Se afișează postările cu eticheta Pamantul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pamantul. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Sal Rachele despre perioada 2012-2030 (18.09.2012)



Va prezentam astazi „o altă emisiune cu Sal Rachele, intitulată „Sal Rachele despre perioada 2012-2030”. Aceasta a fost realizată pe 30 septembrie 2011 și a fost transmisă live pe internet la acel moment, înainte de lansarea cărții „Pământul se trezește: Profeții 2012-2030” în Statele Unite ale Americii (apărută și în limba română la Editura Proxima Mundi, pe 23 mai 2012).
Mai sunt aproape 3 luni până la solstițiul de iarnă, moment după care va fi mult mai greu de „schimbat macazul” în ceea ce privește deciziile de viață ale fiecăruia. De aceea, a ști din timp care sunt tendințele cele mai probabile în ceea ce privește viața personală, precum și economia, politica și multe alte schimbări planetare preconizate să aibă loc este de o importanță capitală.
Se estimează că sistemele actuale (economice/politice) vor intra într-un declin accelerat în decursul următorilor ani, de aceea aceste informații sunt difuzate în avans, împreună cu soluțiile și alternativele posibile la starea de lucruri actuală. Filmul în discuție și cărțile lui Sal Rachele în general oferăo imagine de ansamblu largă, precum și soluții practice. În acest moment, totuși, mulți oameni sunt conștienți că lumea nu este ceea ce am vrea să fim făcuți să credem că este, dar destul de puțini s-au angajat la propriu în aplicarea de soluții alternative în viața lor, rămânând mai degrabă într-o dimensiune teoretică a metafizicii și spiritualității. Totuși, procentul acestora din urmă este în creștere de la o zi la alta. Sperăm ca prin acest gen de informații, din ce în ce mai mulți oameni să ajungă în propriul prezent și să și acționeze conform cu dorințele lor de mai bine.
Dacă rezonați cu informația din acest film, îl puteți distribui și încorpora în site-uri/bloguri după cum credeți de cuviință.
Vă doresc vizionare plăcută și utilă!
George Acu

Sal Rachele şi ghizii săi spirituali, Fondatorii, vă iau într-o călătorie fascinantă în viitorul iubitei noastre planete. Acesta este viitorul la care aţi visat dintotdeauna, iar acum acesta se realizează, în sfârşit, dupămilioane de ani de ignoranţă, întuneric şi suferinţă. Această carte vă prezintămetode palpabile, practice, de a manifesta noua Eră de Aur care v-a fost promisă încă de la începutul timpului. Acest Nou Pământ este destinat să facăparte din viaţa voastră -această viaţă-, aici şi acum.
„Dragi oameni, porniţi acum în cea mai captivantă aventurăaventură posibilă. Sunteţi în viaţă exact la timpul potrivit, exact în locul potrivit din Creaţia Infinită. Este în regulă dacă nu credeţi lucrurile prezentate în această carte, căci, în numai câţiva ani, aproape toate lucrurile prezentate în aceste pagini vor deveni o parte din realitatea palpabilă a vieţii voastre.”
- Fondatorii, iunie 2011

Celelalte două cărți ale lui Sal Rachele, „Viața la frontiera cunoașterii” și „Transformări planetare 2012-2030 - Mesaje de la Fondatori” sunt disponibile pe site-ul editurii, cu discount. Cele 3 cărți conțin imens de multă informație, a căror asimilare durează cel puțin câteva luni. Pot fi considerate manuale. Informațiile sunt prezentate cu simplitate, bun simț și claritate.

Link-uri conexe:
-- Sal Rachele şi Fondatorii în România, 5-7 octombrie 2012:http://www.fondatorii2012.info .
Perioada de înscriere și rezervare a fost extinsă până la 16 iulie 2012.

-- „3 Pământuri paralele” - o altă emisiune (video) cu Sal Rachele şi Fondatorii, subtitrată în română;

-- Sal Rachele despre perioada 2012-2030 (subtitrat în limba română) - o inregistrare din 30 sept. 2011

-- cei care sunt interesați să distribuie cartea „Pământul se trezește: Profeții 2012-2030” sunt rugați să ne contacteze prinformularul de contact.
VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI:
Sal Rachele despre anul 2012 (subtitrat în limba română)


Nota Noastra:
De fiecare data cand va prezentam unele profetii simtim nevoia sa ne spunem parerea despre acestea si o se ne cam repetam. Publicam aceste informatii deoarece le consideram interesante si pentru ca NU SE STIE NICIODATA - pot fi adevarate!
INSA in ceea ce priveste diversele profetii care circula pe net, inclusiv acestea de azi, adeseori se bat cap in cap . Unii spun ca evolutia spirituala rapida care sa ne pregateasca de trecerea in 4d si 5d din 21.12.2012, asa brusc si deodata, e posibila (si ofera caile cel mai adesea pe multi bani), altii nu ... Multi spun ca 21.12.2012 este momentul ascensiunii, altii nu ... multi vorbesc despre fel si fel de catastrofe, inversarea polilor, centura fotonica, 3 nopti de intuneric, miscari de scoarta, temperaturi de -70 de grade din cauza caderi campului de protectie electromagnetic, arderea pamantului pe partea cu soarele, ca vin extraterestrii, ca pleaca reptilienii, ca vine Nibiru, ca alinierea planetara cu soarele si centrul galaxiei va avea fel si fel de efecte, ca atingem punctul zero al timpului si intram in 4d automat, ca pica dolarul, ca dispar banii, ca moare oculta, ca vine eruptia solara si pica electricitatea, ca intram in Epoca de aur pt 1000 de ani, ca doar cei care acceseaza interior 4d intra in epoca de aur, iar pentru restul FLACARILE GHENEI, se intoarce Iisus, se implineste a 3-a profetie de la Fatima, se implinesc profetiile Apocalipsei, ca de fapt o sa fie mai rau dar in realitate mai bine si invers ... De ce am crede mai mult pe unii si mai putini pe altii ? Sunt la fel de multe sau de putine dovezi pentru a argumenta orice fel de profetie ... practic poti sa spui orice despre viitor si sa ai impresia ca esti interesant, stiintific si profund ... desi informatile prezentate pot parea de bun simt, super argumentate, simtim nevoia sa ne repetam si sa ne citam:
”Credem ca noi suntem creatorii realitatii si conteaza ceea ce credem despre lumea inconjuratoare. Sta in puterea noastra sa modificam viitorul aici si acum. Conteaza daca noi credem sau nu in profetiile catastrofice si ni se par un pic suspicioase genul acesta de profetii. Cu cat cred mai multi in ceva, cu atat sunt mai mari sansele sa se intample.
Se spune ca numai profetii elitei oculte intunecate raspandesc scenarii catastrofice.
Unii considera ca doar o astfel de catastrofa mai poate schimba lumea, caci ar fi ca o purificare. Insa o multime de oameni au inceput sa se trezeasca si sa schimbe lucrurile in lume. Exista si raze de speranta. Nu priviti doar jumatatea asa zis goala a paharului. O catastrofa nu e absolut obligatorie ci poate doar de cativa ani de rabdare, poate inca o generatie sau doua. Nu stim daca lucrurile se vor schimba peste noapte si in exterior sau daca e posibil asa ceva.
Foarte multe dintre aceste profetii despre mega extra super transformarile legate de anul 2012 ni se par niste șmenozeli spirituale manipulative, niste morcovi ai sperantei pentru magarusii fricosi, lacomi si naivi din fiecare din noi (pe de-o parte ni se da morcovul sperantei si cu cealalta mana suntem facuti prin buzunare de bani, suntem talhariti pe fata, amagiti, ni se dau suturi in fund, suntem prostiti si invartiti ca niste titirezi de elita oculta, iar noi stam cu ochii in gol, cu un zambet tamp pe buze, asteptand sa vina salvarea ... Benjamin Fulford, Drake si Wilkock, Cobra, Tolec se lupta cu reptilienii pentru noi, iar extraterestrii benefici (Consiliul Andromeda, Federatia Galactica a Luminii , samd) ne ajuta din umbra ... Dormiti linistiti, extraterestii benefici lupta pentru voi! ... S-au trezit si ei acum, dupa vreo 400 000 de ani sau mai mult, de manipulare si sclavagism impus cu forta de extraterestrii rau intentionati si au decis brusc sa-si incalce pretioasa lor de prima directiva caci pana acum au fost impotenti, pentru ca au asteptat acordul nostru sa intervina - si au trimis pe net scrisori la care sa raspundem noi telepatic, ca sa ne ceara acordul ... foarte tare ... O SCHIMBARE IN FORTA frate). Extraterestrii malefici nu au nici o jena sa ne calce in picioare liberul arbitru, evolutia naturala si alte idei genul prima directiva (vezi STAR TREK), insa cei buni au preferat sa permita abuzurile maleficilor, decat sa intervina si sa ne ajute.
Daca ar fi sa ne uitam in urma , multi , foarte multi profeti au spus ca inainte de 2012 vor exista jdemii de semne si au facut jdemii de profetii (de ex., unul dintre marii asa zisi profeti care au facut valva prin Romania, David, baietelul Inuaki, din cartile Aryanei Havah - cititi de ex. profetiile pentru anii 2009 - 2012 in cartea Viata pe Pamant ... Incotro sau mai recent, profetia legata de 4 august cu coborarea navelor extraterestre la Jocurile Olimpice, sau de bombardarea acestora si inceperea celui de-al treilea razboi mondial, ca sa dam doar 3 exemple, asa din scurt). Avem podul plin de pacalici din astia si deja avem alergie de la triliardele de profetii venite prin tiliarde de canale, care mai de care mai detinatoare ale ADEVARULUI SUPREM. In plus, batul de care e tinut morcovul sperantei mai nou a inceput sa se lungeasca (ca in povestea cu Pinochio, din cauza minciunilor poate) pana in 2013 de fapt, sau 2014, 2015, ..., 2030, ... 2100 ... iar cei care fac astfel de profetii cel mai adesea isi lasa si o rezerva daca o dau in bara. Adica chiar daca nu se va intampla ce profetesc sa nu ramana descoperiti ( ca era de fapt vorba de un pamant paralel; sau ca din cauza ca am ascultat sfaturile lor pline de intelepciune lucrurile s-au schimbat; Dumnezeu s-a decis in ultima clipa sa ne ajute si ne-a anulat liberul arbitru; reptilienii sau gandit ei mai bine, ca e totusi bine aici si n-are rost sa plece; sau deoarece am fost neascultatori, extraterestii s-au decis sa nu mai intervina si sa ne lase sa mai crestem si sa mai sclavagim o perioada (macar pana prin 2030); de fapt, sunt cateva zeci de milioane de oameni care deja au ascensionat, insa voi PERVERSILOR, ati ramas sa va chinuiti CA ASA MERITATI!!! ... NESIMTITILOR care sunteti voi nesmimtiti! ... Vedeti ce se intampla cand nu ascultati? NANA la funduletul spiritual! ... si tot fel de pretexte care sa-i scoata pe ei bine). Mintea umana e foarte smechera si perversa ...
Va credeti prea inteligenti ca sa fiti manipulati? Nu va supraestimati ...
Abia asteptam sa vina si sa treaca acest an sa se faca o curatenie si o triere in aceasta imbacseala si bombardare din toate directiile cu mesaje, adeseori contradictorii, uneori catastrofice, majoritatea rupte din sf-uri sau din imaginatia explodata a unora din aceste mega-iluminato-eliberato entitati orbitor de stralucitoare.
Dincolo de viziunea noastra limitata poate, plina de dezgust, oboseala si iritare, speram sa fim in eroare, sa gresim, iar ceea ce gandim acum sa fie niste rataciri penibile ale noastre. Fie ca acest an sa fie un an al inaltarii, al ascensiunii, al trezirii constiintei la scara planetara, al pasirii in alte densitati sau dimensiuni .. desi nu vedem cu cine ... despre cine vorbim aici? Despre cei 0,000001% din oameni care au inteles cine sunt, ce-i cu ei? Sau despre restul populatiei complet identificata cu formele, aflata in completa uitare de sine si afundata intr-un materialism acerb lipsit de orice urma de omenie, bun simt, intr-o exacerbare a egoului?!?
O sa facem odata o lista cu profetii care s-au spus si nu s-au implinit si altele care s-au implinit - sa fie mai clare pentru toata lumea: asteptam si de la voi idei si sugestii, ca sa le grupam intr-un articol. Oricum la sfarsitul acestui an vom trage o MARE LINIE DE FOC PURIFICATOR si vom vedea mai clar ce si cum.
Pe aceste considerente mai postam inca astfel de mesaje si profetii ... sunt interesante si cine stie, poate adevarate, insa noi ne indoim la maxim de majoritatea din ele.
... Fie ca noi sa gresim!”
În ceea ce il priveste pe Sal este interesant ca a oferit cateva predictii si despre Romania, ceea ce este destul de rar in lumea occidentala si are o bila alba din partea noastra. Majoritatea nici nu au auzit de tarisoara noastra, desi sunt nenumarate dovezi ca aici ar fi leaganul civilizatiei noastre. Sa-i dam deci un plus de credit lui Sal ca a vorbit si despre noi.
Acestea fiind spuse ii multumim lui George Acu care ne-a pus la dispozitie aceste materilae si a tradus aceste filme pentru noi.
 

luni, 16 iulie 2012

Pamantul trece prin schimbari semnificative, iar galaxia noastra intra intr-o noua era astrologica


Postat Maria
Traim in vremurile cele mai incitante. Pamantul trece prin schimbari semnificative, iar galaxia noastra intra intr-o noua era astrologica. Aproape in fiecare zi, in stiinta si in tehnologie se fac descoperiri noi. Se descopera noi specii in lumea naturii; cunoasterea veche, ce parea pierduta, revine tot mai mult in actualitate; avem la dispozitie un volum urias de informatii noi. Comunicam unul cu altul, la un nivel niciodata atins pana acum. Informatia ne este disponibila intr-un mod mult mai liber decat inainte: e ca un flux de idei noi, descoperiri stiintifice de ultima ora, stiri proaspete. In fiecare zi stim mai mult decat ieri. In fiecare zi, constiinta ni se largeste. Ne trezim in fiecare dimineata cu noi intrebari in minte – fie ca suntem sau nu, constienti de ele. Unii au intrebari banale, dar din ce in ce mai multi oameni isi pun intrebari profunde, despre cine suntem cu adevarat si ce inseamna viata. In fiecare zi, mass-media ne aduce informatii noi, iar unele dintre acestea ar putea contine raspunsurile pe care le cautam. Dar cum cernem toate aceste informatii, cum decidem ce este relevant pentru noi si ce nu? Si mai important: cum discernem ce este adevarat si ce e fals? Atat de multe informatii sunt contradictorii – mai ales cand e vorba despre sanatate. Intr-o zi ciocolata e buna; in ziua urmatoare e daunatoare. Intr-o zi vinul rosu ar putea sa te ajute sa traiesti mai mult, protejandu-ti inima; in ziua urmatoare iti scurteaza viata si te predispune la boli de ficat. E greu de stiut ce trebuie crezut! In Occident am fost supusi la o uriasa escrocherie. Am fost invatati ca, daca vrem intelepciune si cunoastere, trebuie sa cautam in afara noastra. Am fost invatati ca informatiile vitale se gasesc in biblioteci, in universitati si in mintea altor oameni. Nu am fost niciodata invatati ca am putea sa cautam inauntrul nostru. Insa, de fiecare data cand privim in afara, pentru a ne cauta intelepciunea, aceasta devine imediat a altcuiva, nu a noastra. Nu suntem capabili sa contribuim la imaginea universala, la Intreg, cu propria unicitate, cu propria intelepciune. Dar trebuie sa ne traim unicitatea, pentru ca ea creeaza ordinea Intregului. De cum incetam sa mai privim in noi si ne uitam doar in afara, pe tot globul gasim mediocritate, standardizare si control. Raspunsul la orice intrebare pe care ati putea-o pune se gaseste inauntrul vostru. Adevarul nu e „afara“, ci in interiorul minunatei voastre fiinte, caci sunteti mult mai mult decat v-ati putea imagina. Nu suntem indivizi izolati, separati, ci fiinte multidimensionale, interconectate, fiinte de Lumina care traiesc intr-un univers interconectat. Tot ceea ce se intampla in jurul nostru are o influenta directa si tangibila asupra corpului; la fel, modul in care traim are un efect direct asupra universului. Suntem fiinte vibrationale, care traiesc intr-un univers vibrational care, la nivelul sau fundamental, e alcatuit dintr-o combinatie de energie si constiinta. Prin constiinta, fiecare ne cream propria realitate; dar vehiculul acestei constiinte este corpul. Daca acesta nu este echilibrat, constiinta nu poate fi pe deplin exprimata. Ca urmare, devenim tot mai redusi si, la randu-i, lumea noastra devine tot mai mica. Nu este vorba despre universul in sine: acesta se afla intr-un echilibru perfect. Nu e un echilibru static, ci unul dinamic, pentru ca universul se extinde mereu. El este constient si stie cum sa se echilibreze, pentru ca extinderea continua sa fie posibila. In tesatura sa, el contine intelegerea modului in care sa realizeze un asemenea echilibru. Aceasta intelegere se numeste intelepciune universala, care e una a armoniei. Intelepciunea universala este impregnata in toate lucrurile. In tot ce este materie, in fiecare planeta, in tot ce este viu, in fiecare particula subatomica. Si nu e vorba nici despre Mama Pamant, caci si ea face parte din acest univers constient si are intelepciunea de a sti cum sa-si pastreze echilibrul. Indiferent ce ii facem noi, oamenii, acestei planete, natura readuce intotdeauna lucrurile la starea de armonie. Acolo unde noi am erodat sau am poluat Pamantul, in timp, natura reface si curata totul. Aceasta este marea putere care permite continuarea vietii. Starea noastra naturala este sa fim in armonie cu Pamantul si cu universul. Inteleptii din vechime au inteles acest lucru. Atunci cand microcosmosul nostru (energiile pe care le detinem la nivel celular) se potriveste cu macrocosmosul (lumea exterioara noua), nu exista nimic ce nu putem facem. Am fost nascuti sa visam si apoi, prin extinderea constiintei, sa transformam visele in realitate. Ne-am nascut pentru a avea idei marete, pe care sa le transpunem in realitate. Ce fel de viata vreti sa aveti? Ce fel de experiente ati vrea sa traiti si – mai important – ce fel de experiente ati vrea sa evitati? Nimic nu ne este imposibil, cand traim in armonie cu macrocosmosul. Acesta e intelesul adevarat al potentialului uman. ……………. De fapt, suntem invatati sa adormim, sa ne deconectam de la ceea ce inseamna, cu adevarat, viata. Exista un singur lucru care va va impiedica vreodata sa faceti ceea ce intr-adevar doriti: frica. In societatea moderna se acorda mare atentie perpetuarii fricii, pentru ca ea este un mijloc extrem de eficient de a controla masele. Ne e frica de saracie si de boala, de razboi si de terorism. Iar guvernele se asigura ca o sa dam si in continuare atentie acestor lucruri, spunandu-ne ca le declara razboi. Dar teama nu e niciodata eliberata prin lupta, pentru ca razboiul, de orice fel ar fi, nu face altceva decat sa semene si mai multa frica. Poate ca a venit vremea sa acordam atentie lucrurilor pe care le dorim – si nu celor pe care nu le vrem. …………………………………… Fericirea, sanatatea si libertatea sunt drepturi din nastere ale fiecarei persoane de pe aceasta planeta si ele pot fi obtinute de fiecare persoana care traieste aici. Indiferent unde va aflati pe drumul vietii, indiferent cat sunteti de sanatosi sau de bolnavi, aveti potentialul sa gasiti fericirea, sanatatea si libertatea. Pe masura ce invatam sa ne iluminam potentialul, devenim ceea ce altora le-ar putea parea un miracol in miscare. Nu mai exista nicio boala „incurabila“, deoarece intelegem ca orice boala poate fi vindecata, total si fara echivoc, din interior, fara nicio exceptie. Nu ne mai inspaimanta ceea ce ne asteapta in viitor, deoarece cunoasterea launtrica ce ne insoteste, ne spune ca suntem stapanii destinului nostru. Acesta este adevaratul potential uman: sa ne iluminam viata in moduri din ce in ce mai minunate, mai incitante; sa indraznim sa visam si apoi sa pasim catre acele vise, cu bratele deschise si fara frica; sa fim cine suntem cu adevarat, cine stim, in inima, ca am fost dintotdeauna meniti sa fim. A nu putea fi cine suntem ne face sa traim in cel mai mare stres. Pentru a fi noi insine, trebuie sa pastram legatura potrivita cu Pamantul si cu universul, sa fim in echilibru cu tot ceea ce ne inconjoara. Asta inseamna sa ne ajustam microcosmosul, vibratia pe care o sustinem la nivel celular, cu macrocosmosul – lumea inconjuratoare. Un lucru mult negat in invataturile si in reductionismul occidental este faptul ca avem un corp. Eu socotesc corpul ca fiind „vehiculul“ nostru. Acest vehicul are capacitatea de a manifesta, din interiorul sau, tot ceea ce este reprezentat in universul exterior. Dar numai atunci cand suntem intr-o stare de echilibru si de armonie, putem sa ne conectam, cu adevarat la intelepciunea universala si sa o facem sa fie intelepciunea noastra, la nivel celular. Mare parte din continutul acestei carti se refera la modul in care ne pregatim corpul, vehiculul, sa primeasca si sa pastreze intelepciunea universala. Felul in care ne purtam cu acest vehicul, pentru ca el sa-si poata indeplini menirea, mi se pare a fi cel mai important aspect al sanatatii.

miercuri, 11 iulie 2012

„This Is Our Planet”



„This Is Our Planet” – imaginile care i-au făcut pe astronauţi să afirme „suntem cu toţii o mare familie”

Realizatorul Tomislav Safundžić a selectat cele mai spectaculoase imagini capturate de pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a realiza un clip video ce înfăţişează Terra în toată splendoarea sa.

Astronautul american Ron Garan a declarat că perspectiva oferită de Staţia Spaţială Internaţională asupra Terrei i-a permis să înţeleagă „că suntem cu toţii călători prin univers pe o navetă spaţială pe care o numim Pământ, că suntem cu toţii interconectaţi, suntem cu toţii împreună implicaţi, suntem cu toţii o familie”.

Iată „perspectiva orbitală” pe care Staţia Spaţială Internaţională o oferă asupra planetei noastre:





Surse: www.descopera.ro / www.theatlantic.com

Sursa: http://dincolo-de-limite.blogspot.ro

luni, 14 mai 2012

PĂMÂNTUL SE PREGĂTEŞTE DE A 6-A EXTINCŢIE ÎN MASĂ


Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic



O echipă de cercetători de la UC Berkley a anunţat că, dacă rata actuală a extincţiilor se menţine, în 300 de ani peste 75% din speciile existente ar putea dispărea.


Extincţia ar fi una similară cu cea petrecută în urmă cu 65 de milioane de ani, când impactul asteroidului Chicxulub a condus la dispariţia dinozaurilor.

“Odată pierdute, speciile nu mai reapar. Durează milioane de ani ca planetă să îşi revină după o extincţie în masă”, a explicat Nicholas Matzke, autorul studiului.

Miercuri, autorităţile americane au anunţat extincţia unei subspecii americane de puma,Puma concolor couguar. În istoria recentă, au dispărut specii precum tigrul de Java, pasărea dodo, porumbelul migrator sau leul de mare japonez.

În timpul extincţiilor în masă, 75% din speciile de pe Pământ au dispărut într-o perioadă geologică scurtă, adică între sute de mii de ani şi milioane de ani. De-a lungul istoriei de 540 de milioane de ani a organismelor multicelulare de pe Terra, s-au înregistrat 5 mari astfel de evenimente. Noul studiu arată că, dacă ritmul actual al extincţiilor se menţine, Pământul va trece prin cea de-a şasea extincţie în masă în următorii 300 până la 2000 de ani.

Cercetătorii spun că raportul lor ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru omenire: “Avem timp să rezolvăm această criză. Însă studiul fosilelor ne arată că odată intraţi într-un ritm al dispariţiilor tipic extincţiilor în masă, rezultatele sunt extreme, ireversibile şi impredictibile”.

Vestea bună este că rata actuală a dispariţiilor nu este devastatoare. În ultimii 200 de ani, aproximativ 2% din speciile existente au devenit extincte. Însă activitatea umană influenţează din ce în ce mai tare ritmul în care speciile dispar. Poluarea, suprapescuirea, reducerea habitatului şi schimbările climatice sunt câţiva dintre factorii care duc la dispariţia speciilor.

Printre soluţiile oferite de cercetători se numără reducerea dependenţei de combustibilii fosili, semnarea de acorduri ce garantează protejarea habitatelor naturale şi măsuri de atenuare a schimbărilor climatice. Oamenii de ştiinţă spun că omenirea va acţiona odată ce oamenii vor conştientiza gravitatea problemei, însă avertizează: “majoritatea obstacolelor ce stau în calea rezolvării problemelor nu au legătură cu ştiinţa, cât cu politica”.
Sursa: MSNBC

duminică, 25 martie 2012

Importantele Prefacerii din perioada 5 mai-21 dec 2012


1. Primul eveniment foarte important al perioadei menționate se va produce pe data de 5 mai 2012 când, un avatar din planul al 12-lea se va naște pe Pământ, eveniment care va deschide Sfera Amenti [Nota C.M.: Sfera Amenti, rasă morfogenetică creată cu 550 demilioane de ani în urmă, având 12 spirale ADN, obținută prin transplantarea unui suflet Matrix în corpul unui primat-băștinaș pământean. Toate tulpinile civilizației pământene actuale decurg din acel prototip. Sfera Amenti este o construcție energetică condensată ce poate fi implantată într-un corp material. Cu ajutorul Confederaţiei Ra, acest condensat morfogenetic a fost introdus în câmpul morfogenetic găsit pe Pământ, și păstrat sub formă de sferă (Sfera Amenti), ca un fel de bancă de date, în dimensiunile 11 și 14. Din acest produs (SferaAmenti), a fost creată civilizația Mu, de mai târziu.
Din Sfera Amenti s-au creat cinci sfere mai mici, asemănătoare dar nu identice, fiecare sferă devenind modelul morfogenetic pentru rasele umane de bază create pe Pământ].
 
Renunțarea la structura de carbon și trecerea la cea de cristal a ființei umane, impune modificarea compoziției Sferei Amenti, singura care se va păstra în viitor (Nota C.M.: pentru o mai bună înțelegere, voi face o comparație. Cunoașteți că în sistemele de măsurare, MKSA – metru, kilogram, secundă, amper – , pentru fiecare unitate de măsură a fost elaborat și construit așa-numitul etalon, prototip unicat, păstrat în condiții speciale, într-o bancă a lumii, pentru a se putea reproduce oricând instrumentele tehnice ordinare de măsurare utilizate de populație. Tot așa, Sfera Amenti este, dacă vreți, etalonul structurii umane de pe planeta noastră.
În compoziția acestui etalon, structura ADN cuprinde formula de viață pe bază de carbon, care va fi înlocuit cu siliciul, pentru a se putea face ascensiunea în dimensiunile superioare, înlăturându-se astfel toate limitările structurii de carbon legate de: frecvența de vibrație, capacitatea de asimilare a luminii divine, destructurare termică, conștiință, boli etc.)
Altfel spus, va fi provocată moartea sigiliului de carbon, având la bază fatidicul 666 din structura corpului uman. Printre altele, trecerea de la carbon la cristal, va elimina din matricea umană formula morții corpului fizic.
 
2. Tot începând cu 5 mai 2012, se va produce o trezire în masă a ființelor umane încă adormite în conștiință. Flacăra Albastră a Sferei Amenti va începe să fie asimilată cu o mult mai mare rapiditate de către Supraveghetorii Flacării Albastre.
 
3. Va începe procesul fuzionării între Pământ și Tara ( Nota C.M.: se pare că această denumire s-ar referi la Noul Pământ!?)
Rezonatorii cu Flacăra Albastră, vor deveni avatari pentru dimensiunea a 9-a, acționând ca energii de legătură între Pământ și Soarele Alcyone.
Purtătorii titulari ai Flacării Albastre, își vor activa această rară genă recesivă. Aceste ființe beneficiază de un magnetism aparte, structura lor ADN având o compoziție deosebită.
Cei care se vor afla vibrațional la nivelul 5D, fiind și rezonatori pe frecvențele Soarelui  Alcyone, vor încorpora în chakra inimii (Anahata) energiile flacării Amenti, prin intermediul rețelei energetice a Pământului. Acest fapt va provoca refacerea accelerată a spiralelor 5 și 6  ale ADN-ului.
În ceea ce privește reconstrucția celei de a 7-a spirale, aceasta se va întâmpla doar celor care au încheiată etapa de creștere a primelor șase spirale. O ființă deținătoare a 7 spirale ADN va avea o conștiință/conștientizare multidimensională.
 
4. Când va avea loc suprapunerea dintre Pământ și Tara, cei care vor avea vibrația corespunzătoare lui 5D, vor fi transferați în această nouă locație, Tara. Cei care vor avea vibrații compatibile cu dimensiunile 6 sau 7 vor ajunge în tărâmuri încă și mai înalte precum Aquarius, Aquafaria iar câțiva vor trăi printre sfinți (n.m. Cercul Christic?)
 
6. În primul rând, vom trece la o nouă chimie a corpului, lăsând în urmă vechiul corp pe bază de carbon. Corpul și mediul în care ne vom afla vor deveni mult mai rarefiate, mai puțin dense. Vom lăsa în urmă corpurile noastre pe bază de carbon. Vom deveni mai puțin denși.
Cei care se vor deplasa pe Tara vor avea trupul diferit față de cei aflați în Pământul Interior.
Cei care vor urma ascensiunea odată cu Gaia, vor avea corpurile aproape invizibile. Ființele care vor avea densităţi mai mari, superioare, îi vor putea vedea pe cei aflați în dimensiunile inferioare, reciproca nefiind posibilă, adică cei aflați în 3D nu vor putea vedea nimic din planurile superioare.
Trebuie spus că în universuri există niveluri de densitate acoperind o paletă foarte extinsă, practic, infinită.
7. Purtătorii celor trei flăcări primare vor activa deschiderea Sfinxului, Marii Piramide şi Nucleul Pământului.
La acea vreme, toți cei care vor avea cel puțin frecvența de vibrație corespunzătoare dimensiunii a 4-a, vor avea acces la Înregistrările Akashice. 
 
8.La data de 21 decembrie 2012 unghiul de rotație a Pământului în jurul propriei axe, se va muta la 45 de grade, pentru a se realiza alinierea interioară între Pământ și Tara. Particulele mai rapide ale Pământului vor începe să se transfere în hiperspațiu și va începe programul de transmitere a datelor prin rețelele de pe Pământ. Memoria universală va începe transmisiunea prin rețelele planetei.
 
Elementalii planetei își vor crește frecvența de vibrație până spre dimensiunea a 5-a iar particulele atmosferice de bază vor atinge nivelul dimensiunii a 6-a. Acest aranjament va permite o puternică purificare, rafinare și stratificare a atmosferei terestre și ascensiunea elementalilor din Pământul Interior, la suprafață.
 
Cam aceasta este, în mare, viziunea asupra Noului Pământ.
Vom începe să vedem atmosfera din Pământul Interior și vom  observa mai multe specii animale și vergetale care vor apărea pe planetă.
Ființele evoluate ale unor rase de pe Pământ vor fi în curând pregătite pentru a vizita civilizațiile interioare ale Pământului precum și pe cele de pe Sirius B Maharaji, Azurite, Aethien etc.
De altfel, omenirii i se va oferi posibilitatea de a adera la Pactul de Smarald.
 
Este prevăzut ca Națiunile Pactului de Smarald să intre în contact fizic cu umanitatea în jurul anului 2017, ca urmare a unor inițiative individuale și private.
Eiyani, va fi prima civilizație aleasă să ne contacteze la modul direct, deoarece aceste ființe au o fizionomie asemănătoare pământenilor, cu deosebirea că pielea lor are culoarea albastră.           
Este prevăzut ca începând cu 21 decembrie 2012 să aibă loc în univers celebrări ale victoriei umanității asupra forțelor întunecate, izbândă care va încheia o așteptare de  cca 250 miliarde de ani, mai precis, de la declanșarea celor două războaie stelare, care au creat Matrix Phantom.
Rasele fondatoare vor realiza Star Gate Seals pentru Poarta Stelară 12 din Matrix, care va reuni Matricea Timpului Pământului Interior cu Matricea Timpului Trans Harmonic Meajhe.
Trei matrice de bază vor lega Trinitatea Divină Cosmică a noului nostru început al Noii Realități Cosmice.
Acestea se vor întâmpla pe 21 dec.2012.
Oricum, va fi foarte multă lumină!!!
 
SURSA: http://www.cosmicdolphinmagic.com
(C.M.)
http://spirituletern.blogspot.com/2012/03/importantele-prefaceri-din-perioada-5.html

luni, 5 martie 2012

Un asteroid va trece în 2013 pe sub sateliţii artificiali ai Terrei

Asteroidul 2012 DA14, cu un diametru de 50 de metri, va trece în 2014 pe lângă Terra la o distanţă mai mică decât cea la care separă sateliţii geostaţionari de Pământ.
Asteroidul 2012 DA14 va trece razant pe lângă Terra în 2013
Potrivit unui studiu NASA, şansele ca asteroidul 2012 DA14 să lovească Terra sunt foarte reduse, însă pe 15 februarie 2013 va trece la doar aproximativ 27.000 de kilometri de planeta noastră, distanţă mai mică decât cea care desparte de Pământ sateliţii geostaţionari.
Satelitul are un diametru 50 de metri, iar dacă s-ar lovi de Terra ar crea o explozie echivalentă cu cea creată de detonarea unei bombe nucleare, scrie Daily Mail.


Sursa: REALITATEA.NET