vineri, 10 iunie 2011

Suprapopularea – preocuparea oamenilor de ştiinţă din întreaga lume


În luna februarie, au apărut rezultatele proiectului Global Population Speak Out (GPSO), demarat la începutul lui octombrie 2008 prin trimiterea unei scrisori către mai mulţi oameni de ştiinţă din întreaga lume. Scopul proiectului este să spargă obstacolele puse în calea discuţiilor publice pe tema legăturii directe dintre creşterea populaţiei umane şi deteriorarea mediului înconjurător.
Ţelul iniţiatorului GPSO, John Feeney, jurnalist ecologist, a fost de a convinge cel puţin 50 de oameni de ştiinţă să-şi exprime opiniile despre legătura dintre populaţie şi calitatea mediului, pe parcursul lunii februarie, iar al 50-lea cercetător a acceptat provocarea, pe data de 27 octombrie 2008.
Cititi si: Tornadele din Statele Unite cauzate de încălzirea globală
În continuare, alţi cercetători, jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor ecologiste s-au alăturat proiectului, unii dintre ei oferindu-şi sprijinul fără a fi fost invitaţi în prealabil. Astfel, lista celor care s-au angajat să “spargă gheaţa” în legătura cu acest subiect a ajuns, în final, la peste 200 de persoane din întreaga lume, incluzând şi aproximativ 30 de „cetăţeni îngrijoraţi” – oameni simpli, care au dorit să sprijine acest efort prin mijloacele pe care le au la dispoziţie, cum ar fi abordarea problemei suprapopulării, în scrisori trimise publicaţiilor din presa scrisă, intervenţii telefonice în emisiuni de radio şi televiziune sau mesaje postate pe Internet.
Unul dintre principalii susţinători ai GPSO, antropologul Jeffrey McKee, de la Universitatea Ohio, a spus: „Dacă te uiţi la principalele probleme şi ţeluri ale prezentului – prosperitate economică, apă curată, energie regenerabilă, protejarea biodiversităţii – observi că au un numitor comun. Toate indică nevoia de a opri imediat şi în mod responsabil creşterea populaţiei umane şi apoi de a o aduce înapoi în limite sustenabile”.
Însă, aşa cum a spus John Feeney: „În ciuda rolului-cheie pe care-l are în aproape toate problemele care ţin de mediul înconjurător, mulţi consideră de ani buni ca abordarea subiectului populaţiei este nepopulară politic. De fapt, în ciuda nevoii urgente de soluţii, a devenit tabu să spui în public că este necesară o stabilizare şi apoi o reducere a populaţiei, într-un mod responsabil”.
El a mai adaugat că: „Organizaţiile ecologiste s-au ferit să vorbească despre asta, pentru că ştiu că vor fi criticate şi şi-ar putea compromite finanţările. Oamenii de ştiinţă au ezitat şi ei, ştiind că menţionarea populaţiei va stârni controverse”.
Sursa: Infomediu Europa
Sursa: Cristina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu