guvernul Boc a inclus Rosia Montana in programul de guvernare. Prin amabilitatea domnului ministru Adriean Videanu. Coincidenta sau nu, actiunile au ajuns la 4,61 dolari pe actiune, un nou record.
Dupa cateva luni de acalmie, s-a ajuns la maximele de la finalul anului 2010 si inceputul anului 2011 – 8,08 dolari pentru o actiune. Record istoric. Evolutia a avut la baza anunturile sustinute pe parcursului lunilor septembrie si octombrie 2010 cu privire la evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectul Rosia Montana. Randamentul pe trei luni a fost de aproape 75%!
Nici 2011 nu a fost unul prea monoton pentru investitori in actiuni Rosia Montana. Pana la jumatatea anului, in lipsa unor informatii pozitive, actiunile Gabriel Resources au pierdut 16,5%. Insa, dupa 6 iulie 2011 canadienii au primit aproape nesperat certificatul de descarcare arheologica. Si iar pierderea a fost ulterior acoperita din plin.
O alta cadere semnificativa, de natura politica, a cotatiilor companiei, a fost legata de o decizie a curtii de apel Alba Iulia, din aprilie 2012, prin care a fost anulata o hotarare a Consiliului Local din Rosia Montana, legata de dezvoltarea zonei industriale. S-a ajuns la un minim istoric, de 1,7 USD per actiune. Numai ca presedintele Traian Basescu, a tinut o ampla prelegere despre necesitatea luarii unei decizii in ceea ce priveste exploatarea de la Rosia Montana.
„Ori laie, ori balaie”, spunea presedintele si ii trimitea pe cei care erau impotriva proiectului sa vada saracia din zona. Curata gura de oxigen pentru actiuni. Au inceput sa urce iar in cateva luni au ajuns la 2,65 dolari.


2013, un an agitat
1rmAnul 2013, mijlocul lunii aprilie. Actiunile Gabriel Resources au pierdut la bursa canadiana peste 40% din valoare, pana la 1,30 dolari. Titlurile s-au prabusit din doua motive – anuntul facut de banca centrala a Canadei de revizuire in scadere prognozele de crestere economica si anuntul facut de guvernul Romaniei in sensul renegocierii contractului de exploatare de la Rosia Montana.
Punctul culminant al acestui an il stim. Protestele de la inceputul lunii septembrie au dus actiunile la 0,65 dolari. Din nefericire, premierul, prin declaratii fara noima despre un eventual prejudiciu provocat companiei Gabriel Resources, a contribuit la revigorarea actiunilor canadienilor. Si au recuperat cam 100 de milioane daca este sa ne gandim la capitalizare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu