Preludii

Omul a invins molimele si a cucerit spatiul cu toate bogatiile pamantului, dar nu s’a invins si nu s’a cucerit pe sine.

Cuceririle materiale, oricat de mari ar fi, nu pot inlocui si nici macar compensa pierderile in ordinea morala si spirituala. Epoca noua, la temeliile careia jertfim si pentru care luptam azi, nu poate incepe fara o restabilire a ordinii morale in care spiritul nostru trebuie sa devina o prezenta activa.

Ce am facut noi din treptele suferintei si ale singuratatii pe care le-am trecut pentru a merita o soarta mai buna? În primul rand trebuie schimbata atitudinea noastra fata de lume si viata: lumea si-a pierdut grandoarea si viata, misterul. Nu pentru ca ele nu mai au aceste atribute, ci pentru ca noi le-am diminuat, le-am saracit, diminuand si saracind spiritul cu care le-am privit si tratat.

Cugetul si fapta noastra trebuie revolutionate. Sa devenim altii, sa devenim mai profunzi, mai staruitori ai binelui si pana la sfarsit mai responsabili fata de natura si destinul nostru.

Ca omul de azi iubeste confortul, ca apreciaza inteligenta si ca aspira sa se bucure de viata, acestea toate nu constitue in ele insele un rau, ci dimpotriva. Numai ca peste toate domneste ideea binelui material, singurul bine posibil si demn de a fi luat in seama, ceea ce a facut ca acestea toate sa devina un pacat. Orizontul lor a fost eronat si sensul deviat.

Omul iubeste confortul, atat de dorit de catre noi toti, dar aceasta nu e suficient pentru a ne salva. Omul si-a creat un mediu artificial in cadrul caruia el nu poate rezista, in primulrand biologic si se uzeaza continuu. Viata omului de azi s’a rupt complet de mediul natural care l-a conditionat. Saltul conditiei noastre a fost prea mare si s’a produs brusc.

Pe plan intelectual omul se mobileaza cu cantitati mari de cunostinte, ceea ce nu satisface activitatea noastra intelectuala. Memoria s’a dezvoltat in detrimentul gandirii. Ideea a putut sclipi si datele au putut intemeia, dar nimic nou nu a putut naste fara o ordonare a lor, fara o disciplina care sa-i indrumeze procesul, un proces indelung si complex. Cu toate cunostintele lui, omul de azi sufera de o manifesta criza a gandirii.

Pe plan sufletesc, omul contemporan prezinta un peisaj si mai trist. Orientat spatial si exterior supus unei vieti de tumult si agitatie, risipit si superficial, in general omul de azi nu mai poate trai o viata de concentratie si nobile aspiratii. Incitat continuu si uzat, el cauta placerea, vrea sa-si traiasca viata.

Lumea contemporana, atat de orgolioasa in cuceririle ei, cuceriri imense in domeniul material, nu mai poate aduce omului cel mai de pret lucru; ragazul sufletesc si bucuria de a trai.

O lume intreaga asteapta salvarea.

Noi, cei de azi, santem datori sa cunoastem bine conditia noastra, santem datori in primul rand sa inlaturam tot ce ceea ce ne face sa alunecam pe caile senzatiei si epicureismului si apoi sa incercam o reconstructie a vietii noastre pe marile dimensiuni ce le permite natura umana. Vastitatea spiritului nostru, puterea generatoare de care dispunem, gandirea profunda ce da transparenta lucrurilor ne pot duce pasul acolo unde trebuie sa fim: in deplina noastra umanitate.

Ernest Bernea – Preludii (Cel ce urca muntele), 1944 – Ed. Predania, 2011

Sursa: www.esoterism.ro