vineri, 24 iunie 2011

Se revine cu un nou proiect – LEGEA DE STOCARE A DATELOR: operatorii sunt obligati ca 6 luni sa stocheaze datele privind apelurile telefonice, SMS si email

Citez din articolul Ministerul Comunicatiilor revine cu legea de stocare a datelor:
Ministerul Comunicatiilor promoveaza din nou un proiect de lege, declarat neconstitutional in 2009, care obliga operatorii telecom sa stocheze, pentru sase luni, anumite date privind apelurile telefonice, SMS si email-uri, care vor putea fi transmise organelor judiciare sau de siguranta nationala.

Ministerul incearca sa evite astfel continuarea procedurii de infringement declansate de UE, prin transmiterea de catre CE a unui aviz motivat.
Datele vor permite urmarirea si identificarea sursei si destinatiei unei comunicari, a datei, orei si duratei acesteia, precum si tipul de comunicare, al echipamentului si locatiei acestuia si vor putea fi transmise organelor judiciare sau cu atributii de siguranta si securitate nationala, la cererea acestora, “de indata, dar nu mai mult de 48 de ore” (de la solicitarea acestora, n.r.), se arata intr-un proiect de act normativ elaborat de ministerul de resort si dat joi publicitatii.
“Prezenta lege nu se aplica in ceea ce priveste continutul comunicarii sau informatiilor consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice, in aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedura penala si cele din legile speciale in materie”, se precizeaza in document.
Initiativa Ministerului Comunicatiilor are la baza Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau procesate in cadrul activitatii de furnizare de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii si de modificare a Directivei 2002/58/CE, adoptata in martie 2006.
Directiva prevede obligatia furnizorilor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii de a asigura crearea unor baze de date in vederea pastrarii, pe o perioada de timp cuprinsa intre 6 si 24 de luni, sub rezerva conditiilor prevazute de directiva si a avut ca termen limita de transpunere in legislatia nationala data de 15 septembrie 2007.
Autoritatile romane nu au reusit sa respecte termenul limita de transpunere a directivei. Astfel, Comisia Europeana a trimis Romaniei, in 27 noiembrie 2007, o scrisoare privind declansarea primei faze a procedurii de incalcare a acquis-ului comunitar, iar la 23 septembrie 2008 un aviz motivat prin care cerea Romania sa ia masurile necesare de conformare cu acquis-ul comunitar.
“Urmare a acestei aviz motivat, Parlamentul a adoptat Legea 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice”, se arata in expunerea de motive a proiectului de lege.
Ulterior, in octombrie 2009, Curtea Constitutionala a Romaniei a constatat, prin Decizia 1258, ca dispozitiile Legii 298/2008 sunt neconstitutionale, legea fiind abrogata.
Mai multe asociatii si ONG-uri – Asociatia Pro Democratia, Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania, Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale si Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile – au solicitat Avocatului Poporului ca, in calitatea sa de institutie independenta, menita sa protejeze cetatenii de abuzuri din partea autoritatilor administratiei publice, sa sesizeze Curtea Constitutionala privind legea respectiva.
Comisia Europeana a declansat impotriva autoritatilor romane o noua actiune de punere in intarziere, prin transmiterea unei scrisori in data de 16 iunie a acestui an, prin care solicita transmiterea masurilor nationale privind transpunerea directivei in cauza, in termen de doua luni de la data primirii adresei.
“In consecinta, pentru a evita intrarea in cea de-a doua faza a procedurii de infringement (avizul motivat) este necesara adoptarea unui nou proiect de lege care sa asigure o dubla conditionalitate: de o parte, transpunerea si implementarea directivei la nivel national si, de cealalta parte, conformitatea cu prevederile deciziei Curtii Constitutionale din Romania 1258 din 8 octombrie 2009″, se arata in expunerea de motive a proiectului.
Observatiile si propunerile la proiectul de lege pot fi transmise in termen de 30 de zile de la data publicarii pe site-ul Ministerului Comunicatiilor.
Potrivit documentului, furnizorii de retele publice de comunicatii si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a asigura, pe cheltuiala proprie, crearea si administrarea unor baze de date in format electronic, in vederea retinerii anumitor categorii de date privind apelurile telefonice, mesajale scrise si email-urile.
“Datele se retin timp de 6 luni de la momentul efectuarii comunicarii. Cheltuielile legate de crearea si administrarea bazelor de date sunt deductibile fiscal”, se precizeaza in proiectul de act normativ.
Operatorii telecom au obligatia ca, la solicitarea organelor judiciare sau a organelor cu atributii de siguranta si securitate nationala, in baza autorizatiilor emise potrivit legii, sa transmita acestora de indata, dar nu mai mult de 48 de ore, datele retinute potrivit prezentei legi, fiind aplicabile dispozitiile din Codul de procedura penala si cele din legile speciale in materie.
“In cazul in care nu este posibila transmiterea in 48 de ore a informatiilor solicitate furnizorii sunt obligati ca, in acest termen, sa anunte solicitantul cu privire la motivul depasirii termenului si, in orice caz, sa transmita informatiile solicitate in cel mult 5 zile de la primirea initiala a autorizarii sau solicitarii”, se mai spune in proiect.
Conform documentului, interceptarea si retinerea continutului comunicarii sau informatiilor consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice sunt interzise, in aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedura penala si cele din legile speciale in materie.
“La sfarsitul perioadei de retinere, toate datele retinute exclusiv in temeiul prezentei legi, cu exceptia datelor conservate conform legii, puse la dispozitia autoritatilor competente, potrivit legii, trebuie sa fie distruse prin proceduri automatizate, ireversibil”, se mai spune in document.
Lista furnizorilor de servicii sau retele de comunicatii electronice autorizati numara 1.655 societati, conform datelor Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu