Ajutati-va copiii sa fie liberi

Am primit urmatoarele randuri pe mail, si a trebuit sa le impartasesc aici, pentru ca explica foarte frumos relatia dintre parinte si copil, din mai multe puncte de vedere. Osho are intotdeauna o privire ampla asupra multor lucruri, si iata si acum parerea sa despre relatia parinte-copii. Daca aveti indoieli sau vinovatii in privinta indepartarii de parinti, Osho vine acum in ajutor, intarind ideea ca este menirea copiilor sa se distanteze de parinti. Cumva aici el descrie cam ceea ce se intampla in lumea animalelor. Parintii isi cresc puii apoi ii alunga in salbaticie pentru a putea sa se descurce singuri pe baza celor invatate de la parinti. Intr-o zi am vazut pe balconul meu un porumbel mare care isi invata puiul sa zboare. Se tot plimba pe pervazul balconului cu el, iar puiul se vedea ca era tare speriat, la un moment dat, porumbelul mare l-a impins pe cel mic de pe pervaz iar acesta a zburat, chiar bine, pot spune, pana pe urmatorul pervaz. Cam asta e si menirea noastra, sa ne luam zborul, si Osho chiar o spune bine:

“Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei… După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.

Am auzit odată o poveste frumoasă:

Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:

– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?

– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici…

– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.

Îngerul își drese vocea:

– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.

Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:

– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?

Fecioara răspunse:

– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor…

Părinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.

Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.

Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.

Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.

Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.

Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile… fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.

Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce… Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios.

Am fost întrebat dacă n-ar trebui să iubim cât de mult putem. Credeți că iubirea e totuna cu a munci până cazi lat? Aici nu este vorba de ceva ce „trebuie” să faci, ci de un fenomen al inimii. Este transcenderea minții și a corpului. Nu este proză, ci poezie. Nu este matematică, ci muzică. Nu o faci, ești ea. Iubirea nu se face, ea este. Toți acești „trebuie” apasă greu asupra spontaneității tale. Iubirea nu „trebuie”, ea nu poate fi comandată. Nu te poți forța să iubești cât de mult poți. Exact asta încearcă oamenii să facă și de aceea lipsește iubirea din lume…

O mamă trebuie iubită într-un cu totul alt mod. Ea nu este și nu poate fi iubita ta. Dacă te atașezi prea mult de mama ta, nu vei putea să-ți găsești o iubită. Și în sufletul tău vei fi furios pe mama ta, pentru că din cauza ei nu poți trăi cu o altă femeie. Despărțirea absolută de părinți este o etapă a procesului de creștere și de împlinire. Ca și nașterea. Și atunci ți-ai părăsit mama. Într-un fel, și atunci ai trădat-o… Dar dacă în pântecele mamei copilul s-ar gândi la trădare, („Cum să-mi părăsesc mama care mă poartă în ea?”) ar ucide-o și ar muri și el. Deci trebuie să iasă de acolo.

Mai întâi este unit în totalitate cu mama, apoi acea legătură este tăiată. Începe să respire singur: acesta este începutul creșterii. Devine un individ și începe să funcționeze separat. Însă timp de mai mulți ani va rămâne dependent de ea. Laptele, mâncarea, adăpostul, iubirea îl vor face dependent de mama lui. Fără ea, e un neajutorat. Pe măsură ce devine puternic, se va îndepărta tot mai mult. Alăptatul va înceta în momentul în care el va putea consuma o altă hrană. Se va îndepărta mereu mai mult.

Într-o zi va merge la școală și-și va face prieteni. Când va deveni adult, se va îndrăgosti de o femeie și, într-un fel, își va uita mama, pentru că femeia îl va copleși, va fi mai puternică decât el. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ceva nu e în regulă. Dacă mama ta se agață de tine, nu-și îndeplinește corect datoria de mamă. Și aceasta este o problemă foarte delicată. Mama trebuie să te ajute să mergi pe calea ta – în asta constă misiunea ei. Mama trebuie să te facă puternic, pentru a putea pleca de lângă ea. Aceasta este iubirea ei. Aceasta este datoria ei. Dacă te agăți de ea, greșești. Totul se întoarce atunci împotriva naturii. Ca și cum râurile ar curge în sus. Totul se dă peste cap. Mama este izvorul tău. Dacă vei curge spre ea, vei merge împotriva curentului, împotriva firescului. Râul se îndepărtează de izvor, îndreptându-se spre ocean. Acest lucru nu înseamnă că nu-ți iubești mama, din care ai izvorât.

Nu uitați: iubirea pentru mamă este respect, nu dragoste. Iubirea față de mamă trebuie să aibă calități de recunoștință, de respect profund. Ea ți-a dat naștere, ea te-a adus pe lume. Iubirea ta trebuie să fie ca o rugăciune adresată ei. Fă orice poți pentru a o ajuta, dar nu o iubi ca pe o iubită, pentru că atunci vei confunda imaginea de mamă cu cea de iubită și vei deveni tu însuți foarte confuz. Destinul tău este să-ți găsești o iubită care să fie altă femeie, nu propria mamă. Numai atunci, pentru prima oară, vei deveni matur, pentru că viața alături de altă femeie înseamnă desprinderea completă și finală de mamă.

De aceea a existat mereu, peste tot în lume, un antagonism subtil între mamă și iubita sau soția fiului ei. Se întâmplă așa pentru că mama simte că o altă femeie i-a luat fiul de lângă ea. Un sentiment natural, dar de o ignoranță crasă. Mama ar trebui să se bucure că fiul ei a găsit o altă femeie. Acum, copilul ei nu mai e copil, a devenit un bărbat matur. Ar trebui să fie fericită, nu?

Tu, ca bărbat, te maturizezi într-un singur fel: îndepărtându-te de mama ta. Acest lucru se întâmplă la mai multe nivele. Într-o bună zi, fiul se va revolta împotriva tatălui, dar nu fără respect, ci cu cel mai profund respect. Această revoltă trebuie să se producă. Aici, fiul trebuie să fie delicat: rebeliune, revoluție, dar cu respect. Fără respect, totul devine urât și ai mult de pierdut. Liber și rebel, dar nu fără respect, pentru că tatăl și mama ta sunt izvorul din care ai venit pe lume.

Așadar, trebuie să te îndepărtezi de părinți. Și nu vei fi numai departe, ci deseori chiar împotriva lor. Acest lucru nu trebuie să se transforme în mânie. Nu trebuie să ajungi să fii detestat, ci totul să se petreacă firesc, frumos, într-o notă de respect. Pleacă, dar înclină-ți capul în fața tatălui și a mamei tale. Spune-le că trebuie să pleci, plângi, simte-te neputincios, dar pleacă. Pentru că trebuie să pleci. Viața te cheamă. Fiecare plânge când își părăsește casa părintească. Privește înapoi cu ochii în lacrimi, cu nostalgie. Zilele petrecute acolo au fost minunate. Dar ce altceva e de făcut?

Dacă te agăți de casă, devii olog. Rămâi mereu imatur. Nu vei fi niciodată un bărbat în toată puterea cuvântului. Îți spun: pleacă plin de respect. Când părinții tăi vor avea nevoie de tine, ajută-i, fii disponibil. Dar nu-ți confunda mama cu iubita. Mama îți este doar mamă.”

Fragmente din Osho

Sursa: http://autoeducare.ro

facebook

O ALTFEL DE SCOALA - povestit de Martin Masilko

          In ani 70 s-a pornit un experiment de a cauta noi modalitati de educatie in Rusia. Pentru asta s-au cautat  pedagogi printre care a fost si Scetyinyin.  Mihail Petrovics Scsetyinyin are pregatire in 3 domenii: istorie, pedagogie, muzica. A elaborate  un mod de invatamint, a fondat in Tyekos o scoala care functioneaza si azi. Scoala din Tyekos a fost inceput in 1994 si in present functioneaza cu 250 de elevi si 16 corpuri de cladiri cu tot cu camine. Sunt elevi de 40 de nationalitati diferite care studiaza zi de zi in limba rusa.

                Ca sa intelegem scoala in totalitatea ei trebuie sa intelegem ca viata este ca un riu, in care evenimentele curg continuu, se modifica permanent. In ciclul natural si noi oamenii facem parte din acest lucru . Din acest curent, din care nu trebuie sa iesim ci trebuie sa ne miscam impreuna cu el, cu legile ei naturale ca finite superioare.  In Tyekos acest lucru se materializeaza prin faptul ca invatamintul se face continu, nu se fac opriri, cei de aici in continu creaza. Aici nu este nevoie de vacant, ca si in educatia clasica. Elevii incontinu “fauresc” ceva interesant sau util si nu simt ca a nu face nimic ar fi mai bine decit a crea. Elevi care au venit din Europa intimpina dificultati datorita acestui ritm, Lipsei de “libertate” la fel a patit si Martin Masilko (cel care povesteste) deoarece la noi, acest lucru nu este obisnuit.

                Grupele de invatamint se alcatuiesc in iulie, mai mult dupa  regulile de simpatie. In grup pot fi 5-20 de persoane care mai pe urma colaboreaza (invata, lucreaza) impreuna, iau decizii impreuna. De exp: sa mergi la ora de educatie fizica impreuna sau sa mearga la riul din apropiere la o baie. Acest lucru se stabileste de catre grup. Nu toate grupele merg la baie. In Tyekos nimeni nu este obligat sa faca lucruri care nu le fac placer. Se intimpla daca cineva nu invata bine, poate sa fie un dansator foarte bun, si daca slefuieste latura asta, poate avea suficienta incredere si pentru celelalte lucruri.

             In primele 2 luni se face o imagine generala a lucrurilor. Toate materiile converg la viziunea comuna, totul se imbina pentru a forma o imagine globala a lumii care ulterior se poate dezvolta in amanunt.

                Materiile se invata in blocuri o saptamina se lucreaza la o tema din care la sfarsitul saptaminii se da un examen. Nu exista timp de pregatire pentru examen. Dupa 6 zile de invatare a 7 zi este examenul. De ce asa? Pt ca, acesti  copii sa nu se bazeze pe viitor, sa accepte ceea ce primesc atunci cind primesc, sa traiasca in prezent, sa constientizeze prezentul, sa simta acest lucru, sa lucreze la prezent in clipa in care vine evenimentul spre el, ca timpul in scoala sa fie util. Astfel nu o sa aibe frica de examen, cind ajunge acolo déjà stie tot.

                Pentru invatamintul in blocuri Martin a adus urmatorul argument ca exemplu: sa ne imaginam ca invatam din 6 carti separate cite zece pagini in fiecare ora si dupa 6 zile va trebui sa redai cele invatate. Sigur nu o sa mai stii ce ai invatat, este un “gulas” (varza) in capul elevilor si nu mai stim unde ce am invatat. Scoala se mindreste cu realizarile elevilor pt ca elevii invata fara nici o scarba. Aici cei mai buni elevi pot parcurge in doi ani materia din generala, ceea ce este usor de observant ca in primele 8 clase se invata acelasi lucru ca si in primele 4 clase doar ca le repeta si le largesc.

                Acest uimitor ritm de invatare este posibil din mai multe puncte de vedere. Daca invata impreuna cei buni cu cei mai slabi au avantajul ca cei slabi sunt trasi si invatati iar cei mai buni invata rabdarea, ascultarea si ordinea.

                  Invatamintul este usurat daca se obsearva caracterul elevului, tipul de personalitate pe care-l are. In cadrul sociologiei sunt cunoscute 16 tipuri diferite de caractere personalitati, de care este bine de tinut cont pentru a putea stii cum pot elevii sa preia si sa redea (sa dea  mai departe) informatia. Calitatea prelucrarii este important si nu doar acceptarea ei.

                Invatatorii de aici pot sa aibe si 50 de ani de experienta si astfel pot sa lege diferite materii intre ele. Invatatorul are permanent doua ajutoare care stau tot timpul la dispozitita lui mai ales atunci cind invatatorul nu poate fi prezent.

                Separarea dintre genuri (sexe) are rost  in primul rind datorita diferentei de educatie. Baietii si fetele stau in cladiri separate si invata separat. Doar la trunchiurile comune, intilnirea comunitatii stau impreuna de expl: dans , constructii, etc. se intilnesc. Insa atunci se bucura uni de altii si aprecieaza timpul petrecut impreuna. Nici unul nu ai desconsidera pe ceilalti, din contra amindoua genurile (sexele) invata toate deprinderile: si baietii fac de mincare, si fetele invata lupta corp la corp sau fac baie in rau impreuna.

                Evident ca si aici ca oriunde se infiripa iubiri, dar acestea nu sunt fizice ci ramin la stadiul sufletescului. Atit de profunde pot fi aceste relatii ca se pot si casatorii. Acest lucru a fost materializat in 6 cazuri.

                Invatamintul profesional se invata de la mesteri priceputi care in timpul activitatilor le dau (ai invata) in totalitate pe copii pe elevi. De exemplu in jurul unui mester imediat trec 2-3 copii care privesc si invata mestesugul. Cind sunt pregatiti preiau conducerea santierului.  Astfel invatatura ramine in scoala si nu mai este necesar supravegherea permanenta de catre  adulti.  Responsabilizare nu doar in cadrul invatarii (orelor) este esential  ci in viata de zi cu zii. Daca acest lucru lipseste, atunci pierdem bucuria momentului.  In cadrul invatarii iau nastere niste cimpuri informationale. In aceste cimpuri noi pierdem notiunea timpului si al spatiului “FLOW” (curentul de apa, Valul) curgerea este o traire deplina si doar la acele lucruri ne concentram care ni se intimpla doar noua.  Acest lucru se intimpla sa realizeze o puternica stare de bucurie. De exemplu: Martin a povestit acel caz cind un renumit profesor de dans a ajuns la Tyekos si copii au fost asa de tare luati de “val”, de trairile din timpul dansului (starile sufletesti de comuniune) incit directorul Scetyinyin a aprobat intreruperea orelor de la scoala pt citeva zile. In aceste zile copii doar au dansat. Pentru materiile din scoala REZULTATELE sunt punctele  hotaritoare.

Dansul de exmplu niciodata nu este fara tel sau o materie de sine statatoare, copii dupa sfirsitul invatarii (orelor) intotdeauna urca pe scena si in timpul lectiilor tot pentru acest lucru se pregatesc (sa fie in centrul  atentiei) Acest lucru nu este doar responsabilizare, motivare ci si disciplinare. Ei inteleg , invata de ce si pentru ce fac ceea ce fac . Si in cadrul lucrarilor (de orice natura) rezultatele sunt cele hotaritoare.

                Dupa ce ajung in scoala copii nu simt ca sunt constransi ca trebuie sa ramina inauntru sau ca trebuie sa invete. Cei care ajung acolo primesc posibilitatea de a intelege regulamentul intern si sa guste din activitatile saptaminale.  Novicele primeste 2 voluntari care il ajuta sa se descurce in activitatile din interior, iar dupa 2 saptamani pot decide daca raman sau nu in scoala.  Orice decizie ia, elevul primeste ceva in cele 2 saptamini de la ceilalti. Daca pleaca , pleaca cu multumirea ca a incercat si altfel de invatatura  decit cel traditional. Si-a dat seama ca acest mod de pedagogie (de invatamint) nu este de folos pentru el. Deoarece nu doar elevul obsearva scoala ci si profesorii se intilnesc si discuta se sfatuiesc,  se consulta ce mod de invatamint se poate aplica acelui copil. Copilul invata descopera si isi face o imagine despre sine, ceea ce o sa-i foloseasca in viitor, poate primi raspunsuri pentru intrebariile de viitor pe care le poate avea.

                Poate pentru multi parinti li se pare ciudat ca acei copii din Tyekos se simt foarte bine. Creativitatea asa de puternic pune stapinire pe ei ca nu vor sa mai plece. Mai dese sunt cazurile in care parintii sunt cei care trebuie sa merga acolo ca sa-i vada. Insa acesti parinti inteleg aceste lucruri si la vizitele lor obsearva ca, odraslele lor sunt fericite, se simt bine si astfel parinti simt ca au facut tot ce le-a stat in puteri si devin si ei fericiti de bucuria copilului.

                La sfarsitul prezentarii  a vorbit despre imaginea noastra despre stramosii nostril. Noi nu suntem multumiti de ei si nici strabunii  nu se preocupa cu ce lasa mostenire dupa ei.  Cu mai multe mii de ani in urma traia conceptul reincarnarii, ca cel care pleaca se va intoarce tot in familia aceea. Astfel era interest ca educatia viitorilor copii sa se faca cit mai bine. Dupa parerea lui Martin in loc de evolutie noi am ajuns sa involuam pe unele teritorii ale vietii (aspecte ale vietii) ceea ce ar duce la ideea ca  modul de invatamint ar fi bine sa fie de o paleta cit mai larga posibila.

SCOALA DIN HALUZICEI

               

                In fiecare tara porneste in mod diferit conceptul si modul de elaborare al invatamintului, nu este o reteta standard care se poate realiza. In Cehia de exemplu nu pedagogii ci parintii au infintat o comunitate care a pus pe picioare scoala din valea HALUZICEI nu departe de muntii CHRIBY. Aici exista 17 hectare si se mai doreste a cumpara inca 5 hectare pentru extindere. Familiile care au venit aici se ocupa de agricultura biodinamica si incep prin a se autosustina, sa fie proprii lor stapani. Aceste familii se straduiesc sa lucreze pe principiul prieteniei si ajutorului reciproc. Ei incearca sa integreze si satele din jurul lor la activitatile comunitatii. Telul principal este sa faca (sa alcatuiasca o comunitate plina de pozitivitate si bucurie).

                Dupa parerea cehilor, ideile Anastasiei despre spatiul de iubire trebuie pus in practica, acesta este prioritatea. Trebuie sa fie un loc unde copii sa traiasca in iubire, siguranta si din spatele acestor lucruri se poate naste scoala. Cladirile din Haluzice sunt cladiri bune care incep sa fie transformate dupa conceptiile grupului, conceptii de armonie si integrare in natura, in functie de telul comun.

                In Cehia nu sunt aprobate in totalitate principiile scolii din Tyekos si de aceea un grup de pedagogi lucreaza la elaborarea unui concept propriu de educare. Din aceasta cauza sa nascut un grup de sprijin,  care se gindesc (lucreaza) la siguranta si legile interne ale scolii sa fie in armonie cu “legile” conunitatii. Deoarece se naste un concept total nou de viata si trai, intreaga comunitate se considera ca este in scoala. Adica toti sunt elevi.

Anul trecut pentru a 3 a oara cei din Cehia au organizat o scoala de vara. In iulie cu participare a (slovacilor, cehilor, ucrainienilor, rusilor) .La aceasta tabara au fost invitati si cei din Ungaria ca si observatori  in prima faza. Ei preconizau ca in anul 2009 sa fie reprezentanti  stabili din Ungaria si nu doar ca observatori ci ca si participanti la activitati.

                Victor a stabilit ca in UE exista zone in care unguri, cehi, polonezi si slovacii cu alt nume uniunea de la VISEGRAD pot sa se orienteze catre dezvoltarea  educatiei si colaborarii pedagogice. Despre prima si a doua tabara sau putut viziona mici filmulete din care sau putut urmarii schimbarile care au avut loc intre timp. De fiecare data in tabara au fost si cativa elevi din Tyekos care ne-au impresionat foarte placut, sunt oameni care ne-au redat din atmosfera de acolo.

                La sfirsit Victor a amintit despre scoala lui VALERI SZINELNYIKOV care a infintat (facut ) o scoala in oras ca dupa aceea, acea comunitate sa iasa in natura. O alta cale posibila de urmat pt scolile primare, de a urmarii influenta ideilor si conceptelor care iau nastere in comunitate in locul déjà existent, pina nu se naste forma finala. Insa  aspectele principale, idea de baza, peste tot este aceeasi: de a face un spatiu de iubire si accept reciproc, in care diferentele dintre nationalitati sa se topeasca, unde oamenii sunt doar oameni si vorbesc in limbajul inimii.

INTREBARI

Sau intrebat toti cum este posibil sa se tina ordinea si disciplina . Acest aspect îi loveste pe toti pedagogii din lumea intreaga. Dupa parerea lui Martin cel mai important lucru este exemplu adultilor. Copilul hotaraste singur ce exemplu urmeaza si daca vede adultii vigilenti si stapini de sine in jurul lor, atunci si ei le urmeaza exemplul. In alt punct de vedere copilul este o creatura care inca se dezvolta care incearca toate posibilitatile ce este voie si ce nu.  Atentia care vine dinspre parinti , este o “fortare”, care si adultii atunci o inteleg, cind pentru acest lucru déjà sunt copti.

                De la copil nu putem sa ne asteptam sa gindeasca sa simta sa vada ca un adult. Dupa priceperea, dexteritatea si capacitatea  lor noi trebuie cu rabdare si iubire sa le inmanam cunoasterea.

Tradus de Mihalyi Attila

Sursa: http://autovindecarea.blogspot.ro

5 greseli in educarea copiilor pe care orice parinte ar trebui sa le evite

Nimeni nu este perfect si cu totii mai gresim, mai ales cand este vorba despre educatia copiilor nostri. Chiar daca din cand in cand mai facem si erori in educarea copiilor, este important sa constientizam acest lucru si sa facem tot posibilul sa nu le mai repetam.

Iata 5 greseli pe care orice parinte ar trebui sa le evite, recomandate de Bonnie Harris, creatoarea conceptului “parenting conectiv”. Acest stil de educare a copiilor presupune un parteneriat intre parinte si copil bazat pe respect reciproc, fara pedepse si acuze. Parintele este profesorul copiilor, dar si elevul acestora. Copiii invata de la parinti, iar parintii invata de la copii, crescand in acest fel conexiunea intre ei.

1. Nu sunt suficient de fermi

Multi parinti au tendinta de a pune nevoile si dorintele copiilor mai presus de ale lor – cateodata ca urmare a relatiilor pe care le-a avut cu propriii parinti in copilarie cateodata de teama unei crize emotionale din partea copilului. “Prea dragut” inseamna pierderea puterii. Nevoile si dorintele parintilor nu sunt mai putin importante decat ale copilului. Fiecare trebuie sa respecte nevoile si dorintele celuilalt. Cuvantul-cheie este echilibrul.

2. Presupun ca empatia va schimba comportamentul copilului

Sa spui “cuvintele potrivite” nu schimba comportamentul copilului, ci il manipuleaza, iar la un moment dat nu va mai functiona. Comportamentul il poti schimba raspunzand calm, ferm, cu respect, fara sa invinovatesti. In acest fel poti modela comportamentul copilului si ii arati cum se pastreaza controlul de sine. Copilul isi da seama ca este inteles si in siguranta.

3. Presupun ca sunt responsabili pentru comportamentul copilului

Comportamentul copilului nu este ceva pentru care parintii sunt responsabili si pentru care ei trebuie sa gaseasca solutii. Este de datoria copilului sa gaseasca solutii la problemele lui. Datoria parintelui este sa-l ghideze in a gasi modalitatea prin care sa-si rezolve problemele. In momentul in care parintele preia fraiele, intervin emotiile lui, iar cand incearca sa detina controlul asupra a ceva de nu poate, de fapt, stapani, isi pierde cumpatul si reactioneaza gresit. Acest lant al slabiciunilor duce la un comportament neadecvat al copilului.

4. Vor sa-i dea o lectie

In momentul in care copilul face ceva gresit, in haosul creat, parintii presupun ca daca nu tipa si nu pedepsesc exact atunci, copilul nu va intelege ca a gresit. De fapt, in valtoarea momentului, nimic nu este eficient. Asteapta pana cand atat emotiile si nervii copilului, cat si ai tai se linistesc. Abia atunci copilul va fi receptiv, te va asculta si va intelege de ai de spus. La fel si tu vei intelege mult mai usor ce-ti va transmite copilul.

5. Sunt prinsi in credinte vechi: critica, invinovatire, pedeapsa

Majoritatea celor din jur au aceste credinte vechi, de a critica, de a invinovati pe altii, de a pedepsi. Important este sa iesi din ele si sa te schimbi. Chiar daca mai cazi in capcana, nimeni nu este perfect. Si nu uita: Copilul are o problema, nu este o problema.

Cum sa fii un parinte conectiv

Fii atent la reactiile tale, nu intra pe pilot automat. Opreste-te, fa un pas inapoi, si intreaba-te:

- Cat de important este sa spun DA sau NU?

- Ma enervez? Daca DA, ia doua minute pauza si respira adanc.

- Este problema mea sau o pasez pe umerii copilului meu?

- Repeta mantra “E doar o chestiune de moment.Va trece!”.

- Repara conexiunile stricate. Fii deschis si cinstit, fara sa te invinovatesti, fa calea catre “impacare”.

- Repeta mantra “Bineinteles!” – Bineinteles ca vrea sa stea pana mai tarziu! Bineinteles ca nu vrea sa se opreasca din joaca! Etc.

Sursa: sfatulparintilor.ro

În ce fel îmbunătăţeşte muzica sănătatea copiilor

Este foarte important ca cei mici să fie încojuraţi de muzică în copilărie. Acest lucru ar putea avea efecte pozitive reale asupra sănătăţii lor.

Nu are importanţă dacă nu aveţi voce bună, dacă nu vă amintiţi bine cuvintele sau dacă sunteţi incapabil să urmaţi ritmul. Dacă le cântaţi cu regularitate copiilor dumneavoastră, le veţi îmbunătăţi dezvoltarea auditivă.

Cel puţin aşa arată o cercetare finlandeză recentă ale cărei rezultate demonstrează că nu doar anii de conservator ajută la a avea un auz bun.

În ultimii ani, s-a demonstrat că ascultarea regulată a muzicii are efecte asupra plasticităţii neuronilor.

Sursa: www.evz.ro

Viitorul copiilor nostri suntem noi!

Natia romana traieste astazi din amintirile a ceea ce a fost. A fost odata o scoala romaneasca performanta, astazi aproape distrusa.

De 20 de ani asistam indiferenti sau / si neputinciosi la degradarea sistemului romanesc de invatamant, la o deriva institutional-functionala. Asistam la tot felul de reforme initiate de personajele trecatoare care se perinda pe scaunele din varful ierarhiei ministerului Educatiei.

Pentru ca educatia este bugetata in proportie covarsitor de mare de la bugetul de stat, adica din bani publici, ne ducem firesc la ideea ca doar cine nu vrea nu invata, ba mai mult decat atat, daca nu vrea, legislatia in vigoare il obliga. Nu ca nu ar trebui sa fie asa. Dimpotriva, invatatmant de 10 clase obligatoriu si gratuit asa dupa cum sustine legislatia romaneasca in vigoare. Mai mult decat atat, ar fi necesara continuarea educatiei pana la finalizarea studiilor ori cu examenul de bacalaureat (care sa fie UNIC!) ori cu scoala profesionala. Problema consta in cine si ce ii invata pe copii Romaniei.

De mai bine de 20 de ani optam mereu pentru schimbare de dragul schimbarii, fara sa avem coerenta si strategie. Manuale alternative, bacalaureat diferentiat, clasa pregatitoare(clasa 0), Aceasta incoerenta are ca si consecinta generatii de copii dezorientati si fara orizont, generatii de adulti fara perspectiva si ce e mai grav decat lipsa de perspectiva este si lipsa de radacini. Este una din cauzele fundamentale a ceea ce suntem astazi ca natie, ca popor.

Conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INSSE), referitor la cifrele inregistrate in sistemul de invatamant, am fi tentati sa concluzionam cam asa: In conditiile in care numarul cadrelor didactice a ramas aproximativ constant de-a lungul anilor (cu fluctuatii de la -5% la +3% de la an la an), Romania inregistreaza o scadere cu 15% a populatiei scolare comparativ cu anul 1990, procent pe care il regasim si in cadrul analizei pe nivele de educatie, insa remarcam o crestere infioratoare a numarului de studenti. (79% - peste 700 000 de studenti diferenta dintre care peste 200 000 de student la invatamant la distanta). O stim deja, o observam zi de zi in jurul nostrum, insa cifrele parca ma strang in spate! Goana dupa studii superioare, goana dupa diplome si foamea de bani a universitatilor a transformat educatia intr-un comert cu diplome si a dus la scaderea calitatii actului educational, la furnizarea de generatii slab pregatite profesional, dovada sta incapacitatea de integrare pe piata muncii a absolventilor de studii superioare si procentul mare de someri cu studii superioare. De mentionat si faptul ca domeniile de scolarizare / specializare nu corespunde decat in mica masura cu domeniile de absortie a fortei de munca. Studentii, in cazul in care reusesc sa isi gaseasca loc de munca, nu profeseaza in domeniul in care au fost pregatiti. Intuim, fara a mai avea curajul de a face calcule financiare, risipa de resurse alocate pe parcursul procesului de educatie. La acelasi capitol (risipa resurselor) intra si alungarea oamenilor gata scolarizati, educati, competitive deci, peste granitele Romaniei. Acesti bani ar trebui imputati cuiva. Dar cui, caci responsabilitatea actului de educatie o poarta Nimeni, diverse echipe ministeriale apartinand diferitelor guvernari de diferite culori politice. Si nici una dintre ele nu a platit pentru dezastrul pe care il inregistram acum in procesul educational. Exodul creierelor naste pustiul din sufletul tarii. Asa ne-au indemnat carmuitorii natiei in ultimii ani. Daca nu reusim sa ne realizam profesional si personal intre granitele Romaniei, pe pamantul natal, sa plecam. Numai ca, plecand, am pustiit poporul de valoarea lui, l-am lasat o masa amorfa fara identitate nationala. „Partir, c’ est mourir un peu.” (Edmond Haraucourt).

Intr-o lume competitiva se impune in invatamantul de stat, deci, reintroducerea admiterii la liceu, treapta a II-a pentru eventuala reorientare profesionala, existenta bacalaureatului UNIC si obligativitatea admiterii la universitate.

Revenirea la normalitate are sanse reale de reusita, mai ales daca luam in considerare ca una din masurile ce consideram ca se impun – reinfiintarea scolilor profesionale – se implementeaza incepand cu anul scolar 2012.

Asa dupa cum remarca acad. Dinu C. Giurescu “Noua lege a educatiei favorizeaza formarea unei generatii fara identitate nationala.”

Cerem, deci public reprezentantilor clasei politice actuale, proaspat instalatilor pe fotoliile de parlamentari liderilor de opinie, conducatori ai destinelor acestei natii sa se exprime cu privire la aceasta propunere a noastra: revenirea la sistemul de invatamant dinainte de ’89!

Autor: gandeste.org / gandeste.org

Catastrofa învăţămîntului universitar

autor: DAN UNGUREANU - prof. univ. Universitatea Bucureşti (pe marginea fostei dezbateri despre învăţămîntul din România) Trist dar, din păcate, adevărat!!!!! Le-am cerut studenţilor mei, anul III la Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la alegere.
Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX şi nici o poezie (deşi au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru “Romeo şi Julieta” (numită alternativ “roman“, “novel”, ori “poem”). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile lor:

- pluralul lui “viu” nu e “vi”, ci “vii”;
- verbul “a lua” nu se scrie “i-au”;
- “Obijnuit”e incorect;
- “îi” nu se scrie despărţit, “î-i”;
- “săde-a”e incorect (corect e “sădea”);
- nu se zice “propiu”, ci “propriu”;
- “them”nu poate înlocui “their”;
- nu se poate spune “them mother”în loc de “their mother”;
- “intitulated”nu există în engleză (conform Merriam-Webster Dictionary);
- “combinated”nu există în engleză;
- “to enjoy of life”e incorect ( verbul “to enjoy” e tranzitiv);
- “writted”e incorect, în loc de “wrote”;
- “poetry” nu e identic cu “poem”;
- “lirycs”nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cîntec;
- “roman”nu există în engleză, corect e “novel”;
- “disapointness” nu există, corect e “disappointment”;
- “beautifulything”e incorect;
- “tryed”e incorect;
- “gaves”nu există (corect “gives”sau “gave”);
- “tooked place”e incorect;
- tabloul “Gioconda” nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci;
- “Romeo and Juliet” nu e un roman;
- “Romeo and Juliet” nu e un poem;
- Shackspear nu se scrie astfel.

Dacă se dădea admitere la facultate, ei ar fi căzut la admitere. Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, cînd în orînduirea veche, “bolşevică şi totalitaristă”, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea. Cum s-a ajuns în această situaţie?

Puţin după Revoluţie, prin 1995, cred, au apărut locurile cu taxă la Universităţi. Ceva mai tîrziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universităţile au dat de gustul banilor. Studenţii deveneau intangibili. De vreme ce plăteau, prezenţi sau nu, trebuiau să treacă examenele, trebuiau să capete diplome. După diplome, dădeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, rămîneau suplinitori, iar titulari negăsindu-se, tot suplinitorii predau.

Primii studenţi pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. După implementarea programului Bologna, studenţii au terminat în trei ani, în loc de patru sau cinci, cu lucrări de licenţă de şaizeci de pagini, nu de o sută sau două sute. Lucrările scurte pot fi cumpărate sau descărcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o sută de lei bucata).
Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregătiţi, mai prost pregătiţi decît precedenţii. Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decît la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sînt plătiţi după numărul de elevi.
Studentii sînt mai prost pregătiţi decît elevii de liceu. Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy - paste) de pe un sit de internet, http://www.referat.ro/.
O vină pentru această situaţie o are aşa-numitul “învăţămînt axat pe competenţe”. În noul sistem, elevii, vezi Doamne, “nu mai tocesc date seci, ci dobîndesccompetenţe”. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă!

Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică, înseamnă să ştii a vorbi engleză, franceză, respectiv să cînţi, să fluieri sau să fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştintele sînt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia “axată pecompetenţe”naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă!!!

O altă studentă, tot de anul III la Litere, mă înştiinţează că “poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistreţul cu colţi de argint”. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie după trei ani că în engleză, “romanul” se numeşte “novel”.

Universitatea zulusă

Este imperativ necesar, e indispensabil ca să se revină la studiile universitare gratuite, cu concurs de admitere şi cu număr limitat de locuri. E suficient că s-a închis un cerc vicios, că absolvenţii de “universităţi fast-food” au virusat învăţămîntul gimnazial şi liceal, şi trimit universităţilor liceeni care nu ştiu nimic.
Conform cu situl QS (Quacquarelli Symonds)World University Rankings = Clasificarea mondială a universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds):
- Israelul, o ţară mică, cu suprafaţa cît a Moldovei, are trei universităţi pe locurile 102, 114 şi 132 din lume;
- Carolina din Praga e pe locul 230 în lume;
- Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400;
- Universitatea Bucureşti e pe locul 500, lîngă Universitatea din Szeged (cu o populaţie de 166.000 locuitori), Universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan şi Sri-Lanka;
- Universitatea din Liubliana e pe locul 400;
- Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302;
- Universitatea Ben Gurion, din deşertul Neghev, e pe locul 323;
- Universitatea Babeş-Bolyai este după locul 600, lîngă nişte universităţi saudite, sri-lankeze şi kazahe (după principiul: “nisip, junglă, nisip”).

Situl ARWU (Academic Ranking of World Universities = Clasificarea academică a universităţilor din întreaga lume) al Institutului de Pedagogie al Universităţii Jiao Tong se opreşte la primele 500 de universităţi din lume, unde pe la coadă se află Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana şi cea din Wellington, Noua Zeelandă. Universitatea din Bucureşti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovenă (Liubliana, 280.000 locuitori) şi cea din Wellington (386.000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului).
Am expus în “Observatorul cultural”, numărul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latină. Greşelile de traducere pe care le făcea demonstrau o cunoaştere precară a limbii latine.

(din “Solilocviile” lui Augustin): “Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita.” = “Una este o epidemie terminată, altceva e o epidemie care mocneşte.”
Dan Negrescu, traducere la “Solilocvii”, p. 60: „…una sunt secăturile molimei, şi alta scufundările în somn adînc.“

(”Etica” lui Abelard): “Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere.” = “Căinţa înseamnă să deplîngi cele săvîrşite şi să nu săvîrşeşti lucruri de deplîns.”
Dan Negrescu, “Etica” lui Abelard, p. 81: „Căinţa a fost dată spre a plînge, dar nu înseamnă că plînsul o şi face eficientă.“

(”Solilocviile” lui Augustin) “Hoc ergo unum superius praetermiseras.” = “Trecuseşi cu vederea acest lucru de mai sus.”
Dan Negrescu, traducere la “Solilocvii”, p. 82 : „Aşadar, acest lucru îl pui mai presus.“

(Toma de Aquino, “De ente et essentia”) “…sicut diaphaneitas de aëre…” = “…ca transparenţa aerului…”
Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafană în aramă…“

Un om care confundă “a neglija” cu “a pune mai presus”, şi care confundă “transparenţa aerului” cu “opacitatea aramei”, prevedeam în acel articol, va deveni în curînd conducător de doctorate în limba şi literatura latină. Profeţia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timişoara, conduce doctorate în limba şi literatura latină.
Învăţămîntul românesc e prăbuşit cu totul. Predau profesori care fac greşeli de clasa a şasea. Absolvă cu diplomă studenţi care acum 15 ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificaţi. Comisia centrală de acreditare a titlurilor universitare face conducători de doctorat în glumă.
Sînt un excelent prooroc. Nu se mai miră nimeni că n-avem universităţi remarcabile cu cercetători remarcabili, cînd înşişi conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.

Codă

Am cunoscut din mers, pe stradă, în aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistriţa ori Dej. De meserie făcea garduri de fier. Ca studii, isprăvise liceul cu vreo 40 de ani în urmă. Am stat cu el de vorbă despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sîrbu şi Art Nouveau. Citise imens!
Am stat de vorbă la Sasca Montană cu un bătrînel sărman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Părinteasca dimîndare, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice şi Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea 15 ani de temniţă grea după 1950!
Cînd universităţile româneşti vor fi în stare să cultive intelectuali de talia absolvenţilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puşcăriaşilor din vremea lui Groza, fiţi amabili şi treziţi-mă!
Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor româneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim!
Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de “greaua moştenire a comunismului”. Regimul de debandadă, numit “democraţie”, şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţămîntul românesc într-un haos. Din toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris de nevoie (!!!) la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.
Fac încă patru profeţii :

1. Peste cinci ani nici un licean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.

2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism (!!!) al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.

3. Peste zece ani nici o universitate românească nu va intra în lista primelor 500 de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, sri-lankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.

4. Nici peste zece ani Ministerul Educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţămîntului român, ca să-l aibă la îndemînă.

Io, Ştefan-voivod,
Către întregul norod

P.S.: Pentru cei ce încă nu disting care este scopul unor asemenea acţiuni îndreptate împotriva ţărişoarei ăsteia “mici şi neînsemnate”(după cum o denumesc ăia “MARI” şi nesătui de Putere), îi rog să mai dea o fugă sus şi să citească cele două motouri de la început.

Tot io, Ştefan-voivod,
Acuzat de unii că-s nerod

Trist, dar adevarat!

Autor: DAN UNGUREANU

Sursa: Cotidianul.ro

           gandeste.org