luni, 1 august 2011

NEXUS 7: Un experiment din Afganistan cu aplicabilitate globala …

Citez din articolul Ce este NEXUS 7, unul dintre cel mai bine păzite secrete ale SUA:
Cercetătorii de top de la Pentagon au pus la punct şi conduc un program secret şi controversat în Afganistan, cunoscut drept Nexus 7, scrie wired.com. Deşi părea a fi doar un program de supraveghere a zonei de război, acesta este mult mai complex, informează publicaţia. Astfel, el oferă informaţii din Afganistan, de la amplasarea radarelor-spion la preţul fructelor din piaţă, totul pentru a strânge cât mai multe date despre situaţia acestei ţări.
Programul a fost impus de Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării din SUA (DARPA), care vede în Nexus 7 o unealtă revoluţionară de analiză, dar şi un program mai degrabă activ, decât analitic.
Totuşi, criticii spun că americanii aruncă zeci de milioane de dolari pe o tehnologie care nu poate opri efectiv talibanii.
Cum funcţionează Nexus 7
În cei zece ani de război, forţele americane au strâns câţiva exabiţi (un exabit=un miliard de gigabiţi) de informaţie despre duşmanii din Afganistan. Nexus 7 vrea să analizeze aceste date şi să afle mai multe despre poporul afgan, despre cum interacţionează între ei, respectiv cu guvernul ţării.
Totuşi, scrie wired.com, nu oricine poate interpreta aceste date, pentru că Nexus 7 le livrează într-un limbaj inaccesibil. Practic, programul pare “un proiect ştiinţific obscur, fără vreo utilitate imediată”, notează sursa.
Însă pe reţeaua militară secretă a SUA, Nexus 7 este considerat revoluţionar, pentru că adună date sute de surse ale serviciilor secrete şi creează un profil al populaţiei afgane. Se spune că programul iniţiat de DARPA este în stare să coreleze datele în mod automat şi să analizeze ca un întreg zeci de documente separate, la doar câteva secunde după ce acestea au fost introduse în sistem.
Practic, asta înseamnă că Nexus 7 poate afla care comunităţi din Afganistan se destramă şi care sunt mai unite, care sunt loiale guvernului de la Kabul şi care cad pradă militanţilor.
Aşadar, în loc să caute acul în carul cu fân (cum au făcut, spre exemplu, cu bin Laden), americanii lasă calculatoarele să scaneze fiecare fir de iarbă. “Decât să urmăreşti o singură maşină, nu mai bine le urmăreşti pe toate?”, se întreabă retoric unul dintre cei apropiaţi de programul Nexus 7, care a vorbit sub protecţia anonimatului.
Nexus 7, o strategie pe termen lung
Toţi angajaţii armatei şi ai serviciilor secrete americane au fost puşi la curent cu modul în care funcţionează Nexus 7. Wired.com comentează că, indiferent dacă va avea sau nu succes, programul ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte folosirea tehnologiei moderne în război şi direcţia în care se îndreaptă conflictul militar din Afganistan.
Jurnaliştii se întreabă dacă ar trebui ca SUA să contraatace cu analize sociale exhaustive sau pur şi simplu să ia la ţintă militanţii. Şi dacă DARPA ar trebui să adopte o strategie pe termen lung, bazată pe cercetare, sau una pe termen scurt.
Comentariu saccsiv:
Afganistanul este locul unde se experimenteaza multe legate de Big Brother.
Cu japca, dar Afganistanul intra si el in randul lumii: Armata SUA colecteaza date biometrice in Afganistan. Carduri de identificare biometrica pentru intreaga populatie pana 2013
Dupa India, CARD de indentitate CU CIP, obligatoriu si in AFGANISTAN. Dovada faptului ca SISTEMUL vine cu CIPUL dupa tine si in jungla si pe dealurile pustii, pana la capatul pamantului …
In SUA se repeta scenariul din Afganistan? Acolo au inceput cu scanarea irisului si colectarea de date biometrice, in numele luptei impotriva terorismului, si au ajuns la … CARD de indentitate CU CIP, obligatoriu
Si e limpede ca ceea ce se experimenteaza acolo, se va implementa mai apoi la nivel global.
Cat despre DARPA, cititi va rog si:
DARPA vrea sa opreasca propaganda pe Twitter, Facebook si Youtube
DARPA, Microsoft si colosul fabricant de arme Lockheed Martin ne pregatesc NOUL INTERNET?
VIDEO: HAARP, arma meteorologica (si nu numai)? Detalii importante despre finantatori
World Wide Web. CINE L-A CONCEPUT SI CINE IL STAPANESTE?

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu