“Cel mai important lucru de a fi dobândit după libertate este demnitatea”. Surprinzător pentru mine să aud această frază rostită de fostul rege al României, Mihai I.
Pentru că demnitatea o cred aşezată întotdeauna înaintea libertăţii. Poţi să renunţi la libertate ca să rămâi demn, iar dacă preţul libertăţii este pierderea demnităţii, atunci mai bine rămâi în temniţă. Libertatea omului poate depinde de alţii, demnitatea lui – doar de el însuşi.
Pentru că demnitatea o cred aşezată întotdeauna înaintea libertăţii. Poţi să renunţi la libertate ca să rămâi demn, iar dacă preţul libertăţii este pierderea demnităţii, atunci mai bine rămâi în temniţă. Libertatea omului poate depinde de alţii, demnitatea lui – doar de el însuşi.
Şi pentru că tocmai regele Mihai (pot să-i spun astfel, fără fost, potrivit cutumei politice care permite numirea unui fost preşedinte al ţării “domnule preşedinte”, însă definiţia cuvântului “rege” în toate dicţionarele limbii române este “persoană care deţine puterea într-un regat, monarh”) este o rară sursă de demnitate într-o ţară sufocată de demnitari nedemni.
Nu are rost să analizăm mesajul citit de rege, nu ştiu în ce măsură este compus de Domnia Sa şi este un discurs normal, obişnuit. Importantă este şansa extraordinară a poporului român de a putea vedea şi auzi un personaj din cartea de istorie.
Propaganda comunistă a suprimat pur şi simplu trecutul, când nu l-a transformat în soclu pentru dictator. Asta face şi actuala conducere a României, în frunte cu preşedintele. Dl. Băsescu nu găseşte decât măgării la adresa regelui Mihai, a preşedintelui Iliescu, a preşedintelui Constantinescu, conducători ai unei Românii democratice – dacă ar avea la dispoziţie condiţiile şi aparatul de propagandă al regimului comunist, i-ar şterge din istorie. Singurul pentru care are cuvinte de laudă este N. Ceauşescu, un dictator care a supus exterminării propriul popor.
Oamenii care populează la un moment dat un teritoriu se numesc popor atunci când au conştiinţa generaţiilor dispărute şi a celor viitoare. Un popor există în timp, nu doar în spaţiu, altfel nu e decât o gloată mai mare. La fel ca puterea comunistă, puterea actuală vrea să acopere trecutul şi viitorul cu prezentul ei josnic şi lacom. Aceşti înfulecători ai clipei vor să reducă naţiunea română la o adunătură în căutare de hrană şi senzaţii. Şi, în suficientă măsură, au reuşit.
Să fim lucizi, că atât ne-a mai rămas. Coroana regală nu este, cum spunea regele, o garanţie a stabilităţii şi unităţii statului român. După dispariţia fizică a regelui Mihai, care poate avea loc oricând, Casa Regală, dacă ne gândim la urmaşii care o ocupă, va rămâne o cochilie goală, bună de muzeu. Viitorul României depinde de cei pe care poporul îi va scoate în frunte prin alegeri.
Din perspectiva acelui viitor, nu cred că dacă dl. Băsescu va ajunge la vârsta de 90 de ani şi dacă România o mai exista atunci, Parlamentul îl va invita să ţină vreun discurs. Nu-mi rămâne decât să sper că asta se va întâmpla cu viitorul preşedinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu