Tezaurul României a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial, însă nu şi-a mai găsit calea spre casă. Ruşii tărăgănează de zeci de ani de zile restituirea unei cantităţi impresionante de aur, încercând să compenseze prin înmulţirea relaţiilor comerciale bilaterale.
De frica Puterilor Centrale, România trimite tezaurul în Rusia ţaristă
În august 1916, România decide să intre în război (n.r. – Primul Război Mondial) de partea Antantei. Deşi campania a început favorabil, mai multe zone româneşti, în speţă Dobrogea, Olteani şi Muntenia, au fost ocupate de trupele Puterilor Centrale. Având în vedere situaţia în care se afla ţara, Consiliul de Miniştri au decis mutarea capitalei de la Bucureşti la Iaşi. Trei luni mai târziu, s-a decis şi mutarea sediului Băncii Naţionale a României în noua capitală. Astfel, tezaurul a ajuns la Iaşi.
La 2 decembrie 1916, Consiliul General al BNR aproba în principiu posibilitatea punerii la adăpost a tezaurului în Rusia, având în vedere pericolul iminent. Deşi era în luată în calcul şi varianta mutării tezaurului la Londra, s-a decis că transportul ar fi prea periculos , aşa că acesta a ajuns la Kremlin.
Ce conţinea tezaurul României
Tezaurul transportat la Kremlin conţinea o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României), acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare, efecte publice, acțiuni, obligațiuni, titluri de credit şi gajurile Muntelui de Pietate.
De reţinut este faptul că, la momentul transportului, ruşii n-au vrut să semneze protocoale de predare/preluare cu mai multe bănci, firme și persoane fizice din România, ci să se semneze doar un singur protocol cu Banca Națională a României, care pe atunci era bancă privată.
Pentru mutarea tezaurului s-au efectuat două transporturi, unul a ajuns la Moscova pe 21 decembrie 1916, iar celălalt pe 3 august 1917.
Tezaurul pus sub embargo
În iarna lui 1917, la Petrograd, a izbucnit revoluţia rusă, încheiată cu preluarea puterii de către bolşevici şi instalarea în fruntea ţării a lui Lenin. În primăvara aceluiaşi an, Basarabia se proclamase Republica Democratică Moldovenească, dar armatele rusești în descompunere făceau imposibilă instaurarea ordinii. În aceste condiții, Sfatul Țării cerea intervenția armatei române, care a trecut Prutul la 20 ianuarie 1918. La 26 ianuarie, Rusia, prin Troțki, comisarul afacerilor externe, anunța ruperea relațiilor diplomatice cu România. Tot atunci, Troțki declara că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român” .
Fiindcă relaţiile diplomatice ruso-române au fost rupte, interesele ţării noastre în Rusia au fost reprezentate iniţial de oficiali francezi. Aceştia au primit şi cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR. În urma arestării consulului francez care răspundea de România, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului.
Cele trei restituiri nesemnificative
Tezaurul a început să fie înapoiat poporului român în 1935, atunci când la Bucureşti au sosit 17 vagoane de marfă, în care se aflau documente vechi, cărți rare, planuri, hărți, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericești, covoare, carpete, depozite, tablouri, picturi, schițe, desene, colecții de artă și bunuri aparținând persoanelor particulare sau instituțiilor de stat.
Aproape două decenii mai târziu, guvernul sovietic a decis să retrocedeze României o altă parte din tezaurul de la Moscova. De această dată, în ţară au sosit Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri și desene), vase liturgice din aur și argint, cărți și miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapițerii, 495 obiecte de cult religios. Colecţia sosită în 1956, la Bucureşti, includea nu mai puțin de 39.320 de piese, dintre care 33.068 de monede de aur și 2.465 de medalii, 1.350 de tablouri și desene, restul de circa 2.500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice, icoane și stofe vechi.
Presa vremii scria că întregul tezaur românesc fusese restituit de sovieticii, însă acest fapt a fost infirmat imediat după Revoluţie, când s-a constatat că grosul tezaurului, respective 93,4 tone de aur, era încă în Moscova.
În 1994, preşedintele României, Ion Iliescu, a cerut Moscovei soluţionarea problemei tezaurului românesc. Rusia a răspuns prompt, spunând că, în urma transportului din 1956, “așa zisa problemă a Tezaurului românesc depozitat la Moscova nu mai există”.
Totuşi, Moscova a propus preşedintelui român o soluţie: mărirea schimburilor economice şi comerciale dintre cele două ţări. Printre cele 32 de proiecte economice, ultimul presupunea „restituirea componentei de metale prețioase către Banca Națională a României”. Au ajuns doar 12 monede de aur în ţară, cântărind în total 77 de grame.
Cum stau lucrurile în zilele noastre
La 4 iulie 2003 s-a încheiat Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă. Partea rusă a refuzat reglarea problemei tezaurului prin tratat; în schimb s-a agreat totuși constituirea unei comisii de istorici români și ruși care să studieze chestiunea. Comisia s-a întâlnit pentru prima dată în perioada 19- 21 octombrie 2004, la București, copreședinții acesteia fiind profesorul Ioan Scurtu, respectiv academicianul Alexandr Oganivici Ciubarian. Cu toate acestea lucrările comisiei nu au avansat foarte mult până în prezent.
Sursa: adevarul.ro
Sursa: 2blackjack1.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu