Ministrul german al economiei, Philipp Rösler, a transmis la începutul acestei săptămâni, un mesaj către ţările din zona euro şi anume că trebuie să menţină direcţia trasată pentru ajustarea bugetară, precizând că ţara sa va insista pe politica de austeritate, scrie RADOR.
În favoarea continuării reformelor s-a declarat şi David Lipton, directorul general adjunct al FMI, care însă a avertizat că reformele trebuie însoţite de măsuri de dezvoltare pentru ca Europa să nu cadă într-o perioadă de stagnare. Într-un interviu acordat la Londra, David Lipton a subliniat că Europa "trebuie în continuare să adopte reforme cruciale, dacă doreşte să lase în urmă criza şi să se întoarcă în sfârşit la dezvoltare şi la crearea de locuri de muncă". "Acest proces nu este garantat în niciun fel, dar este realizabil".
Vorbind despre "riscul ca Europa să cadă în stagnare", el le-a cerut politicienilor europeni să "acţioneze acum pentru a-şi consolida perspectivele de dezvoltare". "Investiţiile scad, iar locurile de muncă se reduc în continuare" într-o Europă care se află în urma Statelor Unite şi a ţărilor emergente în ceea ce FMI numeşte "relansarea cu trei viteze" a economiei mondiale, a precizat el, adăugând că "alegerea nu este pur şi simplu între austeritate şi dezvoltare", ci cum ţările europene care trebuie să-şi asaneze finanţele publice vor reuşi să facă în aşa fel încât să se asigure că politicile lor bugetare sunt "favorabile dezvoltării". Lipton a mai apreciat că Banca Centrală Europeană are încă o "mică marjă de manevră pentru o relaxare mai mare, dat fiind că presiunile inflaţioniste sunt ţinute sub control" şi că este posibil să fie nevoie "de măsuri suplimentare neconvenţionale şi de acţiune pe lângă uniunea bancară".
Mai flexibil a părut comisarul european pentru afaceri economice Olli Rehn care, într-o conferinţă de presă susţinută joi, a declarat că ţările UE continuă să-şi consolideze finanţele publice, dar că - după recăpătarea parţială a credibilităţii lor pe pieţe - acum îşi încetinesc ritmul de ajustare.
Între timp, Ministerul german al Economiei a anunţat miercuri noile sale prognoze cu privire la mersul economiei germane, vorbind de o dezvoltare de 0,5% anul acesta şi de 1,6% în 2014. Ministrul german a vorbit şi despre Franţa pe care a evitat însă să o critice pentru neatingerea obiectivului cu privire la deficitul bugetar, spunând că "ştim că Franţa depune cel mai mare efort posibil" pentru a reuşi ajustarea bugetară şi pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea economiei sale.
Despre pericolul izbucnirii unei noi crize a vorbit şi Mark Mobius, şeful Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, într-un interviu acordat Capital, pe care îl puteţi citi începând de luni, 29 mai, în revista Capital.
Sursa: http://www.capital.ro
Poate ca este intentionata alaturarea unor postari spirituale cu cele atat de...sa le zicem prozaice, cum ar fi criza, banii, etc. Poate ca se manifesta aceea superba lege a sinconicitatii. oricum are efectul de trezire si chiar protectie. Ba uneori ma face chiar sa zambesc.
RăspundețiȘtergereCum de toti ametitii astia nu vor sa inteleaga ca se prabuseste sistemul lor de rahat (turcesc) pe care l.au construit dupa achipul si asemanarea lor si a manipulatorilor lor.
Cat de nemernici trebuie sa fie sa tot incerce varianta cu parbusirea bancilor, cu predictiilor clocii numite FMI, a stapanilor moderni de sclavi (asa zisii capitalisti, antrprenori, etc).
Cum bine scrie in postarea de mai sus. IUBIREA va fi cea ce va scrie noile legi. Numai si numai ea. Si cum bancile nu au nici o legatura cu Iubirea, ci cu sclavia, le putem spune PA.
Si atunci sa urmam indemnul sfintilor (imi scapa acum care dintre ei a scris.o): iubeste si fa ce vrei!
Sa ne umplem inima de iubire si sufletul de credinta in DUMNEZEU!
ȘtergereIn rest, nimic nu va mai conta!
DOAMNE AJUTA-NE!