Îl știm atât de bine ca aliment, încât ideea că ar putea fi și medicament ni se pare mai mult o figură de stil. Ba fiert în supe, ba tocat în salate, s-a banalizat prea tare, ca să-l mai poți privi cu respect. Și totuși, va trebui să reconsiderăm pătrunjelul, acordându-i importanța pe care o merită.
Puține medicamente din lume se pot compara ca eficiență cu această legumă, care, corect preparată și administrată, are o acțiune terapeutică extrem de intensă. Atât de intensă, încât laboratoarele unor universitați și firme farmaceutice prestigioase din lume l-au luat în studiu pentru a-i afla tainele. Iar ceea ce s-a descoperit despre el merită toată atenția. De aceea, îl vom scoate din supă și-l vom pune acolo unde-i e locul: între miracolele naturii, care cresc până și în grădina cu zarzavat.
Ce folosim de la pătrunjel
Totul! Rădăcina este un excelent remineralizant, stimulent al rinichilor, drenor al ficatului și antiviral. Frunzele și tulpinile neutralizează și ajută la eliminarea toxinelor din organism, împrospătează respirația, dizolvă și ajută la eliminarea pietrelor la rinichi și la ficat. Fructele (semințele) de pătrunjel sunt un puternic tonic digestiv, stimulează puternic glandele sexuale și au efecte afrodiziace uimitor de puternice, combat alcoolismul. Iată, în continuare, câteva preparate din pătrunjel.
Sucul de frunze
Pentru a obține sucul de patrunjel verde se mixează o mână de frunze proaspete, la care s-au adăugat patru linguri de apă, după care se lasă jumătate de oră la macerat, apoi se filtrează. Licoarea obținută este bine să se consume imediat sau să fie păstrată la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspăt obținut din frunze de pătrunjel este un puternic medicament, care de obicei nu se administrează singur, ci diluat în puțin suc de rădăcină de morcov. De regulă, se iau de 4 ori pe zi, câte 4-6 linguri de suc de frunze de pătrunjel, diluate în câte un sfert de pahar de suc de morcov.
Sucul de rădăcină
În funcție de mijloacele avute la dispoziție, se poate prepară în doăa moduri:
Varianta I – cu storcătorul centrifugal: Este cea mai simplă metoda și presupune să avem un storcator de fructe centrifugal (cum se găsesc în comerț). Rădăcinile de pătrunjel se spală bine, eventual frecându-le cu o perie aspră, dar fără a le răzui cu cuțitul, întrucât astfel s-ar pierde anumite vitamine și enzime prețioase conținute de coaja subțire de la suprafață. După spălare, se taie bucați, apoi se pun în centrifugă (nu se țin înainte în apa sau la frigider). Sucul care rezultă se consumă imediat sau se pune într-o sticlă cu dop și se lasă la racoare. Se bea în maximum 30 de minute de la preparare, diluat în propoțtia de 1:3 în suc de morcov.
Varianta II – prin tocare urmată de filtrare manuală: Rădăcinile de patrunjel se spală și se taie mărunt, după care se trec prin mașina manuală de tocat carne. Pasta astfel obținută se filtrează printr-un tifon pus în două, astfel încât sucul obținut în final să fie cât mai limpede. Sucul se pune deoparte, iar reziduul rezultat se folosește în scopuri culinare sau se aruncă. Administrarea se face, de asemenea, la scurtă vreme (maximum 30 de minute) după obținerea sucului.
Pulberea
Se obtine din semințe de pătrunjel, prin macinarea cu rașnița electrică de cafea sau prin sfărâmarea în piuă (urmată de cernere prin sita precum faina albă). După măcinare, pulberea se păstrează la frigider într-un borcan bine închis, pentru a nu se evapora uleiurile volatile. Se administrează jumătate de linguriță rasă, de 2-3 ori pe zi.
Cataplasma
Rădăcina de pătrunjel se dă prin răzătoarea fină și apoi se învelește într-un tifon. Se aplică pe locul afectat vreme de 30-60 de minute, după care se îndepărtează și se lasă pielea să se usuce la aer. De regulă, aplicațiile se fac zilnic, vreme de minimum 7 zile.
Boli care se vindecă prin tratamentul intern cu pătrunjel
• Hepatita virală – studii recente au aratat ca patrunjelul are un neobişnuit efect de combatere a virusurilor care atacă ficatul. Se recomandă aşadar bolnavilor de hepatită A, B si C sa faca vreme de 4 săptămâni o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel, câte cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinţă pe stomacul gol, înainte de masă.
• Alcoolism – într-un litru de apă se pun patru rădăcini de pătrunjel, coaja de la o lămâie si coaja de la un grepfruit. Se fierbe tot acest amestec pana scade la jumatate, se ia de pe foc si se adauga doua linguri de seminte de patrunjel. Se lasa acoperit sa se raceasca si apoi se filtreaza. Se pastreaza la frigider si se ia de patru ori pe zi cate o lingura din acest preparat, pana la epuizarea intregii cantitati. Acest remediu reduce nevoia de alcool, inlatura unele sechele hepatice si nervoase ale alcoolismului, dand chiar o intoleranta la acest drog. Ca paleativ contra intoxicatiei alcoolice acute (betiei) si a urmarilor ei, se consuma mari cantitati de patrunjel frunze, care se mesteca bine, inainte de inghitire.
• Celulita, acumulare de apă în țesuturi – se face o cura de suc de radacina de patrunjel, minimum trei saptamani, timp in care se bea un pahar pe zi. Suplimentar, se face un masaj energic pe zonele afectate cu suc de patrunjel proaspat.
• Litiaza renală și biliară – se bea de trei ori pe zi, inainte de masa cu 1-2 ore, cate un sfert de pahar de suc de patrunjel (radacina si frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de morcovi.
• Anorexie – cateva frunze de patrunjel mestecate inainte de masa trezesc pofta de mancare si activeaza digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greata, fiind de un real ajutor celor cu boli grave, care nu pot manca din cauza starilor de greata persistente.
• Halena – patrunjelul verde mestecat indelung da un miros placut respiratiei, actioneaza ca un dezinfectant excelent asupra cailor respiratorii medii si superioare. Se recomanda ca tratament celor care sufera de halena, precum si celor cu boli respiratorii cronice.
• Infectii recidivante, imunitate slabita – in medicina araba, patrunjelul verde taiat fin, amestecat cu suc de lamaie, ulei de masline si putin usturoi (eventual cateva felii de rosii), este folosit ca salata ce se administreaza celor care au boli infectioase recidivante. Studii recente facute la universitatea din Ankara (Turcia) au pus in evidenta ca acest remediu culinar facut din patrunjel activeaza puternic sistemul imunitar si, in plus, combate direct foarte multe specii de bacterii si ciuperci parazite.
• Boala canceroasa – salatele cu mult patrunjel si sucul de frunze si radacina de patrunjel sunt un excelent adjuvant in tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspat mentine pofta de mancare, activeaza sistemul imunitar, sustinand organismul sa lupte cu boala, ajuta la restabilirea echilibrului hormonal. In plus, patrunjelul verde combate multe dintre reactiile adverse ale citostaticelor si ale radioterapiei.
• Sterilitate masculina, impotenta – se face un tratament de 40 de zile, timp in care se administreaza, de patru ori pe zi, cate o jumatate de lingurita de pulbere de seminte de patrunjel, inainte de masa. Pentru efecte rapide, se ia o doza unica din urmatorul preparat: doua lingurite de pulbere de patrunjel si un varf de cutit de piper negru se amesteca bine pana cand se omogenizeaza. Remediul se ia pe stomacul gol. Acelasi tratament este extrem de eficient contra frigiditatii.
Tratamentul extern cu pătrunjel
• Hernie - o suta de grame de radacini de patrunjel se fierb vreme de 15 minute intr-o jumatate de litru de bors. Se scot apoi radacinile, se zdrobesc, se pun intr-un tifon si se aplica sub forma de cataplasma pe zona afectata. Zeama rezultata in urma fierberii patrunjelului in bors se bea pe parcursul unei zile.
• Inflamatii ale pleoapelor si ale ochilor – se aplica o compresa cu suc de frunze de patrunjel, care se tine vreme de 20 de minute. Frunzele de patrunjel au efecte antiinfectioase, antiinflamatoare si regenerative.
• Contra inflamatiilor sanilor (la femeile care alapteaza) – se pune pe locul afectat o cataplasma cu frunze si radacini de patrunjel, fierte cateva minute in apa. Aplicatia dureaza 30 de minute si se repeta zilnic. Cataplasma din frunze de patrunjel proaspete, nefierte, ajuta la oprirea lactatiei.
• Nevralgie – se combina sucul de radacina de patrunjel in proportie egala cu alcool de 70 de grade. Se inmoaie degetul aratator in acest preparat si se ung traseele nervoase afectate, precum si gingiile.
Precauții:
• Sucul de patrunjel (radacina sau frunze) are o actiune terapeutica atat de intensa, incat nu se foloseste niciodata nediluat, ci doar amestecat cu suc de morcov, cu care se combina foarte bine.
• În doze mai mari de 200 ml la adulti si de 60 de ml la copii, sucul de patrunjel poate da reactii adverse, cum ar fi hiperexcitabilitate nervoasa, anumite deranjamente digestive.
• O doza mai mare de 8 grame de seminte produce vertij, spasme, deranjamente digestive puternice.
Contraindicații
Patrunjelul nu va fi utilizat in scopuri terapeutice de catre femeile insarcinate, intrucat are efecte abortive (produce avortul). Cel mai puternic efect abortiv il au semintele (cateva grame determina inceperea contractiilor uterine), dar nici efectul similar al radacinii si mai ales al frunzelor nu este de neglijat.
Pătrunjelul și pofta de mâncare
Cateva frunze de patrunjel mestecate inainte de masa trezesc pofta de mancare si activeaza digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greata, fiind de un real ajutor celor grav bolnavi, care nu pot manca din cauza starilor de voma persistente.
Pătrunjelul și bolile hepatice
Studii recente au aratat ca patrunjelul are un neobisnuit efect de combatere a virusurilor care ataca ficatul. Se recomanda asadar bolnavilor de hepatita A, B si C sa faca vreme de 4 saptamani o cura cu suc proaspat de frunze de patrunjel (obtinut prin centrifugare), cate cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinta pe stomacul gol, inainte de masa.
Pătrunjelul și respirația
Patrunjelul verde mestecat indelung da un miros placut respiratiei, actioneaza ca un dezinfectant excelent asupra cailor respiratorii medii si superioare. Se recomanda ca tratament celor care sufera de halena, precum si celor cu boli respiratorii cronice.
Pătrunjelul și infecțiile
In medicina araba, patrunjelul verde taiat fin si amestecat cu suc de lamaie si putina ceapa (eventual cateva felii de rosii) este folosit ca salata, care se administreaza celor care au boli infectioase recidivante. Studii recente facute la o universitate din Turcia au pus in evidenta ca acest remediu activeaza puternic sistemul imunitar si, in plus, combate direct foarte multe specii de bacterii si ciuperci parazite. Preventiv, mancati si dvs. dimineata, la micul dejun, paine unsa cu putin ulei de dovleac sau masline, presarata din abundenta cu patrunjel tocat. Daca va permite stomacul, adaugati si un catel de usturoi ras.
Pătrunjelul contra cancerului
Salatele cu mult patrunjel si sucul de patrunjel sunt excelenti adjuvanti in tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspat mentine pofta de mancare, activeaza sistemul imunitar sustinand organismul sa lupte cu boala, ajuta la restabilirea echilibrului hormonal. În plus, patrunjelul verde combate multe dintre reactiile adverse ale citostaticelor și ale radioterapiei.
Să vă fie de folos. Cu drag
Sursa: holisterapi.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu