Băncile centrale nu dispun de aur fizic

O ştire recentă ne anunţă că Germania a demarat o investigaţie oficială pentru a verifica dacă aurul său se află încă depozitat la băncile centrale ale ţărilor partenere.

Băncile centrale nu dispun de aur fizic

Aurul fizic din toată lumea este furat şi îndepărtat din depozite. Totul se învârte în jurul acest metal şi următorul articol arată cum un sistem financiar disfuncţional prosperă totuşi deoarece majoritatea oamenilor sunt needucaţi şi ignoranţi. Mai departe, vă prezentăm fragmente dintr-o serie de interviuri cu James Turk, difuzate la King World News.

Dl. Turk este specializat în afaceri bancare internaţionale, finanţe şi investiţii, a absolvit în 1969 la Universitatea George Washington, cu specializarea în economie internaţională. 

James Turk a scris mai multe eseuri şi numeroase articole despre bani şi afaceri bancare, mare parte din care pot fi găsite pe site-ul său Free Gold Money Report. El este co-autor al cărţii Prăbuşirea anunţată a dolarului (editura Doubleday 2004), care a fost apoi actualizată şi publicată cu titlul Prăbuşirea Dolarului.

Pe 30 octombrie 2012 James Turk a spus pentru King World News: "... am văzut că există eforturi concrete disperate de a transforma aurul bancnotelor în aur fizic. Dar aici este punctul important, aceste acţiuni disperate s-au intensificat pentru că s-au extins de la zona fondurilor de investiţii spre zona băncilor centrale."

Iată ce a spus Turk: "Situaţia privind rezervele de aur ale Germaniei primeşte o atenţie sporită, ceea ce este un lucru bun, deoarece rezervele de aur sunt unul dintre pilonii care stau la baza suveranităţii oricărei ţări."

James Turk continuă:

"S-ar putea argumenta că, în conformitate cu standardul de aur care a fost stabilit până în 1971, avea sens ca o ţară să-şi depoziteze o parte din aurul său la băncile centrale ale ţărilor cu care avea principale parteneriate comerciale. Asta deoarece aurul a fost folosit pentru a soluţiona dezechilibrele comerciale, şi anume prin mutarea lingourilor de aur în cadrul depozitului băncii centrale, din rezerva plătitorului în cea a beneficiarului. 

Dar justificarea depozitării externe a aurului a dispărut în 1971, atunci când standardul de aur a fost abandonat şi a fost introdusă o politică financiară de masă monetară "relaxată" (adica decuplarea masei monetare de cantitatea de aur disponibilă ţării respective). În prezent balanţa de comerţ este onorată prin înregistrări contabile stocate pe computerul băncii centrale.

Aşa că astăzi aurul unei ţări are un scop diferit. Acesta oferă valoare reală masei monetare, care este esenţială pentru siguranţa financiară a ţării. E un "cuib" valoros de care fiecare ţară are nevoie, atunci când lucrurile merg prost, şi ştim din istorie că destul de des aşa se petrece. 

Aurul oferă fundamentul pe care o ţară îşi poate re-construi sistemul financiar după o prăbuşire a valorii monetare (care poate apare printr-o inflaţie galopantă). Şi cum moneda euro stă pe marginea prăpastiei, iar disciplina monetară strictă a Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei) a fost abandonată de European Central Bank (Banca Centrală Europeană), acestea ar putea fi motivele pentru care Germania vrea să ştie unde se află lingourile sale de aur.

Am subliniat de multe ori că trebuie să privim aurul şi băncile centrale în perspectiva corectă. Aurul nu este deloc o relicvă din vremurile "barbare". În schimb, o adevărată "relicvă arhaică" este însăşi Banca Centrală (privită ca instituţie), pentru că menţine controlul Statului asupra sistemului financiar. Acest control intervine pe piaţa financiară care ar trebui să fie liberă. Controlul banilor e ca şi controlul libertăţilor individuale. Dacă un guvern controlează banii unei ţări, atunci guvernul controlează de fapt propriul popor.

Să vedem ce s-a petrecut atunci când, în secolul 20, aurul a fost luat de la oameni de către Lenin în Rusia, de către Mussolini în Italia, de către Hitler în Germania, de către Roosevelt în SUA. De ce au făcut ei asta? Pentru a concentra întreaga putere a unei ţări într-o instituţie pe care o puteau manipula după dorinţă, prin furtul de la oameni al singurei forme purtătoare de valoare reala (şi pe care Statul nu o putea manipula), şi anume aurul fizic.

Dacă o ţară îşi poate controla şi manipula poporul prin manipularea aurului acestuia, atunci această ţară poate fi foarte uşor controlată şi manipulată la rândul ei atunci când aurul ei se află depozitat într-o bancă centrală a altei ţări.

Aşa că este oare o simplă coincidenţă faptul că Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei) spune că aurul Germaniei se află în depozitele SUA, Marii Britanii şi Franţei? Aceştia sunt Aliaţii din cel de-al doilea război mondial care au ocupat Berlinul de Vest şi Germania de Vest la sfârşitul războiului. Şi din moment ce precedentul război (primul) se încheiase cu numai 3 decenii în urmă, oare nu este posibil ca Aliaţii să se fi gândit la posibilitatea unui nou război viitor declanşat de Germania? Şi pentru a-l împiedica au forţat Germania să îşi depoziteze aurul în Băncile Centrale ale lor... Aliaţii practic au manipulat Germania în toţi aceşti ani obligând-o să îşi stocheze aurul în băncile lor.

Piaţa aurului a fost manipulată de mai mult de 100 de ani de către băncile centrale din toată lumea.

În anul 2009, unul dintre fondurile de investiţii majore de pe piaţa de capital, Greenlight Capital, a hotărât să îşi transforme în aur fizic toate activele din forma virtuală a aurului (active constând practic în numere stocate într-un calculator). La acea vreme aurul costa aproximativ 920 USD. Această schimbare a evidenţiat diferenţa uriaşă între aurul virtual şi cel real (fizic).

De atunci încoace am fost martorii unei adevărate bătălii de a transforma aurul virtual în aur fizic. Dar acum este o situaţie cu totul nouă, pentru că este vorba chiar de băncile centrale. Să ne amintim exemplul Venezuelei care a reuşit până la urmă să îşi aducă înapoi cele 200 tone de aur. Au aşteptat 3 luni doar pentru primul transport. Oare cât va aştepta Germania pentru a-şi primi uriaşa cantitate de aur care este de 10 ori mai mare decât în cazul Venezuelei?

Repatrierea aurului din depozitele secrete ale băncilor centrale care au controlat şi manipulat rezervele de aur ale ţărilor încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, poate fi un aspect important care va influenţa creşterea preţului acestui metal valoros.

În aceste zile, iată că realitatea este recunoscută: băncile centrale au mai puţin aur în depozitele lor, decât cred marea majoritate a oamenilor. Această situaţie este rezultatul politicilor Fondului Monetar Internaţional care le permite acestor bănci centrale să îşi ascundă adevărata cantitate de aur aflată în depozitele lor."

Dar dispariţia aurului din depozitele băncilor centrale nu este deloc recentă. James Turk povesteşte că în anul 1920, Hjalmar Schacht, preşedintele de atunci al Reichsbank (Banca Regală Germană), a făcut o vizită în SUA la Banca Rezervei Federale (FED) pentru a verifica aurul Germaniei depozitat acolo. A mers împreună cu şeful FED în depozitele bine păzite ale FED pentru a căuta lingourile de aur germane, însă după câteva ore de căutat, au ieşit declarând că nu au fost în stare să găsească acel aur!

Sursa: roaim.de.vu