700 de milioane de oameni, adică aproximativ zece la sută din populaţia Pământului, ar putea muri în mai puţin de două luni.Asta pentru că, potrivit unei avertizări făcute pentru agenţia spaţială americană NASA de un monah tibetan, pe 21 decembrie planeta va fi afectată de fenomenul "zona zero", când dispare câmpul electromagnetic al tuturor obiectelor. Drept urmare, la ora opt dimineaţa, ora Moldovei, peste Terra se va lăsa bezna şi haosul.
Potrivit predicţiilor monahului tibetan, cunoscut sub numele de Oracolul din Şambala, pe 21 decembrie Pământul va trece prin "zona zero", o stare a spaţiului în care se stinge şi nu poate să se râspândească niciun fel de energie. La fel, dispare câmpul electromagnetic al tuturor obiectelor. Timp de patru zile, bezna de pe planetă va fi străfulgerată de flash-uri de lumină iluzorie, asemenea unor fulgere.
Monahul tibetan vine şi cu câteva recomandări pentru zilele apocaliptice. Acesta sfătuieşte pământenii să îşi ia familia, documentele, banii şi să plece din oraş undeva la ţară. Acolo să îşi facă rezerve de produse alimentare, apă, lemne şi lumânări pentru două luni. Tibetanul cere oamenilor ca în decursul acestei perioade să închidă geamurile şi să le acopere cu jaluzele sau perdele dense. Ei nu trebuie să se uite prin ele şi să nu creadă ochilor şi urechilor şi să nu iasă în stradă. Asta deoarece în acea stare energetică a Pământului se vor auzi şi vedea lucruri care în mod obişnuit nu pot fi percepute, astfel că mulţi oameni vor înnebuni.
Ieşirea deplină a Pământului din "zona zero", potrivit tibetanului, se va produce pe 7 februarie 2013, când va avea loc restaurarea parţială a energiei electrice. Procesul de revenire la normalitate va dura până la sfârşitul lunii martie 2013.
Zilele apocaliptice vor modifica radical concepţia despre lume a oamenilor care vor supravieţui, consideră Oracolul din Şambala. Aceasta va deveni mai spirituală. În ţările dezvoltate vor înflori diverse învăţături spirituale, ştiinţifice şi sisteme alternative de dezvoltare a individului.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu