Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, a declarat, vineri, la Sibiu, că şansele ca Grupul Minorităţilor din Parlament să susţină actualul proiect al Constituţiei, „tind spre zero”, aceasta pentru că România ar tinde să devină republică prezidenţială.
„Prima impresie personală despre acest proiect este negativă, în sensul că nu regăsesc în aceste propuneri puncte personale de vedere. Eu nu împărtăşesc mai nimic din punctele de vedere de acolo. Mi-am exprimat foarte clar poziţia, încă din 2007, pentru susţinerea unei variante de republică parlamentară. Ca un comentariu, ceea ce se propune este pretenţios numit reformă constituţională – nu-i o reformă, este un proiect de modificare constituţională. Reformă ar fi însemnat, de exemplu, o tranşare explicită a întrebării: către ce formă de stat vrem să ne decidem: republică prezidenţială sau republică parlamentară, ori răspunsul este dat doar implicit de această încercare de modificare, prin faptul că, e evident, în detrimentul Palramentului se propune creşterea competenţelor preşedintelui republicii. Opinia mea este exact contrară. Eu cred că pentru România un regim prezidenţial este greşit. Cred că ultimii 20 de ani de regim semiprezidenţial nu fac decât să confirme punctul meu de vedere şi constat că, din păcate, nu am tras învăţăminte din istoria modernă a României, în care, atunci când forma de organizare a statului se concentrează asupra unei persoane rezultatele au fost catastrofale“, a declarat Ganţ, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ganţ mai susţine că eliminarea unei camere a Parlamentului din motive economice este ridicol . „Nu cred că pentru România este bun modelul de Parlament unicameral. Argumentul legat de costuri este ridicol. Nu poţi argumenta pe baza costurilor construcţia democratică a unui stat. Dacă acesta ar fi cel mai important criteriu s-ar putea ca dictaturi ca cele ale lui Franco sau Salazar să fi fost mai ieftine decât democraţiile şi totuşi rezultatele să fi fost catastrofale. (…) Iar argumentul că Franţa are un regim prezidenţial nu stă în picioare, pentru că România, spre deosebire de Franţa a cunoscut aceste perioade de lungă dictatură pe care Franţa nu le-a cunoscut“, a explicat deputatul FDGR.
În concluzie, Ovidiu Ganţ crede că şansele ca minorităţile să susţină un astfel de proiect sunt aproape zero. „Probabilitatea ca grupul Minorităţilor să decidă susţinerea acestei forme de modificare a constituţiei tinde către zero, să mă exprim corect matematic şi să nu vă spun că este zero. Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii noştri, opţiunea noastră se îndreaptă foarte clar către republică parlamentară cu parlament bicameral, ori această propunere de modificare a Constituţiei îndepărtează şi mai mult Constituţia de această viziune a noastră”, a spus Ganţ.
Sursa: Prioritate de dreapta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu