vineri, 20 aprilie 2012

Rusia va testa în 2014 prima dronă construită de inginerii săi


Rusia va face în 2014 primul test de zbor al unei drone produse pe plan intern, a anunţat vineri viceministrul apărării Aleksandr Suhorukov, citat de RIA Novosti.

În luna februarie, generalul Nikolai Makarov, şeful Statului Major general rus, a declarat că drona va fi testată la sfârşitul lui 2012.
La începutul lunii aprilie, Ministerul rus al Apărării a emis o specificaţie tehnică pentru dezvoltarea dronei. Noua aeronavă urmează să aibă o structură modulară şi să poată transporta diferite tipuri de echipamente şi armament.
Compania Tranzas va construi sistemele electronice aflate la bordul dronei, precum şi sistemele de navigare şi control, în timp ce aparatul în sine, care va cântări circa cinci tone, va fi produs de biroul de proiectare Sokol, din Kazan.
Ministerul rus al Apărării a încheiat  în octombrie 2011contracte cu Tranzas şi Sokol în valoare de circa 3 miliarde de ruble (101,9 milioane de dolari).
La sfârşitul lunii martie, comandatul Air Force, generalul Aleksandr Zelin, a declarat pentru tabloidul Moskovski Komsomoleţ că dronele de atac vor fi date în folosinţă înainte de 2020. El nu a precizat câte drone vor fi achiziţionate.
Statele Unite se bazează mult pe drone, în special pe cele de tip Predator, pentru a lansa atacuri cu rachete vizând insurgenţi refugiaţi în zona de graniţă dintre Afganistan şi Pakistan.


Sursa: REALITATEA.NET


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu