luni, 29 aprilie 2013

Oamenii de stiinta au descoperit metoda prin care pot reprograma celulele organismului pentru ca acestea sa invinga bolile cronice


Într-o serie de articole publicate în prestigioasa revistă medicală Cell Stem Cell, cercetătorii din două universităţi japoneze au descoperit separat o tehnică nouă prin care organismul uman poate fi programat astfel încât celulele sistemului imunitar să identifice şi să elimine celulele canceroase şi cele afectate de SIDA. Ei speră ca această tehnică să poată fi dezvoltată într-o terapie practică pentru eradicarea definitivă a unor boli cronice, cum ar fi cancerul, SIDA sau alte afecţiuni care sunt foarte greu sau (până în prezent) imposibil de vindecat. Aspectul cel mai important este că această tehnică nu dă naştere la efecte secundare – care în mod obişnuit apar în urma administrării feluritelor tratamente medicamentoase alopate -, întrucât ea implică celulele proprii ale organismului.


Organismul uman produce în mod natural un anumit tip de celule imunitare, numite limfocitele T ucigaşe, care au abilitatea de a anihila nu doar bacteriile şi viruşii, ci de asemenea ele pot să distrugă şi anumite celule a căror structură este compromisă sau afectată de agenţi patogeni şi de viruşi foarte periculoşi, cum ar fi celulele canceroase sau cele infectate cu virusul herpesului. Din nefericire, limfocitele T ucigaşe trăiesc foarte puţin timp şi adeseori ele nu reuşesc să distrugă tumorile canceroase înainte ca timpul lor de viață să expire, ceea ce explică faptul că, în ciuda existenţei unui bun sistem imunitar al organismului, totuşi unele fiinţe umane se îmbolnăvesc de cancer.

Noile experimente realizate în Japonia au utilizat însă un grup de compuşi numit „factorii Yamanaka”, care determină celulele să revină la forma lor iniţială şi nediferenţiată de celule stem. Celulele stem la care ne referim aici aparţin unei varietăţi care se numeşte „celule stem pluripotente induse”, în care termenul de „pluripotent” se referă la faptul că acest tip de celule stem sunt capabile să se diferenţieze în mai multe tipuri de celule, nu doar în unul anume. Astfel, cercetătorii japonezi au „indicat” acestor celule stem pluripotente să se re-diferentieze în limfocitele T ucigaşe; mai mult decât atât, ei au constatat faptul că acest proces a crescut şi timpul de viaţă al limfocitelor T.

Unul dintre membrii echipei de cercetare, Hiroshi Kawamoto, a declarat: „Următoarea etapă este aceea de a afla dacă aceste celule T omoară doar celulele canceroase şi nu fac același lucru şi cu alte celule sănătoase din organism. Dacă această selectivitate există, atunci se vor putea injecta direct limfocitele T ucigaşe în corpul pacientului, iar boala cronică va putea fi astfel eliminată. Aceasta ar putea fi realizat într-un viitor foarte apropiat.”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu