sâmbătă, 16 februarie 2013

2013 - CE URMEAZĂ? (3)

Mesaj de la Kryon
(ultima parte)





(6 ian. 2013; channeler: Lee Carroll) 


Pregătește-te pentru separarea de nou și de vechi 
Noii zori apar și asta se pot observa oriunde. Soarele se ridică peste orizont dorind parcă să spună: "Ne-am întors." 
Va apărea opoziția celor care nu doresc să înainteze spre Lumină ci doresc să păstreze ceea ce au, ceea ce au acumulat, cinstit sau mai puțin cinstit. Ei sunt preocupați și acaparați de idei precum : ”Averea mea, puterea mea, dreptul meu” . Ei nu-și propun să pună umărul pentru binele societății, 



pentru realizarea fericirii generale ci doar pentru asigurarea bunăstării lor, a familiei lor și, eventual, a grupului de colaboratori. Ei îi ocrotesc cel mult pe cei care-i slujesc și sunt capabili să se sacrifice pentru ei. Aceștia nu vor înțelege că lucrurile se schimbă printr-o dinamică rapidă. Deocamdată, cerul pe care-l vedeți nu este limpede, nu este un cer senin ci unul pe care plutesc nori. 
O vreme nu vă veți putea desfăta cu splendorile naturii deasupra cărora străjuiește un cer senin și însorit. Sentimentul separării va mai trăi în mintea multora dintre voi, pentru o vreme. 
În ceea ce numiți comunitatea New Age, toate procesele pe care levedeți că au loc, cum ar fi channeling-ul sau tratamentele pentru sănătate fizică și mintală, se recalibrează. 
Deși părerea colectivitîții va conta în continuare, se va pune un mai mare accent pe discernământul individual. Înțelepciunea individului va conta cel mai mult în viitor.
"Stai o clipă, Kryon, ca nu are sens. Toată lumea știe că atunci când mai multe persoane se implică într-o acțiune colectivă, rezultatele vor fi mai bune decât suma rezultatelor individuale obținute separat, deoarece baza de înțelepciune este mai mare”. Serios?Pregătiți-vă pentru un concept complet diferit, dragilor.
Câte vieți a trăit sufletul vostru? Gândiți-vă că, fiecare dintre voi reprezintă, de fapt, o colectivitate, un grup de existențe trecute, prezente și viitoare. Și dacă mai țineți cont și de faptul că toate aceste aspecte ale timpului (văzute și percepute diferit în dimensiunea a 3-a) se întâmplă și se manifestă chiar în acest moment, în eternul moment de ACUM, iată că aveți un grup foarte solid înțelepciune proprie și perfect ” selectată”, capabilă să găsească soluție la orice problemă.
"Asta-i o nebunie Kryon! Aruncăm peste bord toate principiile după care lumea s-a ghidat și care au stat la baza dezvoltării umane? Aceste principii sunt pur și simplu de bun-simț." 
Unele dintre axiomele pe care le invocați, și care vă spuneau ”cum să faci lucrurile corect”, nu vor mai funcționa în dimensiunea în care ați intrat. În viitor se va pune accent mai mare pe autoritatea și puterea de concentrare a sufletului cumulativ. [Nota C.M.: adică a sufletului care a acumulat toată experiența vieților pe care le-a avut de la crearea sa. Reamintesc că un același suflet cumulativ are componente care se regăsesc în aspecte/entități cu existență trecută, prezentă și viitoare, și care se desfășoară simultan pe Pământ sau în multe alte locuri din univers. De regulă, ele nu se cunosc, nu știu unul despre celălalt, au deci existențe complet separate. Indivizii înalt-evoluați, iluminații, eliberații sau maeștrii ascensionați, au această cunoaștere generală, adică cunosc” tot coronamentul copacului”căruia-i aparțin. Aceste aspecte, provenind din aceeași rădăcină, au o existență independentă, vieți ce pot fi complet diferite, trăiesc în locuri diferite din univers - fără a exclude posibilitatea ca unele dintre ele să trăiască pe aceeași planetă -, în planuri diferite, unele putând fi de sex feminin, altele masculin sau androgini. Dacă sufletul rădăcină pățește ceva (să devină suflet pierdut, de exemplu, ca urmare a unor abateri grave de la legile Creatorului), atunci, toată descendența este anihilată, energiile care au susținut-o fiind ”retopite” în marele ”creuzet” cosmic.)


Dragul meu, cum să fac eu o analiză de temă pe concepte care încă nu v-au fost enunțate? Bunul-simț colectiv de astăzi va fi considerat mâine o adevărată nebunie, o aberație, un nonsens. (Nota C.M.: un foarte bun exemplu este acela când majoritatea alege, din ignoranță, nivel scăzut de conștiință, interese meschine etc, să fie condusă de indivizi corupți, lipsiți de caracter, inapți pentru a face munca pentru care au fost aleși). Ai înțeles?



Ce se întâmplă dacă înțelepciunea acumulată în șirul vieților individuale anterioare a fost factorul predominant care a creat un set de valori bazat pe toate viețile din trecut? Ce se întâmplă dacă există un model sacru disponibil a fi urmat de orice colectivitate dar care este accesibil doar individual? Ce raționament să facă persoana care descoperă că răspunsurilesacre din partea cealaltă a vălului sunt cele viabile, nu concluziile rezultate din grupul de reflecție al amicilor de pe Pământ, oricât de bine intenționați ar fi aceștia?


În viitor veți constata că se vor produce scindări prin care anumiți indivizi se vor desprinde de colectivitate, ei devenind emanații ale unor idei greu acceptabile la nivel de grup. Acești ”eretici” vor fi, în marea lor majoritate, suflete vechi.



Tot ceea ce discutăm în acest mesaj va stârni interesul doar celor al căror trup este animat de suflete vechi. În viitor, ceea ce spun eu acum, va fi citit de multe mii de oameni. De fapt, eu îi cunosc pe toți acei cititori, prezenți sau viitori. Dacă se va întâmpla ca acest mesaj să fie citit și de alții, acestora li se va părea un mesaj greu de înțeles, oricum neinteresant. Voi, suflete vechi, sunteți speranța de mai bine pe care se bazează planeta și Divinitatea. Vă vor urma și alții, dar, deocamdată, cu voi se începe construcția Noii Ere.


Noul suflet vechi.
Permiteți-mi să fac un scurt rezumat. 
* Avem nevoie de voi, de fiecare dintre voi. 
* Nu ați terminat treaba pentru care ați venit în această viață și nimeni dintre voi, cei cuprinși în schemă, nu va pleaca mai devreme. 
* Din ce în ce, vor fi mai multe canale (channeleri) și ele vor proveni din medii diferite, unele, la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Este nevoie de ei pentru că este nevoie de mai multă informare, mai multă cunoaștere, mai multe semnale care să dea ”deșteptarea”.
* Nu va trece mult timp până când marea majoritate a ființelor umane vor avea suficient discernământ pentru a putea alege care este calea de urmat și care vă sunt camarazi în călătoria pe care o faceți.
* Informațiile pe care trebuie să le aveți, le veți primi din ce în ce mai operativ. Nu veți ști de ce și cum, dar veți găsi mesajele de interes pentru sufletul vostru, exact atunci cînd veți avea nevoie de ele.
* Veți ”depista” destul de repede ” ca din întâmplare” sursa care vă informează cel mai corect. Puterea voastră de selectare va crește.
* De asemenea, puterea voastră de intuiție va crește sensibil. Veți cunoaște intuitiv, din timp, tot ceea ce trebuie evitat, tot ceea ce reprezintă întuneric și rea-intenție; veți avea, adică, mai mult fler.
Toate acestea vor veni la voi în timp. Nu trebuie să le așteptați cu înfrigurare, ele vor veni la voi, oricum. Păstrați-vă echilibrul, stați centrați pe centrul inimii voastre. 
Dar, încă o dată, să știți că avem nevoie de voi, de fiecare dintre voi, pentru că voi aveți nevoie de ...voi. 


Epoca întunecată prin care ați trecut a durat mai mult de 30.000 de ani. Vă repet, dragilor, că va veni o zi, poate la fel de repede și de preces precum vă doriți, când veți constata că ceea ce a fost înainte de 2012 a rămas ca o vagă amintire de care aproape că nu vă veți mai aminti.


Noii copii.
Cred că gluma acestui mesaj ar putea fi aceasta: Ființa Umană care stă în fața mea declară că a obosit. Este adevărat că oamenii au luptat o lungă perioadă de timp și refacerea lor morală, spirituală cere timp. Procesul lor de recalibrare, reajustare, a început de mai mulți ani și se accelerează. Cei care vor trece ”dincolo”, prin părasirea trupului fizic, vor reveni, în marea lor majoritate pe Noul Pământ, pentru a se bucura de roadele muncii lor, depusă de-a lungul vieților anterioare. Va fi o răsplată binemeritată. Dar vor reveni pe planetă cu un ADN complet modificat. 
Copiii din viitor vor vedea toate culorile câmpului auric și vor avea capacitatea de a vedea și ființele din alte dimensiuni. Acești copii vor avea conștiința faptului că au mai trăit înainte pe Pământ și-și vor aminti locurile unde au trăit odinioară. Experiența acumulată în viețile anterioare îi va ajuta, astfel că ei nu vor fi nevoiți să ”plece de la zero”. Numărul 13 (cu semnificația anului 2013; n.m.) va reprezenta un număr de bun augur, pentru toți cei care vor pleca sau vor veni într-un context de 13. 


Educatorii din toată lumea își vor readapta lecțiile în așa fel încât să corespundă înaltei conștiințe a elevilor. Este greu să se înțeleagă felul de a gândi și comportamentul copiilor de mâine deoarece, de fapt, ne referim la OMUL NOU. Prin 1989 am vorbit de niște potențialități, în această privință. Iată că acele potențialități încep acum să devină realități. Cine vrea să le vadă și se uită cu atenție, nu are cum să nu le observe. Eu le-am anunțat dar sufletele vechi le-au adus în realitatatea anului 2013.
Dumnezeu să binecuvânteze Ființa Umană și tot ceea ce reprezintă ea în Univers.
Și așa este.
Kryon.




SURSA: wakeningtothedivine.wordpress.com
(C.M.)


Sursa: ascensiuneaspiritului.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu