Postat Maria
Traim in vremurile cele mai incitante. Pamantul trece prin schimbari semnificative, iar galaxia noastra intra intr-o noua era astrologica. Aproape in fiecare zi, in stiinta si in tehnologie se fac descoperiri noi. Se descopera noi specii in lumea naturii; cunoasterea veche, ce parea pierduta, revine tot mai mult in actualitate; avem la dispozitie un volum urias de informatii noi. Comunicam unul cu altul, la un nivel niciodata atins pana acum. Informatia ne este disponibila intr-un mod mult mai liber decat inainte: e ca un flux de idei noi, descoperiri stiintifice de ultima ora, stiri proaspete. In fiecare zi stim mai mult decat ieri. In fiecare zi, constiinta ni se largeste. Ne trezim in fiecare dimineata cu noi intrebari in minte – fie ca suntem sau nu, constienti de ele. Unii au intrebari banale, dar din ce in ce mai multi oameni isi pun intrebari profunde, despre cine suntem cu adevarat si ce inseamna viata. In fiecare zi, mass-media ne aduce informatii noi, iar unele dintre acestea ar putea contine raspunsurile pe care le cautam. Dar cum cernem toate aceste informatii, cum decidem ce este relevant pentru noi si ce nu? Si mai important: cum discernem ce este adevarat si ce e fals? Atat de multe informatii sunt contradictorii – mai ales cand e vorba despre sanatate. Intr-o zi ciocolata e buna; in ziua urmatoare e daunatoare. Intr-o zi vinul rosu ar putea sa te ajute sa traiesti mai mult, protejandu-ti inima; in ziua urmatoare iti scurteaza viata si te predispune la boli de ficat. E greu de stiut ce trebuie crezut! In Occident am fost supusi la o uriasa escrocherie. Am fost invatati ca, daca vrem intelepciune si cunoastere, trebuie sa cautam in afara noastra. Am fost invatati ca informatiile vitale se gasesc in biblioteci, in universitati si in mintea altor oameni. Nu am fost niciodata invatati ca am putea sa cautam inauntrul nostru. Insa, de fiecare data cand privim in afara, pentru a ne cauta intelepciunea, aceasta devine imediat a altcuiva, nu a noastra. Nu suntem capabili sa contribuim la imaginea universala, la Intreg, cu propria unicitate, cu propria intelepciune. Dar trebuie sa ne traim unicitatea, pentru ca ea creeaza ordinea Intregului. De cum incetam sa mai privim in noi si ne uitam doar in afara, pe tot globul gasim mediocritate, standardizare si control. Raspunsul la orice intrebare pe care ati putea-o pune se gaseste inauntrul vostru. Adevarul nu e „afara“, ci in interiorul minunatei voastre fiinte, caci sunteti mult mai mult decat v-ati putea imagina. Nu suntem indivizi izolati, separati, ci fiinte multidimensionale, interconectate, fiinte de Lumina care traiesc intr-un univers interconectat. Tot ceea ce se intampla in jurul nostru are o influenta directa si tangibila asupra corpului; la fel, modul in care traim are un efect direct asupra universului. Suntem fiinte vibrationale, care traiesc intr-un univers vibrational care, la nivelul sau fundamental, e alcatuit dintr-o combinatie de energie si constiinta. Prin constiinta, fiecare ne cream propria realitate; dar vehiculul acestei constiinte este corpul. Daca acesta nu este echilibrat, constiinta nu poate fi pe deplin exprimata. Ca urmare, devenim tot mai redusi si, la randu-i, lumea noastra devine tot mai mica. Nu este vorba despre universul in sine: acesta se afla intr-un echilibru perfect. Nu e un echilibru static, ci unul dinamic, pentru ca universul se extinde mereu. El este constient si stie cum sa se echilibreze, pentru ca extinderea continua sa fie posibila. In tesatura sa, el contine intelegerea modului in care sa realizeze un asemenea echilibru. Aceasta intelegere se numeste intelepciune universala, care e una a armoniei. Intelepciunea universala este impregnata in toate lucrurile. In tot ce este materie, in fiecare planeta, in tot ce este viu, in fiecare particula subatomica. Si nu e vorba nici despre Mama Pamant, caci si ea face parte din acest univers constient si are intelepciunea de a sti cum sa-si pastreze echilibrul. Indiferent ce ii facem noi, oamenii, acestei planete, natura readuce intotdeauna lucrurile la starea de armonie. Acolo unde noi am erodat sau am poluat Pamantul, in timp, natura reface si curata totul. Aceasta este marea putere care permite continuarea vietii. Starea noastra naturala este sa fim in armonie cu Pamantul si cu universul. Inteleptii din vechime au inteles acest lucru. Atunci cand microcosmosul nostru (energiile pe care le detinem la nivel celular) se potriveste cu macrocosmosul (lumea exterioara noua), nu exista nimic ce nu putem facem. Am fost nascuti sa visam si apoi, prin extinderea constiintei, sa transformam visele in realitate. Ne-am nascut pentru a avea idei marete, pe care sa le transpunem in realitate. Ce fel de viata vreti sa aveti? Ce fel de experiente ati vrea sa traiti si – mai important – ce fel de experiente ati vrea sa evitati? Nimic nu ne este imposibil, cand traim in armonie cu macrocosmosul. Acesta e intelesul adevarat al potentialului uman. ……………. De fapt, suntem invatati sa adormim, sa ne deconectam de la ceea ce inseamna, cu adevarat, viata. Exista un singur lucru care va va impiedica vreodata sa faceti ceea ce intr-adevar doriti: frica. In societatea moderna se acorda mare atentie perpetuarii fricii, pentru ca ea este un mijloc extrem de eficient de a controla masele. Ne e frica de saracie si de boala, de razboi si de terorism. Iar guvernele se asigura ca o sa dam si in continuare atentie acestor lucruri, spunandu-ne ca le declara razboi. Dar teama nu e niciodata eliberata prin lupta, pentru ca razboiul, de orice fel ar fi, nu face altceva decat sa semene si mai multa frica. Poate ca a venit vremea sa acordam atentie lucrurilor pe care le dorim – si nu celor pe care nu le vrem. …………………………………… Fericirea, sanatatea si libertatea sunt drepturi din nastere ale fiecarei persoane de pe aceasta planeta si ele pot fi obtinute de fiecare persoana care traieste aici. Indiferent unde va aflati pe drumul vietii, indiferent cat sunteti de sanatosi sau de bolnavi, aveti potentialul sa gasiti fericirea, sanatatea si libertatea. Pe masura ce invatam sa ne iluminam potentialul, devenim ceea ce altora le-ar putea parea un miracol in miscare. Nu mai exista nicio boala „incurabila“, deoarece intelegem ca orice boala poate fi vindecata, total si fara echivoc, din interior, fara nicio exceptie. Nu ne mai inspaimanta ceea ce ne asteapta in viitor, deoarece cunoasterea launtrica ce ne insoteste, ne spune ca suntem stapanii destinului nostru. Acesta este adevaratul potential uman: sa ne iluminam viata in moduri din ce in ce mai minunate, mai incitante; sa indraznim sa visam si apoi sa pasim catre acele vise, cu bratele deschise si fara frica; sa fim cine suntem cu adevarat, cine stim, in inima, ca am fost dintotdeauna meniti sa fim. A nu putea fi cine suntem ne face sa traim in cel mai mare stres. Pentru a fi noi insine, trebuie sa pastram legatura potrivita cu Pamantul si cu universul, sa fim in echilibru cu tot ceea ce ne inconjoara. Asta inseamna sa ne ajustam microcosmosul, vibratia pe care o sustinem la nivel celular, cu macrocosmosul – lumea inconjuratoare. Un lucru mult negat in invataturile si in reductionismul occidental este faptul ca avem un corp. Eu socotesc corpul ca fiind „vehiculul“ nostru. Acest vehicul are capacitatea de a manifesta, din interiorul sau, tot ceea ce este reprezentat in universul exterior. Dar numai atunci cand suntem intr-o stare de echilibru si de armonie, putem sa ne conectam, cu adevarat la intelepciunea universala si sa o facem sa fie intelepciunea noastra, la nivel celular. Mare parte din continutul acestei carti se refera la modul in care ne pregatim corpul, vehiculul, sa primeasca si sa pastreze intelepciunea universala. Felul in care ne purtam cu acest vehicul, pentru ca el sa-si poata indeplini menirea, mi se pare a fi cel mai important aspect al sanatatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu