marți, 17 iulie 2012

Pentagonul a creat o gaură în timp, făcând un eveniment invizibil


Dacă până acum Pentagonul se lăuda cu obiecte nedetectabile de radar (avioane, submarine, tancuri) şi cu mici obiecte invizibile, acum au reuşit să camufleze însăşi timpul, să creeze evenimente invizibile, manipulând lumina şi realizând găuri negre temporale. 
O echipă de cercetători de la Universitatea Cornell, cu susţinerea departamentului de cercetare din cadrul Pentagonului, a reuşit să ascundă un eveniment pentru 40 de picosecunde, manipulând lumina, informeazăwired.com, citat de descoperă.ro.
Pentru a camufla un obiect, se "curbează" lumina în jurul acestuia. Lumina nemaiatingând obiectul, el devine invizibil pentru ochiul uman. În cazul evenimentelor, pentru a le camufla, se modifică viteza de deplasare a luminii. Lumina emisă de un eveniment are o viteză constantă şi se propagă dinspre eveniment spre observator, permiţând observarea evenimentului milisecundă cu milisecundă. Specialiştii de la Cornell au modificat tocmai acest flux de lumină, blocându-l pentru o fracţiune de secundă, lucru ce a permis ca o fracţiune de eveniment să nu fie observată. 
Întregul experiment a avut loc în cadrul unui cablu de fibră optică, folosindu-se emisii de laser. 
În aceste condiţii, în viitor, soldaţii americani ar putea efectua operaţiuni secrete fără a putea fi văzuţi de nimeni. Atâta tot că, folosind actuala aparatură, pentru a masca un eveniment cu durata de o secundă, ar fi nevoie de o instalaţie ce s-ar întinde pe 30.000 de kilometri. O aplicaţie mai concretă şi realizabilă într-un viitor nu atât de îndepărtat ar putea permite efectuarea unor operaţiuni invizibile şi nedetectabile în interiorul unui computer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu