Schimbarea economiei României în ultimii zece ani. Ce modificări a adus criza şi ce va urma?

PONDEREA AGRICULTURII ÎN PIB S-A ÎNJUMĂTĂŢIT ÎN ZECE ANI, INDUSTRIA A AJUNS LA 28%, IAR SERVICIILE NU TREC DE 50%

În anii următori, unii analişti cred că vom asista la consolidarea ponderii industriei în PIB în jurul nivelului de 28%, la o scădere a ponderii agriculturii spre 3-4% din PIB şi la o creştere a activităţilor din servicii peste 50% din PIB. 

• Industria şi-a majorat contribuţia la formarea PIB în ultimii cinci ani prin intermediul exporturilor, după un declin în perioada 2003-2008. Dar industria nu poate să tragă singură economia, potenţialul ei find limitat având în vedere ponderea de 28% din PIB
• Serviciile, care au cea mai mare pondere în PIB, de aproximativ 50%, şi-au redus contribuţia la PIB în anii de criză, odată cu contracţia cererii interne, după ce în intervalul 2003-2008 au fost în ascensiune
• Ponderea construcţiilor în PIB a crescut puternic în anii premergători crizei, însă acest sector a fost lovit de recesiune, contribuţia la creşterea economică fiind în declin în ultimii ani, până la 8,6%
• Agricultura şi-a redus continuu ponderea în PIB, ajungând în 2012 la 5,3%, la jumătate faţă de 2003, însă România a rămas printre ţările UE cu cea mai mare pondere a agriculturii, în timp ce valoarea adaugată brută dată de agricultură/per angajat este mică faţă de alte economii din UE.

Evoluţia structurii economiei româneşti din ultimii zece ani indică o economie emergentă ce a trecut printr-o fază de supraîncălzire şi acum se reface, cu un sector al serviciilor încă sub media UE, dar şi o schimbare a structurii dinspre ramurile cu valoare adăugată mică, precum agricultura, spre ramuri cu valoare adăugată mare, ceea ce este benefic şi con­tri­buie la îndeplinirea criteriilor de con­ver­genţă reală spre zona euro, spun analiştii.

Pentru anii următori analiştii antici­pează consolidarea ponderii industriei în PIB în jurul nivelului de 28%, scăderea pon­derii agriculturii spre 3-4% din PIB şi creşterea activităţilor din servicii peste pragul de 50% din PIB.

În anii care au precedat criza, creşterea eco­nomică s-a bazat preponderent pe con­sum realizat pe datorie, iar ponderea ser­viciilor şi construcţiilor în PIB a urcat, în timp ce contribuţia industriei şi agriculturii a fost în declin.

Serviciile şi construcţiile au fost cele mai lovite de recesiune. Criza a adus de­cli­nul puterii de cumpărare prin scăderea sala­riilor, prin inflaţie, prin de­pre­cierea leu­lui şi scăderea creditării, iar cererea internă s-a contractat sem­nificativ, după cum au re­marcat analiştii.

Agricultura şi-a redus continuu pon­de­rea în PIB, de la aproximativ 11% în 2003 la 6,6% în 2008 şi 5,3% în 2012.

Pe de altă parte, în ultimii cinci ani industria şi-a majorat contribuţia la creş­terea economică prin intermediul expor­turilor, care au reuşit să contracareze scăde­rea cererii interne. Industria a ajuns anul tre­cut la 28,4% din PIB, creşterea ponderii nefi­ind surprinzătoare având în vedere per­formanţa bună a acestui sector pe parcursul crizei, susţinută de cererea externă.

Ponderea mare a industriei reflectă şi existenţa forţei de muncă ieftine şi calificate ce a atras unele relocări de producţie din ţări mai dezvoltate.

„Evoluţia structurii Produsului Intern Brut al României din ultimii ani indică o economie emergentă ce a trecut printr-o fa­ză de supraîncălzire şi acum se reface, fiind susţinută de cererea externă“, spune Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank.

Serviciile financiar-imobiliare, comer­ţul, care au cea mai mare pondere în PIB, de aproape 50%, şi-au redus contribuţia în anii de criză, odată cu contracţia cererii interne.

Balonul speculativ din imobiliare şi explozia consumului (determinat de ma­jo­rările salariale şi creditarea excesivă) au fost „dezumflate“ de criză, efectele fiind vizibile la nivelul construcţiilor şi comerţului.

Schimbarea structurii economiei, din­spre ramurile cu valoare adăugată mică, pre­cum agricultura, spre ramuri cu valoare adă­ugată mare, cum ar fi serviciile, este un lucru benefic şi contribuie la îndeplinirea criteri­ilor de convergenţă reală spre zona euro, susţine Eugen Sinca, analist-şef la BCR.

„Ocuparea forţei de muncă este în con­tinuare excesivă în agricultură, aici re­gă­sin­du-se 29% din populaţia ocupată a Româ­niei, iar gândirea unor strategii co­eren­te din punct de vedere economic şi so­cial de migrare a forţei de muncă spre in­dustria alimentară, servicii de turism, depo­zitare şi transport al mărfurilor este o prio­ritate. Nu tre­buie uitat faptul că România are în con­tinuare deficit comercial pe seg­mentul pro­du­selor agricole procesate, de apro­ximativ 1,5 miliarde euro pe an, con­tra­­balansat nu­mai parţial de un excedent comercial pe seg­mentul produselor agricole nepre­lucrate, de 600 milioane de euro pe an.“

Creşterea investiţiilor private în in­dus­tria alimentară din zonele rurale devine ast­fel o prioritate majoră, alături de îmbu­nătă­ţi­rea absorbţiei fondurilor europene pentru agricultură, consideră Sinca.

Dacă analizăm doar structura valorii adău­gate brute (PIB fără impozitele nete pe produs), o importantă modificare se re­marcă în cazul agriculturii, care aproape că şi-a înjumătăţit pon­derea în va­loarea adaugată bru­tă, afirmă şi Flo­rentina Cozmâncă, senior economist la RBS Bank.

Dar, chiar şi aşa, Ro­mâ­nia a rămas printre ţă­rile din Uniunea Europeană cu cea mai ma­re pondere a agricul­turii. Şi, din păcate, valoa­rea adăugată brută dată de agricultură/per an­gajat este mică faţă de alte economii din UE.

În ceea ce priveşte sectorul serviciilor, România este ţara cu una dintre cele mai mici pon­deri ale serviciilor în valoarea adăugată brută, mai spune Cozmâncă.

„Ponderea acestora s-a redus uşor în pe­rioa­da 2008-2011, perioadă ce a inclus şi anii de criză economică globală. Însă, în această perioadă s-au manifestat şi modificări de structură între principale sectoare ale ser­vi­ci­ilor, în special în detrimentul comerţului şi în fa­voarea activităţilor profesionale, ştiin­ţifice şi teh­nice, a activităţilor administrative şi a ser­viciilor suport.“

Atât consumul populaţiei, cât şi consumul administraţiilor publice au fost pe un trend descendent în anii de criză.

Şi investiţiile (formarea brută de capital fix) au fost în declin în perioada 2008-2012 după ce anterior înregistraseră un avans de apro­ximativ 10% ca pondere în PIB.

În ceea ce priveşte schimburile comerciale ex­terne, nu doar exporturile în valoare abso­lu­tă contează, ci şi exporturile nete, fiind im­por­tantă şi dinamica importurilor. Exportul net a avut o contribuţie negativă la PIB anul trecut, de -5,2%, însă în 2008 influenţa negativă era mult mai consistentă, de -13%.

Cine mişcă economia

Economia de piaţă este concepută ca un sistem extrem de dinamic, care este într-un continuu proces de restructurare determinat de schimbările tehnico-economice, sociale şi in­stituţionale. În ultimii douăzeci-treizeci de ani au avut loc modificări structurale în cazul mai multor economii, dinspre sectorul primar – agricultură şi minerit, către sectorul secundar – industrie şi, mai departe, către sectorul terţiar – servicii, după cum au scris economiştii.

Privind evoluţia economiei româneşti în ultimii 23 de ani, se constată că structura ei s-a modificat, influenţată de o serie de factori, pornind de la trecerea de la economia plani­ficată la economia de piaţă, intrarea în Uniu­nea Europeană – ce a necesitat modificări insti­tuţionale şi adoptarea treptată a legislaţiei europene şi a generat noi oportunităţi din punct de vedere comercial, pieţe impor­tante de desfacere, dar şi creş­terea competitivităţii, schim­bări la nivel social, trans­formări tehno­lo­gice, dar şi schimbări ale sistemului financiar la nivel global (inclu­zând criza financiară din perioada 2007-2008), aminteşte Cozmâncă

„Modificările structurale relevă ca­pa­cita­tea economiei de a răspunde noilor ce­rinţe ale pieţelor, noilor tendinţe şi oportunităţi. De aceea, fina­litatea acestor modificări este îmbunătăţirea rezultatelor. În con­trast, inca­pacitatea de a răspunde noilor pro­vocări pe ter­men lung duce la reducerea activităţii eco­no­mice, creşterea şomajului şi alte efecte nefa­vo­rabile pentru economie“, afirmă econo­mistul RBS Bank.

Cum a mers economia în 2012

Anul 2012 s-a „remarcat“ prin producţia agricolă slabă, criza politică internă, declinul investiţiilor străine şi slaba absorbţie a fon­durilor europene, care, suprapuse cu rece­siunea marilor economii europene, au afectat economia României.

Însă, economia României a rămas în 2012 în teritoriul pozitiv datorită influenţei favo­rabile a consumului intern, ajutată şi de majo­rarea salariilor din sectorul public, în timp ce exporturile nete au fost pe minus.

Economia zonei euro a intrat în 2012 oficial în recesiune tehnică, pentru a doua oară în ultimii trei ani, ceea ce a determinat înrău­tăţirea semnificativă a cererii externe pentru exporturi.

Pentru 2013, gigantul american JP Morgan a îmbunătăţit prognoza de creştere economică pentru România de la 1,5% la 1,9%, în timp ce UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat cea mai optimistă prognoză pentru creşterea economică, de 2,8%. Bancherii locali sunt mai pesimişti, majoritatea prognozelor indicând un plus al economiei de 0,5-1,6% în acest an. Iar prognoza oficială a autorităţilor române privind creşterea PIB în 2013 este de 1,6%.

Ce va susţine economia în anii viitori

Pe termen lung, vom asista la consolidarea ponderii industriei în PIB în jurul nivelului de 28%, la o scădere a ponderii agriculturii spre 3-4% din PIB şi la o creştere a activităţilor din servicii peste 50% din PIB, anticipează analistul-şef al BCR.

„Este important ca această creştere a activităţilor din servicii să fie concentrată în zona serviciilor care pot fi exportate, de tipul turismului, serviciilor inginereşti şi de consultanţă.“

În următorii ani, pe fondul încetinirii con­solidării fiscale şi al revenirii economiei din Europa, ar trebui să vedem o revenire la procesul de convergenţă care să susţină în principal o creştere a importanţei relative a sectorului serviciilor, sector a cărui pondere este de aproximativ 70% în Uniunea Europeană, apreciază şi Muscalu.

Lucrările de infrastructură, care ar trebui să se intensifice în anii următorii, şi dezvol­tarea de parteneriate public-private ar putea să aducă o creştere a contribuţiei sectorului construcţiilor.

Rămâne de văzut dacă, pe termen lung, vom înregistra o tendinţă de scădere a ponderii agriculturii şi o creştere a componentelor care aduc o valoare adăugată mai mare pe produs/serviciu.

După izbucnirea crizei s-au lansat o serie de discuţii legate de schimbarea modelului de creştere economică, având în vedere că supraîncălzirea economiei în anii care au pre­ce­dat criza s-a datorat în principal consumului excesiv, realizat pe datorie.

Una dintre concluzii a fost necesitatea reluării creşterii economice pe baze sănătoase, care să nu mai creeze dezechilibre externe. România rămâne dependentă de capitalurile străine pentru finanţarea economiei.

Stimularea consumului a rămas, totuşi, una dintre soluţiile vehiculate frecvent pentru sus­ţi­nerea creşterii economice, în condiţiile în care exporturile nu vor mai putea ajuta PIB-ul ca în anii trecuţi din cauza problemelor cu care se confruntă zona euro – principala piaţă de des­facere pentru produsele româneşti.

Importanţa revenirii consumului şi mai ales a încrederii cumpărătorilor este primul subiect adus în discuţie de numeroşi executivi români.

Însă, pe structura actuală a economiei ro­mâ­neşti, creşterea consumului ar majora im­porturile şi ar duce la deteriorarea defici­tului de cont curent, cum s-a întâmplat în anii de boom economic care au precedat criza.

România nu are cum să se dezvolte fără investiţii străine, fără fonduri europene, după cum au tot amintit autorităţile. Dar investiţiile străine ating minim după minim, în timp ce ab­sorbţia fondurilor europene nu se îmbu­nătăţeşte vizibil.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, spunea că România are ne­voie şi de creştere de consum, şi de inves­tiţii, dar important este să nu fetişizăm.

Astfel, creşterea de consum trebuie să fie ancorată în oferta internă, să nu fie ancorată în importuri.

„Avem nevoie de o creştere economică mai echilibrată, care să nu fie bazată numai pe consum ca înainte de criză, ci şi pe investiţii, şi pe exporturi. Nu trebuie să hulim consumul, dar trebuie să fie un consum sănătos“, crede Dumitru.

România are nevoie de măsuri de în­curajare a creşterii PIB, în special de investiţii publice cu valoare adăugată mare. Analiştii au tot repetat că investiţiile, în special în infrastructură, au fost neglijate, ceea ce a lovit direct în capacitatea de redresare a economiei. Iar România are şi o problemă legată de eficienţa cheltuirii banului public.

Principala preocupare pentru economia românească ar trebui să fie creşterea valorii adăugate brute şi focalizarea către sectoarele în care ar putea avea un avantaj competitiv. În acest moment, pentru majoritatea sectoare­lor economice, valorea adaugată brută rapor­tată la numărul de angajaţi este mult mai redusă comparativ cu cea a ţărilor dezvolate din EU, consideră Cozmâncă.

Sursa: zf.ro

 http://2blackjack1.wordpress.com