miercuri, 26 octombrie 2011

Joaca statului cu CNP-ul continuă: va fi preluat de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei

Iniţial, CNP-ul trebuia spus obligatoriu la recensământul din 2011, motiv de indignare şi proteste pentru unii dintre recenzaţi. Apoi, purtătorul de cuvânt INS a declarat că este opţional, şi a fost demis pentru asta. Acum autorităţile au ajuns la o nouă concluzie: CNP-ul va fi luat de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, în baza unui protocol.

Recensământ: Recenzorii se vor întoarce să completeze şi CNP-urile
"CNP-ul trebuie obţinut", iar în cazul persoanelor care refuză să îl declare, acesta va fi luat de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, în baza unui protocol care urmează să fie încheiat la nivel naţional. Aceasta este ultima declaraţie oficială în legătură cu CNP-ul românilor şi a fost făcută de şeful Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu, Liviu Boloş,  într-o conferinţă de presă
Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu, a spus că nu ar fi obligatoriu CNP-ul, iar azi a fost demis pentru aceste declaraţii. Şeful INS, Vergiliu Voineagu, a precizat apoi că declararea CNP-ului la recensământ este obligatorie, susţinând că discuţiile privind lipsa sancţiunilor dacă această informaţie nu este furnizată au fost generate de purtătorul de cuvânt al INS, "pregătit insuficient".
"A fost o perioadă de două zile în care a acţionat efectul purtătorului de cuvânt.  Dar sunt puţine cazurile în care populaţia nu şi-a divulgat CNP-ul. Nu se va întâmpla nimic. Noi o să obţinem CNP-urile respective de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor. Nu se poate înregistra formularul fără CNP. Acesta este un protocol între INS şi Serviciul de Evidenţă a Persoanei la nivel de ţară. Deocamdată nu s-a încheiat, se va încheia", a declarat Liviu Boloş, potrivit Mediafax.
"Să luăm exemplul următor: a fost recenzorul într-un bloc şi la unele apartamente nu s-au declarat CNP-urile, iar la altele nu a găsit persoanele acasă. Va mai merge recenzorul pentru că nu i-a găsit acasă. În cazul acesta poate să treacă şi să completeze CNP-ul. Dar, dacă a terminat toată scara de bloc, nu mai merge numai pentru CNP-ul lipsă", a afirmat Boloş.
Peste 4,89 milioane de locuinţe, reprezentând 56,74% din numărul total estimat a fi recenzat, şi 11,8 milioane de persoane au fost înregistrate în perioada 20-25 octombrie a recensământului, conform informaţiilor obţinute din raportările prin SMS şi centralizate de INS, scrie NewsIn.
În 27 de judeţe, înregistrarea datelor statistice a fost superioară mediei calculate la nivel naţional. Procente mai mari s-au înregistrat în judeţele Vâlcea (64,24%), Covasna (63,48%), Braşov (62,67%), Bihor (62,39%) şi Bistriţa Năsăud (62,19%).
Un ritm mai scăzut s-a înregistrat în Bucureşti (43,50%), Ilfov (49,97%), Constanţa (51,41%), Sibiu (54,85 %) şi Caraş Severin (54,85%).


Sursa: REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu