Faptul că un document precum Evanghelia după Ioan a rămas neînţeles până în zilele noastre, acest
fapt ţine de întreaga noastră evoluţie materialistă. O cultură materialistă, aşa cum s-a format ea
treptat-treptat, nu putea înţelege deplin această Evanghelie. Cultura spirituală care trebuie să înceapă cu mişcarea antroposofică va înţelege în adevărata sa formă spirituală tocmai acest document şi va pregăti ceea ce urmează să vină în cursul epocii a şasea.
Celui care trece printr-o iniţiere creştină sau rosicruciană – în general, celui care a trecut printr-o iniţiere – i se revelează un fapt deosebit. Lucrurile care se petrec aici au pentru el o semnificaţie dublă: una care se raportează la ceea ce se desfăşoară în lumea exterioară şi alta prin care lucrurile care se petrec în lumea fizică sunt semne ale unor evenimente spirituale, mari, ample. Mă veţi înţelege deci de ce încerc să
vă descriu acum impresia pe care a avut-o cu un anumit prilej cel care a scris Evanghelia după Ioan.
A existat în viaţa lui Christos Iisus un eveniment deosebit; acest eveniment a survenit pe plan fizic. Cel care, în Evanghelia după Ioan, face descrierea acestui eveniment o face însă ca un iniţiat. De aceea, pentru el acest eveniment reprezintă în acelaşi timp percepţiile şi rezultatele a ceea ce trăieşte el în actul de iniţiere. Reprezentaţi-vă ultimul act al acestei iniţieri.
În vremurile de demult, candidatul la iniţiere era adâncit, aşa cum am văzut, într-un somn letargic
de trei zile şi jumătate ce reprezentau cuprinsul a trei epoci şi jumătate. El trecea în fiecare zi printr-o experienţă diferită a lumilor
spirituale. În prima zi trecea prin anumite trăiri care lui i se înfăţişau ca evenimente petrecute în lumile spirituale, a doua zi altele, iar a treia zi altele. Or, ceea ce a văzut în locul respectiv cel despre care este vorba aici este ceva ce este întotdeauna vizibil unei facultăți de clarvedere: viitorul omenirii. Dacă noi cunoaştem impulsurile viitorului putem să le inoculăm prezentului şi, prin aceasta, să conducem prezentul la întâlnirea cu viitorul.
Reprezentaţi-vă pe văzătorul acestor epoci. El resimţea semnificaţia spirituală a acelui prim capitol despre care am vorbit, începând cu chemarea care se aude răsunând: „Spune acestui popor că Eu sunt «Eu sunt»-ul”, şi mergând până la venirea lui Mesia. Ca un al doilea capitol, el vieţuia felul în care omenirea urmează să fie pregătită treptat pentru a primi spiritul sau Sinea spirituală, Manas-ul, în epoca a
şasea. Şi el vedea toate acestea într-o viziune astrală profetică. El vieţuia nunta omenirii cu spiritul. Este o vieţuire importantă, pe care însă omenirea o
poate imprima în plan exterior doar prin faptul că Christos a coborât în timp, în istorie. Omenirea n-a trăit anterior într-o astfel de fraternitate, care se naşte prin spiritul trezit în interior, unde domneşte pacea între oameni. Mai înainte nu exista decât iubirea, care era o iubire ce fusese pregătită în mod material, prin legăturile de sânge. Această iubire se transformă treptat în iubire spirituală şi această iubire spirituală coboară în suflet. Încununarea celui de al treilea capitol al iniţierii este deci celebrarea nunții omenirii cu Sinea spirituală sau Manas-ul. Acest eveniment nu va veni
decât la momentul potrivit, când timpul pentru deplina întronare a impulsului lui Christos se
va fi copt. Până atunci însă vor predomina legăturile care se bazează pe consangvinitate; până atunci iubirea nu se va fi spiritualizat.
În toate documentele vechi în care se vorbeşte de numere este cuprinsă taina numerelor. Citim: „Trei zile după aceea a fost nunta din Cana Galileii...” Orice iniţiat ştie că prin aceste „trei zile” se vrea a se spune ceva special. Ce anume vrea să se spună? Autorul Evangheliei după Ioan indică faptul că aici nu este vorba numai de o vieţuire reală, ci şi de o mare şi puternică profeţie. Această nuntă simbolizează marea nuntă a omenirii care în inițiere se dezvăluie în ziua a treia. În prima zi, iniţiatului i se arată ceea ce s-a petrecut în prima epocă, la trecerea din epoca a treia de cultură în cea
de a patra; a doua zi i se arăta ceea ce se petrece la trecerea din epoca a patra în cea de a cincea; în a treia zi, ceea ce se va întâmpla când omenirea va trece de la epoca a cincea la a şasea. Acestea sunt cele trei zile ale iniţierii. Impulsul chiristic trebuia să aştepte până la acest al treilea moment. Înainte de acesta nu venise timpul ca el să poată acţiona.
În Evanghelia după Ioan se face aluzie la acel „mine şi tine”, la acel „noi doi”. Textul nu conţine fraza absurdă: „Femeie, ce am eu cu tine.” Când mama îi cere lui Christos să facă semnul, minunea, El spune: „Ceasul meu încă
nu venit”, pentru a acţiona asupra căsătoriilor, adică de a-i a aduna pe oameni. Acest timp urmează să vină. În prezent acționează încă ceea ce se întemeiază pe legăturile de sânge; de aici şi aluzia la relaţiile dintre mamă şi fiu la nuntă.
Când studiem astfel aceste texte, întreaga realitate exterioară se detaşează pe un fundal spiritual plin de sens. Privirea noastră se cufundă într-un adânc spiritual ca de prăpastie atunci când încercăm să pătrundem ceea ce a dat omenirii un iniţiat precum autorul Evangheliei după Ioan, ceea ce i-a putut da doar pentru că Christos a inoculat impulsul Său evoluţiei omenirii.
Am văzut astfel că aceste texte trebuie să fie explicate nu prin alegorii sau simbolisme seci, ci prin realitatea viziunilor astrale pe care le contemplă iniţiatul. Aici nu este vorba doar de o interpretare simbolică, ci de ceea ce vieţuieşte un iniţiat. Dacă nu ar fi aşa, atunci ar fi cu totul firesc ca cei care stau acolo, afară, să spună
că ştiinţa spiritului nu aduce nimic în plus decât nişte interpretări alegorice! Dacă, dimpotrivă,
aici aplicăm interpretarea spiritual-ştiințifică, aşa cum tocmai am văzut acum,
atunci înțelegem cum acţionează impulsul lui Christos în sânul omenirii pe parcursul acestor trei zile cosmice, de la epoca a treia la a patra, apoi de la a patra la a cincea şi, în fine, de la a cincea la a şasea. Şi privim atunci această evoluţie în sensul Evangheliei după Ioan, astfel încât ne spunem: Impulsul lui Christos a fost atât de uriaş încât omenirea nu l-a înţeles până în prezent decât într-o mică măsură şi nu-l va putea înţelege deplin decât într-un timp viitor.
sursa
http://adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu