Toate eforturile politice şi diplomatice menţionate în anul anterior vor continua şi în 2017, mai cu seamă în mai, noiembrie şi decembrie, luni în care se vor observa şi primele rezultate. Astfel, se vor iniţia o serie de afaceri, iar începutul anului 2018 va fi caracterizat de o oarecare prosperitate.
Pentru început însă, mai ales în februarie şi în martie, apoi în august şi în septembrie, ne vom ciocni în continuare de o serie de probleme care, dat fiind protecţionismul excesiv practicat de anumite ţări, vor îngreuna realizarea unor acorduri financiare şi comerciale necesare pentru a degreva şi fluidiza economia internaţională.
Mai mult, chiar la aceste date, anumite monarhii sau regimuri autocratice se pare că vor avea de trecut prin experienţe dificile. Moartea sau răsturnarea de la putere a unei personalităţi de prim-plan va genera o stare de revoltă.
Accidentele din transporturi vor creşte ca număr şi se vor agrava. în acelaşi timp, asistăm şi la o recrudescenţă a incendiilor şi a inundaţiilor.
http://www.horoscop-urania.com/previziune-urmatorul-deceniu/anul-2017/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu