Luna octombrie ne aduce un eveniment astrologic mai special care din punctul meu de vedere merita o deosebita atentie. Saturn intra in Scorpion, pe 5 octombrie, si in acest fel incepe sa faca un schimb aparte de energii cu Pluton care se gaseste in Capricorn. Pentru ca se afla unul in domiciliul celuilalt, spunem ca Saturn si Pluton se afla in receptie mutuala si se vor sustine unul pe celalalt in tot ceea ce au de intreprins, pentru noi toti pana la urma.
Saturn simbolizeaza fundatia, structura, rezistenta, dar tot el este acela care ne face sa privim spre interior la motivul actiunilor noastre. Daca motivatiile nu sunt sanatoase, structura nu are cum sa reziste in Timp, alt cuvant cheie pe care trebuie sa il luam in considerare. Pluton, maestrul transformarii si regenerarii are darul de a scoate la suprafata, de a expune ceea ce nu prea am vrea sa vedem sau sa recunoastem despre noi insine. Astfel, aceasta receptie mutuala va scoate la lumina atasamentele noastre diverse, care, in cele mai multe dintre cazuri, au devenit si motivatiile noastre adevarate. De aceea, poate sa apara criza de constiinta, constientizarea faptului ca am cam incurcat borcanele, ca ne miscam intr-o lume a formei fara fond, ca iubirea se confunda cu posesia sau cu un bun de consum ori ca banul e valoarea suprema – motivatia.
Pusi in fata evidentelor, nu avem cum schimba situatia decat prin transformare. Pentru unii, lectia va fi mai dura si va semana cu un sacrificiu, cu o prabusire a structurii pe care erau obisnuiti sa construiasca. Pluton si Saturn nu fac decat sa spuna „Transforma-te, altfel ramai fara timp”. Pentru altii, tot acest context, va fi o oportunitate de eliberare, de reinventare din strafunduri pe baze sanatoase. Pluton nu stie sa cosmetizeze, nu va astupa crapaturile din fundatie cu un strat subtire de mortar si unul si mai subtire de vopsea. Va bate din picior ca sa intelegem cum stam: ori se mareste fractura ori nu, ori se mai tine fundatia, ori suntem la pamant si e cazul sa o luam de la capat. Pluton aduce momentul adevarului sau ne pune in fata unui alt adevar decat acela pe care l-am avut pana acum drept calauza.
Fiecare cu adevarul sau. Ma gandeam zilele acestea la cei care vor cu orice pret sa demonstreze ca au dreptate si se inchid singuri intr-o lume frumoasa poate, dar in care lipsa de oxigen poate dauna grav. Dupa care, la o privire mai adanca, am ajuns la concluzia ca fiecare are nevoie de un adevar personal, un fel de minireligie, daca vreti. Intrebarea care se ridica acum este ce facem cu adevarul personal si la ce foloseste el, de fapt? Din propriile mele constatari si experiente, din lucrul cu oamenii am inteles ca adevarul tau nu trebuie sa fie musai si adevarul altuia, dar poate sa devina. Adevarul meu personal de astazi sau dintr-o anumita perioada, imi serveste in principiu mie si trebuie sa ma duca undeva, in acord cu directia mea de evolutie. El poate defini si poate fi calauza unei etape mai mici sau mai mari din existenta mea, din calatoria mea spre lumina.
Pentru cei de langa mine, acest adevar poate sa aiba valoare de absurd, de minciuna, de aiureala, de non-sens. Sa spunem ca acest adevar personal e soferul unui autobuz in care sunt la un moment dat, cu o destinatie precisa.
Mai interesant insa mi s-a parut faptul ca in momentul in care am ajuns la destinatia partiala, sa-i spunem, si am coborat din autobuz, minireligia mea din momentul respectiv, soferul si autobuzul au plecat impreuna. Partea cea mai frumoasa a vietii este ca, atunci cand te trezesti singur in statie si te intrebi cu mintea vraiste unde a disparut structura pe care te-ai bazat pana atunci, apare de te miri unde un taxi. Iar adevarul nou nout care coboara de acolo ca sa te duca in urmatoarea etapa poate sa fie in totala opozitie cu cel de dinainte. Paradoxal, structura nu se schimba, e poate mai flexibila decat te asteptai. Si ce sa insemne asta? Ca faza de dinainte a fost o minciuna? Un neadevar? Nu. Trebuie sa te agati de el? Sa fugi in disperare dupa autobuz ignorand ce ai sub nas? Nu.
Cred, totusi, ca marea majoritate a oamenilor asta face. Isi iroseste viata alergand dupa autobuz si sfarseste in adevaruri partiale, pentru ca asta sunt, adevaruri partiale. Ele pot defini etape de viata, patratele mici, bine conturate si care ne ofera foarte multa siguranta. Putem ramane prizonierii unui astfel de patratel, alergand dupa un autobuz sau in jurul cozii, pana ni se termina timpul. Simti ca ti se termina timpul, ca materia are un fel aparte de a se compacta, de a se condensa, construiesti, dar te sufoci. Si, totusi, continui sa alergi in acelasi patratel. Vine Saturn si ne spune 
„Stop joc ca n-ai priceput o iota. Ti-a sunat ceasul”. Sau, poti sa te gandesti, „minunat patratel, il iubesc, e frumos, dar uite mai e unul si inca unul”, si tot asa pana termini foaia de caiet de matematica, pe care o umpli cu istoria unei vieti care nu a vrut sa se limiteze la adevaruri partiale. Si, din adevaruri partiale, a ajuns la un adevar mai mare si poate si general valabil. Se aprinde lumina, adica. Iarasi poate paradoxal, din aceasta perspectiva, experienta aceasta totala mi se pare plutoniana si cumva singura capabila sa ne scape de Timp. In experienta terestra invatam din dualitati, din lucruri aparent opuse, dar care sunt de fapt acelasi adevar. Lumina e un adevar partial. Te poate calauzi pana intr-un punct al existentei tale in care te debarca din autobuz si te lasa pe intuneric. Dar abia atunci intelegi ce inseamna cu adevarat valoarea de adevar a unei zile intregi. Nu acele 24 de ore ale lui Saturn care iti atarna in ceasul de la mana, ci mai degraba acea zi care se naste perpetuu din cenusa (Pluton) si defineste nemurirea.
„Stop joc ca n-ai priceput o iota. Ti-a sunat ceasul”. Sau, poti sa te gandesti, „minunat patratel, il iubesc, e frumos, dar uite mai e unul si inca unul”, si tot asa pana termini foaia de caiet de matematica, pe care o umpli cu istoria unei vieti care nu a vrut sa se limiteze la adevaruri partiale. Si, din adevaruri partiale, a ajuns la un adevar mai mare si poate si general valabil. Se aprinde lumina, adica. Iarasi poate paradoxal, din aceasta perspectiva, experienta aceasta totala mi se pare plutoniana si cumva singura capabila sa ne scape de Timp. In experienta terestra invatam din dualitati, din lucruri aparent opuse, dar care sunt de fapt acelasi adevar. Lumina e un adevar partial. Te poate calauzi pana intr-un punct al existentei tale in care te debarca din autobuz si te lasa pe intuneric. Dar abia atunci intelegi ce inseamna cu adevarat valoarea de adevar a unei zile intregi. Nu acele 24 de ore ale lui Saturn care iti atarna in ceasul de la mana, ci mai degraba acea zi care se naste perpetuu din cenusa (Pluton) si defineste nemurirea.
In lumea materiala omul a facut descoperirile doar pe jumatate si multe dintre ele au devenit lanturi. Revelatia intr-o aripa e lant. Lipsa de credinta e ghiuleaua care priponeste lantul adanc in indoiala. Si atunci te invarti la nesfarsit in cercul vesnicei reintoarceri. In lumea materiala omul a facut descoperirile doar pe jumatate pentru ca nu le-a vazut aura spirituala, prelungirea imateriala care uneste Cerul cu Pamantul. Cand intelegi lumea doar pe jumatate devii prizonierul Timpului, pentru ca nici Timpul nu-l percepi corect. Saturn „coborat” in „subteranul” lui Pluton pare absurd, pare terifiant. Dar nu e. Perceput intreg, Saturn e cealalta aripa, cand cei mai multi dintre noi il cred implacabila condamnare, ceasul care ticaie constant, imposibil de incetinit care ne poarta spre final.
Saturn si Pluton se pun reciproc intr-o lumina interesanta. Un cerc pare sa fie o lume inchisa, ca si cum te-ai roti la nesfarsit pe inelul lui Saturn, fara sa poti depasi granita. Nu exista granita, decat fizic. Am fost invatati ca mana se sfarseste in varful degetelor.
Impreuna, in receptie mutuala, Saturn si Pluton ne arata ca, de fapt, cercul e o spirala nesfarsita. Timpul reinviat pe domeniul lui Pluton ne mai da o sansa. Doar elevand constiinta peste materie Timpul nu se mai reduce la o notiune implacabila, finita si bine definita, ca un patratel de pe caietul de matematica.
Receptia aceasta mutuala e, de fapt, o invitatie la evadarea din patratel, o invitatie de a invata nemurirea tocmai de la Timpul pe care in mod nedrept il consideram vinovat de efemerul vietii noastre fizice.
OUT OF TIME from Андрей Скурьят DREE on Vimeo.
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu