Afară cu băncile din ţară! (2)
La ce ar trebui să gîndească intens guvernatorul Băncii Naţionale a României? Păi, o băşică plină cu puroi care s-a tot umflat, ar fi trebuit spartă sau drenată la momentul oportun, înainte să cangreneze tot sistemul bancar. Prins cu cele 100 de mîţe în sac, guvernatorul susţine sus şi strîmb că nu e vorba de o caracatiţă a bancherilor, deşi procurorii DIICOT au declarat oficial că, „gruparea Stan-Ruse, a cîştigat un loc aparte în cazuistica penală din cauză că a reuşit să cuprindă peste 80% din sistemul bancar românesc şi o parte importantă a instituţiilor statului, precum şi pentru imensul prejudiciu creat”. Cu o asemenea fraudă în sînul finanţelor bancare, într-o altă ţară, într-o democraţie adevărată, şeful bancherilor şi-ar fi dat demisia de onoare sau ar fi ieşit la pensie, că doar a depăşit vîrsta legală, iar bancherii escroci ar fi fost iute pitiţi la mititica.
Neo-feudalismul modern, sufocat de bănci şi de caracatiţa corporatistă, forţează de atîta timp mulţimea să plătească fraudele bancherilor-escroci. Dragi români, evitaţi pe cît posibil băncile! Ele sînt un fel de Stan Cămătarul Diplomat. Nu mai daţi de mîncare rechinilor hămesiţi! Nu mai aveţi încredere în sistemul bancar, în miile de filiale însămînţate ca nişte plante carnivore pe teritoriul statelor, specializate în furt şi profituri uriaşe! Nu mai treceţi pe la bănci deloc! Renunţaţi la carduri, păstraţi-vă banii la ciorap, oricum pe viitor plăţile în România se vor face cu sacul de bani. Aţi mai trăit fără carduri şi fără bănci, şi n-aţi murit. Reziliaţi-vă toate conturile şi luaţi-vă salariile de la casier. Din sărăcia voastră vreţi să-i faceţi miliardari pe bandă rulantă pe escrocii aceştia din bănci? Aveţi cele mai mici salarii şi pensii din Europa! Resursele ţării se varsă în buzunarele acestor şarlatani autohtoni şi străini. Bancherii ticăloşi de acasă şi de afară au dereglat mersul lumii, iar sistemul diabolic a clocit, instaurat şi oficializat neo-sclavia!

Banul este arma care ucide oameni şi cumpără popoare! Sistemul bancar românesc a devenit supra-obezul, care cocoşează milioanele de români ce-l cară în spinare. Criza economico-financiară şi socială, provocată de cupiditatea paranoică a bancherilor planetari şi autohtoni, a dovedit din plin acest lucru. De fapt, la noi nu există bănci, ci Instituţii de Camătă. Ele n-au ajutat cu nimic dezvoltarea economică a ţării, ci au subminat-o permanent şi sistematic. Au sute de sucursale şi minisucursale pe teritoriul nostru, au firme înţesate cu echipe de recuperatori. Acum cînd criza duduie în toată lumea, au salarii nesimţite de zeci de mii de euro, trăiesc în huzur, sfidează şi ameninţă săracii ţării. Dar cine sînt recuperatorii? Mulţi dintre ei sînt absolvenţii pe bani grei ai bandelor rulante din Facultăţile de Drept sau absolvenţi ai fabricilor de diplome. Mi-ar fi ruşine să lucrez într-o asemenea firmă, să ameninţ românii pînă se sinucid, sau să-i las fără casă pe oamenii care din cauza crizei, a concedierilor, sărăciei, inflaţiei, şomajului, a dobînzilor şi comisioanelor uriaşe, nu-şi mai pot plăti ratele. Forţoşii aceştia care ameninţă prin scrisori şi telefoane populaţia României, nu peste mult timp, vor fi trataţi precum colaboraţioniştii din Franţa anilor ‘40.
E timpul să ne trezim şi să-i dăm afară din ţară pe bancheri şi pe cămătari. Guvernele au furat de la oameni, băncile i-au furat pe oameni. Trebuie să plătească! Acum zece ani, Argentina a alungat F.M.I-ul, iar apoi s-a afirmat ca putere economică. Protejate de proasta lege românească, băncile de pe teritoriul ţării au produs fraude, infracţiuni şi contravenţii, prejudiciind grav persoanele juridice şi fizice. Mai ţineţi minte cîţi directori de sucursale şi bancheri au fugit cu banii clienţilor?
„Pe lângă momeala «credit doar cu buletinul», băncile au inventat tot felul de formule ispititoare: «cont de nevoi personale», «prima casă», «credit preaprobat» - prin care ţi se oferă pe tavă, cu bla-bla-ul ameţitor de rigoare - («pentru că sunteţi client fidel al băncii» - ceva ce n-ai cerut - «descoperire de card», «card de cumpărături» etc), capcane la fel de primejdioase pentru clienţi. Toate cunoştinţele şi prietenii mei care au apelat la astfel de «ajutoare bancare» (a se citi: forme subtile de spoliere) sunt acum disperaţi, că nu mai fac faţă datoriilor, ratelor, dobânzilor. Ceea ce li se părea o salvare, o mână prietenească din partea băncilor, întinsă celui sărman, aflat «la ananghie», s-a dovedit a fi, sistematic, năucitoare lovituri sub centură, condamnare deliberată, îndelung şi meticulos programată, a «stimatului client» la… incapacitate de plată, cu executare silită şi cu celelalte consecinţe nefaste. A apela la «ajutor bancar» e, fără îndoială, o formă de a-ţi cumpăra pe bani grei cătuşele sau, mai rău, ştreangul pentru spânzurătoare. Mărturisesc, atunci când se arată în instituţia în care lucrez, cioclii bancari - cu mape elegante şi costume impecabile - să facă reclamă «oportunităţilor bancare», mi-e greaţă - la propriu şi la figurat - şi ies din încăpere”. (Mihaela Stroe)
Serviciile prea secrete, guvernatorul, guvernul şi ramificaţiile sistemului judiciar, au „orbul găinii” cînd vine vorba de fraudele din sistemul bancar. La prima mînărie constatată, cele peste patruzeci la număr, care căpuşează populaţia României, ar fi trebuit arse zdravăn la seif şi trimise de unde au venit, domule guvernator! Dacă bancherii vor ca românii să le plătească restanţele, Statul trebuie să le ofere slujbe plătite cu 1.200 euro pe lună. Cerem prea puţin şi aşa. De nu, să vină bancherii să lucreze în locul lor pentru 80 de lei lunar sau să trăiască fără nici un venit, din care să achite taxele şi impozitele (cele mai multe şi mai mari din Europa), facturile la utilităţi, medicamentele, hrana, creşterea şi educarea copiilor… Atunci bancherii ar protesta în faţa propriilor sedii în favoarea românilor ruinaţi de creditele, dobînzile şi comisioanele crescute fraudulos, odată cu creşterea suspectă a cursului de schimb şi cu desfiinţarea a milioane de locuri de muncă. Guvernul şi guvernatorul nu-şi falimentează acoliţii, nici firmele în cîrdăşie, cărora le şterge periodic datoriile. Îi falimentează pe românii „plebei”, cărora apoi le ia casa, masa, tractorul şi nevasta. Degeaba îmi bat gura, acesta este falimentul controlat al naţiunii!
Mă întreb cîte parale au primit ziariştii de la bănci şi cîte parale fac ei, ca oameni, ca români, de-au trecut în tabăra cămătarilor, ieşind la atac, periodic, cu articole ameninţătoare la adresa împrumutaţilor. Cu cît i-au plătit firmele de recuperare, pardon, mafiote, pe ziarişti, ca să sperie şi să ameninţe românii? Vreau să cred că vom citi în curînd în aceleaşi ziare despre falimentul băncilor şi al firmelor de recuperare şi fuga lor din România. Dacă recuperatorii au epuizat intimidarea şi ameninţarea, iar românii nu-şi pot jupui pielea să le-o dea, probabil le vor tăia cîte un deget şi le vor duce băncilor trofeu, ca în filmele cu Yakuza. Recuperatorii se bazează pe intimidare, ameninţare, pe naivitatea sau neputinţa clientului. Firmele de recuperatori nu au bază legală, ele alcătuind o reţea de trîntori frauduloşi, care se pricopsesc din alchimia haosului şi a hoţiei, din firimiturile - bogate, totuşi, de la masa bancherilor, din teama şi disperarea sărmanilor. În multe cazuri, aceste firme-vampir apelează la rîndul lor la executorii judecătoreşti, care îi refuză, conştienţi că de la românul falimentat de stat nu se mai poate recupera nimic.
Colecta fărădelegilor la bugetul băncilor şi al statului ar trebui să devină obiectiv strategic al guvernului. Domnule guvernator cu „g” mic, băncile se ţin de furat, bancherii se ţin de fraude, estimate la zeci şi sute de milioane de euro, dacă nu cumva, miliarde. Cu sprijinul dumneavoastră tacit, cetăţenii au fost prinşi pe viaţă în laţul „ingineriilor financiare” ale băncilor! România n-are nevoie de atîtea bănci pe teritoriul ei! În vechiul regim fiinţa o singură bancă pentru popor - C.E.C. -ul., şi nici vorbă de fraudă. Pe atunci, pentru subminarea economiei naţionale era prevăzută pedeapsa capitală. Cine ar fi îndrăznit? Milioane de români şi-au cumpărat - în mult hulita epocă de aur -, pe cînd economia ţării concura cu străinătatea, case şi apartamente cu împrumut la C.E.C., cu rate şi dobînzi mai mult decît rezonabile. Atunci se putea. Astăzi, în balta stătută şi tulbure a junglei bancare te mănîncă de viu rechinii.
Autor: Maria Diana Popescu
sursa: art-emis.ro
sursa: art-emis.ro
gandeste.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu