vineri, 27 iulie 2012

Adevăruri tulburătoare - Misterele din Munții Buzăului



Una dintre cele mai misterioase zone din România este zona Munților Buzăului, locul cu cea mai mare concentrație de locuințe rupestre, cu nenumărate vestigii dacice și cu semnele unor culturi pre-dacice extrem de vechi... Cele peste 150 de fotografii cu care s-a ilustrat această emisiune vă va convinge, cred eu, că vorbim de un ținut fabulos, încărcat de magie și mister.
Ca invitată în emisiune am avut-o pe dna Diana Gavrilă, licențiată în istorie și, probabil, cea mai autorizată călăuză din Munții Buzăului.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

P.S. În această seară, puteți să urmăriți o nouă emisiune din ciclul Adevăruri tulburătoare, pe Nașul Tvdespre studiul de palegenetică care a bulversat România. Invitații emisiunii sunt chiar realizatorii studiului - dl. Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de biologie umană al Universității din Hamburg - Germania și dna Dr. Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog - specialist în genetică.

Puteți urmări emisiunea astăzi de la ora 22:00 (e posibil să întârzie din cauza dezbaterilor pe marginea referendumului) sau, în reluare, mâine de la ora 18:00 sau duminică de la ora 12:00.

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu