După 1 noiembrie, data la care intră în vigoare ordonanţa de Guvern care obligă şoferii să echipeze autovehiculele de iarna, anvelopele all-seasons montate nu sunt suficiente pentru a scăpa de amendă.
Pe cartea de identitate a autovehiculului trebuie să scrie Mud plus Snow (noroi plus zapada - n.r.) la care se adaugă câteva semne distincte, a declarat Florian Coman, directorul Autorităţii Rutiere Române (ARR). "Expresia all seasons este generală. Sunt considerate de iarnă anvelopele care pe lângă expresia M plus S (Mud plus Snow) trebuie să aibă şi anumite semne, respectiv, un fulg de nea şi o creastă alpină. Repet însă, vor fi date amenzi celor care îngreunează circulaţia din cauza faptului că nu sunt echipaţi de iarna", a spus reprezentantul ARR, citat de Agerpres.
Oficialul a precizat că şoferii care îşi vor schimba anvelopele la iarnă vor primi şi un certificat de conformitate de la service-urile auto prin care se atestă că anvelopele montate sunt de iarnă.
"În cazul în care anvelopele montate nu respectă legea iar conducătorul auto este amendat atunci amenda poate fi achitată de service deoarece nu a montat anvelopele legale", a explicat directorul general ARR.
Potrivit Ordonanţei, cauciucurile de iarnă devin obligatorii între 1 noiembrie şi 1 martie. Conducătorii autovehiculelor care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără anvelope de iarnă sunt sancţionaţi cu reţinerea talonului şi amendă de până la 4.000 de lei.
În cazul vehiculelor de transport marfă sau persoane, neechiparea cu anvelope de iarnă şi lanţuri este pasibilă de amendă între 2.500 şi 4.000 de lei, precum şi reţinerea talonului.
În caz de accident, la sancţionarea cu amendă se adaugă o sumă dedicată reparării drumurilor si despăgubirilor pentru pagubele produse.

Sursa: jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu